Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1530/2024 AI generated

Creditor’s sale challenge revived as set-off counterclaim lacks standing; nullity rulings quashed and remanded.

Case Number Decizia nr. 1530/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted both appeals, quashed the appellate decision, and remanded the case to the same appellate court for rehearing of the main and incidental appeals. The dispute involved a creditor seeking to declare a sale contract inopposable to him during enforcement proceedings, with the defendants counterclaiming for the absolute nullity of a loan agreement and a subsequent dation-in-payment contract, arguing they lacked standing and interest; the appeal court had upheld the counterclaim and nullified the contracts. The High Court found the appeal court misapplied procedural rules on the interest to sue (art. 33, art. 40(1) Civil Procedure Code, art. 1247(2) Civil Code), because the counterclaimants failed to prove a certain, liquid, and due claim necessary for legal set-off, thus lacking a legitimate and actual interest to seek nullity; it did not examine the remaining grounds under art. 488(1)(8).

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ, art. 40 alin. (1) din C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ; Creditor’s sale challenge revived as set-off counterclaim lacks standing; nullity rulings quashed and remanded: În ceea ce priveşte soluţia dată apelului incident, recurentul-reclamant a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a respins, în mod nelegal, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes în formularea cererii reconvenţionale de către intimatul B..

Keywords

AI generated
nullity of contract counterclaim set-off of claims standing to appeal grounds for cassation payment of interest

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ
Având a analiza, cu prioritate, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel cum a fost invocat şi argumentat de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că este întemeiat.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
În susţinere, recurenta-pârâtă a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., învederând că instanţa de apel a interpretat şi a aplicat, în mod greşit, art.
art. 483 alin. (3) din C. proc. civ
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", iar, conform art.
art. 488 alin. (1) din C. proc. civ
În ceea ce priveşte soluţia dată apelului incident, recurentul-reclamant a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin.
art. 40 alin. (1) din C. proc. civ
36 şi art. 40 alin. (1) din C. proc. civ., atunci când a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes în formularea şi susţinerea cererii reconvenţionale.
art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ
Conform art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., interesul reprezintă una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile, iar, potrivit art.
art. 33 din C. proc. civ
civ., interesul reprezintă una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile, iar, potrivit art. 33 din C. proc. civ., trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.
art. 209 alin. (3) din C. proc. civ
Aceste dispoziţii legale se aplică, în mod corespunzător, şi cererii reconvenţionale, dat fiind că, potrivit art. 209 alin. (3) din C. proc. civ., aceasta trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2024

Deliberând asupra recursurilor de faţă, constată următoarele aspecte:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţiile deduse judecăţii

Prin cererea principală înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la 17 aprilie 2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi E., constatarea inopozabilităţii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/18.11.2011, cu consecinţa autorizării sale în vederea scoaterii la licitaţie publică a imobilului în cadrul executării silite, precum şi constatarea inopozabilităţii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2013, cu consecinţa obligării pârâţilor F. la repararea prejudiciului.

Pe cale reconvenţională, pârâţii B. şi C. au solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de împrumut încheiat, la 4 aprilie 2014, între A. şi G., precum şi a contractului de dare în plată încheiat, la 21 noiembrie 2014, între G. şi A..

Prin încheierea de şedinţă din 4 iunie 2018, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a luat act de renunţarea reclamantului la judecata celui de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect constatarea inopozabilităţii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2013.

2. Hotărârile pronunţate în primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 113 din 17 iulie 2019, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins, ca prescrisă, cererea principală, a admis excepţia lipsei de interes şi a respins, ca lipsită de interes, cererea reconvenţională, a dispus compensarea cheltuielilor de judecată şi a obligat pârâtul-reclamant B. să achite pârâtei G. cheltuieli de judecată de 1.000 RON

Prin decizia civilă nr. 55 din 6 februarie 2020, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a admis apelul principal declarat de reclamantul A., precum şi apelul incident formulat de pârâţii B. şi H., a anulat sentinţa nr. 113/C din 17 iulie 2019 şi a trimis primei instanţei, spre rejudecare în fond, cererea principală şi cererea reconvenţională.

Prin decizia civilă nr. 1223 din 8 iunie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul formulat de pârâţii-reclamanţi.

3. Hotărârile pronunţate în al doilea ciclu procesual

În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 49 din 9 martie 2022, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis în parte cererea principală, a declarat inopozabil, faţă de reclamant, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/18.11.2011, a respins în rest cererea principală, a respins excepţiile lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale active în formularea cererii reconvenţionale, a respins cererea reconvenţională ca nefondată, a obligat pârâţii-reclamanţi B. şi H. să plătească reclamantului-pârât A. cheltuieli de judecată de 8.355 RON, a obligat pârâtul-reclamant B. să achite pârâtei G. cheltuieli de judecată de 1.000 RON.

Prin decizia civilă nr. 275 din 28 februarie 2023, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul incident formulat de reclamantul-pârât A., a admis apelul principal declarat de pârâţii-reclamanţi B. şi H. şi a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 49/C din 9 martie 2022, în sensul că a admis cererea reconvenţională, a constatat nulitatea absolută a contractului de împrumut încheiat, la 4 aprilie 2014, între A. şi G., a constatat nulitatea absolută a actului de dare în plată încheiat, la 21 noiembrie 2014, între G. şi A., a respins cererea principală ca rămasă fără interes, a obligat intimaţii A. şi G. la plata către apelanţii B. şi H. a cheltuielilor de judecată de 5.938,30 RON, a obligat pârâţii A. şi G. la plata către pârâţii-reclamanţi B. şi H. a cheltuielilor de judecată de 8.071,60 RON.

4. Recursurile formulate în cauză

4.1. Împotriva acestei decizii, la 25 aprilie 2023, a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea deciziei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel, iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei, respingerea apelului principal, admiterea apelului incident, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a excepţiei lipsei de interes în formularea cererii reconvenţionale, precum şi admiterea cererii principale în tot.

În ceea ce priveşte soluţia dată apelului incident, recurentul-reclamant a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a respins, în mod nelegal, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes în formularea cererii reconvenţionale de către intimatul B..

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active, a menţionat că intimatul B. şi defuncta sa mamă erau terţi faţă de contractul de împrumut şi de actul de dare în plată, astfel că nu pot solicita constatarea nulităţii absolute a acestor acte juridice.

Referitor la excepţia lipsei de interes, a precizat că intimatul B. nu a putut invoca vreo vătămare produsă prin contractul de împrumut sau prin actul de dare în plată şi niciun câştig pe care l-ar avea, dacă s-ar anula aceste acte juridice. Existenţa unui potenţial drept la acţiune nu echivalează cu existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, condiţie obligatorie pentru a opera compensaţia, conform art. 1.616-1.617 din C. civ.. În măsura în care B. ar fi putut invoca o compensaţie parţială, în raport cu creditoarea cedentă G., înainte de momentul încheierii actului de dare în plată, ar putea să invoce compensaţia în raport şi cu creditorul cesionar, având în vedere dispoziţiile art. 1.582 alin. (1) din C. civ., astfel că nu există un interes al acestuia în anularea contractului de împrumut sau a actului de dare în plată. Eventualul drept de regres al debitorului B. împotriva lui G. s-a născut după vânzarea la licitaţie publică a imobilelor aduse ca garanţie şi numai pentru sumele care au fost încasate de bancă în contul creanţei, astfel că nici în aceste condiţii nu se poate vorbi despre o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în patrimoniul intimatului B., pe care să o poată opune, cu titlu de compensaţie legală, lui G..

În ceea ce priveşte soluţia dată apelului principal, recurentul-reclamant a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că, atunci când a stabilit că atât contractul de împrumut, cât şi actul de dare în plată sunt lovite de nulitate absolută, cu motivarea că nu s-ar fi dovedit împrumuturile acordate şi remiterea materială a fiecărei sume, precum şi că ambele acte juridice ar avea o cauză ilicită, instanţa de apel a aplicat, în mod greşit, art. 1.174 pct. 4, art. 2.158, art. 1.261-1.264, art. 1.235-1.236, art. 1.239 alin. (2), art. 1.562-1.563, art. 1.582 din C. civ.

4.2. La 25 aprilie 2023, a declarat recurs pârâta G., solicitând casarea deciziei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel, iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei, respingerea cererii reconvenţionale şi admiterea cererii principale.

În susţinere, recurenta-pârâtă a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., învederând că instanţa de apel a interpretat şi a aplicat, în mod greşit, art. 2.264 alin. (3), art. 1.268 alin. (3), art. 1.493 şi art. 1.568-1.584 din C. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii au formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantul A., solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

Intimaţii au depus întâmpinare şi la recursul declarat de către pârâta G., prin care au invocat excepţia nulităţii, întrucât motivele invocate nu reprezintă critici de nelegalitate, iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 11 aprilie 2024, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului declarat de pârâta G., invocată de către intimaţi prin întâmpinare, a admis în principiu ambele recursuri şi a fixat termen în şedinţă publică, pentru judecata acestora.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursurile, Înalta Curte le va admite, va casa decizia recurată şi va trimite cauza, spre rejudecarea apelului principal şi apelului incident, la aceeaşi instanţă de apel, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", iar, conform art. 486 alin. (1) lit. d) din acelaşi Cod, "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul şi dezvoltarea lor".

Din coroborarea acestor dispoziţii legale, rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar doar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual, părţile putând-o critica numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În cauză, recurenţii au respectat aceste exigenţe legale, din moment ce unele dintre criticile invocate de recurentul-reclamant A. se circumscriu motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., iar o parte dintre argumentele invocate de recurenta-pârâtă G. se subsumează motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., această din urmă împrejurare fiind avută în vedere de Înalta Curte, atunci când, prin încheierea din 11 aprilie 2024, a respins excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtă, invocată de intimaţi prin întâmpinare, şi a admis în principiu şi acest recurs.

Având a analiza, cu prioritate, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel cum a fost invocat şi argumentat de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că este întemeiat.

În raport cu soluţia de respingere, ca nefondat, a apelului incident, recurentul-reclamant a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 33, art. 36 şi art. 40 alin. (1) din C. proc. civ., atunci când a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes în formularea şi susţinerea cererii reconvenţionale.

Se constată că, în al doilea ciclu procesual, prima instanţă a respins, ca nefondate, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active în formularea cererii reconvenţionale, reţinând că pârâtul-reclamant B., chiar dacă este terţ faţă de contractul de împrumut din 4 aprilie 2014, precum şi faţă de actul de dare în plată din 21 noiembrie 2014, totuşi justifică un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual în a solicita, pe cale reconvenţională, constatarea nulităţii absolute a acestor două acte juridice, întrucât, ca efect al încheierii lor, reclamantul-pârât A. a devenit creditor al pârâtului-reclamant B., context în care a declanşat executarea silită împotriva acestuia şi a introdus acţiunea de faţă, prin care a solicitat să se constate inopozabilitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/18.11.2011.

Împotriva acestei soluţii, reclamantul-pârât A. a declarat apel incident, solicitând schimbarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes.

Prin decizia civilă recurată, instanţa de apel a respins, ca nefondat, apelul incident, pentru următoarele considerente relevante:

"Ambele excepţii au fost, în mod corect, respinse de către instanţa de fond, în condiţiile în care nulitatea absolută a unui act juridic poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes, iar interesul legitim al reclamanţilor reconvenţionali de a invoca nulitatea absolută derivă tocmai din modalitatea în care cei doi terţi cocontractanţi au creat, prin actele lor, o opozabilitate a acestora în patrimoniul reclamantului reconvenţional B.. După cum, în mod corect, a reţinut prima instanţă în motivarea respingerii celor două excepţii, deşi B. este terţ faţă de actele a căror nulitate absolută o solicită, totuşi, prin succesiunea acestor acte, A. a devenit debitor direct al lui B. pentru creanţa cedată, astfel încât acesta din urmă justifică un interes legitim, direct, actual, personal şi născut de a solicita nulitatea actelor care i-au devenit, ca efect al actului de dare în plată, direct opozabile."

În acord cu susţinerile recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că, atunci când a respins apelul incident, sub aspectul soluţiei primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei de interes în formularea cererii reconvenţionale, instanţa de apel a interpretat şi aplicat, în mod greşit, dispoziţiile procedurale referitoare la interesul de a acţiona, inclusiv pe cale reconvenţională.

Prin raportare la obiectul cererii reconvenţionale, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1.247 alin. (2) din C. civ., nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie.

Interesul reprezintă folosul practic urmărit de partea care formulează o cerere/apărare în faţa instanţei. Conform art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., interesul reprezintă una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile, iar, potrivit art. 33 din C. proc. civ., trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. La art. 40 alin. (1) din C. proc. civ., se prevede că, în cazul lipsei interesului, instanţa va respinge cererea, ca lipsită de interes. Aceste dispoziţii legale se aplică, în mod corespunzător, şi cererii reconvenţionale, dat fiind că, potrivit art. 209 alin. (3) din C. proc. civ., aceasta trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată.

După cum s-a arătat deja, instanţa de apel a reţinut că, deşi pârâtul-reclamant este terţ faţă de contractul de împrumut şi de actul de dare în plată, totuşi, prin succesiunea acestor acte, reclamantul-pârât a devenit debitorul pârâtului-reclamant pentru creanţa cedată, astfel încât acesta din urmă justifică un interes legitim, personal, născut şi actual de a solicita constatarea nulităţii absolute a celor două acte juridice, care i-au devenit opozabile.

Înalta Curte constată că acest raţionament nu conduce la reţinerea interesului de a formula cererea reconvenţională, întrucât este incomplet, din moment ce instanţa de apel nu arată care este folosul practic urmărit de către pârâtul-reclamant prin solicitarea constatării nulităţii absolute a contractului de împrumut şi a actului de dare în plată, ci doar prezintă succesiunea acestor acte şi concluzia că pârâtul-reclamant a devenit debitorul reclamantului-pârât. Or, această din urmă realitate juridică nu poate justifica, per se, interesul pârâtului-reclamant de a formula cererea reconvenţională.

În cauză, pârâtul-reclamant a justificat interesul de a formula cererea reconvenţională prin invocarea unei compensaţii legale ce ar fi putut să opereze între creanţa creditoarei G. şi creanţa sa, care ar rezulta dintr-un drept de regres. Însă, după cum, în mod corect, a învederat recurentul-reclamant, un potenţial drept de regres, fundamentat pe raporturile juridice născute în urma încheierii contractului de credit bancar, nu echivalează cu existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, condiţie care este obligatorie pentru operarea compensaţiei, din moment ce art. 1.617 alin. (1) din C. civ. prevede că "compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile, oricare ar fi izvorul lor, şi care au ca obiect o sumă de bani (...)". Prin urmare, pârâtul-reclamant nu a probat existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile împotriva pârâtei G., iar, prin notele de şedinţă depuse 8 februarie 2022, a recunoscut că nu deţine un titlu executoriu împotriva acestei pârâte.

În acest context, se reţine că, la data formulării cererii reconvenţionale, precum şi pe parcursul prezentului litigiu, pârâtul-reclamant nu putea opune pârâtei G. compensaţia legală între două datorii reciproce, certe, lichide şi exigibile, în sensul dispoziţiilor art. 1.616-1.617 din C. civ., astfel că interesul de a solicita, pe cale reconvenţională, constatarea nulităţii absolute a celor două acte juridice, impus de prevederile art. 1.247 alin. (2) din C. civ., nu este unul legitim, născut şi actual.

Ca atare, Înalta Curte constată că, atunci când a respins critica de apel vizând soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei de interes în formularea cererii reconvenţionale, instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 33 şi art. 40 alin. (1) din C. proc. civ., cu referire şi la art. 1.247 alin. (2) din C. civ., ceea ce conduce la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamant, va admite, în mod formal, şi recursul declarat de pârâtă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza, spre rejudecarea apelului principal şi a apelului incident, la aceeaşi curte de apel. În raport cu această soluţie, justificată prin incidenţa în cauză a motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., logica juridică impune a nu se mai analiza motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta G. împotriva deciziei civile nr. 275/2023-A din 28 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecarea apelului principal şi a apelului incident, la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 iunie 2024.