Negative jurisdictional conflict resolved: Ploiești Court competent as execution court under debtor's domicile rule

Şedinţa publică din data de 28 mai 2024

I Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată având ca obiect "contestaţie la executare" înregistrată la data de 06 iulie 2023 pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. x/2023, contestatoarea A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R S.A., să dispună anularea executării silite în dosarul nr. x/2015 înregistrat la BEJ B., anularea actelor de executare silită, anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor judiciare.

În drept, a invocat prevederile art. 712 şi 719 C. proc. civ. şi dispoziţiile O.G. nr. 2/2001.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

I.2 Hotărârile care au generat conflictul

I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 7883 din 05 decembrie 2023, Judecătoria Ploieşti, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale exclusive, excepţie invocată din oficiu şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului1 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că executarea silită în dosarul nr. x/2015 a fost încuviinţată prin încheierea pronunţată la data de 03 aprilie 2015 de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2015, iar potrivit considerentelor Deciziei nr. 20/27.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, aceasta a devenit unica instanţă de executare.

I.2.2. Prin sentinţa civilă nr. 2471 din 08 aprilie 2024, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă a avut în vedere domiciliul debitorului de la data sesizării organului de executare (Biroul Executorului Judecătoresc B.) - Ploieşti, str. x, jud. Prahova.

De asemenea, a reţinut că nu Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a încuviinţat executarea silită, ci executorul judecătoresc care avea sediul în Ploieşti. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti doar a învestit cu formulă executorie titlul executoriu.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În speţă, Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a contestaţiei la executare.

Astfel, pe de o parte, Judecătoria Ploieşti a reţinut că instanţa competentă a soluţiona contestaţia la executare este instanţa care a încuviinţat executarea silită, respectiv Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prevalându-se de încheierea din 03 aprilie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Pe de altă parte, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a constatat că la momentul încuviinţării cererii de executare silită de către executorul judecătoresc, domiciliul debitoarei se afla în raza de competenţă a Judecătoriei Ploieşti, iar instanţa de executare se raporta la acest domiciliu.

Înalta Curte constată că prin cererea de executare silită, înregistrată la data de 22 aprilie 2015 sub nr. 1256 la Biroul Executorului Judecătoresc B., formându-se dosarul execuţional nr. x/2015, creditoarea C.N.A.D.N.R. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu debitoarea A. executarea silită a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x/21.03.2012, precum şi recuperarea tuturor cheltuielilor de executare.

Prin încheierea de încuviinţare executare silită din data de 22 aprilie 2015 pronunţată în dosarul de executare nr. 1256/2015, executorul judecătoresc B. a admis cererea formulată de creditor şi a încuviinţat executarea silită împotriva debitoarei A. în conformitate cu titlul executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x/21.03.2012, pentru recuperarea sumei de 28 euro constând în debit, sumă la care se adaugă cheltuielile de executare, în oricare dintre modalităţile de executare prevăzute de lege.

Împotriva acestei încheieri A. a formulat contestaţie la executare, solicitând anularea executării silite şi a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1256/2015, precum şi anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite; totodată, a solicitat şi suspendarea executării silite.

Faţă de situaţia de fapt expusă şi având în vedere obiectul cererii deduse judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia la executare este în principal, un mijloc procedural special creat pentru procedura de executare silită, o plângere specifică acestei proceduri, prin care se obţine anularea sau îndepărtarea unor acte de executare ori, uneori, chiar şi anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.

Instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare este, potrivit dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare care, în conformitate cu dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., este judecătoria în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului. Alin. (3) al art. 651 C. proc. civ. statuează că instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Norma care reglementează competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare propriu-zise are caracter imperativ. Art. 651 alin. (1) C. proc. civ. nu reglementează un caz de competenţă teritorială alternativă, criteriile cuprinse în teza a doua a textului fiind subsidiare primului, activându-se numai în cazul în care cel dintâi criteriu nu este operabil, nefiind aşadar, de natură să transforme norma de competenţă teritorială exclusivă într-o normă de competenţă teritorială alternativă, la alegerea părţilor.

În speţa pendinte, astfel cum anterior s-a reţinut, cererea de executare silită a fost formulată şi înregistrată pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc B. la data de 22 aprilie 2015.

Dispoziţiile art. 666 alin. (2) C. proc. civ., forma în vigoare la momentul introducerii cererii de executare silită, erau în sensul că executorul judecătoresc se pronunţă asupra încuviinţării silite, prin încheiere, fără citarea părţilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea prevede altfel, iar potrivit dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare.

Or, în cauza de faţă, astfel cum rezultă din procesul-verbal din 05 aprilie 2024 întocmit ca urmare a verificărilor efectuate în baza de date D.E.P.A.B.D., debitoarea are domiciliul activ în jud. Prahova, din data de 29 februarie 2008.

Prin urmare, având în vedere că instanţa de executare se determină în funcţie de domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare, Înalta Curte constată că în cauza de faţă instanţa de executare este Judecătoria Ploieşti, instanţă în circumscripţia căreia îşi avea domiciliul debitoarea la data sesizării organului de executare, 22 aprilie 2015.

Or, momentul încuviinţării executării silite reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale, astfel că, încă din acest moment, este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.. Altfel spus, o dată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel. Aceste aspecte au fost reţinute cu valoare de principiu în considerentele Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

În ceea ce priveşte aprecierea instanţei Judecătoriei Ploieşti cu privire la faptul că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin încheierea din 03 aprilie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x/21.03.2012, Înalta Curte constată că prin respectiva încheiere (aflată la dosarul Judecătoriei Ploieşti), administrată drept probă în prezentul conflict, s-a dispus învestirea cu formulă executorie a acestui proces-verbal de constatare a contravenţiei, formula executorie fiind o condiţie a pornirii executării silite, procedură diferită de încuviinţarea executării silite înseşi.

Prin urmare, instanţa de executare nu este instanţa care a învestit cu formulă executorie titlul de executare, ci instanţa (judecătoria) în a cărei circumscripţie se afla la data sesizării organului de executare (în cazul de faţă Biroul Executorului Judecătoresc B.) domiciliul debitoarei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. care reglementează regimul juridic de drept comun al instituţiei instanţei de executare şi care stabilesc regula în această materie.

Pentru considerentele mai sus expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea având ca obiect contestaţie la executare este Judecătoria Ploieşti, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 mai 2024.