Scope of cassation review limits and statutory preconditions for maintenance of adult children in traffic fatality claims

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la 12.03.2018, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România şi intervenientul-forţat D., au solicitat ca prin hotărârea ce urmează a se pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 RON, reprezentând cheltuieli de înmormântare, parastase, cheltuieli cu aducerea cadavrului, cheltuieli efectuate în dosarul penal, 3.000.000 euro, echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de către BNR în ziua plăţii, reprezentând daune morale, respectiv 1.000.000 euro pentru soţia defunctului şi câte 1.000.000 euro pentru copiii minori ai acestuia şi a sumei de 266 RON pentru fiecare minor, începând cu 01.11.2016 până la majoratul acestora sau până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă sunt în continuarea studiilor, reprezentând diferenţa dintre pensia de urmaş pe care o încasează fiecare şi pensia la care ar fi putut fi obligat tatăl lor, în funcţie de salariul mediu încasat pe ultimele şase luni anterioare decesului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, s-a arătat în esenţă, faptul că la data de 26.10.2016, intervenientul forţat D., în timp ce conducea un autoturism înmatriculat şi asigurat în Bulgaria, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens într-o utilitară care, la rândul său s-a răsturnat peste autoturismul condus de E., soţul, respectiv tatăl reclamanţilor, producând decesul acestuia.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Reclamanţii au formulat cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, prin care au învederat că înţeleg să se se judece în calitate de pârâtă cu F. and F.., societate reprezentată în România de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 921/08.05.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă s-a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a fost obligată pârâta F. and F. la plata către reclamanţi a sumelor de 5.000 RON - reprezentând cheltuieli de înmormântare, 7.000 RON - cheltuieli necesare organizării celor 7 parastase ulterioare înmormântării şi a sumei de 6.256 RON - reprezentând cheltuieli efectuate cu transportul trupului defunctului din oraşul Giurgiu în Târgovişte, onorariu expert consilier, taxe efectuare expertiză, taxă efectuare analize la INML şi cheltuieli lucrări funerare.

De asemenea, a fost obligată pârâta la plata către fiecare dintre reclamanţii B. şi C. a unei sume nete lunare de 266 RON, începând cu data de 01.11.2016 şi până la majoratul reclamanţilor minori.

A fost obligată pârâta la plata către fiecare dintre reclamanţi a sumei de 150.000 euro, echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de daune morale.

Pârâta a mai fost obligată la plata către reclamanţi a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta F., solicitând admiterea căii de atac formulate, schimbarea sentinţei civile apelate, în sensul reducerii sumelor acordate intimaţilor reclamanţi cu titlu de daune morale.

Împotriva aceleiaşi sentinţe au formulat apel şi reclamanţii A., B. şi C., prin care au solicitat admiterea căii de atac formulate, schimbarea sentinţei civile apelate în parte, în sensul acordării sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată cu titlu de daune materiale şi morale şi a acordării sumei ce li se cuvine minorilor cu titlu de pensie până la împlinirea vârstei de 26 de ani.

Prin decizia nr. 2007 A/12.12. 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A., B. şi C., a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă F., prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, împotriva aceleiaşi sentinţe şi a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că s-a stabilit suma datorată de pârâtă cu titlul de daune morale la 60.000 euro în echivalent în RON la data plăţii, pentru fiecare reclamant, fiind păstrate restul dispoziţiilor.

Prin decizia civilă nr. 2292/28.10.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a admis recursul formulat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 2007 A/12.12.2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost casată decizia recurată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

3. Decizia pronunţată de instanţa de apel, în rejudecare

Prin decizia nr. 1805A din 28 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-au admis apelurile formulate de apelanta-pârâtă F., prin mandatar B.A.A.R. şi de apelanţii-reclamanţi B., A. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 921/08.05.2019, pronunţate în dosarul nr. x/2018 de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

A fost schimbată în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamanţi a sumei de 8.000 RON, cheltuieli de înmormântare şi 15.000 RON, cheltuieli efectuate pentru parastasele organizate în memoria defunctului E. până la un an de la data decesului acestuia.

A fost obligată pârâta la plata către fiecare dintre reclamanţi a sumei de 75.000 euro echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale. S-a menţinut în rest sentinţa apelată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, în rejudecare, au declarat recurs reclamanţii A. şi B. şi C., ambii prin reprezentant legal A., criticând soluţia pentru nelegalitate.

În cuprinsul cererii de recurs s-au formulat în esenţă, următoarele critici: Sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât decizia recurată cuprinde motive contradictorii şi este parţial motivată.

Admite instanţa de apel faptul că "critica apelanţilor referitoare la cuantumul daunelor materiale stabilite de către prima instanţă în sarcina intimatei pârâte este fondată" însă sumele acordate sunt altele decât cele solicitate de către reclamanţi.

Contradicţia din motivarea deciziei este evidentă: instanţa detaliază pe larg aspectele în baza cărora a ajuns la concluzia că pretenţiile materiale sunt îndreptăţite, făcând o analiză detaliată a probelor din care reiese că reclamanţii au cheltuit mai mult cu înmormântarea autorului lor, însă sumele acordate sunt stabilite în mod discreţionar, fără a justifica cum a ajuns la cuantumul final. Susţin ca din declaraţiile martorilor rezultă că suma solicitată de reclamanţi, aferentă daunelor materiale solicitate este una corect solicitată.

Mai arată că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a concluzionat că minorilor li se cuvin prestaţii periodice de la data accidentului, însă numai până la majoratul acestora, fiind astfel aplicate greşit dispoziţiile art. 499 şi art. 525 alin. (1) C. civ.. Consideră că instanţa putea dispune obligarea la acordarea acestor prestaţii şi după împlinirea de către minori a vârstei de 18 ani, sub condiţia continuării studiilor, pentru a se evita litigii ulterioare pentru menţinerea în plată a pensiei de întreţinere.

Sub un ultim motiv de recurs susţin că în ceea ce priveşte soluţionarea solicitării de majorare a cuantumului daunelor morale, decizia atacată este insuficient motivată, cuprinzând motive contradictorii şi o aplicare greşită, restrictiv a dispoziţiilor art. 1391 alin. (2) C. civ.

Consideră că instanţa de apel doar a enumerat criteriile de stabilire a cuantumului daunelor morale, fără a analiza dacă acestea sunt sau nu incidente speţei pendinte. Arată că situaţia concretă şi traumele psihologice suferite de către reclamanţi sunt analizate doar în câteva rânduri. Deşi se analizează modul în care sunt acordate daunele morale în practica judecătorească, hotărârea nu cuprinde aspecte care să se raporteze la situaţia concretă a reclamanţilor.

Arată că s-a omis a fi avută în vedere legătura afectivă puternică dintre reclamantă şi defunct, trauma suferită prin pierderea partenerului de viaţă, faptul că acei doi copii vor creşte fără sprijinul tatălui lor, şocul creat de decesul acestuia, sentimental de neputinţă încercat în urma decesului, suferinţa încercată de minori prin pierderea tatălui.

Mai arată că practica judiciară depusă la dosarul cauzei cuprindea despăgubiri cu sume considerabile, însă instanţa a înlăturat aceste hotărâri întrucât nu ar fi definitive.

Instanţa de apel nu a motivat de ce a diminuat cuantumul daunelor morale acordat de prima instanţă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Recursul a fost comunicat intimaţilor, iar pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat că motivul de recurs ce vizează majorarea cuantumului daunelor morale vizează netemeinicia hotărârii atacate şi solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenţii-reclamanţi solicită să se respingă apărările intimatului pârât.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 26 septembrie 2023, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. prin reprezentant legal A., C. prin reprezentant legal A. şi A. împotriva deciziei nr. 1805A din 28 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă F. and F. prin mandatar B.A.A.R. şi cu intimatul-intervenient forţat D..

A fixat termen de judecată la data de 23 ianuarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Înalta Curte nu îşi însuşeşte motivul de recurs relativ nemotivării parţiale a hotărârii şi utilizării unor motive contradictorii, motiv de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., în condiţiile în care curtea de apel a prezentat argumentele sale de fapt şi de drept care justifică decizia civilă pronunţată.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde între altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia. Se apreciază totodată, sub aspectul condiţiilor procedurale privind motivarea hotărârii, că acestea sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părţi, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raţionamente logice. Este important aşadar, de reţinut, faptul că judecătorul are obligaţia de a motiva soluţia dată cererii, iar nu pe aceea de a răspunde separat, diferitelor argumente ale părţilor care sprijină această cerere.

Astfel cum în mod just a reţinut şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005 (cererea nr. 57.808/00), "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor (…) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată (…). Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt, hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)".

Or, din analiza considerentelor instanţei de apel referitoare la acordarea daunelor materiale, rezultă că s-au expus argumentele raţionamentului juridic al respectivei instanţe grefat pe situaţia de fapt reţinută, ilustrându-se de către curtea de apel atât normele juridice pe care le-a apreciat incidente sub acest aspect, dar şi elementele cu caracter de judecată de valoare realizate.

Astfel, instanţa de apel s-a referit la probele administrate în cauză pe baza cărora a configurat definitiv situaţia de fapt relativă daunelor materiale (înscrisuri, depoziţiile martorilor G., H. şi I., prezumţiile judiciare pe care le-a tras, unele inclusiv din perspectiva cunoştinţelor generale despre lume şi societate), a ilustrat de asemenea normele juridice pe care le-a apreciat incidente în această direcţie (art. 1392 C. civ., art. 50 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară ASF, art. 309 alin. (3) pct. 1 C. proc. civ. şi art. 329 C. proc. civ.), a ilustrat raţionamentul juridic propriu potrivit căruia a apreciat că se impune majorarea cuantumului daunelor materiale acordate de prima instanţă de judecată, evidenţiind aşadar, în mod argumentat şi detaliat elementele care i-au format convingerea în această direcţie.

Nu se constată existenţa vreunei contradictorialităţi din acest unghi de vedere între argumentele curţii de apel, considerentele acesteia fiind coerente, comprehensibile şi închegate armonios în ansamblul motivării deciziei recurate. Astfel cum înseşi aceste părţi procesuale afirmă în cadrul motivului de recurs analizat, instanţa de apel a detaliat pe larg aspectele în baza cărora a ajuns la concluzia că pretenţiile materiale se impun a fi majorate, realizând o analiză de asemenea, amănunţită a probelor administrate în cauză.

Nu se poate considera nici că ar exista vreo contradicţie între aprecierea curţii de apel asupra caracterului fondat al criticii apelanţilor reclamanţi referitoare la cuantumul prea mic al daunelor materiale acordate de tribunal şi stabilirea în apel a unei sume inferioare totuşi celei solicitate de apelanţii reclamanţi, atât timp cât din punct de vedere logico - juridic, critica enunţată poate reprezenta în calea de atac a apelului premisa acordării unei sume mai mari decât cea stabilită de tribunal şi cel mult egală cu cea solicitată de aceste părţi procesuale prin cererea de apel.

În egală măsură, se observă că instanţa de apel nu a stabilit discreţionar sumele pe care le-a apreciat cuvenite, ci a expus elementele care i-au fundamentat decizia în această privinţă, atât în referire la cuantumul individualizat de 8000 RON cheltuieli pentru înmormântare:

"Valorificând aceste mijloace de probă şi reţinând că, potrivit obiceiurilor şi datinilor religiei ortodoxe, la înmormântarea unei persoane sunt făcute şi alte cheltuieli decât cele dovedite cu înscrisuri şi la care au făcut referire martorii (cruce, preoţi, gropari, pachete cu produse alimentare ce se împart participanţilor, prosoape, lumânări, etc.), Curtea urmează a reţine în baza unei prezumţii simple că, deşi există documente justificative doar pentru suma de 4715 RON, au fost efectuate cheltuieli de înmormântare în cuantum de 8000 RON, fiind plauzibil că această sumă a fost cheltuită raportat la numărul mare al persoanelor care au participat la înmormântare şi la cheltuielile ce se fac în mod obişnuit în astfel de împrejurări", cât şi în referire la suma totală de 15000 RON pentru parastasele de 40 zile, de 6 luni şi de un an:

"În ceea ce priveşte cheltuielile efectuate cu parastasele de 40 zile, 6 luni şi un an, solicitate prin cererea de chemare în judecată, deşi din înscrisuri rezultă cheltuirea sumei de 4158,31 RON pentru parastasul de un an, Tribunalul va reţine din probele administrate faptul că apelanţii reclamanţi sunt îndreptăţiţi la a obţine daune materiale în cuantum total de 15000 RON, pentru a dispune în acest sens urmând a da eficienţă şi declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză", procedând în continuare la ilustrarea analizei în raport de depoziţiile martorilor G., H. şi I. şi de prezumţiile judiciare trase, a sumelor cheltuite efectiv pentru organizarea fiecăreia dintre cele trei pomeniri (de 40 zile, de 6 luni şi de 1 an).

În construirea algoritmului său juridic, se observă că instanţa de apel a ţinut seama inclusiv de împrejurarea invocată de reclamanţii recurenţi prin cererea de recurs, respectiv cea relativă imposibilităţii în care recurenţii reclamanţi s-au aflat, de a-şi întocmi înscrisuri pentru dovedirea tuturor plăţilor efectuate pentru înmormântarea defunctului dumnealor soţ şi tată şi pentru parastasele ulterioare.

Recurenţii reclamanţi ilustrează în continuarea acestui motiv de recurs, pe baza propriei dezbateri a probelor administrate în cauză, un calcul care ar determina o sumă mai mare a daunelor materiale care li s-ar cuveni.

Înalta Curte constată însă, că ansamblul acestor critici nu poate fi primit, din perspectiva faptului că el determină potrivit considerentelor care vor fi expuse infra, un control de temeinicie al deciziei recurate şi nu unul de legalitate.

Astfel, Înalta Curte notează preliminar că o instanţă de recurs exercită un control exclusiv de legalitate asupra unei hotărâri judecătoreşti, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. ("Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile") şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ. ("Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate (...)"). Aceasta înseamnă că instanţa de recurs nu poate să reevalueze situaţia de fapt a cauzei, configurată de instanţa de apel în mod definitiv pe baza probelor administrate, întrucât într-o astfel de situaţie ar realiza un control al temeiniciei deciziei recurate şi nu al legalităţii acesteia. Din această perspectivă expusă, controlul de legalitate al instanţei de recurs trebuie să se grefeze pe situaţia de fapt stabilită în mod definitiv de instanţa de apel, instanţă devolutivă a fondului cauzei.

Or, în cadrul respectivului ansamblu de critici arondat motivului de recurs formulat de recurenţii reclamanţi, reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., aceste părţi procesuale solicită practic, instanţei de recurs să procedeze la reevaluarea situaţiei de fapt a cauzei, în temeiul probelor administrate, pentru a ajunge la concluzia existenţei unei alte situaţii de fapt decât cea creionată de curtea de apel. Astfel, recurenţii reclamanţi solicită de fapt, instanţei de recurs ca pe baza dovezilor administrate cauzei pe care le invocă şi dezbat prin cererea de recurs, această instanţă să constate că suma care li se cuvine cu titlu de daune materiale este mult mai mare, respectiv de 50000 RON (total). Or, această reevaluare solicitată Înaltei Curţi este una de temeinicie, de reconfigurare a situaţiei de fapt a cauzei, care excede însă, coordonatelor exclusiv de legalitate ale controlului jurisdicţional al instanţei de recurs, delimitate potrivit celor expuse anterior.

Înalta Curte constată că nu este fundamentat nici motivul de recurs invocat reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. în referire la art. 499 şi art. 525 C. civ.

Astfel, potrivit art. 499 alin. (3) C. civ., "Obligaţia de întreţinere - 3) Părinţii sunt obligaţi să îl întreţină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani".

Conform art. 525 alin. (1) C. civ., "Dreptul la întreţinere al minorului - 1) Minorul care cere întreţinere de la părinţii săi se află în nevoie dacă nu se poate întreţine din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri".

Contrar criticilor recurenţilor reclamanţi din cuprinsul acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că, aplicând metodele de interpretare raţională, gramaticală şi sistematică ale normelor juridice enunţate, rezultă că ulterior vârstei de 18 ani, obligaţia de întreţinere faţă de copil subzistă până la vârsta de 26 ani, doar dacă respectivul copil se află în continuarea studiilor, starea de nevoie a copilului fiind prezumată până la vârsta de 18 ani.

Rezultă aşadar, că împrejurarea aflării copilului mai mare de 18 ani în continuarea studiilor reprezintă premisa juridică a acordării pensiei de întreţinere în continuare, până la împlinirea vârstei de 26 ani. Or, această premisă nu este îndeplinită în cauză în privinţa reclamanţilor minori ce aveau vârstele de circa 11 ani, respectiv 8 ani la data pronunţării deciziei recurate.

Raportat aşadar, la calificarea împrejurării respective ca reprezentând premisa juridică a acordării pensiei de întreţinere pentru copil după împlinirea vârstei de 18 ani, rezultă că obligaţia de plată corelativă nu poate fi stabilită în lipsa întrunirii acestei premise, prin intervertirea juridică a premisei în modalitatea de afectare a condiţiei a obligaţiei respective.

Pentru aceste considerente, nu poate fi primit nici argumentul de ordin practic al recurenţilor reclamanţi relativ evitării formulării unui alt litigiu în viitor.

În concluzie, şi acest motiv de recurs formulat de către recurenţii reclamanţi este nefondat.

Înalta Curte nu apreciază a fi fundamentate nici motivele de recurs dezvoltate de recurenţii reclamanţi pe marginea dispoziţiei curţii de apel asupra daunelor morale acordate acestora.

Astfel, contrar criticilor ilustrate de aceste părţi procesuale la lit. c) din cererea de recurs, decizia recurată este corespunzător motivată şi din perspectiva invocată de recurenţi şi nu cuprinde motive contradictorii.

În această direcţie, se constată că, potrivnic aserţiunii recurenţilor, instanţa de apel nu doar a enumerat în prima parte a hotărârii sale, reperele normative de acordare a daunelor morale în astfel de situaţii, stabilite potrivit Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit legislaţiei naţionale (inclusiv art. 1391 alin. (2) C. civ. sau art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014), repere regăsite şi în cadrul statuărilor din decizia de casare pronunţată anterior în cauză, ci a şi procedat în continuare, la aplicarea efectivă a acestor criterii consacrate la cazul concret dedus judecăţii.

Contrar susţinerii recurenţilor, instanţa de apel a analizat în cadrul acestei evaluări complexe, circumstanţele particulare ale speţei deduse judecăţii, inclusiv traumele psihologice suferite de reclamanţi, soţia şi copiii victimei tragice a accidentului de circulaţie:

"Aplicând considerentele teoretice anterior expuse situaţiei din cauza de faţă şi având în vedere şi jurisprudenţa la care au făcut referire atât apelanta pârâtă cât şi apelanţii reclamanţi în cuprinsul notelor scrise depuse în cauză, Curtea urmează a dispune obligarea apelantei pârâte la plata sumei de 75.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, pentru fiecare dintre apelanţii reclamanţi, aceasta fiind una echitabilă în raport de relaţia de rudenie existentă între aceştia şi defunct, legăturile afective existente între aceştia în cadrul familiei şi consecinţele psiho-emoţionale şi sociale pe care moartea autorului lor, intervenită în mod subit şi violent, le-a avut pentru fiecare dintre aceştia, acest cuantum nefiind unul disproporţionat nici în raport de sume ce s-au acordat cu acelaşi titlu în cadrul unor litigii similare.

Astfel, instanţa reţine că, în mod cert, pierderea soţului, respectiv a tatălui, a cauzat apelanţilor reclamanţi o durere ireparabilă, pe care nici o valoare patrimonială nu o poate acoperi, şi a determinat consecinţe negative în ceea ce priveşte viaţa de familie şi evoluţia ulterioară psiho-socială a acestora.

Reclamanta A. a fost puternic afectată de pierderea soţului în mod tragic şi a fost nevoită să facă faţă singură sarcinilor de familie, ceea ce a presupus, conform relatărilor martorilor, un efort suplimentar atât pentru a se putea ocupa de copiii săi minori cât şi pentru a le asigura acestora un nivel de trai corespunzător.

Instanţa reţine că şi apelanţii reclamanţi B. şi C. au resimţit în egală măsură dispariţia fulgerătoare a tatălui lor, la vârsta de 5 ani, respectiv 2 ani, pe care o aveau la momentul accidentului, aceştia nedispunând de capacitatea emoţională de a înţelege şi de a face faţă unui astfel de eveniment tragic, urmările în privinţa acestora fiind şi mai puternice întrucât au pierdut un părinte la un moment al evoluţiei lor în care aveau o mare nevoie de afecţiune, de ocrotire, îndrumare, educare în vederea formării şi conturării personalităţii lor, aceştia fiind privaţi de a-şi cunoaşte efectiv tatăl şi de a se bucura de o viaţă de familie normală, împrejurare ce va produce efecte şi în viitor, pe măsură ce vor creşte şi vor conştientiza pe deplin cele întâmplate" (pagina 11 a deciziei recurate).

Această argumentaţie citată din decizia curţii de apel este una de esenţă şi riguros realizată, grefat pe consecinţele concrete ale decesului subit şi violent al victimei asupra reclamanţilor, neputând fi catalogată ca fiind o analiză sumară, de natură a omite elemente precum legătura afectivă puternică existentă între reclamanţi şi victimă anterior decesului acesteia.

Potrivnic susţinerii recurenţilor, din decizia recurată se desprind cu uşurinţă argumentele instanţei de apel care au determinat reducerea cuantumului daunelor morale acordate de către prima instanţă de judecată, argumente care au fost indicate chiar în mod expres de către curtea de apel. Relevante în acest sens sunt elementele descrise în primul paragraf din citatul expus supra din decizia recurată sau următorul considerent realizat tot în decizia de apel:

"(...) nefiind depuse la dosar hotărâri judecătoreşti definitive care să dovedească faptul că există o practică judecătorească constantă în sensul acordării unor daune morale cel puţin egale cu cele care au fost acordate de către instanţa de fond în situaţia în care prejudiciile sunt solicitate de soţia, respectiv copiii minori ai persoanei decedate".

Nici caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei recurate nu se verifică din această perspectivă, atât timp cât recunoaşterea suferinţelor persoanelor prejudiciate prin moartea unei fiinţe dragi în astfel de circumstanţe reprezintă fundamentul acordării de daune morale, însă nu şi al unui anumit cuantum al acestora, cuantum a cărui evaluare se realizează potrivit criteriilor judicios decelate de către instanţa de apel.

Deficienţa de contradictorialitate nu se regăseşte nici în paragrafele motivării afectate analizei practicii judiciare în domeniu. Astfel, se observă că instanţa de apel a realizat o analiză judicioasă a hotărârilor depuse la dosar cu titlu de practică judiciară de către ambele părţi procesuale, înlăturând motivat parte din aceasta pe considerentul principal că respectivele hotărâri judecătoreşti nu se grefează pe o situaţie de fapt relativ apropiată de cea din prezenta cauză, întrucât de exemplu, reclamanţii din acele alte cauze erau majori sau hotărârile vizau alte categorii de persoane decât reclamanţii prezenţi (soţia, respectiv copiii).

Este adevărat că în privinţa unor hotărâri judecătoreşti depuse, instanţa de apel a arătat şi că acestea nu sunt definitive. Caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti nu reprezintă un element nerelevant în silogismul juridic al prezentei cauze, astfel cum greşit apreciază recurenţii, întrucât criteriul jurisprudenţei la care se referă art. 50 din Norma ASF expusă este unul consolidat în măsura în care respectivele hotărâri judecătoreşti sunt şi definitive, întrucât cele nedefinitive sunt încă susceptibile de modificări ca urmare a potenţialei exercitări a căilor de atac.

Înalta Curte notează că oricum, parte din jurisprudenţa depusă de intimata pârâtă a fost înlăturată nu exclusiv ca urmare a lipsei menţionate a caracterului definitiv, ci şi ca urmare a raportării la aspectul că reclamanţii din respectivele cauze erau majori, fiind aşadar situaţii diferite de cea din prezentul dosar. În ceea ce priveşte jurisprudenţa depusă de către recurenţii reclamanţi, Înalta Curte observă din considerentele deciziei recurate, că ea nu a fost înlăturată de către instanţa de apel în temeiul lipsei caracterului definitiv, ci dimpotrivă, a fost avută în vedere în cadrul evaluării realizate de instanţa de apel:

"De asemenea, pentru a statua în privinţa daunelor morale la care urmează a fi obligată pârâta, instanţa de apel are în vedere orientativ şi jurisprudenţa depusă de către apelanţii reclamanţi, chiar dacă hotărârile judecătoreşti nu sunt toate definitive, în care sumele acordate cu titlu de daune morale sunt cuprinse între (...)" (pagina 12 a deciziei recurate).

Este adevărat şi că în analiza sa, instanţa de apel se raportează la o hotărâre judecătorească definitivă depusă de recurenţi, în cadrul căreia cuantumul despăgubirilor morale pentru soţia şi fiica minoră ale victimei a fost stabilit la 90.00 euro fiecare, însă în continuare curtea de apel precizează şi că intervalul valoric rezultat din jurisprudenţa depusă la dosar de reclamanţi, pentru situaţii similare celei din cauza pendinte, este de 75.000 euro - 100.000 euro pe persoană.

Or, acordând o sumă de 75.000 euro cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre reclamanţi, instanţa de apel s-a încadrat în plafonul decelat pe baza jurisprudenţei administrate chiar de reclamanţi, iar individualizarea acestui cuantum - în detrimentul unuia mai mare, astfel cum solicitaseră recurenţii - a fost justificată de curtea de apel în paragrafele sale precedente din cadrul deciziei civile, prin evaluarea cumulativă în cauză a tuturor criteriilor de stabilire a daunelor morale, astfel cum s-a ilustrat şi supra, deci nu doar a criteriului jurisprudenţei.

Este logic că argumentele pentru stabilirea cuantumului de 75000 euro per reclamant reprezintă concomitent şi argumente pentru neacordarea sumei de 150000 per persoană acordate de tribunal sau a uneia mai mari, astfel cum solicitau reclamanţii apelanţi, curtea de apel reţinând de altfel, în mod expres în partea de început a analizei sale în privinţa daunelor morale, că suma stabilită de tribunal a fost una excesivă.

Nu este identificată aşadar, vreo carenţă de motivare deficitară sau contradictorie a deciziei recurate, în sensul art. 488 pct. 6 C. proc. civ., nici din această perspectivă distinctă invocată de recurenţii reclamanţi.

În fine, motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. prin raportare la art. 1391 alin. (2) C. civ., invocat de recurenţii reclamanţi, nu este fondat.

Astfel, contrar susţinerii recurenţilor, instanţa de apel nu a aplicat greşit în cauză această normă juridică, neminimalizând suferinţa prin care au trecut reclamanţii. Dimpotrivă, astfel cum s-a expus în paragrafele precedente ale prezentei decizii civile de recurs, instanţa de apel a avut în vedere în cadrul analizei sale, inclusiv consecinţele psiho - emoţionale suferite de fiecare dintre reclamanţi.

Recurenţii reclamanţi au reiterat prin cererea de recurs formulată traumele îndurate urmare a pierderii tragice a soţului, respectiv tatălui acestora, indicând în acest sens şi concluzii ale unor studii psihologice în această direcţie. Înalta Curte reaminteşte însă, că aşa cum s-a expus supra, controlul instanţei de recurs este unul exclusiv de legalitate şi nu unul de temeinicie.

Or, atât timp cât în determinarea cuantumului daunelor morale cuvenit reclamanţilor, instanţa de apel s-a raportat la criteriile legale stabilite în această direcţie, inclusiv prin art. 1391 alin. (2) C. civ., instanţa de recurs nu poate să reevalueze cuantumul concret al sumei care se impune a fi acordate cu acest titlu fiecărui reclamant, întrucât acest aspect este unul arondat situaţiei de fapt a unei cauze şi nu legalităţii acesteia.

Pe cale de consecinţă, nu se constată aplicarea greşită în cauză, în sens restrictiv astfel cum eronat au invocat recurenţii reclamanţi, a art. 1391 alin. (2) C. civ.

Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul promovat, reţinând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. prin reprezentant legal A., C. prin reprezentant legal A. şi A. împotriva deciziei nr. 1805A din 28 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă F. and F. prin mandatar B.A.A.R. şi cu intimatul-intervenient forţat D..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 ianuarie 2024.