Professional company's consumer debt claim assigned to Liești court, resolving negative conflict.

Şedinţa publică din data de 23 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lieşti la data de 16 februarie 2023 sub nr. x/2023, formulată în procedura specială a cererilor cu valoare redusă, reglementată de art. 1025 şi următoarele din C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să o oblige la plata sumei de 1158,79 RON reprezentând debit principal, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 790 din 07 iunie 2023, Judecătoria Lieşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bîrlad, reţinând că, în raport de calităţile părţilor de consumator, respectiv de profesionist, conform art. 2 pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 21/1992 şi art. 3 alin. (2) şi alin. (3) din C. civ., în temeiul prevederilor art. 121 din C. proc. civ., competenţa teritorială aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia domiciliază pârâta; cum pârâta domiciliază în jud. Vaslui, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Bârlad.

Prin sentinţa civilă nr. 357/2024 din 29 februarie 2024, Judecătoria Bârlad a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Lieşti, reţinând că adresa în raport de care se impune a fi stabilită competenţa teritorială a instanţei este cea menţionată în cuprinsul întâmpinării formulate de către pârâtă.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Judecătoria Bărlad a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lieşti, reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa cu soluţionarea unei cereri de valoare redusă.

Potrivit dispoziţiilor art. 1027 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între procedura specială reglementată de prezentul titlu şi procedura de drept comun.

Potrivit art. 1028 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de a soluţiona cererea în primă instanţă aparţine judecătoriei. Alin. (2) al aceluiaşi text de lege prevede: competenţa teritorială în cazul unor astfel de cereri se stabileşte potrivit dreptului comun.

Referitor la normele de competenţă de drept comun aplicabile cauzei, se reţine că reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 1158,79 RON reprezentând debit principal.

Creanţa reclamantei provine din serviciile oferite pârâtei şi neachitate de către aceasta, raporturile juridice deduse judecăţii fiind acelea dintre un profesionist şi un consumator.

În aceste coordonate, astfel cum au reţinut şi instanţele aflate în conflict, devin aplicabile dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., ce instituie un caz de competenţă teritorială exclusivă:

"cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului."

Chestiunea de drept care a determinat însă ivirea prezentului conflict de competenţă priveşte interpretarea diferită pe care instanţele de judecată aflate în conflict au dat-o noţiunii de domiciliu.

Noţiunea de domiciliu este definită de dispoziţiile art. 87 din C. civ., potrivit cărora "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală". În acelaşi sens, al locuinţei declarate ca locuinţă principală, a fost modificată şi norma ce defineşte noţiunea de domiciliu din O.U.G. nr. 97/2005, republicată, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români (art. 27 alin. (1) - "Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuinţa principală").

De asemenea, art. 91 din acelaşi cod prevede că "Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate.".

Înalta Curte reţine că legiuitorul a prevăzut că domiciliul este astfel definit în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor civile ale persoanei fizice.

În plan procesual-civil însă, din raţiuni care ţin de verificarea şi informarea efectivă a părţilor cu privire la existenţa şi desfăşurarea procesului, înţeleasă ca o condiţie a dreptului la un proces echitabil, interesează domiciliul ca situaţie de fapt, astfel că dovada acestuia se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă, pentru ca, într-adevăr, să se poată stabili în mod real localitatea unde persoana fizică îşi are locuinţa efectivă, care, uneori, poate fi şi într-o altă localitate decât aceea menţionată în actul de identitate.

În speţă, Înalta Curte constată însă că pârâta nu domiciliază efectiv la adresa din evidenţele Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, ci locuieşte, în realitate, la adresa din sat Călmăţui, str. x, comuna Griviţa, judeţul Galaţi, aspect relevat prin întâmpinarea formulată în cauză şi de faptul că procedura de citare şi/sau comunicare cu pârâta a fost legal îndeplinită la adresa din Galaţi.

Prin urmare, se reţine că, la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată, menţiunile cuprinse în cartea de identitate a pârâtei nu corespund cu locuinţa efectivă a acesteia.

În consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile legale mai sus-menţionate, precum şi cu situaţia de fapt ce rezultă din actele procedurale şi înscrisurile de la dosar, se constată că domiciliul de fapt al pârâtei este în municipiul Galaţi, sat Călmăţui, comuna Griviţa, unitate administrativ-teritorială aflată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Lieşti

În concluzie, faţă de cele sus-menţionate, Înalta Curte constată că revine Judecătoriei Lieşti competenţa teritorială de soluţionare a prezentei cauze.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Lieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Lieşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2024.