Jurisdiction over €40,000 damages claim against Romanian State assigned to Brașov District Court; case remanded.

Şedinţa publică din data de 23 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 12 mai 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 67.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate pe parcursul procesului penal în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 10/F/2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi decizia nr. 190/A/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală; obligarea pârâtului la plata sumei de 40.000 euro, reprezentând daune morale şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 764 din 08 noiembrie 2023, Tribunalul Buzău a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov, reţinând, în esenţă, că, raportat la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, echivalentul a 198.784 RON, în temeiul prevederilor art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., competenţa materială aparţine judecătoriei, iar în ceea ce priveşte competenţa teritorială, faţă de împrejurarea că reclamantul are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Buzău care ar fi competentă teritorial, potrivit dispoziţiilor art. 107 din C. proc. civ., devin incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., care impun obligaţia sesizării unei curţi de apel învecinate curţii de apel în circumscripţia căreia se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea reclamantul.

Prin sentinţa civilă nr. 3189 din 02 aprilie 2024, Judecătoria Braşov, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 şi a prevederilor art. 541 alin. (3) C. proc. civ. care, în acţiunile îndreptate împotriva Statului român prin care se solicită repararea prejudiciului produs printr-o eroare judiciară, în sensul art. 268 alin. (4) din Legea nr. 303/2022, stabilesc competenţa materială şi teritorială exclusivă în favoarea tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază reclamantul.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Judecătoria Braşov a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza în favoarea Judecătoriei Braşov pentru următoarele considerente:.

În privinţa competenţei materiale, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 98 alin. (1) din C. proc. civ. "Competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere."

Conform art. 99 alin. (2) din acelaşi cod "În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt."

Art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ. stabileşte că judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti;

În speţă, prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul A. a solicitat, în temeiul prevederilor art. 1349 coroborate cu cele ale art. 1373 din C. civ. şi art. 275 alin. (1) pct. 4 şi alin. (3) din C. proc. pen., obligarea pârâtului Statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor, la plata sumei de 67.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată realizate pe parcursul procesului penal în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 10/F/2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi Decizia nr. 190/A/2020 a I.C.C.J. secţia penală, respectiv la plata sumei de 40.000 euro, reprezentând daune morale.

Reiese, aşadar, că prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul a formulat mai multe capete principale de cerere, respectiv obligarea la plata sumei de 67.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată realizate pe parcursul procesului penal, respectiv obligarea la plata sumei de 40.000 euro, reprezentând daune morale, întemeiate pe o cauză comună, respectiv derularea procesului penal în care a avut calitatea de inculpat, finalizat cu soluţia de achitare, conform dispoziţiilor art. 16 lit. b) din C. proc. civ., pentru infracţiunea de şantaj.

Prin urmare, în ceea ce priveşte competenţa materială de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ. ce prevede că în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Având în vedere că valoarea obiectului fiecărui capăt de cerere nu depăşeşte pragul de 200.000 RON inclusiv, (67.500 RON daune materiale, şi echivalentul a 40000 euro, reprezentând daune morale, la cursul valabil la data sesizării instanţei, 12 mai 2023- rezultă suma de 198.784 RON), competenţa materială de soluţionare a cauzei revine judecătoriei, în raport de prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 106 alin. (1) C. proc. civ., instanţa legal învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţă după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect.

Faptul că la termenul din 08 noiembrie 2023, ulterior învestirii instanţei (12 mai 2023), cu ocazia punerii în discuţie de către instanţă a excepţiei necompetenţe materiale a tribunalului în soluţionarea pricinii, reclamantul a precizat că poate să mărească cuantumul daunelor morale solicitate de la 40000 euro, la 45000 euro, nu poate atrage competenţa materială a tribunalului, astfel cum dispune textul legal al art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., astfel încât competenţa după materie şi valoare revine şi rămâne a judecătoriei.

Referitor la competenţa teritorială, Înalta Curte reţine că regula generală în materia competenţei teritoriale se regăseşte în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Cu toate acestea, dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă alternativă, stabilind că cererile îndreptate împotriva statului pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului.

În cauza de faţă, reclamantul A. a înţeles să cheme în judecată Statul român prin Ministerul Finanţelor, printr-o acţiune în pretenţii, pentru recuperarea prejudiciului material şi moral cauzat de derularea unui proces penal în care a avut calitatea de inculpat, finalizat printr-o soluţie de achitare.

Conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, reclamantul A. are domiciliul în municipiul Buzău, iar pârâtul, Statul român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, conform mandatului de reprezentare nr. x din 29 decembrie 2023, are sediul în judeţul Braşov, B-dul x nr. 7 .

Prin urmare, în aplicarea prevederilor art. 111 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei ar reveni fie Judecătoriei Buzău, ca instanţă în circumscripţia căreia se află domiciliul reclamantului, fie Judecătoriei Braşov, ca instanţă în circumscripţia căreia se află sediul pârâtului, alegerea având a o face reclamantul.

În cauza de faţă, se constată însă că reclamantul nu s-a adresat niciuneia dintre cele două instanţe care ar fi fost deopotrivă competente să soluţioneze pricina în primă instanţă, ci unei instanţe necompetente, respectiv Tribunalului Buzău.

Cum reclamantul, în exercitarea dreptului recunoscut de prevederile art. 116 C. proc. civ., nu putea alege să învestească o instanţă necompetentă, Înalta Curte reţine că, raportat la dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Braşov, instanţă în circumscripţia căreia se află sediul pârâtului.

Înalta Curte constată că prin hotărârea de declinare, Tribunalul Buzău a reţinut competenţa teritorială a Judecătoriei Braşov în considerarea calităţii reclamantului de judecător în cadrul Judecătoriei Buzău, la data pronunţării soluţiei, şi, ca atare, incidenţa prevederilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.

Cu privire la această chestiune, Înalta Curte reţine următoarele:

Este real şi de necontestat că în ipoteza în care un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, are obligaţia de a sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Situaţia premisă vizată de norma legală anterior redată este aceea ca reclamantul să aibă calitatea de judecător la momentul sesizării instanţei, prin urmare în raport de acest moment urmând a se analiza incidenţa art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.

La data de 03 martie 2023, reclamantul A. a fost eliberat din funcţia de judecător la Judecătoria Pogoanele, prin pensionare, prin Decretul Preşedintelui României nr. 180 din 02 martie 2023, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 180 din 03 martie 2023, reîncadrarea sa în funcţia de judecător în cadrul Judecătoriei Buzău fiind dobândită ulterior datei de 14 septembrie 2023, prin propunerea făcută Preşedintelui României de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 2103 din aceeaşi dată.

Conform fişei dosarului aflată la dosarul nr. x/2023, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 12 mai 2023.

Prin urmare, la data de 12 mai 2023, când reclamantul A. s-a adresat instanţei cu cererea de chemare în judecată pendinte, acesta era pensionar, şi, deci, nu deţinea funcţia de judecător la Judecătoria Buzău şi nici la o altă instanţă, pentru a fi incidente prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.

Împrejurarea că ulterior sesizării instanţei, reclamantul a (re)dobîndit calitatea de judecător nu poate produce efecte în privinţa competenţei teritoriale a instanţei iniţial legal investite, prin raportare la prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., care este îndrituită să verifice propria competenţă în raport de situaţia de fapt existentă la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată.

Ca atare, competenţa Judecătoriei Braşov va fi stabilită în temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., ca fiind instanţa în circumscripţia căreia se află sediul pârâtului, iar nu în considerarea calităţii de judecător în cadrul Judecătoriei Buzău pe care reclamantul A. a dobândit-o ulterior sesizării instanţei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Braşov este instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze cererea dedusă judecăţii, urmând ca, în temeiul art. 135 C. proc. civ., să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2024.