Dog attack damages: municipal appeal dismissed on res judicata grounds and plaintiff's appeal annulled for non-payment of stamp tax

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022

asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ la 22 aprilie 2018, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâţilor Primarul oraşului Bicaz şi UAT Bicaz prin Primar la plata, în solidar, a daunelor morale în cuantum de 100.000 euro şi a cheltuielilor de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1375 şi următ. C. civ., art. 61 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 215/2001, republicată, Constituţia României, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, Legea nr. 227/2002 şi Legea nr. 285/2013.

2. Hotărârea pronunţată de tribunal

Prin decizia civilă nr. 1233 din 20 noiembrie 2018, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oraşul Bicaz. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul oraşului Bicaz. A respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Primarul oraşului Bicaz, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A admis, în parte, acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Bicaz, prin Primar. L-a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale şi suma de 100 RON, cheltuieli de judecată.

3. Primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 441 din 3 iunie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis apelurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtul Oraşul Bicaz împotriva sentinţei tribunalului, în contradictoriu cu intimata -pârâtă UAT Bicaz, prin Primar. A schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul oraşului Bicaz. A admis, în parte, cererea de chemare în judecată, în sensul că a obligat, în solidar, ambele părţi la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune. A menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa apelată, care nu sunt contrare deciziei. A respins, ca nefondată, cererea apelantei - reclamante de obligare a intimaţilor - pârâţi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Prin decizia nr. 1054 din 4 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei din apel, pe care a casat-o şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului reclamantei împotriva sentinţei tribunalului. A respins recursul declarat de pârâtul Oraşul Bicaz, prin Primar împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.

4. Decizia pronunţată de curtea de apel în rejudecare

Prin decizia nr. 493 din 26 octombrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei tribunalului, în contradictoriu cu apelantul - pârât Oraşul Bicaz şi UAT Bicaz prin Primar. A schimbat, în parte, sentinţa apelată în sensul că a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului oraşului Bicaz. A admis, în parte, cererea în sensul că a obligat, în solidar, ambii pârâţi la plata sumei de 20.000 RON reprezentând daune morale. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei de fond care nu sunt contrare.

5. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri reclamanta A. şi pârâţii Oraşul Bicaz prin Primar şi Primarul oraşului Bicaz.

5.1. Prin cererea de recurs, reclamanta a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei atacate, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Criticile expuse în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de procedură civilă privitoare la procedura de citare a părţilor.

În acest sens, recurenta a arătat că la termenul de judecată din data de 19 octombrie 2020 a fost depusă o cerere în care s-a solicitat citarea acesteia la domiciliul ei, motivat de faptul că fusese citată la sediul profesional al apărătorului, deşi acesta nu avea contract semnat pentru rejudecarea apelului.

A învederat că instanţa a apreciat în mod greşit faptul că procedura de citare ar fi fost îndeplinită, deoarece aceasta nu s-a efectuat în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 163 alin. (6) şi (8) coroborate cu cele ale alin. (3) lit. f) şi g) C. proc. civ.. A indicat faptul că aceste dispoziţii prevăd că, atunci când destinatarul nu este găsit la domiciliu, agentul însărcinat cu înmânarea corespondenţei va afişa o înştiinţare privitoare la posibilitatea destinatarului de a ridica citaţia de la sediul instanţei, respectiv de la primărie, iar în termenele prevăzute de text în caz de neprezentare, de 7, respectiv 3 zile pentru ridicarea citaţiei/oricărui alt act de procedură, aceasta se consideră comunicată la expirarea respectivelor termene.

Recurenta a considerat că sancţiunea care intervine pentru pronunţarea hotărârii în lipsa unei proceduri de citare corespunzătoare este casarea respectivei hotărâri.

Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1385 C. civ., care instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, precum şi nerespectarea principiilor instituite de CEDO referitoare la asigurarea proporţionalităţii rezonabile între prejudiciul adus, intensitatea şi gravitatea atingerii valorilor sociale ocrotite. A arătat că în acest fel au fost încălcate limitele casării stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin admiterea recursului.

De asemenea, a apreciat că prejudiciile care afectează dreptul la viaţă, sănătate, integritate fizică şi psihică, drepturi prevăzute de art. 58 C. civ. trebuie reparate în integralitatea lor.

A adus critici relative la considerentele deciziei atacate în sensul că instanţa nu a expus criteriile generale de evaluare a prejudiciului moral conform jurisprudenţei naţionale, a argumentat acordarea daunelor morale din perspectiva faptului că apelanta - reclamantă nu a suferit un prejudiciu de ordin estetic.

Astfel, s-a apreciat că a fost ignorat prejudiciul cauzat de durerea psihică, chestiune care nu a fost analizată la fond, ceea ce arată că instanţa nu a luat în considerare probatoriul la judecarea apelului, ceea ce echivalează cu o neanalizare în fond a cauzei.

A continuat dezvoltarea acestui argument prin indicarea unor împrejurări de fapt şi a făcut trimitere la declaraţia martorului în scopul de a explica durerea psihică resimţită în urma incidentului, concluzionând faptul că nu poate fi sancţionată prin acordarea unor daune mai mici pentru că a avut prezenţă de spirit şi nu a fost muşcată de câini.

O altă critică prin care este dezvoltat acest motiv de casare o reprezintă neluarea în considerare a tuturor aspectelor prejudiciului. Prin aceasta, recurenta a susţinut că instanţa a încălcat jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că despăgubirile acordate pentru repararea prejudiciului moral trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora, contextul general al victimei, încălcând totodată principiul reparării integrale a prejudiciului instituit prin art. 1385 C. civ.

De asemenea, s-a făcut trimitere la modul în care trebuie apreciat prejudiciul moral pe care îl suferă şi a apreciat că instanţa de apel nu a ţinut seama şi de faptul că procesul medical nu s-a încheiat, caz în care elementul aleatoriu care afectează cuantumul prejudiciului nu trebuie să constituie o piedică în repararea acestuia, întrucât se poate repara şi prejudiciul viitor.

Dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate a fost încheiată prin aserţiunea potrivit căreia instanţa de apel nu a aplicat corect principiul instituit de jurisprudenţa CEDO referitor la asigurarea unei proporţionalităţi rezonabile între prejudiciul suferit şi intensitatea şi gravitatea atingerii valorilor sociale ocrotite. Drept consecinţă, a susţinut că nu s-a asigurat respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului, reglementat de art. 1385 C. civ. şi nu s-a respectat dreptul la un proces echitabil, prin analizarea tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită, procedând la încălcarea atribuţiilor puterii judecătoreşti, reducând cuantumul prejudiciului fără să fi fost învestită cu o astfel de cerere.

În dovedirea recursului, recurenta - reclamantă a solicitat proba cu înscrisuri.

5.2 Prin cererea de recurs, pârâţii au solicitat, prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei criticate, iar în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată şi nelegală.

Au susţinut că instanţa de rejudecare a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori cuprinde motive străine de natura cauzei.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost dezvoltat de pârâţi în jurul argumentului potrivit căruia instanţa de apel a reţinut în mod greşit că se află în imposibilitatea de a rejudeca apelul declarat de Oraşul Bicaz.

Recurenţii au precizat că apelul declarat de pârâţi nu a fost avut în vedere, instanţa motivând că potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţă" şi nici nu a admis, nici nu a respins apelul, deşi a admis apelul reclamantei "în contradictoriu cu apelantul - pârât Oraşul Bicaz".

Au mai apreciat că prin sintagma, "va judeca din nou" prevăzută de art. 501 alin. (3) C. proc. civ. nu trebuie să se înţeleagă faptul că instanţa nu va avea în vedere apelul declarat de pârâţi, chiar dacă instanţa de control judiciar a făcut, în mod indirect, unele aprecieri asupra efectului devolutiv al acestuia, care erau necesare în admiterea recursului.

De asemenea, au arătat că dacă instanţa de control judiciar care a respins recursul pârâţilor ar fi judecat şi apelul în locul şi pentru Curtea de Apel Bacău, aceasta şi-ar fi depăşit competenţa.

Astfel, au considerat că este de înţeles că prin casarea primei decizii a Curţii de Apei Bacău, sarcina instanţei de rejudecare era să judece ambele apeluri, evident ţinând seama de motivele reiterate de instanţa de control judiciar.

Recurenţii au înţeles să se prevaleze în motivarea recursului de susţineri cu privire la mijlocul de probă constând în înregistrarea audio-vizuală a atacului câinilor asupra reclamantei, înscrisurile medicale, făcând aprecieri cu privire la prejudiciul moral pretins de aceasta. În acest context, au făcut trimitere şi la modul în care au fost apreciate probele de către instanţă.

Totodată, au precizat că nu contestă atacul canin sau actele medicale, ci faptul că motivul diagnosticului "sindrom anxios nespecific" nu rezultă din acte, iar instanţele l-au dedus din înregistrarea video.

Au mai susţinut că legătura de cauzalitate dintre prejudiciul pretins şi atacul câinilor nu este probată de către reclamantă, de aceea au solicitat instanţei să dispună ca medicul să precizeze dacă reclamanta a suferit sau nu de "sindrom anxios nespecific", caz în care s-ar fi putut reţine existenţa legăturii de cauzalitate.

Au continuat criticile în ceea ce priveşte netemeinicia respingerii acestei probe, considerând că nu este motivată achiesarea instanţei la dispoziţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ.. Mai mult, în legătură cu probatoriul au indicat prevederile art. 478 alin. (2) şi ale art. 510 alin. (4) C. proc. civ.

A fost evidenţiat aspectul că legătura de cauzalitate nu este dovedită, iar, pentru că planează un dubiu în această privinţă, prezumţia de nevinovăţie profită făptuitorului chiar şi în cazul delictului civil.

Cu privire la taxa judiciară de timbru, recurenţii - pârâţi au susţinut că recursul este scutit de la plata acesteia în temeiul art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, deoarece, în mod indirect, recursul are ca obiect venituri publice.

6. Apărările formulate în cauză

Urmare a comunicării recursurilor, părţile nu au depus întâmpinări.

7. Raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor a fost analizat în completul filtru şi comunicat părţilor, iar prin încheierea din 19 ianuarie 2022, completul de filtru a admis, în principiu, recursul pârâţilor şi a acordat termen de judecată, cu citare părţi şi a constatat netimbrarea recursului reclamantei.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, referitor la recursul pârâţilor, s-a constatat că pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. criticile prin care se invocă nereguli în ceea ce priveşte judecarea apelului după casarea cu trimitere spre rejudecare.

Criticile astfel formulate nu pot fi însă primite nefiind fundamentate juridic.

Astfel, se observă că ceea ce reclamă pârâţii prin motivele de recurs este aspectul nerejudecării apelului propriu declarat împotriva sentinţei tribunalului, susţinând că, urmare a deciziei de casare pronunţate de Înalta Curte, instanţa de apel avea obligaţia de a judeca ambele apeluri declarate în cauză.

Aceste susţineri sunt eronate, în condiţiile în care prin decizia de casare nr. 1054 din 4 iunie 2020, instanţa supremă, admiţând recursul declarat de reclamantă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului reclamantei, recursul pârâtului fiind respins ca nefondat.

În raport de această soluţie explicită din dispozitivul deciziei de casare, de trimitere a cauzei pentru rejudecarea apelului reclamantei, prin prisma art. 501 alin. (1) C. proc. civ. care reglementează obligativitatea, în caz de casare, pentru instanţa de trimitere, a hotărârilor instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, curtea de apel corect s-a învestit doar cu judecarea apelului reclamantei.

Totodată, alin. (3) al art. 501 C. proc. civ. stipulează în sensul că judecata după casare se face în limitele casării, litigiul rejudecându-se conform dispoziţiilor deciziei de casare.

În atare context, instanţa de trimitere nu mai este îndreptăţită să reexamineze o problemă de drept definitiv soluţionată prin decizia de casare a instanţei de recurs, restul hotărârii dobândind autoritate de lucru judecat deplină.

Or, se constată că Înalta Curte, prin decizia de casare, respingând recursul declarat de pârâţi împotriva deciziei din apel, a statuat definitiv asupra aspectului existenţei faptei ilicite reţinute în sarcina pârâtului, prin omisiunea luării măsurilor cuvenite evitării incidentului cauzat de animalele aflate, conform art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, în paza sa juridică, constatând ca fiind întrunite dispoziţiile art. 1349 şi art. 1375 C. civ., implicit şi a celor care vizează culpa acestuia.

Ca atare, sunt eronate susţinerile recurenţilor - pârâţi potrivit cărora în raport de dispoziţiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ. instanţa de apel trebuia să rejudece din nou ambele apeluri, observându-se că textul de lege invocat precizează expres că această rejudecare va avea loc în limitele casării.

În ceea ce priveşte motivul de casare subsumat art. 488 pct. 6 C. proc. civ., deşi acesta este invocat drept temei al cererii de recurs, se observă, aşa cum s-a reţinut şi prin raport, că nu sunt aduse critici punctuale cu privire la nemotivarea hotărârii sau cu precizarea motivelor străine de natura cauzei.

Nici motivele de recurs prin care pârâţii contestă legătura de cauzalitate între prejudiciul pretins şi atacul câinilor asupra reclamantei, respectiv faptul că aceasta suferă de "sindrom anxios" nu pot fi primite.

Astfel, se observă că aceste susţineri, care au fost formulate prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 441 din 3 iunie 2019 a Curţii de Apel Bacău, au făcut obiectul analizei şi au fost dezlegate prin decizia de casare, dobândind autoritate de lucru judecat.

Aici se încadrează şi motivele de recurs prin care pârâţii critică respingerea de către instanţa de apel a administrării probatoriului pentru stabilirea legăturii de cauzalitate.

Or, prin decizia de casare, instanţa de recurs a constatat că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 470 alin. (3) C. proc. civ. în raport cu probatoriul solicitat, evidenţiind şi aspectul că stabilirea utilităţii probei, prin prisma dezbaterilor ce au avut loc, este atributul exclusiv al instanţei, care nu poate fi cenzurat pe calea controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului.

În atare context, prin reiterarea unor motive de recurs soluţionate definitiv, recurenţii - pârâţi se situează în afara cadrului legal în care pot deduce judecăţii critici de nelegalitate deciziei din apel.

Pentru toate aceste considerente, recursul pârâţilor urmează a fi respins, ca nefondat.

În ceea ce priveşte recursul reclamantei, Înalta Curte constată că acesta este netimbrat.

Neîndeplinirea prealabilă a obligaţiilor legale de timbrare este de natură a împiedica discutarea oricăror alte chestiuni privind cauza de faţă.

Astfel, recurentei - reclamante i s-a pus în vedere, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4.133 RON, solicitare căreia nu i-a dat curs.

În raport de dispoziţiile legale aplicabile în materie, respectiv art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Potrivit alin. (2) al articolului menţionat, dacă cererea este netimbrată, părţii i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru.

În cauză, urmare a celor dispuse prin rezoluţia din 14 ianuarie 2021, recurenta - reclamantă a fost citată cu menţiunea timbrării, comunicare care s-a efectuat la data de 21 ianuarie 2021 .

Prin raportul întocmit asupra admisibilităţii, în principiu, a recursurilor s-a constatat că recurenta datorează taxă judiciară de timbru în sumă de 4.133 RON, partea având obligaţia să depună dovada achitării acesteia, sub sancţiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrată.

Prin punctul de vedere la raport înregistrat la data de 23 iunie 2021, recurenta - reclamantă a reclamat necomunicarea obligaţiei timbrării de care a aflat din raport, motiv pentru care a solicitat repunerea în termenul de formulare a cererii de reexaminare a taxei de timbru. Totodată, în situaţia respingerii cererii de repunere în termen, a invocat excepţia nelegalei stabiliri a taxei de timbru, arătând că aceasta este în sumă de 50 RON în raport de art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 32/2021.

Prin încheierea din 7 octombrie 2021, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termen formulată de recurenta A.. S-a respins, ca tardivă, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de aceeaşi parte.

La 18 noiembrie 2021 s-a înregistrat cererea recurentei prin care a invocat excepţia stabilirii nelegale a taxei de timbru, considerând că taxa datorată este de 50 RON.

Această cerere a recurentei nu mai poate fi însă primită în condiţiile în care partea a epuizat, prin exercitarea cererii de reexaminare, posibilitatea contestării legale a cuantumului taxei de timbru stabilită în sarcina sa.

În raport de dispoziţiile art. 39 alin. (2) prima teză din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, excepţia invocată de recurentă, "de stabilire nelegală a taxei", nu este subsumabilă vreunei dispoziţii legale care să-i permită în continuare părţii contestarea taxei de timbru,

În acest context, se reţine că deşi obligaţia timbrării i-a fost adusă la cunoştinţă recurentei - reclamante prin adresa comunicată la 21 ianuarie 2021, iar cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru a fost repinsă, partea nu s-a conformat îndeplinirii obligaţiei de plată a taxei timbru prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

Pentru aceste considerente, cum recursul reclamantei nu îndeplineşte condiţia referitoare la timbraj, prevăzută sub sanţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., cererea de recurs va fi anulată, ca netimbrată.

În ceea ce priveşte cererea recurentei - reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, aceasta va fi încuviinţată în parte, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Prin motivele de recurs şi ulterior prin notele de concluzii, reclamanta a solicitat obligarea recurenţilor - pârâţi la plata cheltuielilor de judecată, potrivit alin. (1) al art. 453 C. proc. civ., în cuantumul dovedit prin înscrisurile depuse la dosar .

Având însă în vedere că reclamanta a dedus judecăţii un recurs, care a fost anulat, ca netimbrat, în raport de dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., recurenta este parte căzută în pretenţii în recursul propriu şi evaluând, în ansamblu, complexitatea problemelor de drept supuse judecăţii prin cele două recursuri, Înalta Curte constată că aceasta este îndreptăţită la restituirea unei părţi din respectivele cheltuieli.

Faţă de cele de mai sus, recurenţii - pârâţi vor fi obligaţi la plata către recurenta - reclamantă a unor cheltuieli de judecată parţiale, în cuantum de 1.500 RON, în considerarea soluţiei de respingere a propriului recurs, faţă de care aceştia sunt parte căzută în pretenţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Oraşul Bicaz, prin Primar şi Primarul oraşului Bicaz împotriva deciziei nr. 493 din 26 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă pe recurenţii - pârâţi la plata sumei de 1500 RON cheltuieli de judecată parţiale către recurenta - reclamantă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 iunie 2022.