Territorial jurisdiction in forced execution approval: inapplicability of mandatory alternative jurisdiction for court staff when creditor selects competent forum by defendant's seat

Şedinţa publică din data de 14 mai 2024

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 Bucureşti la data de 21 februarie 2024 sub numărul x/2024, formulată de petentul A. în numele creditoarei B., în contradictoriu cu debitorul Curtea de Apel Bucureşti şi debitorul Tribunalul Bucureşti, s-a solicitat încuviinţarea executării silite în dosarul de executare silită nr. x/2024 a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1301/11.05.2021, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 4775/2021 pronunţată la data de 16.11.2021 de Curtea de Apel Ploieşti în acelaşi dosar.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 666 alin. (1) şi (1) C. proc. civ.

I.2 Hotărârile care au generat conflictul

2.1 Prin sentinţa civilă nr. 3347/2024 din 28 februarie 2024, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, excepţie invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (1), (21) şi (3) C. proc. civ.,

2.2 Prin încheierea nr. 4578/2024 din 29 martie 2024, Judecătoria Constanţa, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în baza art. 134 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că B., creditoarea, este personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

A mai relevat că dispoziţiile art. 27 alin. (2) C. proc. civ. nu puteau fi valorificate de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti din oficiu prin substituirea părţii, în vederea justificării necompetenţei teritoriale şi declinării acesteia în favoarea altei instanţe, întrucât, în ipoteza prevăzută de acest text legal, excepţia de necompetenţă teritorială este de ordine privată. Caracterul facultativ al normei rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul alege dacă doreşte să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În speţă, Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în raport cu interpretarea şi aplicarea diferită a dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ.

Astfel, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a avut în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi C. proc. civ., dispunând declinarea cererii de încuviinţare a executării la o instanţă din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, în timp ce Judecătoria Constanţa a apreciat că este incident art. 127 alin. (2) C. proc. civ., care instituie o competenţă facultativă.

Înalta Curte mai constată că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1301/11.05.2021, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 4775/2021 pronunţată la data de 16.11.2021 de Curtea de Apel Ploieşti în acelaşi dosar, creditoarea având calitatea de grefier la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, iar debitorii fiind Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, cu sedii în sectorul 4, respectiv sectorul 3 din Municipiul Bucureşti.

Executarea silită este guvernată de principiul disponibilităţii, astfel încât aceasta nu poate începe decât la cererea titularului creanţei constatate prin titlu executoriu, potrivit art. 664 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin lege nu se prevede altfel.

Cât priveşte competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite, aceasta se determină potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., respectiv judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

Potrivit art. 127 C. proc. civ., text cu denumirea marginală "Competenţa facultativă":

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

Creditoarea (care în ipoteza încuviinţării executării silite, fiind cea a cărei voinţă declanşează demersul judiciar, are poziţia procesuală a reclamantului), având totodată calitatea de grefier la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, a ales să introducă cererea de încuviinţare a executării silite la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti (judecătoria de la sediul unuia dintre debitori, competentă teritorial în aplicarea art. 651 alin. (1) şi art. 112 C. proc. civ.).

Din aceste motive, Judecătoria Sectorului 4 fiind competentă teritorial, iar creditoarea neavând calitatea de greier în cadrul acestei instanţe, nu se pune problema încălcării normei de competenţă din alin. (1) al textului mai sus evocat, care se referă la situaţia când reclamantul are calitatea de judecător (respectiv grefier, în aplicarea alin. (3) şi îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă.

Cu privire la incidenţa alin. (2) al textului, se observă că pentru ipoteza când o instanţă are calitatea de pârât (cum este cazul speţei, aplicând debitorilor mutatis mutandis argumentele referitoare la calitatea creditoarei de reclamant), acest text stabileşte o normă de competenţă alternativă dacă pricina este de competenţa instanţei pârâte sau a unei instanţe inferioare acesteia, ca în speţă:

"reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii…".

Or, reclamanta creditoare a făcut această alegere în acord cu prevederile art. 116 C. proc. civ., sesizând instanţa competentă teritorial conform art. 651 şi art. 112 C. proc. civ., de la sediul unuia dintre debitori, cum s-a subliniat mai sus şi optând a nu folosi beneficiul competenţei alternative reglementate în favoarea sa de alin. (2) al art. 127 C. proc. civ.

Devin incidente, în aceste coordonate, prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., deoarece competenţa în cauză este reglementată de norme de ordine privată din perspectiva aplicării art. 127 alin. (2) C. proc. civ. şi totodată nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. - ce stabilesc o normă de competenţă de ordine publică - şi instanţa nu putea invoca din oficiu necompetenţa cât timp alegerea revenea reclamantei creditoare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea având ca obiect încuviinţare executare silită este Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2024.