Appeal annulled; dismissal of €10,000 moral damages claim against prison administration stands.

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal în 14.01.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, anularea Hotărârii nr. 262 din 30 aprilie 2014 emisa de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Administraţia Naţională, constatarea caracterului întemeiat al sesizării care au făcut obiectul dosarului nr. x/2014 şi obligarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor la plata sumei de 60.000 euro, cu titlu de despăgubiri civile.

2. Judecata realizată în primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 173/17.06.2015, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A.; a obligat-o pe pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor la plata către reclamantă a sumei de 10.000 euro, cu titlu de daune morale; a respins, ca nefondate, restul pretenţiilor reclamantei; a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind anularea Hotărârii nr. 262 din 30 aprilie 2014 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării; a respins, ca nefondată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de reclamantă.

Prin sentinţa nr. 242/09.10.2015, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea privind îndreptarea, lămurirea şi completarea sentinţei nr. 173/2015, formulată de petenta A..

Prin decizia nr. 3495/20.06.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile declarate de reclamanta A. împotriva încheierii din 20.04.2015, a încheierii din 15.05.2015, a sentinţei nr. 173/17.06.2015 şi a sentinţei nr. 242/09.10.2015; a casat, în parte, hotărârile recurate, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi a trimis cauza, spre rejudecarea capătului de cerere privind despăgubirile, la Tribunalul Galaţi, secţia civilă; a menţinut soluţia dispusă cu referire la Hotărârea nr. 261 din 30 aprilie 2016 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

3. Judecata realizată în cel de-al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 362/26.06.2020, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, în rejudecare după casarea cu trimitere, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor; a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 10.000 euro sau contravaloarea în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale; a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Reclamanta A. a formulat cerere de completare şi îndreptare a sentinţei nr. 362/26.06.2020 a Tribunalului Galaţi, susţinând că în practicaua hotărârii există o eroare materială, cu referire la obiectul acţiunii, specificat ca fiind "anulare act", în loc de "pretenţii civile".

Prin sentinţa nr. 981/19.11.2020, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondate, cererile de completare dispozitiv şi de îndreptare eroare materială a sentinţei nr. 362/26.06.2020 a Tribunalului Galaţi, formulate de reclamanta A..

Prin decizia nr. 89/A/14.06.2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 362/26.06.2020 şi a sentinţei nr. 981/19.11.2020 ale Tribunalului Galaţi; a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva sentinţei nr. 981/19.11.2020 a Tribunalului Galaţi.

Prin decizia nr. 2129/03.11.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva deciziei nr. 89/A/14.06.2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

4. Decizia pronunţată în rejudecare de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, în rejudecare, în data de 21.04.2023, sub nr. x/2021*.

Prin decizia nr. 106/A/08.06.2023, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a dispus restituirea taxei de timbru în sumă de 50 RON, depusă la 17.05.2021, ca nefolosită; a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A. prin procurist B.; a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva sentinţei nr. 362/26.06.2020, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2015, a schimbat, în tot, sentinţa nr. 362/26.06.2020 a Tribunalului Galaţi şi, în consecinţă, a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

5. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A..

Prin memoriul de recurs, reclamanta a solicitat casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţelor nr. 362/2020 şi nr. 981/2020 ale Tribunalului Galaţi.

În dezvoltarea motivelor de casare, a arătat că nu au fost respectate, de către instanţa de apel, limitele rejudecării, întrucât instanţa nu a analizat cererea de acordare a despăgubirilor care derivă din două dispoziţii de sancţionare (nr. 408 şi 447/2012), iar acţiunile ilicite ale prepuşilor şi comitentului au fost stabilite prin sentinţa nr. 130/06.06.2013 a Curţii de Apel Galaţi şi prin decizia nr. 641/12.02.2014 a Înaltei Curţi, despăgubiri solicitate conform art. 1, 8 alin. (1), (18) alin. (3) şi 19 din Legea nr. 554/2004.

În decizia nr. 106/A/08.06.2023 a Curţii de Apel Galaţi se expune o situaţie nereală, respectiv că au fost solicitate despăgubiri numai în baza O.G. nr. 137/2000 şi că acest demers a fost soluţionat prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3495/2019.

Hotărârea Înaltei Curţi nu cuprinde nicio menţiune referitoare la analiza faptelor ilicite pentru care s-au solicitat daune morale conform Legii nr. 554/2004.

Curtea de Apel Galaţi a invocat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 3495/2019 pentru capătul de cerere privind anularea Hotărârii nr. 262 din 30.04.2014 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, încercând să includă şi demersul menţionat mai sus, care are altă formă şi conţinut.

Nejudecarea unei cauze pentru motiv de autoritate de lucru judecat prin raportare la decizia nr. 3495/2019, care nu a analizat aspectele deduse judecăţii, constituie o încălcare a regulilor de judecată sau aplicarea greşită a normelor de drept material din partea instanţei învestită cu rejudecarea.

În mod greşit a apreciat instanţa de apel că Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu poate fi comitent pentru Penitenciarul Galaţi.

Penitenciarul Galaţi este expeditorul scrisorii şi nu salariaţii Penitenciarului Galaţi.

Competenţa verificării existenţei abaterilor disciplinare pentru angajaţii din penitenciare îi revenea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, iar pe baza primelor verificări trebuia să sesizeze comisia de disciplină, potrivit Ordinului MJ nr. 2856/C din 29.10.2004.

Dispoziţiile H.G. nr. 1849/2004, H.G. nr. 756/2016 şi ale Legii nr. 293/2004 reglementau atribuţii de organizare, coordonare, evaluare, control şi îndrumare în toate activităţile de funcţionare a Penitenciarului Galaţi, inclusiv cele pentru dispunerea măsurilor împotriva salariaţilor care comiteau abateri disciplinare sau de altă natură cu impact asupra imaginii instituţiei.

Aceste lucruri nu s-au analizat de către instanţă în rejudecare şi greşit s-a precizat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a exista răspundere civilă delictuală pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor, nesocotindu-se dispoziţiile legale menţionate.

6. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A invocat că recurenta nu face dovada unor erori sau a unor raţionamente greşite ale instanţei de apel cu ocazia pronunţării deciziei atacate.

Consideră cererea de recurs ca fiind o expresie a nemulţumirii recurentei cu privire la faptul că instanţa de apel nu a preluat argumentele celei în cauză cu privire la cadrul legal, iar hotărârea nu se ridică la nivelul aşteptărilor reclamantei în ceea ce priveşte dezlegarea cauzei.

Arată că recurenta menţionează, ca pretinsă eroare a instanţei de apel, faptul că aceasta nu ar fi ţinut cont de decizia nr. 641/12.02.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv de sentinţa nr. 130/06.06.2013 a Curţii de Apel Galaţi.

Însă, afirmă că aceste hotărâri nu au nicio legătură cu limitele rejudecării, aşa cum au fost ele stabilite de instanţa supremă în cuprinsul deciziei de casare nr. 2129/03.11.2022.

De asemenea, susţine că acestea privesc aplicarea de sancţiuni de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor reclamantei (anularea deciziilor de sancţionare şi returnarea procentului de 10% din drepturile salariale - reţinut ca sancţiune disciplinară aplicată pe o perioadă de trei luni).

În dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Galaţi a dispus anularea Deciziei directorului general al ANP nr. 447/04.04.2012 şi a Deciziei nr. 408/27.02.2012, obligând Administraţia Naţională a Penitenciarelor la plata către A. a procentului de 10% din salariul încasat pe trei luni, menţionat anterior.

Această dispoziţie a fost menţinută de către Înalta Curte, prin decizia nr. 641/12.02.2014, pronunţată în acelaşi dosar.

Or, niciuna dintre aceste două hotărâri nu face analiza raportului de prepuşenie (aşa cum se solicită expres în decizia instanţei supreme nr. 2129/03.11.2022); nu are legătură cu dosarul dedus judecăţii în prezenta cauză (acuzele, obiectul şi soluţia instanţelor vizând cu totul alt context - sancţiuni disciplinare, faţă de actualul dosar în care se invocă pretinsa inacţiune a ANP, în ce priveşte o scrisoare pe care recurenta o atribuie, în mod eronat, Penitenciarului Galaţi); nu pot contribui la justa soluţionare a prezentei cauze întrucât nu au legătură cu actualele pretenţii.

Mai susţine şi o altă pretinsă eroare a instanţei este faptul că s-ar fi reţinut, de către instanţa de apel, o situaţie nereală în legătură cu solicitarea de despăgubiri (raportarea la O.G. nr. 137/2000).

Menţionează că această critică este greşită, referirile recurentei la O.G. nr. 137/2000 fiind circumstanţiale şi reprezentând mai degrabă un proces de citare selectivă a unor argumente disparate, pentru a forţa justificarea unui motiv suplimentar de recurs, sub forma unei pretinse erori a instanţei.

Arată că decizia atacată efectuează o analiză asupra circumstanţelor deduse judecăţii, inclusiv situaţia despăgubirilor şi a modului în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, prin decizia nr. 3495/20.06.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2021, casarea cu trimitere, spre rejudecare, către Tribunalul Galaţi a cauzei, dar şi soluţia pronunţată de Tribunalul Galaţi în rejudecare, cu inventarierea (la pagina 14 a deciziei atacate) a întregului cadru legal avut în vedere în ce priveşte pretenţiile la respectivul moment.

Drept urmare, susţine că nu există nicio eroare din perspectiva unei referiri eronate sau limitate strict la menţionarea O.G. nr. 137/2000.

Afirmă, astfel, că se ignoră, de către recurentă, atât faptul că instanţa supremă, prin decizia nr. 3495/20.06.2019 a admis atât recursul pârâtei ANP, cât şi cel al reclamantei şi a trimis cauza, spre rejudecare, Tribunalului Galaţi, secţia civilă, nefiind vorba despre o decizie favorabilă în exclusivitate recurentei, cât şi faptul că, prin efectul admiterii recursului pârâtei ANP şi retrimiterii cauzei spre rejudecare de către Înalta Curte (a doua trimitere spre rejudecare), nu îşi mai produc efectele hotărârile favorabile recurentei, inclusiv cele ale Tribunalului Galaţi, prin care s-au acordat despăgubiri.

Astfel, instanţa supremă, prin decizia nr. 2129/03.11.2022 a admis recursul declarat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva deciziei nr. 89/A/14.06.2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă şi a casat decizia recurată, cu trimitere, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel (a doua trimitere spre rejudecare).

Menţionează că şi cea de-a treia critică a recurentei, în sensul că, prin decizia atacată, nu s-ar realiza dezbaterea faptelor considerate ilicite, este eronată, în contextul în care Curtea de Apel Galaţi a inventariat (începând cu pagina 12 din decizia recurată) toate acuzele aduse intimatei-pârâte ANP, procedând, astfel, la reevaluarea întregii cauze, cu observarea limitelor de rejudecare stabilite de Înalta Curte.

Precizează ca fiind greşit şi ultimul argument al recurentei, referitor la pretina analiză eronată a raportului de prepuşenie.

Arată că la niciun moment nu s-a pus problema unei eventuale răspunderi pentru fapta altuia având ca izvor art. 1.519 C. civ.

Mai susţine şi că prepusul nu poate fi prezumat ca existând şi funcţionând în subordinea ANP-aparat central, plecându-se de la o simplă presupunere, nedovedită, că autorii scrisorii ar fi angajaţi ai sistemului penitenciar, pentru a se justifica stabilirea culpei aparatului central.

Nu poate fi vorba despre un raport de prepusenie în contextul în care prepusul autorul scrisorii este încă nestabilit cu certitudine (încă necunoscut atât pentru intimata-pârâtă ANP, dar şi pentru reclamantă).

În acest context se poate pune problema faţă de cine este comitent ANP-aparat central, dacă prepusul - autorul necunoscut/neidentificat încă, al scrisorii - nu este stabilit cu certitudine, iar presupuşii autori ai scrisorii nu sunt angajaţii ANP-aparat central, ci angajaţii Penitenciarului Galaţi.

Arată că pentru a exista un raport de prepusenie prepusul ar fi trebuit: să fie identificat cu exactitate. Precizează că, deşi în scrisoare sunt nominalizate anumite persoane, acestea nu şi-au asumat pentru niciun moment calitatea de autor a scrisorii şi nici nu s-a putut stabili, de o manieră definitivă, dincolo de orice dubiu, calitatea lor de autori; să existe un consimţământ între comitent şi prepus; să existe obligaţii stabilite în mod concret în sarcina prepusului sau posibilitatea de dispoziţie/comandă a comitentului asupra sa respectiv a acţiunilor sale; fapta săvârşită să aibă legătură cu îndeplinirea atribuţiilor/sarcinilor încredinţate; relaţia dintre prepus şi comitent să aibă ca izvor un contract sau legea.

Rezultă, în mod evident, necesitatea ca prepusul să fie unul cunoscut, atât de comitent, dar şi de partea care invocă răspunderea comitentului pentru fapta prepusului.

Or, identitatea autorilor delaţiunii nu a fost stabilită cu certitudine, nu există decât o simplă prezumţie, nesusţinută de probatoriu, că cei nominalizaţi în cuprinsul scrisorii ar fi şi autorii acesteia.

Mai arată şi că, în cazul de faţă, indiferent de subordonarea unităţilor penitenciare faţă de ANP-aparatul central, angajaţii Penitenciarului Galaţi au raporturi de serviciu exclusiv cu acest angajator, iar nu cu intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor, raţionament reţinut şi de instanţa supremă.

Arată că aceştia sunt subordonaţi, în primul rând, şefilor superiori ierarhici din unitate şi, în ultimul rând, directorului Penitenciarului Galaţi.

Afirmă, totodată, că este eronată susţinerea recurentei cu privire la existenţa unei obligaţii a intimatei-pârâte ANP de a sesiza comisia de disciplină, ci chiar recurenta-reclamantă, ca persoană pretins vătămată, conform art. 22 din OMJ nr. 2856/C/2004, avea această posibilitate.

După prezentarea situaţiei de fapt, intimata-pârâtă a menţionat că limitele de acţiune stabilite prin Legea nr. 293/2004 priveau strict anumite fapte, încadrate în categoria infracţiunilor de către C. pen., care nu priveau (excludeau în totalitate) demersurile calomnioase.

În situaţia în care legiuitorul ar fi conferit intimatei-pârâte ANP prerogative legale de investigare sau ar fi stabilit sarcini de protecţie împotriva denunţurilor calomnioase, ar fi procedat în consecinţă, cu nominalizarea exactă a sarcinilor în acest domeniu.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurenta-reclamantă a solicitat înlăturarea apărărilor formulate şi admiterea căii de atac formulate.

7. Procedura filtru

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în data de 28.08.2023.

Prin rezoluţia de primire s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin raportul întocmit în 22.02.2024, s-a reţinut că decizia curţii de apel este susceptibilă a fi atacată pe calea recursului, recursul este legal timbrat şi formulat în termen procedural, iar încadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. urmează a avea loc de către completul de filtru.

În condiţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor, pentru a-şi exprima poziţia procesuală, după cum urmează: recurentei în data de 01.03.2024 (conform dovezii de la fila x), intimatei-pârâte Administraţia Naţională a Penitenciarelor în data de 29.02.2024 (conform dovezii de la fila x), iar intimatului-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în data de 01.03.2024 (conform dovezii de la fila x).

În data de 13.03.2024 (data înregistrării, fila x), în afara termenului legal, intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor a formulat punct de vedere la raport, prin care a arătat că lasă la aprecierea instanţei încadrarea criticilor formulate de recurentă în motivele de casare prevăzute de lege.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la 25.04.2024, în complet de filtru, fără citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Având a analiza cu prioritate aspectul încadrării criticilor formulate în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul, pentru considerentele expuse în continuare.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că părţile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie.

Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate a hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Scopul recursului transcede, aşadar, interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii instanţelor de fond, care administrează probele.

Prin urmare, motivarea recursului presupune invocarea şi argumentarea unor critici de nelegalitate care, pe de o parte, trebuie să privească soluţia pronunţată de instanţa de apel, iar, pe de altă parte, trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Or, în cauză, se constată că memoriul de recurs nu respectă aceste exigenţe legale, întrucât recurenta-reclamantă nu deduce, spre analiză, veritabile critici de nelegalitate a deciziei atacate.

- Astfel, printr-o primă susţinere, recurenta invocă o pretinsă nerespectare, de către instanţa de apel, a limitelor rejudecării cauzei, astfel cum au fost stabilite prin decizia de casare, în sensul "omisiunii de a reanaliza cererea sa" (de acordare a despăgubirilor), având în vedere că "acţiunile ilicite ale prepuşilor şi comitentului au fost stabilite în motivările lor prin sentinţa nr. 130/06.06.2013 a Curţii de Apel Galaţi şi decizia nr. 641/12.02.2014 a Înaltei Curţi".

Critica are un caracter formal, nefiind aptă a învesti legal prezenta instanţă de recurs.

Prin decizia nr. 2129/03.11.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi a dispus casarea deciziei nr. 89/A/14.06.2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă în cel de-al doilea ciclu procesual în prezenta cauză, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca urmare a constatării aplicării greşite a dispoziţiilor art. 1.373 C. civ. cu ocazia stabilirii, de către instanţa devolutivă de control judiciar, a îndeplinirii condiţiei existenţei unui raport de prepuşenie între intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi angajaţii Penitenciarului Galaţi.

În acest sens, instanţa supremă a reţinut, prin decizia referită, că, "în aplicarea prevederilor art. 1.373 alin. (2) C. civ., faţă de circumstanţele factuale stabilite de instanţele de fond, raţionamentul juridic al instanţei de apel este greşit, fiind întemeiată critica recurentei-pârâte în sensul că, indiferent de subordonarea unităţilor penitenciare faţă de ANP, personalul Penitenciarului Galaţi are raport de serviciu sau de muncă cu această din urmă entitate. Or, dacă are personalitate juridică, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Hotărârea nr. 1849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile ANP (în vigoare la data săvârşirii faptei ilicite), penitenciarul este subiect de drept, cu toate consecinţele ce decurg din această calitate. În aceste coordonate, întrucât comitentul este chemat să răspundă pentru fapta cauzatoare de prejudicii, săvârşită de prepuşii săi în funcţiile încredinţate, iar calitatea de comitent o are autoritatea ori instituţia publică în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public care a săvârşit fapta ilicită, este fondat motivul de recurs invocat de recurenta-pârâtă referitor la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.373 C. civ. în ceea ce priveşte raportul de prepuşenie."

Drept urmare, a stabilit, că "instanţa de apel urmează a verifica dacă se poate reţine un raport juridic de natura celui prescris de dispoziţiile art. 1.373 C. civ., în virtutea căruia recurenta-pârâtă să fie obligată la plata unor despăgubiri pentru fapta ilicită constatată."

Fără a argumenta, în concret, maniera în care ar fi fost nesocotite dezlegările obligatorii ale instanţei de recurs, recurenta s-a limitat, prin cererea de recurs, doar la a se referi la deciziile pronunţate în dosarul nr. x/2012, prin care s-a dispus, în mod irevocabil, admiterea acţiunii formulate de reclamanta din prezenta cauză, de anulare a două decizii de sancţionare disciplinară care o priveau (deciziile nr. 447/04.04.2012 şi nr. 408/27.02.2012, emise de Directorul General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor), susţinând generic că "acţiunile ilicite ale prepuşilor şi comitentului au fost stabilite în motivările lor".

Nededucând o critică de nelegalitate propriu-zisă, aspect care ar fi presupus arătarea în concret a dezlegărilor date prin actele jurisdicţionale anterioare, pronunţate în respectiva cauză, aflate în legătură cu aspectele litigioase din prezentul dosar, care ar fi fost nesocotite prin judecata ulterioară, înfăptuită în litigiul pendinte, recurenta se rezumă la a formula simple susţineri referitoare la existenţa unor considerente relevante, din această perspectivă, pe care însă omite să le indice în mod expres.

Or, cum o astfel de analiză juridică lipseşte, instanţa de recurs nu se poate substitui recurentei în ceea ce priveşte dezvoltarea criticilor formulate.

Mai mult, critica are şi un caracter formal, astfel cum s-a arătat, din moment ce obiectul pretenţiei deduse judecăţii în dosarul nr. x/2012 s-a mărginit la verificarea legalităţii celor două decizii de sancţionare emise cu privire la reclamanta-recurentă (fără a antama, astfel, aspecte precum cele avute în vedere de instanţa de rejudecare din prezenta pricină), reţinându-se strict "încălcarea principiului unicităţii sancţiunii", respectiv că "nu sunt întrunite condiţiile răspunderii disciplinare a reclamantei".

Drept urmare, această susţinere nu relevă, în realitate, o aplicare greşită a regulilor de drept aplicabile, în sensul art. 483 alin. (3) C. proc. civ., nefiind aptă a învesti legal instanţa de recurs.

- Nici critica în sensul că decizia atacată ar expune "o situaţie nereală", respectiv că recurenta-reclamantă ar fi solicitat despăgubiri numai în baza O.G. nr. 137/2000, iar că "acest demers a fost judecat prin decizia nr. 3495/20.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", nu opune judecăţii realizate în apel critici subsumabile prevederilor art. 488 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta mai susţine şi că în decizia atacată "nu există nicio dezbatere referitoare la analizarea faptelor ilicite pentru care a solicitat daune morale, conform art. 1, art. 8 alin. (1), art. 18 alin. (3) şi art. 19 din Legea nr. 554/2004", astfel cum acestea "au fost stabilite prin sentinţa nr. 130/06.06.2013 a Curţii de Apel Galaţi şi decizia nr. 641/12.02.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile de contencios administrativ şi fiscal", respectiv că "nejudecarea unei cauze pentru motiv de autoritate de lucru judecat, făcând trimitere la decizia nr. 3495/20.06.2019, iar în decizie nu se cuprinde dezbaterea la problema semnalată (...), poate constitui o încălcare a regulilor de judecată".

Se constată că şi această susţinere expune doar nemulţumirea recurentei-reclamante în raport cu soluţia pronunţată, fără a fi însă în măsură să învestească legal instanţa de recurs.

Invocând o pretinsă stabilire eronată a cadrului procesual, ca efect al temeiului de drept ce constituie fundamentul pretenţiilor formulate - astfel cum a fost stabilit pe cale judiciară -, respectiv a unei eventuale nemotivări din această perspectivă, recurenta alege să ignore, practic, dezlegările date prin cea dintâi decizie de casare, care a generat însăşi stabilirea competenţei instanţelor de drept comun, în acord cu prevederile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, de a soluţiona capătul de cerere privind despăgubirile, pentru a induce, inadecvat procedural, astfel cum s-a arătat, ideea unei greşite determinări a cadrului procesual, în ceea ce priveşte limitele judecăţii în apel.

Or, în acest sens, prin decizia nr. 3495/20.06.2019, pronunţată în cea dintâi fază procesuală (dosarul nr. x/2015), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a statuat, cu caracter definitiv, că "dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 în materia discriminării au caracter special faţă de normele înscrise în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel că prima instanţă în mod eronat a aplicat prevederile art. 8 şi 10 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere, care are ca obiect acordarea de despăgubiri, solicitate de persoana care se consideră discriminată".

De asemenea, în ceea ce priveşte temeiul juridic al respectivelor pretenţii, s-a mai reţinut şi că "al doilea capăt de cerere a fost întemeiat, în drept, de către reclamantă, pe dispoziţiile art. 1.373 C. civ..", respectiv că revenea Tribunalului Galaţi, secţia civilă "competenţa materială şi teritorială de a soluţiona al doilea capăt de cerere".

În aceste coordonate, date fiind considerentele, intrate sub autoritate de lucru judecat, ale celei dintâi decizii de casare, cum corect a reţinut instanţa de apel, criticile referitoare la necercetarea cauzei, de către instanţa civilă, în raport cu normele Legii nr. 554/2004, enunţate de către recurentă, apar ca fiind formale, fiind lipsite de aptitudinea a învesti legal instanţa de recurs.

- În egală măsură, şi cea din urmă critică a recurentei, privitoare la pretinsa existenţă a unei "greşite interpretări că Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu poate fi comitent pentru Penitenciarul Galaţi", nu deduce, spre examinare, în realitate, aspecte de nelegalitate a deciziei atacate.

Astfel, se observă că, în susţinerea criticii, recurenta solicită, în mod nepermis, o reevaluare a situaţiei de fapt - stabilită cu titlu definitiv în cauză - prin susţinerea conform căreia "nu s-a menţionat că instituţia Penitenciarul Galaţi este expeditorul scrisorii, şi nu salariaţii Penitenciarului Galaţi".

Or, această critică pune în discuţie aspecte de temeinicie, excluse controlului de legalitate al instanţei de recurs, astfel cum s-a arătat.

Mai mult, această susţinere nesocoteşte şi limitele de rejudecare stabilite prin cea din urmă decizie de casare, prin care s-a statuat ca verificarea condiţiei existenţei unui raport de prepuşenie se referă la intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi la angajaţii penitenciarului, iar nu la Penitenciarul Galaţi, cum în mod incorect afirmă recurenta.

Se observă, aşadar, că recurenta, tinde a induce, inadecvat procedural, ideea unei greşite determinări a cadrului factual, iar, în acest mod, să obţină o nouă dezlegare asupra elementelor de temeinicie, cu ignorarea, însă, a prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, nici simplele susţinerile în sensul că toate petiţiile sale au fost adresate intimatei-pârâte Administraţia Naţională a Penitenciarelor, "care răspunde pentru omisiunea de a da curs tuturor solicitărilor legale adresate ei, în calitate de organ ierarhic superior", respectiv că aceasta "nu i-a asigurat condiţii optime de muncă", nu sunt sunt de natură a învesti legal prezenta instanţă de recurs, din moment ce, prin cea din urmă decizie de casare, s-a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, că fapta ilicită reţinută în cauză este reprezentată de "neluarea măsurilor corespunzătoare de către angajaţii Penitenciarului Galaţi, ca urmare a încunoştinţării despre existenţa scrisorii anonime", faptă ilicită în raport cu care s-a statuat, conform celor arătate în precedent, obligaţia instanţei de rejudecare de a stabili, cu prioritate, existenţa unui raport de prepuşenie între intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi angajaţii penitenciarului, în virtutea căruia aceasta să fie obligată la plata unor despăgubiri pentru respectiva faptă ilicită.

Drept urmare, câtă vreme, în urma analizei prioritare înfăptuite de instanţa de rejudecare, în acord cu dezlegările date prin ultima decizie de casare, s-a reţinut că, "pentru angajaţii Penitenciarului Galaţi, acesta din urmă este cel care le-a încredinţat sarcinile de serviciu şi cel care are posibilitatea de a da instrucţiuni, de a direcţiona, îndruma şi controla activitatea angajaţilor săi în mod efectiv", respectiv că "în privinţa angajaţilor Penitenciarului Galaţi cărora li se reproşează fapta ilicită menţionată, în calitate de prepuşi, Penitenciarul Galaţi este cel care are calitatea de comitent, fiind instituţia publică, cu personalitate juridică, în cadrul căreia pretinşii autori ai faptei ilicite îşi desfăşoară activitatea", simplele afirmaţii generice ale recurentei, în sensul că intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor ar fi avut, în temeiul "H.G. nr. 1849/2004 (actuala H.G. nr. 756/2016) şi a Legii nr. 293/2004, atribuţii de organizare, coordonare, evaluare, control şi îndrumare, în toate activităţile de funcţionare, a Penitenciarului Galaţi", apar ca fiind formale, fiind lipsite de aptitudinea concretă de a face obiectul controlului judiciar specific prezentei faze procesuale.

Aceasta întrucât prin cea din urmă decizie de casare s-a reţinut ca fiind întemeiată susţinerea pârâtei, în sensul că "indiferent de subordonarea unităţilor penitenciare faţă de ANP, personalul Penitenciarului Galaţi are raport de serviciu sau de muncă cu această din urmă entitate. Or, dacă are personalitate juridică, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Hotărârea nr. 1849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile ANP (în vigoare la data săvârşirii faptei ilicite), penitenciarul este subiect de drept, cu toate consecinţele ce decurg din această calitate."

În aceste coordonate, se constată, astfel, că, prin aceste susţineri, recurenta tinde, în mod nepermis, la infirmarea reţinerilor instanţei de recurs, stabilite cu caracter definitiv, pentru a contura un nou cadru factual decât cel reţinut în cauză.

În consecinţă, din moment ce recurenta nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau greşelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente şi nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, nu este posibilă examinarea legalităţii deciziei recurate.

Pentru toate aceste considerente, văzând dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A., prin mandatar B., împotriva deciziei civile nr. 106/A din 8 iunie 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A., prin mandatar B., împotriva deciziei civile nr. 106/A din 8 iunie 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2024.