Nullity of cassation appeal for failing to develop new grounds of illegality distinct from rejected appellate arguments

Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 08.09.2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2021, reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 22.081.306 RON reprezentând diferenţa dintre valoarea stabilită prin raportul de evaluare nr. x/04.10.2010 şi valoarea stabilită cu respectarea standardelor internaţionale de evaluare a terenului în suprafaţă de 91.800 mp situat în Zalău (Gura Zalău, Zona de Nord), jud. Sălaj, actualizată cu indicele de inflaţie de la data emiterii titlurilor de conversie şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate de la data emiterii titlurilor de conversie şi până la data plăţii efective a debitului.

Prin încheierea din 04.05.2022, instanţa a admis excepţia de tardivitate a introducerii cererii de chemare în garanţie şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de ANRP împotriva S.C. A. S.R.L. şi împotriva lui B., ca tardiv introdusă.

Prin încheierea din 07.09.2022, instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului ca neîntemeiată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 483/20.04.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1476 A din data de 20.11.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 483/20.04.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1476 A din data de 20.11.2023 a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor.

Arată recurentul că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 998-999 din vechiul C. civ. (art. 1349 din noul C. civ.).

În raport de condiţiile necesare angajării răspunderii civile delictuale, recurentul învederează că poate constitui faptă ilicită, nu numai o acţiune, dar şi o omisiune, iar orice abţinere de la îndeplinirea acelei activităţi sau de la săvârşirea acţiunii prevăzută de normele imperative ale legii constituie faptă ilicită, concluzionându-se că inacţiunea este faptă ilicită în toate cazurile când legea prevede imperativ obligaţia unei persoane de a acţiona într-un anumit fel, adică de a avea o conduită pozitivă, obligaţie care, însă, nu a fost respectată.

Recurentul arată că soluţia din apel, prin care s-a reţinut inexistenţa unei fapte ilicite a pârâtei, a fost pronunţată în condiţiile în care chiar pârâta ANRP a sesizat Ministerul Finanţelor cu privire la existenţa unui prejudiciu generat de întocmirea/validarea/valorificarea raportului de evaluare initial.

Validarea raţionamentului Curţii de Apel Bucureşti ar presupune că, ori de câte ori se încalcă dispoziţii legale în vigoare - cum este cazul în prezenta cauză în care prepuşii pârâtei nu au respectat/verificat dacă raportul de evaluare a imobilului ce a făcut obiectul despăgubirilor este conform cu Standardele Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a proprietăţilor imobiliare supuse evaluării - vinovăţia să aparţină Statului, privit ca ficţiune juridică, întrucât nu a luat toate măsurile, inclusiv legislative, pentru a evita producerea prejudiciului. Aşadar, premisele expuse de prima instanţă, precum şi de instanţa de apel generează silogismul potrivit căruia în toate cazurile având ca obiect răspunderea civilă delictuală, statul va fi autorul faptei ilicite constituită dintr-o inacţiune/omisiune. Or, acest raţionament echivalează cu un nonsens deoarece, în materie delictuală, a se afirma în circumstanţe precum cea de faţă, privitoare la plăţi pretinse a fi nelegale, că titularul dreptului la acţiune (păgubitul) este autorul faptei ilicite, anihilează regula legală, or regulile de drept trebuie aplicate, iar nu nesocotite pe cale de interpretare.

Pe de altă parte, considerentele instanţei nesocotesc regula potrivit căreia inacţiunea este faptă ilicită în toate cazurile când legea prevede imperativ obligaţia unei persoane de a acţiona într-un anumit fel, adică de a avea o conduită pozitivă. Or, nu se poate indica o normă de drept care impune în sarcina statului obligaţia general "de o lua toate măsurile".

Faptul că aplicarea Legii nr. 247/2005 a generat situaţii ca cea prezentă, nu înseamnă că ne aflăm în prezenţa unui cadru legislativ neclar, incoerent şi imprevizibil, aşa cum afirmă prima instanţă, precum şi instanţa de apel. Astfel, în jurisprudenţa CEDO se reţine, referitor la cele trei caracteristi ale legislaţiei naţionale, că cerinţa de claritate se aplică marjei de apreciere exercitate de autorităţile publice. Legislaţia internă trebuie să indice cu o claritate rezonabilă sfera şi modul de exercitare a discreţiei relevante conferite autorităţilor publice, astfel încât să li se asigure persoanelor private gradul minim de protecţie de care beneficiază în temeiul principiului statului de drept într-o societate democratică. În ce priveşte predictibilitatea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului atrage atenţia asupra faptului că previzibilitatea nu este sinonimă cu certitudinea.

Susţine recurentul că trebuie examinate dispoziţiile art. 3 lit. d) din Titlul VII Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, care impune în sarcina evaluatorului obligaţia de "’efectuare a unei evaluări credibile în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare/.../". Norma întruneşte cerinţele de claritate, predictibiliate şi coerenţă. Recurentul susţine că prima instanţă şi instanţa de apel nu motivează de ce nerespectarea normei în discuţie nu ar reprezenta o faptă ilicită a prepuşilor autorităţii pârâte.

Pentru motivele expuse, recurentul solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 31 ianuarie 2024, formulată în termen legal, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi a arătat că înţelege să invoce excepţia inadmisibilităţii căii de atac, raportat la faptul că reclamantul se prevalează de un argument deja statuat definitiv într-o speţă similară, prin decizia nr. 501/15.03.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. x/2021. Arată că în respectiva cauză instanţa de recurs a menţinut hotărârea instanţei de fond prin care s-a respins, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată, sens în care învederează că au fost soluţionate mai multe speţe similare. Intimata invocă şi dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. ce reglementează prezumţia legală a lucrului judecat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

Verificând ansamblul susţinerilor formulate prin memoriul de recurs, se constată că, deşi formal încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiect de analiză în prezenta cale extraordinară de atac, din moment recurentul-reclamant a reluat ad litteram criticile expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicţională din partea instanţei devolutive de control judiciar.

Recurentul, cu o motivaţie identică, ce nu este aptă să răspundă cerinţelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu poate provoca o nouă devoluţiune a cauzei, demers căruia îi corespunde, în realitate, cererea sa de recurs, având în vedere că nu sunt formulate veritabile critici ale considerentelor prezentate de instanţa de apel în susţinerea soluţiei pronunţate.

Referitor la inexistenţa faptei ilicite a pârâtei, recurenta a preluat motivul de apel potrivit căruia însăşi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sesizat Ministerul Finanţelor cu privire la existenţa prejudiciului.

Or, instanţa de apel a răspuns acestei critici şi a reţinut că regulile în materia răspunderii civile cuprind şi cauza exoneratoare de răspundere delictuală decurgând din fapta victimei, atunci când aceasta întrerupe legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, precum şi principiul nemo propriam turpitudinem allegans auditur.

Sub un alt aspect, cu ignorarea considerentelor hotărârii atacate- care analizează incidenţa prevederilor Legii nr. 94/1992 şi raportul de control nr. x/26.04.2013- prin memoriul de recurs, recurentul reia, ca atare, critica potrivit căreia "nu se poate indica o normă de drept care impune în sarcina statului obligaţia generală de a lua toate măsurile".

În egală măsură, nesocotind analiza instanţei de apel privind dispoziţiile Legii nr. 247/2005 şi fără să combată în vreun fel dezlegările curţii de apel privind inexistenţa unui raport de prepuşenie între evaluatorul inţial şi ANRP care să justifice antrenarea răspunderii acesteia pentru fapta proprie a A. S.R.L., recurentul pretinde că instanţele de fond nu motivează de ce nerespectarea dispoziţiilor art. 3 lit. d) din Tilul VII din Legea nr. 247/2005 nu ar reprezenta o faptă ilicită a prepuşilor autorităţii pârâte. Or, motivele din apel nu pot fi invocate tale quale în cadrul recursului, întrucât, procedând astfel, practic recurentul critică soluţia primei instanţe.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Această exigenţă legală nu este îndeplinită de memoriul formulat de reclamant împotriva hotărârii din apel în contextul în care invocă argumente care ignoră coordonatele judecăţii înfăptuite în etapa procesuală a apelului.

Reiterarea situaţiei particulare a litigiului şi prezentarea argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigenţelor legale, care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar acest mod de redactare a recursului nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi.

Anume, recurentul-reclamant nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau greşelile de judecată în aplicarea normelor de drept incidente în cauză, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În calea extraordinară de atac a recursului, ceea ce constituie obiect al judecăţii este exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept, iar în lipsa dezvoltării unor argumente care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs nu este posibilă.

În alţi termeni, întinderea controlului judiciar al instanţei de recurs este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, astfel încât nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată nu poate constitui obiectul analizei instanţei de recurs.

În consecinţă, cum recurentul nu tinde, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, simplele susţineri formulate prin cererea de apel şi reiterate, ca atare, prin memoriul de recurs, nu pot fi deduse spre examinare instanţei de recurs, ca fiind critici de nelegalitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamantul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor împotriva deciziei nr. 1476 A din 20 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor împotriva deciziei nr. 1476 A din 20 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.