Restitution claim for 1947 bank cheque fails; appeals rejected as unfounded and unfiled, res judicata affirmed.
Legislator summary
AI generatedIn a final decision, the High Court of Cassation and Justice annulled as unfiled (netimbrat) one claimant's appeal and rejected as unfounded the other claimant's appeal, thereby affirming the lower courts' rulings that the action for restitution of a 1947 bank cheque (or its monetary equivalent of 10 billion drachmas plus capitalized interest) was dismissed for lack of legal interest. The claimants sought return of the cheque after its confiscation under Law No. 284/1947 and subsequent legal findings that their predecessor held it illegally; both the trial court and appellate court held that prior final judgments (including an irrevocable 2013 civil judgment and an irrevocable 2000–2003 administrative ruling) had already established that the claimants held no legally protected right to the cheque, that it had exited civil circulation, and that it had no value as of 1953ton. The Supreme Court upheld this reasoning, applying the positive effect of res judicata (Article 430–431 of the Civil Procedure Code), rejecting the Article 488(1)(6) claim of extraneous reasoning (since the appellate decision's reasoning was not foreign to the case) and the Article 488(1)(8) claim of misapplied Articles 480–481 of the old Civil Code (those provisions were not the basis for dismissal, and the merits were already settled by prior final judgments).
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 26 alin. (12) din O.U.G. nr. 190/2000, art. 20 din C. proc. civ, art. 486 alin. (2) C. proc. civ, art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013; Restitution claim for 1947 bank cheque fails; appeals rejected as unfounded and unfiled, res judicata affirmed: The claimants sought return of the cheque after its confiscation under Law No. 284/1947 and subsequent legal findings that their predecessor held it illegally; both the trial court and appellate court held that prior final judgments (including an irrevocable 2013 civil judgment and an irrevocable 2000–2003 administrative ruling) had already established that the claimants held no legally protected right to the cheque, that it had exited civil circulation, and that it had no value as of 1953ton. The Supreme Court upheld this reasoning, applying the positive effect of res judicata (Article 430–431 of the Civil Procedure Code), rejecting the Article 488(1)(6) claim of extraneous reasoning (since the appellate decision's reasoning was not foreign to the case) and the Article 488(1)(8) claim of misapplied Articles 480–481 of the old Civil Code (those provisions were not the basis for dismissal, and the merits were already settled by prior final judgments).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for annulling the appeal of D. as unfiled due to non-payment of the court fee, and for dismissing the appeal of C. as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2024
Asupra cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele litigiului:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 16 decembrie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanţii A., B., C. şi D. au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Banca Naţională a României şi E., solicitând restituirea în natură a cecului nr. 255697/1947 emis de F., în valoare de 10 miliarde drahme, iar în situaţia în care cecul nu poate fi restituit în natură, au solicitat obligarea pârâtului Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice la restituirea în echivalent euro a sumei de 10 miliarde drahme, respectiv 29.347.028,6 euro şi obligarea aceluiaşi pârât la restituirea fructelor civile, respectiv a dobânzii legale capitalizate în cuantum de 1.258.823.484 euro, calculată la data de 30.06.2017, actualizată la data plăţii.
2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă:
Prin sentinţa civilă nr. 629 din 28 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a luat act de renunţarea la judecată formulată de reclamantul A..
S-a admis excepţia lipsei de interes şi s-a respins, ca fiind lipsită de interes, cererea de chemare în judecată formulată pe reclamanţii B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice, Banca Naţională a României şi E..
S-au respins, ca rămase fără obiect, excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei BNR, excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel:
Prin decizia civilă nr. 1975 A din 20 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantele-reclamante B., C. şi D., împotriva sentinţei civile nr. 629 din 28 aprilie 2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a României şi E..
4. Calea de atac formulată în cauză:
Împotriva deciziei civile nr. 1975 A din 20 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantele C. şi D. au declarat recurs, formulând două cereri de recurs distincte, ce au însă conţinut identic.
Invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante au solicitat casarea hotărârii şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, în vederea administrării de probe şi judecarea fondului cererii de chemare în judecată.
După o amplă expunere a situaţiei de fapt şi de drept existente în cauză, recurentele-reclamante au menţionat că prin cererea de apel, cu privire la soluţia dată asupra excepţiei lipsei de interes, au arătat că tribunalul a evocat hotărârile instaţei de contencios administrativ nr. 1322/12.10.2000 şi nr. 1323/01.04.2003, care, în esenţă, au statuat că autoarea reclamanţilor a deţinut nelegal biletul de bancă în perioada 08.12.1947 - 20.07.1953, fapt ce a atras confiscarea acestuia în baza unor dispoziţii prevăzute în Legea nr. 284/1947 şi, urmare a aplicării acestei masuri, titlul a ieşit din circuitul civil şi a fost pierdut orice drept ce ar fi izvorât din acesta.
Motivarea tribunalului şi respingerea cererii de chemare în judecată, ca lipsită de interes, în opinia recurentelor, reprezintă soluţionarea excepţiei puterii de lucru judecat a hotărârilor anterior pronunţate, instanţa concluzionând că "reclamanţii nu sunt în măsura sa mai justifice un interes legitim şi actual în formularea prezentei cereri, cată vreme insusi fondul dreptului pretins de aceştia a fost stabilit a nu avea o pretectie legala."
Această motivare nu a ţinut cont de susţinerile invocate cu privire la dispoziţiile Legii nr. 284/1947, a lipsei oricărei dovezi a aplicării măsurii confiscării şi a efectului recunoaşterii caracterului abuziv al deposedărilor făcute în baza legii din 1947, statuată legislativ prin dispoziţiile O.U.G. nr. 190/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Toate aceste argumente au fost prezentate în cererea de apel, însă, în motivarea sa, curtea a confirmat soluţia primei instanţe valorificând puterea de lucru judecat al hotărârilor pronunţate anterior care, din punctul recurentei de vedere, sunt motive străine cauzei deoarece nu ţin cont de situaţia de fapt şi de drept susţinută şi dovedită în cauză.
Astfel, recurentele-reclamante evidenţiază faptul că instanţa de apel:
- nu a analizat implicaţiile sancţiunii confiscării aplicate cu încălcarea Legii nr. 284/1947;
- nu a analizat şi nu a ţinut cont de implicaţiile juridice ale recunoaşterii caracterului abuziv al preluărilor făcute în temeiul Legii nr. 284/1947 asupra soluţiilor pronunţate în cauzele anterioare;
- nu a analizat şi nu a ţinut seama de faptul că nu există înscrisuri din care să rezulte aplicarea confiscării, deposedarea de titlu fiind abuzivă;
- nu a analizat şi nu a ţinut cont de faptul că din înscrisurile depuse la dosar (interogatoriul administrat în dosarul nr. x/2008 întrebarea nr. 3), rezultă motivul pentru care Banca Naţionala a solicitat cecul la depunere în anul 1953 - valorificarea acestuia şi transferul valutei în ţară, precum şi a motivului pentru care valorificarea acestuia s-a făcut după 5 ani de la intrarea în posesie - reluarea relaţiilor politice, diplomatice şi comerciale între România şi Grecia, îngheţate de la al doilea război mondial şi până în anul 1953;
- afirmaţia pârâtelor făcută în numeroase rânduri, în sensul că nu deţin cecul confiscat, conduce la supoziţia rezonabilă că acesta a fost valorificat;
- instanţa s-a limitat la puterea de lucru judecat şi în privinţa valorii cecului în sensul că "nu avea absolut nici o valoare încă din anul 1953" - afirmaţie ce nu a fost dovedită şi nu este adevărată, având în vedere că ar fi un non-sens juridic confiscarea unui bun fără valoare, în condiţiile în care s-a statuat cu putere de lucuru judecat prin sentinţa nr. 362 din 15 februarie 20213 că autoarea recţamanţilor a deţinut un titlu de credit (cec), iar din răspunsul Băncii Elene la comisia rogatorie administrată dosarul nr. x/2008, nu rezultă lipsa de valoare a acestuia, ci dimpotrivă, rezultă că cecul era exprimat în drahma nouă, denominată. De asemenea, se reţine că cecurile nu au fost niciodată retrase din circulaţie, iar Hotărârea de Guvern nr. 1690/2006 stabileşte în anexa 1 valoarea cecului la cca 30.000.000 euro la momentul preluării prin fuziune a G. S.A. de către E..
Toate cele expuse cu privire la motivarea instanţei de apel, atrag incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivele instanţei de apel fiind străine de natura cauzei (revendicare), cauză care în realitate nu a fost judecată.
În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante au arătat că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 480 - 481 din vechiul C. civ., prin nesoluţionarea pe fond a cauzei.
Faţă de situaţia de fapt şi de drept expusă, faţă de caracterul abuziv de netăgăduit al confiscării cecului, care rezultă cu prisosinţă în primul rând din dispoziţiile Legii nr. 284/1947, apoi din lipsa oricăror documente care să ateste confiscarea ca stare de fapt, din recunoaşterea caracterului abuziv al preluărilor efectuate în temeiul Legii nr. 284/1947 (consacrat prin dispoziţiile art. 26 alin. (12) din O.U.G. nr. 190/2000), recurentele-reclamante concluzionează că soluţia pronunţată încalcă dreptul de proprietate al succesorilor titularei asupra cecului reclamat.
Confiscarea cecului fără respectarea dispoziţiilor Legii nr. 284/1947 încalcă dreptul de proprietate, iar preluarea titlului fără plata contravalorii valutei incorporate încalcă, de asemenea, dreptul de proprietate consacrat de art. 480 - 481 C. civ., în condiţiile în care şi Constituţia României de la acea epocă consacra protecţia acestui drept.
Deşi, conform regulilor în materie procesuală, reclamantul trebuie să facă dovada dreptului său asupra bunului, recurentele-reclamante apreciază că au făcut dovada dreptului de proprietate prin înscrisuri şi prin dispoziţiile legale incidente în cauză cu privire la deţinere, depunere, deposedarea abuzivă de titlu.
Titulara cecului a suferit un abuz de drept în trecut, iar astăzi succesorii acesteia sunt constant supuşi unui abuz de putere din partea instituţiilor statului (pârâţii din cauză), care nu recunoasc abuzul săvârşit în trecut, nu doresc să elibereze înscrisuri pentru ca abuzul săvârşit să nu iasă la lumina, iar instanţele de judecată nu îşi îndeplinesc rolul consacrat de lege şi refuză să aplice legea.
Ideea că lipsa de interes în formularea cererii rezidă din lipsa de valoare a cecului este ridicolă, pentru motivele deja expuse. Valoarea sumei încorporate în cec, exprimata în dolar american, este cea dată prin raportarea valoarii drahmei noi la dolarul american la data de 11.11.1944, data la care a început procesul de retragere a drahmei vechi de pe piaţa şi înlocuirea acesteia cu o noua drahmă (151 drahme noi/l USD), conform răspunsului Băncii Elene. Însuşi Guvernul României prin Hotărârea nr. 1690 1-a cotat la valoarea de cca 30 milioane euro.
Aspecte esenţiale ale cauzei pentru recunoaşterea interesului reclamanţilor în formularea acesteia şi judecarea fondului au fost ignorate şi de către instanţa de apel, fapt ce a condus la pronunţarea unei soluţii cu încălcarea dreptului la o instanţă imparţială, dreptului de acces la justiţie şi dreptului la apărare, fiind eludate următoarele dispoziţiile art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (2), art. 8, art. 9 alin. (2), art. 14 alin. (6) şi art. 20 din C. proc. civ.
5. Apărările formulate în cauză:
Intimata-pârâtă Banca Naţională a României a depus întâmpinare, invocând excepţia netimbrării recursurilor, excepţia tardivităţii recursului declarat de D. şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant. În subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Intimata-pârâtă E. a depus întâmpinare, solicitând în principal, anularea recursurilor, ca netimbrate, şi în subsidiar, respingerea recursurilor ca nefondate.
6. Procedura în faţa instanţei de recurs:
Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (16 decembrie 2019), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.
Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 9 aprilie 2024, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra recursurilor, urmând a se pronunţa cu prioritate asupra excepţiei netimbrării recursului declarat de reclamanta D., invocată prin întâmpinări.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:
Prioritar, se impune a fi analizată excepţia netimbrării recursului declarat de reclamanta D., invocată de intimatele-pârâte E. şi Banca Naţională a României prin întâmpinări.
În conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., "la cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum şi împuternicirea avocaţială sau, după caz, delegaţia consilierului juridic", sub sancţiunea nulităţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă."
De asemenea, conform dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar potrivit alin. (2), "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei. Prin aceeaşi comunicare instanţa îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dispoziţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ. rămân aplicabile în ceea ce priveşte complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanţa însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condiţiile art. 201 alin. (1) din C. proc. civ., decât după soluţionarea cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru."
În cauză, prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea căii de atac, a fost stabilită în sarcina recurentei-reclamante D. obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 701.829 RON.
Prin încheierea din 15 noiembrie 2023, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de recurentă, dispunându-se reducerea cuantumului taxei judiciare de timbru, de la suma de 701.829 RON, la suma de 1.500 RON.
Această încheiere a fost comunicată părţii la data de 6 decembrie 2023, conform dovezii de înmânare existente la dosar.
Cum recurenta-reclamantă D. nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanţă, deşi a fost legal înştiinţată despre obligativitatea timbrării cererii de recurs, în raport de prevederile legale anterior menţionate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a anula recursul declarat de reclamanta D., ca netimbrat.
Cât priveşte recursul formulat de reclamanta C., se reţine că partea contestă, pe temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., soluţia dată apelului declarat împotriva hotărârii de primă instanţă, prin care s-a respins, ca fiind lipsită de interes, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, având ca obiect revendicare mobiliară, acţiune prin care s-a solicitat restituirea în natură a cecului nr. 255697/1947 emis de F., iar în subsidiar, în situaţia în care cecul nu poate fi resituit în natură, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor la resituirea în echivalent a valorii acestuia şi a fructelor civile (dobânda legală capitalizată). Sentinţa primei instanţe a fost menţinută de curtea de apel, care a respins apelul declarat de reclamante.
În motivarea soluţiilor pronunţate, ambele instanţe de fond au reţinut, în esenţă, că aspectul litigios dedus judecăţii a făcut obiectul mai multor dosare, în cadrul cărora au fost tranşate definitiv şi irevocabil aspecte privitoare la inexistenţa în patrimoniul reclamantelor a unui drept protejat de lege pentru a putea să formuleze pretenţii cu privire la biletul de bancă în discuţie ori cu privire la valoarea acestuia, instanţele înţelegând să dea eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat de care se bucură hotărârile judecătoreşti respective.
În mod nefondat, recurenta-reclamantă pretinde, printr-o critică a cărei analiză are loc pe baza dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că, în speţă, motivele instanţei de apel sunt străine de natura cauzei (revendicare), cauză care în realitate nu a fost judecată.
Recurenta şi-a argumentat afirmaţia prin aceea că, prin considerentele deciziei recurate, Curtea a confirmat soluţia primei instanţe, valorificând puterea de lucru judecat al hotărârilor pronunţate anterior, care din punctul de vedere al recurentei, sunt motive străine cauzei, deoarece nu ţin cont de situaţia de fapt şi de drept susţinută şi dovedită, făcând referire la dispoziţiile Legii nr. 284/1947, a lipsei oricărei dovezi a aplicării măsurii confiscării şi a efectului recunoaşterii caracterului abuziv al deposedărilor făcute în baza acestei legi, statuată legislativ prin dispoziţiile O.U.G. nr. 190/2000.
Teza susţinută, aşadar, de recurentă este aceea că decizia atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, însă se constată că toate argumentele prezentate de parte fac referire la cauzele definitiv şi irevocabil soluţionate, nemulţumirea sa fiind dată de faptul că "instanţa s-a limitat la puterea de lucru judecat", reţinând în privinţa valorii cecului că "nu avea absolut nici o valoare încă din anul 1953" - afirmaţie ce, în aprecierea recurentei, nu a fost dovedită şi nu este adevărată.
Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de apel "s-a limitat" şi a dat eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat consacrat prin dispoziţiile art. 430 şi art. 431 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 430 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."
Prin norma evocată, legiuitorul a consacrat în mod explicit, în plan normativ, efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental, dezlegată în cadrul unui proces şi a cărei rezolvare se regăseşte în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat. Aceasta presupune că dezlegarea dată nu va putea fi nesocotită sau contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus că exprimă adevărul în ceea ce priveşte raporturile juridice dintre părţi (res judicata pro veritate habetur).
În prezenţa efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat, instanţa nou învestită nu procedează la o altă reevaluare jurisdicţională, ci doar valorifică ceea ce a statuat instanţa anterioară. Sub acest aspect, funcţia lucrului judecat este şi aceea de a uşura sarcina probaţiunii (dezlegările anterioare ale instanţei având, în relaţia dintre părţi, o valoare normativă, în înţeles de normă particulară, aplicabilă cauzei concrete deduse judecăţii) şi respectiv, de a se impune noii judecăţi, care, în justificarea soluţiei trebuie doar să facă referire la ceea ce s-a statuat anterior.
Pornind de la premisa factuală existentă în cauză, în valorificarea considerentelor de ordin teoretic anterior evidenţiate, Înalta Curte constată că instanţa de apel, validând raţionamentul primei instanţe, a reţinut că reclamanţii nu sunt titularii vreunui drept recunoscut de lege asupra biletului de bancă nr. 255697/1947, că acesta a ieşit din circuitul civil şi că nu se mai poate formula nicio pretenţie asupra lui sau asupra valorii pentru care a fost emis - aspecte statuate prin sentinţa civilă nr. 362 din 15 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, irevocabilă prin decizia nr. 2828 din 1 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv prin sentinţa civilă nr. 1322 din 12 octombrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, irevocabilă prin decizia nr. 1323 din 1 aprilie 2003 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Se reţine, aşadar, că nu pot fi apreciate ca fiind străine cauzei considerentele criticate, instanţa de apel reţinând în mod legal că faptele deduse judecăţii au implicat, în circumstanţele speţei, analiza cerinţei interesului prin raportare la chestiunile litigioase ce au primit dezlegare în litigiile anterioare. Aceasta nu înseamnă că instanţa s-a pronunţat cu privire la altă excepţie decât cea care vizează interesul în formularea cererii, astfel cum susţine reclamanta, ci că, în analiza interesului, a valorificat prezumţia legală de lucru judecat reglementată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.
Faptul că biletul de bancă "nu avea absolut nici o valoare încă din anul 1953" nu este o statuare a instanţei de apel care a pronunţat hotărârea recurată, ci acest aspect a fost reţinut în considerentele deciziei definitive nr. 2828 din 1 octombrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, considerente ce au fost edificator redate în cuprinsul deciziei atacate, astfel încât nu se mai impune a fi reluate. Or, prezenta cale de atac nu se poate transforma într-un recurs împotriva unei hotărâri definitive, astfel încât să fie reexaminate aspectele deja tranşate în soluţionarea litigiului anterior.
Analizând hotărârea recurată, se constată că aceasta nu cuprinde considerente străine de natura cauzei, drept urmare, nu se poate susţine că instanţa nu a respectat exigenţele de motivare impuse de dispoziţiile art. 425 C. proc. civ.
Împrejurarea că recurenta-reclamantă nu este de acord cu motivarea instanţei de apel, nu echivalează cu o motivare străină de natura cauzei şi nu determină incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., critica întemeiată pe aceste dispoziţii legale urmând a fi respinsă ca nefondată.
În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că, prin nesoluţionarea pe fond a cauzei, hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a a dispoziţiilor art. 480 - 481 din vechiul C. civ.
Invocând această critică, recurenta nu are în vedere faptul că dispoziţiile invocate (art. 480 - 481 din vechiul C. civ.) nu au constituit temei al respingerii cererii sale. Cum instanţa de apel nu a făcut nicio trimitere la aceste texte, nu s-ar putea, în mod logic, deduce că ele au fost încălcate sau greşit aplicate.
Soluţia pronunţată de instanţă a vizat excepţia lipsei de interes, apreciindu-se că reclamantele nu sunt în măsură să justifice un interes legitim şi actual în formularea cererii, câtă vreme prin hotărâri judecătoreşti irevocabile anterioare s-a stabilit că însuşi dreptul pretins nu este protejat de lege.
Toate susţinerile recurentei-reclamante ce fac referire la faptul că, prin confiscarea cecului fără respectarea dispoziţiilor Legii nr. 284/1947, a fost încălcat dreptul de proprietate, iar preluarea titlului fără plata contravalorii valutei incorporate încalcă, de asemenea, dreptul de proprietate consacrat de art. 480 - 481 C. civ., vizează în fapt aspecte de fond care se bucură de puterea lucrului judecat, primind dezlegare definitivă în litigiile anterioare, considerent pentru care nu pot fi supuse vreunei analize în actualul cadru procesual.
Pentru toate considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii de către reclamanta C. sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta D. împotriva deciziei civile nr. 1975 A din 20 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C. împotriva aceleiaşi decizii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2024.