Invalidity of cassation appeal due to failure to formulate specific grounds of cassation in compensation claim for political persecution

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2024

Deliberând, asupra recursului civil reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 7 decembrie 2021 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, la plata sumei de 200.000 €, cu titlu de despăgubiri pentru perioadă cuprinsă între 26 septembrie 1959 - 29 februarie 1960, cât s-a aflat încarcerat în UM 0113 Craiova, fiind arestat în baza mandatului de arestare nr. x din 29 septembrie 1959, emis de UM 0113 Craiova, pentru rebeliune şi obligarea pârâtului Statul Român, la plata sumei de 100.000 €, cu titlul despăgubiri pentru aceeaşi perioadă, cât tatăl său, B., a fost încarcerat. în UM 0113 Craiova, fiind arestat în baza mandatului de arestare nr. x din 26 septembrie 1959, emis de UM 0113 Craiova, pentru rebeliune, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

În drept, a indicat prevederile Legii nr. 232/2020 şi Decretul-lege nr. 118/1990, republicat.

Prin cererea formulată la 21 septembrie 2022, reclamantul a menţionat că înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, şi a precizat că temeiul juridic al acţiunii este răspunderea civilă delictuală pentru fapta altuia, reglementată de dispoziţiile art. 1000 şi 1487 din C. civ. de la 1864. În drept, au fost indicate prevederile Legii nr. 232/2020, Decretului-lege nr. 118/1990 republicat, art. 1000 şi art. 1487 din C. civ. de la 1864, precum şi prevederile art. 3, art. 5, art. 6, art. 13 şi art. 41 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

3. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 3 din 6 ianuarie 2023, Tribunalul Dolj a respins, ca neîntemeiate, excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţii procesuale invocate de către pârât, prin întâmpinare. A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de acelaşi pârât, prin întâmpinare, şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca fiind prescris dreptul material la acţiune.

4. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 291 din 21 septembrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 3 din 6 ianuarie 2023 a Tribunalului Dolj, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, ca nefondat, şi a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

5. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 291 din 21 septembrie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu consecinţa respingerii prescripţiei dreptului material la acţiune.

Recurentul-reclamant a expus circumstanţele de fapt care au determinat introducerea acţiunii atât în nume propriu, cât şi în calitate de moştenitor al tatălui său.

În dezvoltarea motivelor, a arătat că a reuşit să găsească în arhive acte care să dovedească starea de fapt, şi anume foaia matricolă penală nr. 173 din 1959, emisă pe numele A., în care apare menţiunea că a fost arestat conform mandatului de arestare numărul 1496 din 29 septembrie 1959 emis de UM 0113 Craiova pentru infracţiunea de rebeliune conform art. 259 - art. 261 C. pen.

În cuprinsul acestei foi matricole se menţionează că prin sentinţa nr. 679 din 1959 a fost condamnat de Tribunalul Militar Craiova la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru infracţiune de uneltire, iar prin decizia nr. 206 din 1960 a Tribunalului Militar Regional s-a casat această sentinţă şi s-a dispus trimiterea cauzei pentru completarea urmăririi, astfel prin ordinul de eliberare nr. 30.935 din 25 februarie 1960, care avea avizul Parchetului Militar Craiova s-a dispus eliberarea sa din închisoare la 29 februarie 1960. În ceea ce îl priveşte pe tatăl său, precizează că a reuşit să obţină foaia matricolă penală nr. 172 din 1959, în care apare menţiunea că a fost arestat conform mandatului de arestare nr. x din 26 septembrie 1959, emis de UM 0113 Craiova, pentru infracţiunea de rebeliune conform art. 205 şi art. 261 C. pen., făcându-se menţiune despre aceleaşi hotărâri.

Recurentul-reclamant a învederat că, întrucât au fost singurii din sat care au fost arestaţi pentru rebeliune şi pentru că s-au opus regimului comunist şi după eliberarea din închisoare, au continuat represiunile asupra familiei, fiind stigmatizaţi de restul comunităţii şi consideraţi opozanţi ai regimului.

A arătat că se consideră îndreptăţit să solicite despăgubiri pentru perioada cât a fost încarcerat fără motiv, cât şi în calitate de moştenitor al tatălui său, având dreptul să primească o compensaţie pecuniară atât pentru perioada încarcerării cât şi pentru perioada următoare, cât au fost îndepărtaţi de comunitatea din care făceau parte.

A mai menţionat că a intrat în posesia înscrisurilor reprezentând cele două mandate de arestare în vara anului 2021, neavând acces la arhivele ICMR-ului şi, în lipsa acestora, a considerat că nu poate face dovada faptului că atât el, cât şi tatăl său au fost victime ale regimului politic comunist. Prin urmare, a considerat că nu a avut nicio posibilitate de a proba starea juridică şi de fapt. Întrucât a intrat în posesia actelor ce dovedesc situaţia juridică şi faptică, a demarat procedurile pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, astfel că la 30 septembrie 2021 a fost emisă decizia nr. 787 din 30 septembrie 2021, prin care a fost admisă cererea sa, iar ulterior a fost introdusă cererea de chemare în judecată, deoarece i se recunoscuse statutul de persoană persecutată politic de regimul comunist.

În aprecierea sa, în mod greşit instanţa de apel a respins, ca nefondat, apelul şi a constatat că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost admisă în corect de către tribunal, reţinându-se că dreptul la acţiune s-a născut odată cu căderea regimului comunist, în anul 1990. Cu toate acestea, a arătat că, în lipsa unor înscrisuri care să dovedească că atât el, cât şi tatăl său au fost victime ale regimului comunist, nu putea să formuleze o astfel de acţiune, neputând face dovada calităţii de persoană persecutată politic, motiv pentru care a concluzionat că prescripţia a început să curgă la 30 septembrie 2021, odată cu emiterea deciziei nr. 787 din 30 septembrie 2021.

În ceea ce priveşte temeiul juridic al acţiunii, a înţeles să precizeze că este vorba despre răspundere civilă delictuală pentru fapta altuia, iar la data când a fost săvârşită fapta ilicită era în vigoare C. civ. de la 1864, astfel că art. 1000 şi art. 1487 din acest cod sunt aplicabile. Prin urmare, în litigiul pendinte solicită antrenarea răspunderii civile delictuale a Statului Român pentru faptele ilicite săvârşite de prepuşii săi, organele de cercetare şi opresiune ce exercitau o activitate în virtutea unor dispoziţii impuse de regimul comunist, care nu aveau posibilitatea de a refuza executarea unui ordin. Fapta ilicită există şi este probată de înscrisurile depuse, care atestă că au fost condamnaţi pe nedrept la închisoare pentru rebeliune împotriva regimului comunist, prejudiciul produs de această faptă subzistând pe o perioadă lungă de timp.

În continuare, au fost expuse în detaliu atât consideraţii teoretice privind antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta altuia, cât şi motivele pentru care, în opinia recurentului-reclamant, sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru a dispune obligarea intimatului-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, la plata despăgubirilor.

În drept, au fost indicate prevederile art. 483 şi următoarele C. proc. civ., Legea nr. 232/2020, Decretul-lege nr. 118/1990 republicat, art. 1000 şi art. 1487 din C. civ. de la 1864, precum şi prevederile art. 3, art. 5, art. 6, art. 13 şi art. 41 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

6. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Recurentul-reclamant a suspus recursului decizia civilă nr. 291 din 21 septembrie 2023, prin care Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins apelul declarat de reclamant, ca nefondat, fiind menţinută sentinţa nr. 3 din 6 ianuarie 2023 a Tribunalului Dolj, prin care cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca prescrisă.

Prin decizia recurată, curtea de apel a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, constatând că "nu poate fi luat în considerare ca moment de început al termenului de prescripţie data emiterii deciziei nr. 787/30.09.2021 prin care s-a admis cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Decretul-Lege 118/1990, întrucât caracterul ilicit, prejudiciul, precum şi persoana care răspunde au fost cunoscute şi puteau fi invocate încă din anul 1990 prin raportare la dispoziţiile de drept comun."

Înalta Curte reţine că, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Întrucât obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel, cererea de recurs trebuie să cuprindă critici pertinente, fiind necesar ca motivele de recurs să se circumscrie ipotezelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la considerentele hotărârii atacate, pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3), iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

De asemenea, motivarea recursului conform exigenţelor prevăzute de lege presupune ca în cuprinsul motivelor de recurs să fie expusă o argumentare juridică a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

În cuprinsul cererii de recurs formulate, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant şi-a expus nemulţumirea faţă de soluţia de respingere a apelului pe care l-a exercitat, cu consecinţa menţinerii soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată ca fiind prescrisă, fiind totodată prezentate aspecte care descriu situaţia de fapt, precum şi circumstanţele litigiului, fără a indica, în drept, motivul de recurs pe care se întemeiază şi fără a prezenta critici de nelegalitate susceptibile de încadrare în motivul de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte reţine că prin cererea de recurs au fost reluate în mod similar motivele de apel şi motivele de fapt şi de drept expuse prin cererea de chemare în judecată, fără a fi evidenţiate critici punctuale cu privire la legalitatea deciziei din apel, motiv pentru care susţinerile recurentului-reclamant nu constituie veritabile critici ale argumentelor prezentate de instanţa de apel.

În pofida faptului că a făcut trimitere la dispoziţiile de drept material prevăzute de art. 2.523 din C. civ., Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a înţeles să combată raţionamentul juridic al instanţei de apel, care de altfel, în analiza prescripţiei extinctive, nu s-a raportat la dispoziţiile din C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009, ci la dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, reţinând, în ceea ce priveşte legea aplicabilă prescripţiei extinctive, că potrivit "art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit, aspect care determină incidenţa in cauză, în materia prescripţiei dreptului material la acţiune, a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958, iar nu a prevederilor C. civ. adoptat prin Legea nr. 71/2011, astfel cum în mod eronat a reţinut judecătorul fondului."

Din această perspectivă, trebuie avut în vedere că invocarea corectă a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune enunţarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile cauzei, interpretarea pe care partea o consideră corectă şi discordanţa acestei interpretări cu cea dată de instanţa a cărei hotărâre se atacă, ceea ce în cauză însă nu rezultă din cererea de recurs.

Motivul de recurs trebuia să fie dezvoltat, adică partea să indice în mod concret circumstanţele din care rezultă incidenţa sa şi toate argumentele în drept pe care înţelege să se întemeieze, deoarece dezvoltarea motivelor de recurs într-o manieră suficient de precisă este necesară pentru a permite înţelegerea şi verificarea acestora. Această exigenţă este conformă cu art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând că "pentru a-şi îndeplini misiunea, instanţele judecătoreşti trebuie să beneficieze de concursul părţilor, care sunt ţinute ca, în măsura posibilului, să-şi expună pretenţiile într-o manieră clară, lipsită de ambiguitate şi structurate într-o manieră rezonabilă."

Or, cum recurentul-reclamant a afirmat că termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune a început să curgă de la 30 septembrie 2021, aceasta fiind data emiterii deciziei nr. 787 din 30 septembrie 2021, prin care AJPIS Dolj a stabilit statutul reclamantului de persoană persecutată politic, Înalta Curte reţine că aspectele invocate în cererea de recurs reprezintă elemente ale situaţiei de fapt şi se apreciază potrivit probelor administrate, nefiind supuse cenzurii instanţei de recurs. Astfel, în exercitarea atribuţiilor sale de determinare a faptelor relevante pentru soluţionarea excepţiei prescripţiei extinctive, instanţa de apel a reţinut că dreptul la acţiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990, odată cu instaurarea regimului democratic, din acel moment reclamantul având posibilitatea promovării unei acţiuni în justiţie pentru repararea prejudiciului moral suferit. În consecinţă, pentru a stabili momentul la care reclamantul putea şi trebuia să cunoască paguba, instanţa de apel s-a raportat la circumstanţele cauzei, dispunând de o marjă de apreciere în această analiză, fiind vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

Nu pot fi calificate drept critici de nelegalitate a hotărârii pronunţate de instanţa de apel nici susţinerile şi consideraţiile de ordin teoretic expuse în legătură cu temeiul de drept al acţiunii sau cele vizând îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta altuia, întrucât acestea reprezintă motivele pentru care, în opinia părţii, acţiunea sa este întemeiată, însă în litigiul pendinte instanţele nu au analizat fondul raportului juridic dedus judecăţii, întrucât a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, fiind astfel inutilă cercetarea în fond a cauzei.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza, deoarece recurentul-reclamant nu a înţeles să critice decizia atacată şi nu a arătat în ce au constat greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel, limitându-se să reitereze susţinerile din cererea de apel. Or, aparenţa de motivare a recursului nu poate fi privită ca un recurs motivat.

Pentru considerentele expuse, reţinând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de recurs, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv anularea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 291 din 21 septembrie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 aprilie 2024.