Health insurance reimbursement for statutory medical risk allowances; nullity of appeal for lack of substantive legal grounds

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2024

Deliberând, asupra recursului constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea civilă înregistrată la 2 martie 2022 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, reclamantul Spitalul Clinic de Pneumofiziologie Constanţa a solicitat obligarea pârâţilor Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate la plata sumei de 845.261 RON, reprezentând spor în valoare de până la 30% pentru condiţii de pericol deosebite.

În drept, au fost indicate prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56 din 2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între secţia I civilă şi secţia a II-a civilă ale Tribunalului Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 34 din 15 decembrie 2022, Curtea de Apel Constanţa a stabilit că aparţine secţiei I civile a Tribunalului Constanţa competenţa de soluţionare a cauzei.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 591 din 28 februarie 2023, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a admis cererea şi a obligat-o pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa la plata sumei de 845.261 RON, reprezentând drepturi salariale acordate de reclamant în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 155/C din 27 iunie 2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins apelul declarat de pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa, împotriva sentinţei civile nr. 591 din 28 februarie 2023 a Tribunalului Constanţa, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Spitalul Clinic de Pneumofiziologie Constanţa şi intimata-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca nefondat.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 155/C din 27 iunie 2023 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă a declarat recurs pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa împotriva deciziei nr. 155/C din 27 iunie 2023 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Recurenta-pârâtă a menţionat că hotărârile pronunţate de instanţele de fond sunt netemeinice şi nelegale. În dezvoltarea motivelor, a arătat că instanţa de apel a reţinut faptul că pârâta CAS Constanţa nu a contestat dreptului Spitalului Clinic de Pneumofiziologie Constanţa de a acorda sporul pentru condiţii de pericol deosebit recunoscut de art. 7 din Legea nr. 56/2022 (...), reţinând asemenea primei instanţe că legiuitorul nu a apreciat că ar fi cazul reglementării unei surse bugetare.

A redat dispoziţiile art. 271 lit. a) şi 274 din Legea nr. 95/2006, arătând că, pentru a putea plăti orice altă sumă cu altă destinaţie decât servicii medicale, este necesar a fi precizată sursa de finanţare.

De asemenea, a menţionat că prin sentinţa primei instanţe nu au fost luate în considerare prevederile art. 3 alin. (1) din Anexa 49 din Ordinul CNAS nr. 397/836/2018, modificat prin Ordinul MS/CNAS nr. 1844/1119/2020.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că suma de 845.261 RON, solicitată de reclamant, nu poate fi suportată de CAS Constanţa, deoarece pentru aceasta nu este prevăzută sursa de finanţare, aşa cum a precizat pe fondul cauzei.

În continuare, a expus apărările formulate în faţa instanţelor de fond, referitoare la cadrul legislativ aplicabil în cauză. În acest context a arătat că, după cum se poate observa din analiza textelor prezentate, legiuitorul a prevăzut în conţinutul actului normativ, atât sursa de finanţare, "prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de sănătate sau, după caz, de la bugetul de stat, de la titlul VI - "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite", cât şi metodologia de acordare a acestor sume, toate acestea concretizate prin încheierea contractului x din 20 mai 2020, pentru acordarea stimulentului de risc, încheiat de CAS Constanţa cu furnizorul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa.

Totodată, a afirmat că, în ce priveşte acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 56/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva Covid - 19 şi Ordinul 1070 din 11 iunie 2020 privind stabilirea categoriilor de personal si mărimea concretă a sporului pentru condiţii de pericol deosebit acordat în baza prevederilor art. 7 alin. d) din Legea 56/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva Covid - 19, nu este indicată în mod expres cărei entităţi îi incumbă obligaţia plăţii acestor drepturi, nu sunt specificate sursele de finanţare necesare, că nu i-au fost alocate fonduri cu această destinaţie şi nu există nici un contract încheiat între CAS Constanţa şi Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa, care să facă posibilă plata acestor drepturi.

În drept, a indicat prevederile art. 483 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Spitalul Clinic de Pneumofiziologie Constanţa a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă ca nefondat, susţinând, în esenţă, că instanţele de fond au apreciat în mod corect că sumele reprezentând drepturi salariale ce constau în acordarea unui spor de valoare de până la 30% pentru condiţii deosebit de periculoase personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva Covid - 19, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020 se plătesc de către Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa. Totodată, a precizat că norma legală menţionată a fost modificată prin Legea nr. 281/2023, fiind prevăzut că sporul de 30% va fi suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate prin bugetul de stat.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Recurenta-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa a suspus recursului decizia prin care instanţa de apel i-a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 591 din 28 februarie 2023 a Tribunalului Constanţa, prin care a fost admisă acţiunea civilă, pârâta fiind obligată la plata sumei de 845.261 RON, reprezentând drepturi salariale acordate de reclamantul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020, personalului medical.

Prin decizia recurată, curtea de apel a reţinut că în mod corect cererea de chemare în judecată a fost admisă, întrucât prin art. 7 din Legea nr. 56/2020 s-a recunoscut personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19 dreptul la un spor pentru condiţii de pericol deosebit în cuantum de până la 30%, calculat la salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie, constatând astfel că "unităţile sanitare care se încadrează în ipoteza art. 2 alin. (1) lit. d) din acest act normativ au obligaţia plăţii sporului pentru condiţii de pericol deosebit în cuantumul determinat prin art. 6 al Ordinul nr. 1070/94/2087/2020 în funcţie de categoriile de personal acolo enumerate în acelaşi mod cum se plătesc celelalte drepturi salariale (din aceeaşi sursă bugetară, cu aceeaşi periodicitate, la aceeaşi data calendaristică a lunii etc)."

De asemenea, în argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a arătat că, potrivit contractului de furnizare de servicii medicale spitaliceşti încheiat între părţi, serviciile medicale ce fac obiectul acestui acord reprezintă, în fapt, obligaţii de serviciu ale personalului medical, a căror contravaloare este inclusă în serviciile medicale decontate de CAS Constanţa şi a căror îndeplinire creează dreptul la primirea salariului, care, pentru intervalul 15 martie 2020- 14 august 2020, include dreptul la sporul pentru condiţii de pericol deosebit.

Înalta Curte reţine că, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Întrucât obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel, cererea de recurs trebuie să cuprindă critici pertinente, fiind necesar ca motivele de recurs să se circumscrie ipotezelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la considerentele hotărârii atacate, pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3), iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

De asemenea, motivarea recursului conform exigenţelor prevăzute de lege presupune ca în cuprinsul motivelor de recurs să fie expusă o argumentare juridică a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

În cuprinsul cererii de recurs formulate, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă şi-a expus nemulţumirea faţă de soluţia de respingere a apelului pe care l-a exercitat, cu consecinţa menţinerii soluţiei de admitere a cererii de chemare în judecată şi obligării sale la plata sumei de 845.261 RON, fiind totodată prezentate aspecte care descriu parcursul judecării litigiului în precedentele etape procesuale, fără a indica, în drept, motivul de recurs pe care se întemeiază şi fără a prezenta critici de nelegalitate susceptibile de încadrare în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte reţine că prin cererea de recurs au fost reluate în mod similar motivele de apel, fără a fi evidenţiate critici punctuale cu privire la legalitatea deciziei din apel. De asemenea, recurenta-pârâtă a reiterat apărările formulate pe fondul cauzei, după cum a menţionat expres.

Astfel, susţinerile recurentei-pârâte nu constituie veritabile critici ale argumentelor prezentate de instanţa de apel în susţinerea soluţiei pronunţate, întrucât cererea de declarare a recursului reprezintă o simplă copiere a cererii de declarare a apelului, fiind înlocuiţi doar termenii de "apel" cu cel de "recurs" şi "instanţa de fond" cu "instanţa de apel", iar în plus au fost redate soluţia şi anumite considerente ale instanţei de apel.

Cu toate că a făcut trimitere la dispoziţiile de drept material prevăzute de art. 271 lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, afirmând că pentru a putea plăti orice altă sumă cu altă destinaţie decât servicii medicale este necesar a fi precizată sursa de finanţare, Înalta Curte constată că această susţinere este una formală, în condiţiile în care recurenta nu a înţeles să combată raţionamentul juridic al instanţei de apel, care a statuat în sensul că, potrivit contractului de furnizare de servicii medicale spitaliceşti încheiat între părţi, "serviciile medicale ce fac obiectul acestui acord sunt consultaţii, investigaţii, stabilirea diagnosticului, tratamente şi îngrijire care, în fapt, reprezintă obligaţii de serviciu ale personalului medical a căror contravaloare este inclusă în serviciile medicale decontate de CAS Constanţa şi obligaţii de serviciu a căror îndeplinire de către acest personal medical creează acestuia dreptul la primirea salariului (salariul reprezintă contraprestaţia muncii - art. 159 C. mun.), salariu ce include, pentru intervalul 15.03.2020 - 14.08.2020, dreptul la sporul pentru condiţii de pericol deosebit."

Din această perspectivă, trebuie avut în vedere că invocarea corectă a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin prisma căruia hotărârea poate fi casată dacă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, presupune enunţarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile cauzei, interpretarea pe care partea o consideră corectă şi discordanţa acestei interpretări cu cea dată de instanţa a cărei hotărâre se atacă, ceea ce în cauză însă nu rezultă din cererea de recurs. Aşadar, simpla indicare şi redare a unor norme de drept material de către recurent nu reprezintă o motivare a căii de atac în sensul exigenţelor impuse de art. 483 alin. (3) coroborat cu art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza deoarece recurenta-pârâtă nu a înţeles să critice decizia atacată şi nu a arătat în ce au constat greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel, limitându-se să reitereze susţinerile din cererea de apel. Or, aparenţa de motivare a recursului nu poate fi privită ca un recurs motivat.

Pentru considerentele expuse, reţinând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de recurs, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv anularea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa împotriva deciziei nr. 155/C din 27 iunie 2023 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 aprilie 2024.