Negative jurisdictional conflict resolved: Slobozia Court retains suit to substitute authentic deed, prior declination overturned.

Şedinţa publică din data de 17 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 16.04.2021 pe rolul Judecătoriei Slobozia sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., acţiune având ca obiect pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 39.800 m.p. situat în extravilanul judeţ Constanţa, identificat în Titlul de Proprietate nr. x din data de 09.12.2002 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanţa.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 3059 din 20 decembrie 2021, Judecătoria Slobozia a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Medgidia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, în raport de dispoziţiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., de obiectul cererii de chemare în judecată - acţiune personală imobiliară, Judecătoria Slobozia a apreciat că instanţa competentă teritorial este cea de la domiciliul pârâtului B., respectiv Judecătoria Medgidia.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Medgidia, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 445 din 5 aprilie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Slobozia.

Totodată, a constatat conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie, secţia I civilă pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că invocarea, din oficiu, a excepţiei necompetenţei teritoriale de către Judecătoria Slobozia s-a făcut cu nesocotirea dispoziţiilor art. 130 din C. proc. civ. în contextul în care necompetenţa de ordine privată nu a fost invocată de către pârât, obiectul cererii de chemare în judecată atrăgând o competenţă alternativă.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Prin demersul judiciar cu care a învestit Judecătoria Slobozia, reclamanta a formulat o acţiune având ca obiect pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 39.800 m.p. situat în extravilanul judeţ Constanţa.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale, această instanţă a avut în vedere faptul că pârâtul are domiciliul în municipiul Medgidia, judeţul Constanţa.

În materia competenţei teritoriale, regula de drept comun, exprimată sub forma adagiului actor sequitur forum rei, este înscrisă în dispoziţiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Dispoziţiile art. 129 alin. (2) din C. proc. civ. prevăd că "Necompetenţa este de ordine publică: 1. în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3. în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura". Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că "În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată."

Din analiza normelor legale menţionate rezultă că este absolută competenţa generală, materială şi teritorială exclusivă, iar competenţa teritorială în pricinile privitoare la bunuri, cu excepţia celor prevăzute de art. 117-121 din C. proc. civ., este relativă.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că "Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

Or, atâta timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 din C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

În speţă, competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii deduse judecăţii având ca obiect obligaţie de a face, prin care reclamantul tinde la valorificarea unui drept personal, anume dreptul corelativ obligaţiei izvorând din contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil, se stabileşte potrivit dispoziţiilor de drept comun ale art. 107 din C. proc. civ.

Din perspectiva prevederilor art. 129 alin. (2) din C. proc. civ., norma de competenţă aplicabilă în cauză este de ordine privată, iar potrivit art. 130 alin. (3) din acelaşi cod, excepţia de necompetenţă fondată pe acest temei de drept poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, instanţa neavând legitimare să o invoce din oficiu.

Cum pârâţii nu au depus întâmpinare în termenul prevăzut de art. 201 alin. (1) din Codul de procedură şi nici nu s-au prezentat la primul termen de judecată din 13.12.2021, neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale de ordine privată de către pârât în condiţiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., a avut drept efect consolidarea competenţei instanţei iniţial sesizate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Slobozia este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 mai 2022.