Nullity of state donation for lack of liberal intent: imprescriptible absolute nullity vs. relative nullity prescription

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 18.05.2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să constate nulitatea absolută a ofertei de donaţie nr. 2004/07.04.1975 făcută de B. şi C., soţi, autentificată de Notarul de Stat D., având ca obiect terenul în suprafaţă de 215 m.p., situat în Bucureşti, Intr. Curcani, nr. 1, constatarea nulităţii absolute parţiale a deciziei nr. 765/11.06.1975 a Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, în ceea ce priveşte acceptarea ofertei de donaţie făcută de B. şi C., ca act subsecvent actului anulat, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din data de 22.10.2021, reclamantul a completat cadrul procesual pasiv, indicând în calitate de pârât şi pe Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prin încheierea de la termenul din 18.02.2022, tribunalul a respins, ca nefondate, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia lipsei calităţii procesuale active, precum şi excepţia lipsei de interes, invocate de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi excepţia lipsei de reprezentant pentru Statul Român a Ministerului Finanţelor Publice.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 523/11.04.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primar General, şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, s-a constatat nulitatea absolută a ofertei de donaţie nr. 2004/07.04.1975 şi nulitatea absolută parţială a deciziei nr. 765/11.06.1975 a Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti în ceea ce priveşte acceptarea ofertei sus-menţionate.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, solicitând admiterea căii de atac formulate, schimbarea sentinţei civile apelate, în sensul admiterii excepţiilor invocate în cauză şi al respingerii cererii de chemare în judecată.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat apel şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând admiterea căii de atac formulate, schimbarea sentinţei civile apelate, în sensul admiterii excepţia lipsei calităţii Ministerului Finanţelor de reprezentant al Statului Român.

Prin decizia civilă nr. 199A din 13 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-au respins apelurile formulate, ca nefondate.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei decizii, la 13 aprilie 2023, a formulat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

Recurentul a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, învederând următoarele argumente:

În mod greşit a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii Ministerului Finanţelor de reprezentant al Statului Român, actul de donaţie având ca donatar Statul Român, iar instanţa nu a analizat cine a reprezentat statul,la data semnării actului de donaţie.

Consideră că, prin raportare la dispoziţiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată, instanţa de fond trebuia să determine cine este în prezent beneficiarul contractului de donaţie.

Invocă dispoziţiile art. 354 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi concluzionează în sensul că în cauza dedusă judecăţii calitate procesuală pasivă are unitatea administrativ teritorială şi nu Statul Român.

Instanţa a respins acest motiv, reţinând în mod eronat că reprezentantul Statului Român la momentul donaţiei, respectiv Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti ar reprezenta o entitate care nu mai există, în condiţiile în care succesorul acestuia este Municipiul Bucureşti.

Apreciază că în mod eronat a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului în condiţiile în care viciile de consimţământ reprezintă cauze de nulitate relativă şi nu de nulitate absolută.

Reclamantul avea deschisă calea anulării donaţiei făcute Statului Român, prin Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Române, în termen de 3 ani de la data încetării constrângerii morale, adică din decembrie 1989, fiind de notorietate că regimul comunist a încetat la acea dată.

Consideră că cererea de chemare în judecată nu a fost promovată în termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, a învederat faptul că atât oferta de donaţie, cât şi acceptarea acesteia au fost făcute în condiţiile de fond şi de formă prevăzute de legea în vigoare la data încheierii actului de donaţie, iar în cauză, nu a fost făcută dovada lipsei consimţământului sau dovada violenţei morale, ca viciu de consimţământ.

Deşi, prin cererea de chemare în judecată, s-a invocat lipsa intenţiei de a gratifica, în realitate, din chiar oferta de donaţie rezultă această intenţie.

Consideră că au fost respectate dispoziţiile art. 48 din C. civ. în vigoare la acea dată, iar Statul Român deţine un titlu valabil.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esenţă, caracterul legal al deciziei recurate.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 27 aprilie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate faţă de data iniţială a dosarului, 18 mai 2021, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul de faţă, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Prin motivele de recurs se critică, din perspectiva unei greşite interpretări/aplicări a legii (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), soluţia dată de către instanţa de apel asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor.

În acest sens, recurentul apreciază că Ministerul Finanţelor nu are calitatea de reprezentant al Statului Român în litigiul dedus judecăţii, pe de o parte, întrucât beneficiar al ofertei de donaţie este Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Române, iar, pe de altă parte, art. 354 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ prevede că domeniul privat aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că, în cauză, au fost în mod corect interpretate şi aplicate dispoziţiile legale menţionate de către acesta, hotărârea instanţei de apel nefiind susceptibilă de vreo nelegalitate care să se circumscrie motivului de recurs invocat.

Astfel, se reţine că obiectul cauzei este reprezentat de solicitarea reclamantului A. ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a ofertei de donaţie nr. 2004/07.04.1975 făcute de B. şi C., soţi, autentificată de Notarul de Stat D., având ca obiect terenul în suprafaţă de 215 m.p. situat în Bucureşti, Intr. Curcani, nr. 1, şi constatarea nulităţii absolute parţiale a deciziei nr. 765/11.06.1975 a Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, în ceea ce priveşte acceptarea ofertei de donaţie făcute de B. şi C., ca act subsecvent actului anulat. Cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, şi Municipiul Bucureşti, prin Primar General, şi soluţionată de către instanţele anterioare în acest cadru procesual.

Cu referire la calitatea procesuală pasivă a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, Înalta Curte constată că participarea acestuia în proces este reglementată în prezent de dispoziţiile art. 223 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "În raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, statul participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens".

Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, conform cărora Ministerul Finanţelor "reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa instanţelor, precum şi în orice alte situaţii în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ".

De asemenea, potrivit art. 1 din Decretul nr. 478/1954 (în vigoare la data autentificării ofertei de donaţie a cărei nulitate se solicită), "Donaţiunile făcute statului sub orice formă, pot fi primite numai de organele, instituţiile sau organizaţiile economice de stat, competente după obiectul sau scopul donaţiunii, în condiţiile prevăzute de prezentul Decret", iar potrivit art. 2 din acelaşi act normativ "Donaţiunile oferite ministerelor, altor organe de stat, instituţiilor centrale care depind de Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Române, precum şi unităţile bugetare care fac parte din sistemul acestora, se acceptă de către ministru sau conducătorul organului ori instituţiei centrale de stat. Donaţiunile oferite sfaturilor populare se acceptă, după caz, de comitetul executiv al sfatului popular regional sau de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Române".

Având în vedere dispoziţiile legale anterior menţionate rezultă, pe de o parte, că, în prezent, Statul Român participă în proces, prin Ministerul Finanţelor, nefiind dată, prin vreo altă dispoziţie legală expresă, vreo atribuţie de reprezentare, altor instituţii în litigiile de acest gen.

Pe de altă parte, dispoziţiile Decretului nr. 478/1954 nu sunt de natură să înlăture calitatea procesuală pasivă a Statului, prin Ministerul Finanţelor, în cauză, întrucât acceptarea ofertei de donaţie de către Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Române în condiţiile stipulate de Decretul nr. 478/1954 s-a făcut în numele şi pe seama donatarului, în speţă Statul Român.

În acest context, împrejurarea că acceptarea ofertei de donaţie s-a realizat prin intermediul unei instituţii locale (în conformitate cu dispoziţiile legii în vigoare la acel moment) nu este de natură să transfere calitate procesuală pasivă în prezenta cauză unei astfel de entităţi, câtă vreme, în prezent, legea nu reglementează o astfel de reprezentare specială.

Totodată, beneficiarul ofertei de donaţie nu este Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Române, aşa cum în mod greşit susţine recurentul, care deţine doar calitatea de reprezentant mandatat să accepte donaţia, ci Statul Român, în favoarea căruia au fost donate bunurile respective.

Dispoziţiile Decretului nr. 478/1954 nu contrazic această interpretare, ci o susţin, întrucât prevăd în mod expres că "...donaţiunile făcute statului sub orice formă, pot fi primite numai de organele, instituţiile sau organizaţiile economice de stat, competente după obiectul sau scopul donaţiunii, în condiţiile prevăzute de prezentul Decret".

Această reprezentare cu caracter special nu îşi mai găseşte însă corespondent în legislaţia actuală, aplicabilă speţei.

În lipsa unei astfel de reglementări şi având în vedere că problema reprezentării este o chestiune de ordin procesual, care atrage incidenţa obligatorie şi imediată a normelor în vigoare la momentul învestirii instanţei, rezultă că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 şi art. 223 alin. (1) C. civ., în virtutea cărora reprezentantul Statului Român în procedura judiciară este Ministerul Finanţelor.

De altfel, prin criticile formulate, recurentul nu combate dezlegările corecte ale instanţei de apel, conform cărora beneficiar al donaţiei a fost Statul, care, potrivit art. 223 C. civ.-dispoziţie legală incidentă cauzei, în raporturile juridice în care participă nemijlocit are o anumită reprezentare, prin intermediul Ministerului Finanţelor, în timp ce Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Române a fost doar mandatat să accepte donaţia în numele statului, bunul neintrând în patrimoniul acestuia.

De asemenea, anularea donaţiei se solicită în contradictoriu cu donatarul, astfel că dispoziţiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 nu sunt incidente în cauză din perspectiva invocată de către recurent.

În ceea ce priveşte soluţia adoptată de către instanţă prin raportare la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, Înalta Curte constată, de asemenea, caracterul nefondat al criticilor invocate prin cererea de recurs.

Consideră recurentul că aplicabil în cauza dedusă judecăţii este termenul de prescripţie de 3 ani, reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, dat fiind faptul că, în cauză, este incidentă sancţiunea nulităţii relative.

Contrar celor susţinute de recurent şi în acord cu cele statuate de cele două instanţe de fond, Înalta Curte reţine că reclamantul nu a invocat, ca temei al anulării donaţiei, existenţa unui viciu de consimţământ, ci lipsa cauzei actului juridic ca urmare a lipsei intenţiei de a gratifica.

În atare împrejurare, în raport de dispoziţiile art. 948 pct. 4 şi art. 966 din C. civ., obligaţia asumată în lipsa cauzei este lipsită de efecte, iar sancţiunea care intervine este aceea a nulităţii absolute şi nu a nulităţii relative, cum greşit susţine recurentul, astfel că, în cauză, nu este aplicabil art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Fiind vorba despre o acţiune în constatarea nulităţii absolute, aceasta este imprescriptibilă extinctiv, astfel încât poate fi introdusă oricând, în lipsa unei dispoziţii legale care să prevadă altfel.

În ceea ce priveşte dezlegarea dată cererii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie făcută Statului Român de autorii reclamantului, decizia instanţei de apel este legală, criticile formulate de recurent fiind nefondate.

Aşa cum rezultă din cuprinsul art. 801-803 C. civ., donaţia este un contract solemn, unilateral şi cu titlu gratuit prin care donatorul, cu intenţie liberală, îşi micşorează în mod irevocabil patrimoniul cu un drept real sau de creanţă, mărind în mod corespunzător, cu acelaşi drept, patrimoniul donatarului, fără a urmări să primească ceva în schimb.

Valabilitatea donaţiei, ca a oricărui alt contract, se apreciază prin raportare la condiţiile prevăzute de art. 948 C. civ.. Condiţia privind caracterul licit al cauzei trebuie analizată atât din perspectiva art. 966 C. civ., cât şi în raport cu specificul contractului de donaţie ca liberalitate.

Admiţând existenţa a două elemente care compun cauza actului juridic şi anume scopul imediat (scopul obligaţiei, care, în cazul contractelor unilaterale cu titlu gratuit, constă în intenţia de a gratifica) şi scopul mediat (scopul actului juridic reprezentat de motivul determinant al încheierii actului juridic), urmează a considera că atunci când lipsa cauzei se datorează lipsei intenţiei de a gratifica, în actele cu titlu gratuit, lipseşte un element esenţial al actului juridic. În acest caz, lipsa scopului imediat absoarbe eroarea asupra scopului mediat, iar sancţiunea aplicabilă este aceea a nulităţii absolute a actului juridic.

În cauză, donaţia a fost făcută după instaurarea puterii comuniste, nu cu intenţia de a gratifica Statul Român, ci pentru a înlătura presiunile exercitate asupra proprietarilor imobilului, astfel încât actul juridic încheiat este lipsit de animus donandi, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii absolute.

Fiind o liberalitate, deoarece are ca efect micşorarea patrimoniului donatorului cu bunul donat, legiuitorul a prevăzut, sub sancţiunea nulităţii, condiţii de fond şi formă specifice contractului de donaţie, din perspectiva cărora a şi fost analizat contractul de donaţie, în raport şi cu motivele de nulitate invocate de reclamant.

De altfel, instanţele de fond au dispus anularea donaţiei nu pentru lipsa înscrisului autentic, ci pentru lipsa cauzei actului juridic, astfel că este nefondată critica adusă de recurentă deciziei atacate.

În consecinţă, pentru considerentele anterior expuse, reţinând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii sub toate aspectele contestate şi că, astfel, nu sunt îndeplinite condiţiile ipotezelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, împotriva deciziei civile nr. 199A din 13 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2024.