Extraordinary appeal against nullity for alleged failure to examine cassation grounds and refusal of re-evaluation of evidence

Şedinţa publică din data de 17 mai 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă la 5 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantele A., B., C., D., E. şi F., prin tutore B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta G.: să se constate deschisă succesiunea defunctului H., decedat la 09.03.2010, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, natura succesiunii fiind testamentară, în baza testamentului autentificat sub nr. x/23.05.1996, de BNP I.; să se constate că defuncta J. are calitatea de legatar universal al acestuia; să se constate deschisă succesiunea defunctei J. decedată la 16.11.2014, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, natura succesiunii fiind legală; să se constate că au calitatea de moştenitori legali ai defunctei J.: F. - în calitate de mamă, ascendent privilegiat, cu o cotă de 5/20 din masa succesorală; A. - în calitate de soră - colateral privilegiat cu o cotă de 3/20 din masa succesorală; B. - în calitate de soră - colateral privilegiat cu o cotă de 3/20 din masa succesorală; C. - în calitate de soră - colateral privilegiat cu o cotă de 3/20 din masa succesorală; D. - în calitate de soră - colateral privilegiat cu o cotă de 3/20 din masa succesorală; E. - în calitate de soră - colateral privilegiat cu o cotă de 3/20 din masa succesorală.

În drept, s-au invocat, pentru succesiunea defunctului H., dispoziţiile art. 856, 860, 888 şi 689 din C. civ. din 1864 (ţinându-se seama de data decesului acestuia, 09.03.2010), iar pentru succesiunea defunctei J. au fost invocate prevederile art. 963, 965, 976 şi 978 din C. civ. din 2009.

Pârâta G. a formulat întâmpinare, prin care a ridicat problema competenţei primei instanţe în raport de neprecizarea, de către reclamante, a bunurilor succesorale şi a valorii acestora, excepţiile nulităţii condiţionate şi necondiţionate, nulităţii absolute şi relative potrivit art. 175, 176 pct. 1, 2 şi 3, art. 246 alin. (1) şi (2) şi art. 247-248 C. civ., a regimului duplicatelor şi copiilor şi confruntării cu originalul, potrivit art. 285-286 C. proc. civ., nedemnitatea judiciară, potrivit art. 959 alin. (1) lit. b) şi c) C. civ., solicitând să se precizeze dacă acţiunea dedusă judecăţii este în constatare sau în realizare.

Aceeaşi pârâtă a formulat şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat să se analizeze şi să se decidă asupra nulităţii testamentului din mai 1996, încheiat de defunctul H. şi să se admită acţiunea în revendicare a moştenirii defuncţilor H. şi K..

2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa nr. 393 din 1 aprilie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

3. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 13467 din 14 octombrie 2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat cauza, spre competentă soluţionare, Tribunalului Bucureşti. Constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea acestuia.

4. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti în regulator de competenţă

Prin sentinţa nr. 165F din 9 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

5. Hotărârea Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa nr. 289 din 16 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei-reclamante G., invocată de reclamante; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamante; a constatat deschisă succesiunea defuncţilor H. şi J.; a constatat că, urmare a decesului numitului H., a rămas soţia sa supravieţuitoare J., în calitate de moştenitoare testamentară, respectiv de legatar universal; a constatat că urmare a decesului numitei J., au rămas în calitate de moştenitori legali, atât ascendenta privilegiată F. (decedată, ulterior, la 20.11.2015), beneficiind de o cotă legală generală/abstractă de 1/4, dar şi reclamantele A., B., C., D. şi E., în calitate de colaterali privilegiaţi ai defunctei J., ce au venit la moştenire în nume propriu, beneficiind fiecare de o cotă legală generală/abstractă de 3/20 (fără raportare la compunerea materială şi juridică a masei succesorale); a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă G..

6. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1431 din 21 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de pârâta G. împotriva sentinţei nr. 289 din 16 februarie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă; a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceluiaşi tribunal.

7. Hotărârea Tribunalului Bucureşti în rejudecare

Prin sentinţa nr. 2351 din 29 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei-reclamante, ridicată de reclamantele-pârâte, ca neîntemeiată; a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta-reclamantă, ca neîntemeiată; a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă G., în contradictoriu cu reclamantele-pârâte A., B., C., D., E. ca neîntemeiată; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele-pârâte A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă G. şi a constatat deschisă succesiunea defunctului H., decedat la 9 martie 2010, cu ultimul domiciliu în Bucureşti; a constatat că de pe urma defunctului H. a rămas ca moştenitoare soţia supravieţuitoare, J., postdecedată la 16.11.2014, în calitate de legatar universal, cu cotă întreagă; a constatat deschisă succesiunea defunctei J., decedată la 16 noiembrie 2014, cu ultimul domiciliu în Bucureşti; a constatat că de pe urma defunctei J., au rămas ca moştenitori F., mama defunctei, postdecedată la 20.11.2015 - cu cota de 5/20, A., soră - cu cota de 3/20, B., soră - cu cota de 3/20, C., soră - cu cota de 3/20, D. - soră, cu cota de 3/20 şi E. - soră, cu cota de 3/20; a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantelor-pârâte suma de 800 RON, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

8. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti în cel de-al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 1811 din 21 decembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins ca nefondat, apelul formulat de pârâta G. împotriva sentinţei nr. 2351 din 29 octombrie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă. A obligat-o pe apelanta-pârâtă la plata către intimate a sumei de 1000, RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat apel.

Conform art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008 a stabilit că cheltuielile judiciare în cuantum de 1.673,5 RON, avansate din fondurile statului, rămân în sarcina acestuia.

9. Decizia care formează obiectul contestaţiei în anulare

Prin decizia nr. 320 din 10 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015, s-a respins ca nefondat, recursul declarat de pârâta G. împotriva deciziei nr. 1811A din 21 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Împotriva deciziei nr. 320 din 10 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a formulat contestaţie în anulare pârâta G., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 şi 4 C. proc. civ., contestatoarea susţinând în sinteză, că prin decizia atacată, instanţa de recurs "a omis să cerceteze dosarul, motivele de casare învederate scris prin cererea de recurs şi concluziile scrise depuse la şedinţa din 10.02.2022, înscrisuri cu dovezi pertinente si concludente de care instanţa nu face vorbire si vreo referire, totodată instanţa nu a făcut verificările legale, neverificând fondul invocat, prin omisiune favorizând partea adversă şi încălcând flagrant dispoziţiile legale învederate scris şi verbal".

Instanţa de recurs "precizează doar generic art. 488, prin omisiune, dolosivitate şi rea-credinţă alin. (3), (4), (5) şi 6 ale aceluiaşi art. 488 C. proc. civ., pentru a refuza controlul judiciar al recursului".

În continuarea susţinerilor contestaţiei în anulare, apărătorul contestatoarei îşi exprimă nemulţumirea cu privire la motivarea deciziei atacate, arătând în esenţă, că s-a denaturat "actul de justiţie prin trunchieri, omisiuni cu rea-credinţă, viclenie, abuzuri şi ilegalităţi, fapte pentru care trebuie să existe responsabilitate legală a celor vinovaţi ce acoperă abuzurile, sustragerile de înscrisuri, favorizarea uneia din parţi în defavoarea celeilalte părţi şi a actului de justiţie".

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate prin prezenta contestaţie în anulare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea dedusă judecăţii contestatoarea G. împotriva deciziei nr. 320 din 10 februarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015, a invocat ca temei de drept al contestaţiei, dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 şi 4 C. proc. civ., conform cărora hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, respectiv când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia din recursurile declarate în cauză.

Motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. are ca situaţie premisă neexaminarea unor motive de recurs, înţelese ca motive de casare, aşa cum acestea sunt reglementate la art. 488 C. proc. civ., şi sancţionează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs, iar nu şi a argumentelor de fapt şi de drept care le susţin.

În speţă, contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs "precizează doar generic art. 488, prin omisiune, dolosivitate şi rea-credinţă alin. (3), (4), (5) şi 6 ale aceluiaşi art. 488 C. proc. civ., pentru a refuza controlul judiciar al recursului".

Din cuprinsul cererii de recurs, rezultă că recurenta a invocat incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5 şi 6 C. proc. civ., iar în motivarea deciziei contestate instanţa de recurs a constatat că aceasta "nu a adus critici care să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora se poate cere casarea unei hotărâri în recurs când a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii sau art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, aceste motive de recurs fiind invocate în mod formal.

În ceea ce priveşte motivele de recurs ce pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce vizează încălcarea prin hotărârea atacată a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, recurenta a susţinut nulitatea deciziei recurate, întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 426 C. proc. civ., hotărârea fiind comunicată după 80 de zile de la pronunţare".

Analizând această din urmă critică, instanţa de recurs a constatat că depăşirea termenului de 30 de zile, de redactare a hotărârii judecătoreşti, nu constituie un motiv de nulitate a acesteia, astfel că nu se justifică incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a reţinut că recurenta a susţinut "că instanţa a folosit o modalitate dolosivă de a povesti istoricul procesului, ocolind cadrul juridic, argumentaţia juridică şi logică, solicitările exprese şi repetate, atât la fond, cât şi la apel".

În acest sens, instanţa de recurs a procedat la o analiză amplă a criticilor recurentei prin raportare la raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia instanţei de apel şi a constatat faptul că în hotărâre se regăsesc considerentele de fapt şi de drept care susţin soluţia instanţei, argumentarea fiind logică, coerentă şi în acord cu normele legale incidente, precum şi faptul că nu poate constitui motiv de casare împrejurarea că recurenta nu împărtăşeşte reţinerile din motivarea deciziei atacate.

S-a mai reţinut că recurenta a reiterat dispoziţiile art. 857 C. civ., fără a aduce însă critici concrete raţionamentului instanţei de apel, mulţumindu-se să adreseze întrebări retorice, fără a prezenta, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., motivele de nelegalitate ale deciziei Curţii de apel, încadrabile în cazurile strict şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Cu privire la susţinerile orale de la ultimul termen de judecată din data de 10.02.2022 în sensul că au fost încălcate normele de procedură prevăzute de art. 501 alin. (2), (3), (5) şi 8 din noul C. civ., respectiv încălcarea unor norme de drept material, instanţa supremă a constatat că aceste susţineri nu au fost formulate în termenul prevăzut de art. 485 C. proc. civ., prin cererea de recurs, astfel încât nu pot fi analizate, fiind invocate tardiv.

De altfel, instanţa de recurs a constatat că nu poate cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi să reevalueze în acest scop probele, în sensul dorit de către recurentă, ci doar să verifice legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

Faptul că instanţa de recurs a ales să analizeze împreună criticile susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu echivalează cu omisiunea de a cerceta un motiv de recurs, modul în care a înţeles să sistematizeze motivele de recurs în cuprinsul considerentelor deciziei şi să răspundă acestora neputând atrage incidenţa art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.. Aceasta, întrucât este vorba despre o chestiune ce ţine de tehnica de redactare a deciziei, instanţa nefiind ţinută a cerceta criticile formulate de către parte în ordinea şi în structura în care acestea se regăsesc în cererea de recurs.

Astfel, contrar aserţiunilor contestatoarei, instanţa de recurs a analizat chiar pe larg, şi motivele de recurs formulate de recurentă, vizând: excepţia lipsei de interes; nulitatea testamentului autentic cu ansamblul criticilor sale dezvoltatoare; nedemnitatea judiciară; dreptul la un proces echitabil; aspectele vizând lista nominală a martorilor propuşi cu incidenţă asupra administrării probei testimoniale; aplicarea legii în timp; interzicerea discriminării, principiu consacrat inclusiv convenţional; taxa judiciară de timbru; omisiunea luării în considerare a argumentelor şi a concluziilor sale scrise, a probelor administrate cauzei.

De altfel, se observă că, după o analiză amplă reflectată într-o motivare ce se întinde pe 16 pagini, concluzia expresă a instanţei de recurs a fost aceea că niciunul din motivele de recurs reglementate de art. 488 C. proc. civ. invocate de recurentă nu sunt incidente în cauză.

Totodată, prin cercetarea motivelor de recurs trebuie înţeleasă analiza motivelor de recurs, astfel cum au fost formulate de către parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanţei de a răspunde fiecărui argument de fapt şi de drept invocat.

Or, raportat la cele anterior prezentate, susţinerile contestatoarei reflectă, în realitate, nemulţumirea acesteia faţă de modul în care instanţa a motivat soluţia dată motivelor de recurs pretins a fi fost omise în cadrul analizei realizate de către aceasta.

În contextul celor anterior expuse, dacă instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare ar examina motivele contestaţiei din perspectiva celor solicitate de contestatoare s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestaţia în anulare neputând fi însă convertită într-un "recurs la recurs".

În acest sens, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa constantă, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces soluţionat definitiv şi irevocabil, nu poate determina redeschiderea acestuia, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei, calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare neputând avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

În ceea ce priveşte incidenţa art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de recurs a fost învestită doar cu soluţionarea recursului declarat de pârâta G. împotriva deciziei nr. 1811A din 21 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care l-a respins ca nefondat, prin decizia contestată, astfel că nu se poate susţine că instanţa nu s-a pronunţat asupra unuia din recursurile declarate în cauză.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea G. împotriva deciziei nr. 320 din 10 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea G. împotriva deciziei nr. 320 din 10 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 mai 2022.