Inadmissibility of review for contradictory final decisions where res judicata exception was already raised and analyzed

Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 06.10.2020, reclamanţii A., B., C., D., E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor din România, să se constate antrenarea răspunderii civile delictuale în persoana intervenientului forţat F., în calitate de persoană responsabilă de producerea accidentului rutier din data de 02.09.2018; obligarea pârâtei la repararea prejudiciului material cauzat prin producerea accidentului, prin plata unei sume de 19.700 RON reclamantei A. (soţia victimei decedate); obligarea pârâtei la repararea prejudiciului moral produs ca urmare a accidentului din data de 02.09.2018, comis de către F., după cum urmează: G. (fiică) - 200.000 euro; A. (soţie) - 100.000 euro; B. (mama) - 100.000 euro; C. (tata) - 100.000 euro; D. (soră) - 80.000 euro; E. (soră) - 80.000 euro; obligarea pârâtei la plata unei indemnizaţii lunare reclamantei G., constând în prestaţia obligaţiei de întreţinere, conform dispoziţiilor art. 499 din C. civ., până la terminarea studiilor ori împlinirea vârstei de 26 de ani; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente obligaţiilor de plată a daunelor materiale şi morale, de la data producerii accidentului rutier, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2017/18.12.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis în parte cererea, a obligat pârâta la plata către reclamanţi a următoarelor sume de bani: 1. 19.700 RON cu titlu de daune materiale; 2. daune morale astfel: 50.000 EUR către reclamanta G.; câte 25.000 EUR către reclamanţii A., B., C.; câte 10.000 EUR către reclamantele D. şi E. şi a obligat pârâta la plata către reclamanţi a 7000 RON, onorariu avocat parţial plus sumele de 260 RON şi 310 RON, reprezentând cheltuieli de deplasare.

Prin decizia civilă nr. 338A/01.03.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis ambele apeluri declarate de apelanţii-reclamanţi G., B., D., C., A., E. şi de apelantul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva sentinţei civile nr. 2017/18.12.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2020, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 9.850 RON cu titlu de daune materiale, a înlăturat obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 euro cu titlu de daune morale către reclamanta A., a obligat pârâtul la o prestaţie lunară de întreţinere în favoarea reclamantei G. în cuantum de 475 RON, începând cu data producerii accidentului - 2.09.2018 - şi până la majorat, a obligat pârâtul la plata dobânzii legale pentru sumele la care a fost obligat cu titlu de daune morale şi materiale, începând cu data producerii accidentului - 2.09.2018 şi până la plata efectivă şi a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva deciziei civile nr. 338A/01.03.2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă au formulat cerere de revizuire, întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenţii A., B., C., D., E., solicitând instanţei: admiterea cererii de revizuire şi anularea deciziei nr. 338/2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă; trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere că, prin decizia atacată, s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat (puterea de lucru judecat) a deciziei nr. 1051/2022 din 29.06.2022, definitive, pronunţate în apel de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2020.

Revizuenţii au arătat că, prin decizia nr. 338/2023, instanţa de apel s-a pronunţat asupra fondului cauzei prin admiterea ambelor apeluri formulate şi schimbarea în parte a sentinţei civile atacate pronunţate de Tribunalul Bucureşti.

Motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care revizuenţii îşi întemeiază prezenta cerere, are ca finalitate protejarea autorităţii de lucru judecat decurgând din hotărâri judecătoreşti rămase definitive. Atât decizia atacată nr. 338/2023, cât şi decizia nr. 1051/2022 a cărei autoritate de lucru judecat o invocă revizuenţii sunt definitive.

Din actuala reglementare a dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi (2), dar şi art. 513 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că revizuirea este admisibilă şi în situaţia în care considerentele unor hotărâri judecătoreşti definitive sunt contradictorii, întrucât autoritatea de lucru judecat nu mai priveşte doar dispozitivul, ci poate privi şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a soluţionat o chestiune litigioasă.

Totodată, în actuala reglementare a C. proc. civ., prin excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată exclusivitatea hotărârii judecătoreşti anterioare (efectul negativ al autorităţii de lucru judecat) sau obligativitatea hotărârii judecătoreşti anterioare (efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, respectiv puterea de lucru judecat - denumire menţinută în doctrină şi practică pornind de la vechea reglementare).

Cu alte cuvinte, puterea de lucru judecat este inclusă în autoritatea de lucru judecat sub efect pozitiv, iar în cazul de revizuire bazat pe hotărâri potrivnice este inclusă, în mod implicit, şi încălcarea puterii de lucru judecat.

Revizuenţii au susţinut că, pentru admisibilitatea cazului de revizuire întemeiat pe încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, este necesar să existe două hotărâri definitive, pronunţate în cauze diferite, ale căror considerente sunt contradictorii, şi nu mai este prevăzută drept condiţie de admisibilitate existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză. Astfel, este suficient ca, în judecata ulterioară, să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluţionat deja anterior, iar această judecată fiind deja făcută, să nu mai poată fi contrazisă.

Prin prezenta cerere de revizuire, revizuenţii au invocat încălcarea, prin decizia definitivă nr. 338/2023, a puterii de lucru judecat (efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat) a deciziei definitive nr. 1051/2022 din 29.06.2022. Prin dispozitivul şi considerentele deciziei nr. 338/2023, sunt contrazise chestiuni ce au fost deja soluţionate definitiv prin decizia nr. 1051/2022 de o instanţă de acelaşi grad - Curtea de Apel Bucureşti ca instanţă de apel.

Revizuenţii au susţinut că, în concret, dispozitivul, dar şi considerentele deciziei atacate nr. 338/2023, sunt contradictorii cu dispozitivul şi considerentele deciziei nr. 1051/2022, astfel că este necesară intervenţia instanţei pentru anularea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare cu respectarea puterii de lucru judecat.

Intimatul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea cererii de revizuire pentru neînregistrarea acesteia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în subsidiar, respingerea cererii ca inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiţia existenţei unor soluţii definitive potrivnice care să încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Intimatul a mai formulat apărări şi în ceea ce priveşte fondul revizuirii, arătând, în esenţă, că nu există putere de lucru judecat care să poată fi opusă în cel de-al doilea litigiu.

Prin decizia civilă nr. 1328 din 27.10.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus declinarea competenţei materiale de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea instanţei supreme.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu titlu prealabil, referitor la excepţia nulităţii cererii de revizuire invocată de către intimat, Înalta Curte urmează a o respinge.

Potrivit dispoziţiilor art. 510 alin. (2) teza I C. proc. civ., în cazul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre.

În condiţiile art. 132 C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, din cuprinsul cererii de revizuire, rezultă că se solicită revizuirea deciziei nr. 338/2023 pronunţată la data de 1.03.2023 de către Curtea de Apel Bucureşti, invocându-se autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 1051/2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în data de 29.06.2022. Prin urmare, prima hotărâre, în sensul art. 510 alin. (2) din C. proc. civ., este această din urmă decizie, care a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Cum dispoziţiile art. 510 din C. proc. civ. instituie norme de competenţă materială cu privire la soluţionarea cererii de revizuire, soluţia ce se poate dispune în aplicarea acestui text de lege este aceea de declinare a competenţei, neputând fi aplicată sancţiunea nulităţii cererii de revizuire în sensul pretins de intimat.

Astfel, art. 471 alin. (1) din C. proc. civ., invocat de intimat, care instituie această sancţiune, reglementează depunerea cererii de apel, anterior pregătirii judecăţii în apel, şi nu conţine dispoziţii privind judecata, la care face trimitere art. 513 alin. (1) din C. proc. civ. care stabileşte că revizuirea se soluţionează potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea atacată. Acest din urmă text legal trimite la normele de procedură care reglementează judecata şi nu la cele care reglementează etapa anterioară pregătirii judecăţii în apel.

Examinând cererea de revizuire sub aspectul admisibilităţii acesteia, în acord cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborate cu cele ale art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de atac de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate specifice ipotezei de revizuire invocate de partea care face uz de această cale de atac.

Raţiunea reglementării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce se constituie în temeiul juridic al prezentei căi extraordinare de atac, este reprezentată de necesitatea asigurării efectelor depline ale autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti definitive, în sensul că ceea ce s-a tranşat de către o instanţă anterioară printr-o hotărâre definitivă, să nu fie contrazis de o hotărâre ulterioară, care să statueze în sens contrar celor care au fost dezlegate în primul litigiu.

Aceasta înseamnă, în termenii art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că pentru a fi deschisă calea revizuirii trebuie să existe "hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Altfel spus, revizuirea este remediul procedural care intervine în ipoteza nesocotirii, într-o judecată ulterioară, a autorităţii de lucru judecat ataşate unei prime hotărâri.

Ca atare, o judecată ulterioară nu poate contrazice ceea ce s-a tranşat într-un prim proces care a vizat aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi s-a desfăşurat între aceleaşi părţi [aspectul negativ sau extinctiv al autorităţii lucrului judecat, în reglementarea dată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ..], cum nu poate contrazice nici modalitatea în care s-a tranşat asupra unei chestiuni litigioase opuse de/între aceleaşi părţi (efectul pozitiv sau normativ al autorităţii de lucru judecat, regăsit la nivelul aşa-numitelor considerente decizorii, recunoscut ca atare prin dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.).

Pentru a deveni incidentă, în oricare dintre cele două manifestări ale sale (funcţia negativă, care opreşte un al doilea proces sau cea pozitivă, care înlesneşte, sub aspectele tranşate, judecata celui de-al doilea proces, care porneşte de la un "dat" dezlegat în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea contrazicerii), autoritatea de lucru judecat este, pe de o parte, subordonată relativităţii efectelor sale - adică se produce doar între aceleaşi părţi care au stat în judecată în ambele procese - şi, pe de altă parte, pentru admisibilitatea revizuirii, este necesar ca ea să nu fi fost invocată şi dezbătută în al doilea litigiu.

Cea de-a doua condiţie, a neinvocării şi neanalizării autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, cu ocazia celei de-a doua judecăţi, decurge în mod necesar din caracterul de cale extraordinară de atac a revizuirii care sancţionează doar încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, nu şi modalitatea în care o a doua hotărâre, având de analizat excepţia autorităţii de lucru judecat sau efectul pozitiv al lucrului judecat anterior, dă dezlegare acestor aspecte.

Aceasta, întrucât o raportare eronată a celei de-a doua instanţe la efectele lucrului judecat anterior se poate constitui într-un aspect de nelegalitate, cenzurabil prin intermediul căilor de atac, care permit reformarea unor astfel de hotărâri, în timp ce, pe calea revizuirii, ca mijloc procedural pus la dispoziţie în mod excepţional părţii, nu are loc o reformare a hotărârii, ci o sancţionare - prin anularea celei de-a doua hotărâri care a nesocotit lucrul judecat anterior.

În speţă, revizuenţii au arătat că decizia nr. 338A din 1 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a cărei revizuire o solicită, este contrară deciziei nr. 1051 din 29.06.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Înalta Curte constată că, în dosarul în care s-a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicită, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că reclamanţii C., G., E., B., A. şi D. au invocat "puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1051A/2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă pronunţată într-o cauză derivată din acelaşi incident, referitoare la daunele solicitate de familia şi urmaşii celei de-a treia victime a accidentului, care s-a aflat în autoturism în condiţii similare cu victima din prezenta cauză şi cu autorul, la rândul său decedat, al accidentului, hotărâre în care s-a apreciat că nu se poate vorbi despre vreo culpă comună, în condiţiile în care reclamanţii vin în proces în nume propriu, iar nu în numele victimei sau ca moştenitori, ceea ce face inaplicabil art. 1371 C. civ. ori art. 13 din Legea nr. 132/2017, întrucât nu reclamanţii sunt culpabili în vreun fel de producerea accidentului sau de cauzarea ori mărirea prejudiciului ori neevitarea lui - argument pe care şi-l însuşesc şi reclamanţii din prezenta cauză".

S-a concluzionat de către instanţă că "dezlegările în fapt şi în drept făcute prin decizia nr. 1051A/2022 privesc doar părţile din acel dosar şi nu pot fi extinse asupra situaţiei reclamanţilor din prezenta cauză".

În acest context, Înalta Curte constată că promovarea cererii de revizuire împotriva deciziei nr. 338A din 1 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub motiv că aceasta ar fi potrivnică dezlegărilor date prin decizia nr. 1051 din 29.06.20222 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ale cărei efecte au fost invocate de revizuenţi pe parcursul procesului finalizat prin hotărârea atacată cu revizuire şi care au făcut obiect al analizei instanţei, nesocoteşte reglementarea şi fundamentul acestei căi extraordinare de atac.

În realitate, revizuenţii îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată pe fondul cauzei şi de împrejurarea că instanţa nu a valorificat dezlegările date prin decizia invocată în sensul urmărit de către aceştia, tinzând să transforme calea extraordinară de atac de retractare într-una de reformare, care să supună cenzurii instanţei de revizuire legalitatea unei hotărâri definitive, în alte cazuri decât cele strict prevăzute de lege.

Or, aşa cum s-a arătat în doctrină şi s-a statuat într-o jurisprudenţă constantă a instanţelor de judecată, în cazul revizuirii nu este permis un astfel de control de legalitate, câtă vreme verificarea pe care o poate realiza instanţa de revizuire se limitează la situaţia de contrarietate a hotărârilor, cu sancţiunea aplicabilă, respectiv a anulării celei de-a doua hotărâri care nesocoteşte lucrul judecat anterior.

Un astfel de demers, prin care se contestă judecata făcută de instanţă în decizia a cărei revizuire se solicită asupra efectului pozitiv al hotărârii judecătoreşti anterioare, este inadmisibil, situându-se, prin modalitatea în care este dedus judecăţii, în afara sistemului legal al căilor de atac şi tinzând la periclitarea securităţii raporturilor juridice, prin contestarea unei hotărâri definitive, intrate ea însăşi sub autoritate de lucru judecat.

Altfel spus, revizuenţii pun în discuţie dezlegări definitive ale instanţei a cărei hotărâre se cere a fi revizuită, opozabile cu efectele lucrului judecat, asupra incidenţei acestei instituţii, nesocotind faptul că revizuirea se constituie într-un remediu extraordinar, care sancţionează încălcări procedurale grave prevăzute expres de lege, şi nu într-o nouă cale de atac care să determine un control de legalitate în alte situaţii decât acestea.

Totodată, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei (hotărârea Mitrea împotriva României).

În raport de cele anterior arătate, constatând că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a revizuirii vizând neanalizarea autorităţii de lucru judecat cu ocazia celei de-a doua judecăţi, Înalta Curte constată că nu se mai impune cercetarea celorlalte aspecte invocate de părţi.

Prin urmare, faţă de cele anterior arătate, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia de nulitate a cererii de revizuire, invocată de intimat.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii C., G., E., B., A. şi D. împotriva deciziei nr. 338A din 1 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă pronunţată în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 aprilie 2024.