Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1033/2024 AI generated

Moral damages claim against the State and penitentiary: cassation appeal declared null for failing to critique the appellate court's dismissal for tardiness

Case Number Decizia nr. 1033/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal by declaring the appeal null and void, leaving the lower appellate court's dismissal of the claimant's appeal as the final operative outcome. The dispute originated from a civil suit against the Romanian State and a penitentiary for moral damages, which the first-instance court rejected as time-barred; the appellate court subsequently rejected the plaintiff's appeal on grounds of tardiness, prompting the plaintiff to file a cassation appeal that did not address the specific legal reasoning of the appellate decision but instead alleged broad violations of rights. Relying on Article 489(2) and Article 496(1) of the Code of Civil Procedure, the court held that an appeal for cassation must strictly identify and argue unlawful aspects of the appealed decision within the limits of Article 488(1) of the Code of Civil Procedure; because the appellant failed to critique the appellate court’s specific ruling on the procedural defect (tardiness) and instead raised unrelated grievances, the appeal was deemed null for non-compliance with mandatory procedural requirements.

Legislator headnote

AI generated

art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ; Moral damages claim against the State and penitentiary: cassation appeal declared null for failing to critique the appellate court's dismissal for tardiness: Prin întâmpinările depuse la dosar, intimaţii-pârâţi au invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Keywords

AI generated
moral damages grounds for cassation violation of procedural rights article of civil procedure legal aspects failure to state reasons

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele aspecte relevante:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Alba (ca urmare a declinării competenţei materiale de către Judecătoria Aiud, prin sentinţa civilă nr. 1619 din 8 noiembrie 2019), astfel cum a fost restrânsă, reclamantul A. a solicitat obligarea, în solidar, a pârâţilor Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, şi Penitenciarul Aiud la plata daunelor morale în cuantum de 250.000 euro.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 877 din 1 iulie 2020, Tribunalul Alba a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată prin întâmpinare de pârâtul Statul Român, prin Ministrul Finanţelor, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtul Penitenciarul Aiud prin întâmpinare, şi a respins cererea de chemare în judecată ca prescrisă.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe civile, a declarat apel reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 1546 din 17 mai 2023, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins, ca tardiv, apelul declarat de către reclamant.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la 14 iunie 2023, a declarat recurs reclamantul, prin care a învederat că instanţele judecătoreşti au recunoscut că i-au fost încălcate mai multe drepturi, altele decât cele invocate, şi că, nefiind informat, nu a putut să solicite la timp acordarea acelor drepturi.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările depuse la dosar, intimaţii-pârâţi au invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

6. Procedura de filtru

Prin raportul întocmit la 19 februarie 2024, s-a reţinut că decizia instanţei de apel este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, că recursul este scutit de plata taxei de timbru şi că este formulat în termen, completul de filtru urmând a aprecia asupra încadrării criticilor în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., inclusiv cu privire la excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinări.

În condiţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor, pentru a depune punct de vedere. La 26 martie 2024, recurentul-reclamant a depus punct de vedere la raport.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Având a soluţiona cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimaţii-pârâţi prin întâmpinări, Înalta Curte o va admite şi va constata nul recursul, pentru următoarele considerente de drept:

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile.

Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.. Scopul recursului transcede, aşadar, interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale.

Din această perspectivă, motivarea căii de atac a recursului presupune invocarea şi argumentarea unor critici de nelegalitate care, pe de o parte, trebuie să privească soluţia pronunţată de către instanţa de apel, iar, pe de altă parte, trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

În cauză, se constată că memoriul de recurs nu respectă aceste exigenţe legale, întrucât recurentul-reclamant nu formulează nicio critică care să privească soluţia instanţei de apel şi/sau raţionamentul juridic ce a stat la baza pronunţării acesteia.

Astfel, deşi prin decizia civilă recurată s-a respins, ca tardiv, apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 877/2020 pronunţate de Tribunalul Alba, totuşi recurentul-reclamant nu critică această soluţie, ci se rezumă a susţine că "instanţele judecătoreşti au recunoscut că i-au fost încălcate mai multe drepturi, altele decât cele invocate, şi că, nefiind informat, nu a putut să solicite la timp acordarea acelor drepturi". O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, nu pot fi invocate orice fel de nemulţumiri, ci doar acelea care privesc decizia civilă recurată şi care trebuie să îmbrace forma unor aspecte de nelegalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

În absenţa unor argumente care să reflecte critici privitoare la decizia pronunţată în apel, instanţa de recurs nu poate decela aspectele de nelegalitate pe care partea recurentă urmăreşte a le invoca şi nici dacă acestea se pot circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., context în care intervine sancţiunea nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum corect au invocat ambii intimaţi-pârâţi prin întâmpinări.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii, invocată de către intimaţii-pârâţi prin întâmpinări, şi va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare.

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1546/2023 din 17 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 aprilie 2024.