Failure to declare recusal after terminated relationship with opposing prosecutor: objective impartiality and limits of permanent incompatibility.

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Acţiunea disciplinară

Prin acţiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/J/2023 pe rolul Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile nominalizate în art. 273 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, pârâtei A. - judecător în cadrul Curţii de Apel X - pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 271 lit. h) teza I din acelaşi act normativ.

În motivarea acţiunii s-a arătat că doamna judecător A. nu a formulat declaraţie de abţinere în dosarul nr. x/2019 aflat pe rolul Curţii de Apel X, cu toate că, în acest dosar, procurorul care a participat în procedura de cameră preliminară avusese anterior o relaţie sentimentală de lungă durată cu doamna judecător.

2. Hotărârea instanței disciplinare

Prin hotărârea nr. 12J din 14 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/J/2023, Secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei A. – judecător în cadrul Curţii de Apel X - pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ca neîntemeiată.

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a reţinut, în esenţă, faptul că la momentul soluţionării în apel a cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Curţii de Apel X, pârâta judecător A. a apreciat că nu este incident niciunul dintre motivele de incompatibilitate prevăzute de lege, faţă de împrejurarea că relaţia sentimentală pe care o avusese cu domnul procuror B. se încheiase în toamna anului 2020.

În opinia emitentului hotărârii contestate în cauza de față, nu are relevanţă împrejurarea că în alte dosare soluționate anterior doamna judecător a formulat cereri de abţinere în raport de relaţia sentimentală anterior arătată (ultima înregistrată la data de 29.03.2021 în dosarul penal nr. x/2020 al Curţii de Apel X). Interpretarea extensivă dincolo de scopul urmărit de legiuitor a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. ar conduce la instituirea unei stări de incompatibilitate permanente în situaţii similare cu cea în care s-a afla pârâta.

Relevant din perspectiva demersului subiectiv analizat este faptul că pârâta a avut convingerea că este pe deplin imparţială în instrumentarea dosarului nr. x/2019, fiind în măsură să asigure părţilor garanţia unui proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Împrejurarea că a avut o relaţie de lungă durată cu domnul procuror B. nu era suficientă, în lipsa unor elemente concrete din care să rezulte faptul că a avut o atitudine părtinitoare sau că a încălcat obligaţia de a se abţine atunci când ştia că există una dintre cauzele prevăzute de lege pentru abţinere.

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a menționat și faptul că soluţia pronunțată în apelul declarat în dosarul nr. x/2019 a vizat doar latura civilă, fără a fi antamată latura penală a cauzei, situație în raport cu care nu se poate reține că au fost afectate aparenţa de imparţialitate a magistratului şi prestigiul justiţiei. Ca atare, nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 271 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

II. Recursul exercitat împotriva hotărârii instanței disciplinare

Împotriva hotărârii anterior menţionate, a formulat recurs Inspecţia Judiciară, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, sub nr. x/1/2023. Partea a solicitat casarea acesteia, iar în rejudecare, admiterea acțiunii disciplinare exercitate împotriva doamnei judecător A. din cadrul Curţii de Apel X, cu consecinţa individualizării şi aplicării unei sancţiuni disciplinare prevăzute de lege.

În motivarea căii de atac, încadrate în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta apreciază că, în cauză, s-a făcut dovada îndeplinirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 271 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Sub aspectul laturii obiective, această abatere disciplinară constă într-o inacţiune şi anume omisiunea judecătorului de a formula cerere de abţinere, atunci când are cunoştinţă de faptul că se află în vreuna dintre situaţiile care ar conduce la crearea unor suspiciuni privind imparţialitatea sa.

Cazul de incompatibilitate reglementat de prevederile art. 64 alin. (l) lit f) C. proc. pen. priveşte atât pe judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de cameră preliminară, cât şi pe cel care intră în compunerea instanţei care judecă la fond sau în apel. În concret, pot exista suspiciuni de lipsă de imparţialitate a judecătorului în cazuri determinate de situaţii personale, familiale ori de relaţii de amiciţie.

Recurenta consideră că intimata avea obligația să formuleze cerere de abţinere care trebuia să fie soluţionată de un alt complet, singurul în măsură să stabilească dacă mai exista sau nu un risc de lipsă de imparţialitate, chiar şi în contextul terminării relaţiei cu dl. procuror B.

Urmarea imediată constă în încălcarea aparenţei de imparţialitate şi conduce la încălcarea drepturilor persoanelor de a fi judecate de o instanţă imparţială şi independentă. Omisiunea de a formula cerere de abţinere a condus la deteriorarea încrederii şi respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, creându-se premisa unei îndoieli cu privire la imparţialitatea şi integritatea magistraţilor, precum şi a întregului sistem judiciar.

Recurenta afirmă că nu pot fi primite argumentele din hotărârea Secţiei pentru judecători în materie disciplinară, respectiv acelea că nu se mai impunea formularea unei declaraţii de abţinere în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel X, în raport de împrejurarea că intimata terminase relaţia cu domnul procuror B. Relevant în acest sens este faptul că cele patru cereri anterioare de abţinere formulate în dosarele nr. x/2018, nr. y/2020, nr. y/2019 şi nr. x/2020 au fost admise, fară a exista vreo cerere respinsă până la momentul repartizării dosarului nr. x/2019 care să o determine pe doamna judecător să procedeze în sens contrar.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate, recurenta arată că aceasta este dovedită, urmarea fiind rezultatul inacţiunii judecătorului pârât la momentul în care a studiat dosarul care i-a fost repartizat.

Din perspectiva laturii subiective a abaterii, aceste aspecte denotă că doamna judecător a acţionat cu intenţie şi a apreciat în cunoştinţă de cauză că nu mai este necesar să formuleze cerere de abţinere după o anumită perioadă de timp în raport de situaţia sa personală cu domnul procuror B.

Recurenta face referire și la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 500 din data de 30.06.2016 în care s-a statuat că, în cazurile în care se soluţionează o cerere de abţinere sau de recuzare a unui judecător, cercetarea trebuie să stabilească nu dacă a existat în fapt subiectivism conştient sau inconştient din partea acestuia, ci dacă o persoană rezonabilă şi bine informată ar percepe existenţa unui atare subiectivism.

Esenţa principiului imparţialităţii constă, de altfel, în obligaţia judecătorului de a se abţine atunci când se află într-o situaţie de incompatibilitate, evitând astfel a se interpreta de către un observator rezonabil privilegierea unei părţi sau a unui anumit rezultat al procesului.

Recurenta consideră că existenţa unei relaţii între doamna judecător A. şi domnul procuror B., chiar dacă acesta se terminase la momentul soluţionării cauzei, era de natură, prin ea însăşi, să justifice anumite bănuieli publice privitoare la lipsa de imparţialitate a doamnei judecător în dosarele soluţionate în care domnul procuror a efectuat acte de urmărire penală, a întocmit rechizitorii sau în care a pus concluzii la Judecătoria Y.

În acest context, partea susține faptul că nu pot fi ignorate articolele apărute în mass media care au făcut vorbire de eventuala stare de incompatibilitate în care s-a aflat doamna judecător A.

În consecinţă, în opinia recurentei nu poate fi primită susţinerea din hotărârea recurată în sensul că, din perspectiva demersului subiectiv, ar fi relevant simplul fapt că doamna judecător A. a avut convingerea că este pe deplin imparţială în instrumentarea dosarului nr. x/2019 și este în măsură să asigure părţilor garanţia unui proces echitabil. Pe acest aspect, trebuie avut în vedere faptul că în Codul de procedură penală sunt instituite criterii obiective care să nu lase această apreciere doar în seama judecătorului care se confruntă cu o posibilă stare de incompatibilitate.

Semnificativ este faptul că, aparenţa oferită părţilor şi, în special, inculpatelor din dosarul nr. x/2019 nu a fost aceea a imparţialităţii obiective. Dimpotrivă, se poate reţine o concluzie contrară, generată de relaţia sentimentală care a existat între judecătorul Curţii de Apel X şi procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Y, care a pus concluzii în dosarul nr. x/2019/al.

O altă critică dezvoltată în cererea de recurs vizează reținerea în motivarea hotărârii Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a faptului că soluţia dispusă de către doamna judecător A. în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel X, în calea de atac a apelului, a vizat doar latura civilă, fără a fi antamată latura penală a cauzei, şi, drept urmare, această împrejurare nu a fost de natură a afecta aparenţa de imparţialitate a magistratului, precum şi prestigiul justiţiei.

În concret, recurenta susține că, în respectiva cauză, inculpata C. a criticat sentinţa instanţei de fond pentru netemeinicie şi nelegalitate, inclusiv în ceea ce priveşte latura penală, aşa cum rezultă din analiza deciziei penale nr. 1511/06.12.2022 [filele (...) din dosarul disciplinar nr. x].

De asemenea, inculpata D. a solicitat [filele (...) din decizia penală] ca, în temeiul prevederilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să se admită apelul, să fie desfiinţată, în parte, sentinţa instanţei de fond pe latură penală, şi rejudecând, să se dispună cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., achitarea sa, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b teza a II-a C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

În subsidiar, inculpata apelantă a solicitat, în considerarea criteriilor de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen., să fie condamnată la o pedeapsă cu închisoarea îndreptată spre minimul special prevăzut de lege, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Totodată, în cuprinsul deciziei penale nr. 1511/2022 motivată de doamna judecător A. s-a făcut o amplă analiză în referire la latura penală a cauzei şi la vinovăţia celor două inculpate, fiind analizate elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

În plus, în dispozitivul hotărârii se face referire la faptul că au fost respinse apelurile declarate de cele două inculpate. Așadar, instanţa de apel s-a pronunţat şi cu privire la latura penală, ceea ce prezintă relevanţă în raport de aparenţa de imparţialitate a doamnei judecător în referire la concluziile puse de domnul procuror B. la Judecătoria Y.

Recurenta susţine că, având în vedere natura relaţiei dintre doamna judecător A. şi domnul procuror B., precum şi faptul că anterior în dosarele nr. x/2018, nr. y/2020, nr. y/2019 şi nr. x/2020 ale Curţii de Apel X, d-na judecător a formulat cerere de abţinere cu motivarea că a avut o relaţie sentimentală cu domnul procuror, fără să procedeze în acelaşi mod şi în dosarul nr. x/2019, se poate desprinde concluzia comiterii abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 271 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2022.

III. Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de Inspecţia Judiciară, ca nefondat.

Partea precizează că nu mai existau motive pentru a formula declarație de abținere în dosarul nr. x/2019, întrucât relaţia sentimentală cu domnul procuror B. a durat mai puţin de 2 ani şi s-a încheiat în toamna anului 2020, în termeni amiabili. Pe tot parcursul relaţiei şi încă jumătate de an după terminarea relaţiei a formulat declaraţii de abţinere în toate cauzele în care procurorul a participat la judecată sau a efectuat acte de urmărire penală sau a întocmit rechizitoriul.

Învederează că ultima declaraţie de abţinere datează din luna martie 2021, iar, anterior depunerii acesteia, a discutat cu colega sa de complet despre necesitatea formulării în continuare de declaraţii de abţinere, având în vedere perioada de timp ce a trecut, precum și faptul că avea altă relaţie. Concluzia la care a ajuns a fost aceea că timpul scurs a fost suficient pentru estomparea oricărei suspiciuni cu privire la imparţialitatea sa. Arată că aceste aspecte rezultă din declaraţia dată de doamna judecător E. în procedura disciplinară.

La data de 29.06.2022 (la un an şi 5 luni de la ultima declaraţie de abţinere) a fost repartizat pe completul CXap, al cărui membru titular era intimata, dosarul nr. x/2019, având ca obiect apelurile declarate de inculpatele C. şi D. şi de părţile civile F., G., H. şi I.

În procedura de cameră preliminară, obiect al dosarului asociat nr. x/2019/al, la termenul din 20.06.2020 (cu mai mult de doi ani în urmă) a participat ca procuror de şedinţă domnul procuror B.

Referitor la acest dosar, intimata consideră că nu a încălcat dreptul persoanelor de a fi judecate de o instanţă imparţială câtă vreme nu exista niciun motiv de incompatibilitate în persoana judecătorului din faza apelului faţă de cel care a soluţionat cauza în procedura de cameră preliminară. Mai mult, partea arată că, în calea de atac a apelului nu s-au pus în discuţie chestiuni care ţin de camera preliminară, acestea fiind soluţionate definitiv prin încheierea nr. 253 din 16.10.2020 pronunţată de Tribunalul Z.

În plus de aceasta, intimata arată și faptul că putea soluţiona dosarul nr. x/2019/al în procedura de cameră preliminară, în fond sau în contestaţie, şi dacă, ulterior promova la Curtea de Apel, nu exista niciun motiv de incompatibilitate dacă soluţiona şi apelul. Aceasta întrucât aspectele ce au făcut obiectul camerei preliminare au fost soluţionate definitiv, iar funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi funcţia de judecată nu sunt incompatibile, astfel cum rezultă în mod expres din dispoziţiile art. 3 alin. (3) C. proc. pen.

În ceea ce privește imparţialitatea subiectivă, partea arată că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a stabilit principiul potrivit cu care aceasta se prezumă până la proba contrarie, atitudinea părtinitoare a judecătorului într-o anumită cauză urmând a fi dovedită. Imparţialitatea subiectivă presupune că judecătorul nu are niciun motiv de a favoriza sau a defavoriza vreo parte. Pentru aceasta, se analizează conduita şi convingerile personale ale judecătorului pe parcursul judecăţii, în raport de modul de soluţionare a unei cauze concrete.

Intimata arată că nu a fost probată de către recurentă susținerea potrivit căreia există consecinţe directe ale omisiunii judecătorului de a formula cerere de abținere, fiind vorba despre deteriorarea încrederii opiniei publice şi afectarea imaginii justiţiei.

IV. Cererea de intervenţie accesorie

La data de 31 octombrie 2023, domnul Î. a depus cerere de intervenţie în interesul recurentei Inspecţia Judiciară, în care a solicitat admiterea recursului.

La termenul de judecată din data de 6 noiembrie 2023, Înalta Curte nu a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie accesorie.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând hotărârea atacată, din perspectiva criticilor de nelegalitate formulate de recurentă, subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, prin raportare la actele și lucrările dosarului, precum și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Așa cum s-a prezentat la pct. 2 al deciziei de față, prin hotărârea nr. 12J din data de 14 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/J/2023, Secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei A. – judecător în cadrul Curţii de Apel X - pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 271 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ca neîntemeiată.

Recurenta susține, în esență, în cadrul memoriului de recurs că hotărârea atacată a fost emisă cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 271 lit. h) teza I din legea anterior arătată, în care se menționează faptul că reprezintă abatere disciplinară: „nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa.”

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., precum și cele ale art. 9 și art. 10 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor instituie obligația magistratului de a se abține atunci când există elemente ce dau naștere, în mod întemeiat, unor îndoieli cu privire la imparțialitatea sa și care sunt de natură să afecteze îndeplinirea atribuțiilor profesionale în mod obiectiv, fără a fi lezate de orice influență.

Așa cum s-a menționat în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 711/2015, scopul urmărit prin procedura de angajare a răspunderii disciplinare în situația nerespectării obligației de abținere este unul legitim și constă în asigurarea imparțialității actului de justiție, urmărind „să elimine orice aparență de parțialitate și, astfel, să contribuie la promovarea încrederii pe care instanțele dintr-o societate democratică trebuie să o insufle populației” (pct. 31).

Pentru a garanta deplină obiectivitate în înfăptuirea actului de justiție și a proteja drepturile părților, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care magistratul, datorită unor împrejurări de natură personală, nu poate participa la judecarea sau instrumentarea unui dosar, precum și formele procesuale de rezolvare a unor astfel de situații.

În concret, aceste cazuri sunt nominalizate în Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală, precum și în art. 105 și art. 106 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, modificată prin Legea nr. 144/2007.

Mijloacele procesuale pentru rezolvarea situațiilor de incompatibilitate a judecătorilor și procurorilor prevăzute în Codul de procedură civilă și Codul de procedură penală sunt: abținerea, recuzarea și strămutarea.

Potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.: „judecătorul este incompatibil dacă există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea sa este afectată.”

Remediul instituit de prevederile art. 66 alin. (1) din același normativ este acela că: „persoana incompatibilă este obligată să declare, după caz, președintelui instanței, procurorului care supraveghează urmărirea penală sau procurorului ierarhic superior, că se abține de la a participa la procesul penal, cu arătarea cazului de incompatibilitate și a temeiurilor de fapt care constituie motivul abținerii.”

Într-adevăr, există situații care pot pune sub semnul îndoielii imparțialitatea judecătorului. În acest sens, reținem că una dintre componentele dreptului la un proces echitabil, drept garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, o reprezintă independența și imparțialitatea instanței.

În jurisprudența instanței europene, imparțialitatea presupune lipsa oricărei prejudecăți sau idei preconcepute cu privire la soluția ce trebuie pronunțată în cadrul unui proces și privește pe fiecare membru al completului de judecată. Ca noțiune, abținerea este incidentul procedural ce vizează situația unui judecător care, cunoscând existența unui motiv de incompatibilitate în privința sa, cere a fi retras din completul învestit cu soluționarea unei cauze.

În toate situațiile, abținerea provine de la judecătorul aflat într-un caz de incompatibilitate. Desigur, declarația de abținere trebuie să arate motivul de incompatibilitate, să renunțe situația de fapt și temeiul de drept, precum și să se și să sprijine pe dovezi.

Ca atare, independent de comportamentul personal al judecătorului, doar anumite elemente de fapt ce pot fi verificate sunt de natură să creeze suspiciuni cu privire la imparțialitatea sa.

Așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, imparțialitatea la care face referire art. 6 paragraf 1 din Convenție trebuie apreciată într-un dublu sens: pe de o parte, ea are în vedere un demers subiectiv, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui magistrat într-o anumită împrejurare (imparțialitate subiectivă), iar pe de altă parte, această noțiune cuprinde un demers obiectiv, ce urmărește a determina dacă magistratul oferă garanții suficiente pentru a exclude, în persoana sa, orice bănuială legitimă (imparțialitate obiectivă). Atunci când s-a referit la noțiunea de imparțialitate, instanța europeană a precizat faptul că aceasta se definește prin „absența prejudecaților sau a părerilor preconcepute.”

Ca atare, s-a menționat că imparțialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, cu luarea în considerare a convingerilor sau intereselor personale ale unui judecător într-un anumit caz, cât și potrivit unui test obiectiv, care stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere. Imparțialitatea obiectivă constă „în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspendarea imparțialității acestuia din urmă.” În situația în care există o îndoială justificată, judecătorul bănuit de atitudine părtinitoare trebuie să se retragă de la judecarea cauzei (hotărârea din 24.05.1989 pronunțată în cauza Hauschiidt c. Danemarca).

Imparțialitatea obiectivă a tribunalului presupune a se stabili dacă, independent de conduita personală, unele împrejurări sau fapte ce pot fi verificate pot justifica existența unor bănuieli legitime cu privire la lipsa de imparțialitate a unui judecător. Se are în vedere faptul că, și în situația unor aparențe, judecătorul cauzei trebuie să se abțină, întrucât, într-o societate democratică, tribunalele trebuie să inspire justițiabililor deplină încredere.

În ceea ce privește imparțialitatea subiectivă, în contextul în care aceasta pune în discuție „forul interior” a judecătorului, Curtea Europeană a instituit principiul potrivit cu care, aceasta se prezumă până la proba contrarie, atitudinea părtinitoare a judecătorului într-o anumită cauză urmând a fi dovedită.

Imparțialitatea subiectivă presupune că judecătorul nu are niciun motiv pentru a favoriza sau a defavoriza vreo parte litigantă. În acest scop, se analizează conduita și convingerile personale ale judecătorului pe parcursul judecății, cu luarea în considerare a modului de soluționare a unei cauze determinate.

În speța de față, așa cum s-a precizat anterior, recurenta Inspecția Judiciară a apreciat faptul că doamna judecător A. ar fi încălcat obligația de a se abține de la soluționarea dosarului nr. x/2019, în contextul în care ar fi avut o relație personală cu domnul procuror B., care a participat ca procuror de şedinţă în procedura de cameră preliminară derulată în dosarul aflat în discuție.

Înalta Curte nu poate primi susținerea recurentei în contextul în care relația pe care intimata A. a avut-o cu domnul procuror B. se încheiase în toamna anului 2020 (aspect care nu a fost contestat de partea adversă), iar dosarul nr. x/2019 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel X la data de 29.06.2022. În raport de datele anterior prezentate, nu se poate reține încălcarea obligației de a formula declarație de abținere de către judecătorul desemnat să soluționeze cauza penală în apel. Așa cum s-a arătat și în motivarea hotărârii contestate, din perspectiva demersului subiectiv, prezintă importanță convingerea intimatei în sensul că este pe deplin imparțială în instrumentarea dosarului nr. x/2019 și poate asigura părților garanția unui proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În plus de aceasta, Înalta Curte constată faptul că susținerile recurentei sunt lipsite de suport probator în condițiile în care, în speța analizată, nu s-a făcut dovada faptului că judecătorul cauzei penale a avut vreun interes să soluționeze dosarul într-un anumit mod, cu alte cuvinte că a urmărit ori a acceptat afectarea imparțialității sau aparenței de imparțialitate a instanței prin participarea sa la judecata din faza apelului.

Totodată, Înalta Curte apreciază că este lipsită de temei aprecierea recurentei potrivit căreia abaterea analizată a fost săvârșită de intimată, în contextul în care anterior, în dosarele nr. x/2018, nr. y/2020, nr. y/2019 şi nr. x/2020 ale Curţii de Apel X, aceasta a formulat declarație de abţinere cu motivarea că a avut o relaţie sentimentală cu domnul procuror, fără să procedeze în acelaşi mod şi în dosarul nr. x/2019. În acest sens, instanța de recurs are în vedere faptul că de la formularea ultimei declarații de abținere și până la înregistrarea dosarului mai sus indicat a trecut o perioadă de timp de un an și trei luni. Or, acceptarea unei interpretări extensive a prevederilor art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. ar determina instituirea unei stări de incompatibilitate permanente în situații similare cu cea analizată.

Față de cele ce preced, Înalta Curte consideră că nu se poate reține că, în cauză, s-a făcut dovada întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 271 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2022.

Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători constată că hotărârea nr. 12J din data de 14 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/J/2023 a Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul criticilor invocate de recurentă, astfel că, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Inspecţia Judiciară împotriva hotărârii nr. 12J din 14 iunie 2023 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2023.