Procedural peremption for missing ANRP challenge deadline: 30-day appeal window is absolute and uninterruptible

Contestaţie formulată împotriva deciziei emise de A.N.R.P. cu depăşirea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 164/2014. Termen de decădere. Tardivitate

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Termenele procedurale

Index alfabetic: decizie emisă de A.N.R.P.

contestaţie

termen de drept procesual

Legea nr. 164/2014, art. 8

C.proc.civ., art. 185

Termenul instituit de art. 8 din Legea nr. 164/2014 este un termen de drept procesual şi nu un termen de drept substanţial, fiind stabilit pentru efectuarea unui act de procedură, şi anume, pentru exercitarea căii de atac a contestaţiei împotriva deciziilor de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Această concluzie în privinţa calificării termenului rezultă şi din Decizia nr. 25/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că termenele instituite de dispoziţiile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sunt termene procedurale legale, imperative sau prohibitive şi absolute. Printre aceste termene se regăseşte şi termenul de 30 de zile de la data comunicării pentru atacarea deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 din lege. Pentru identitate de ipoteză de reglementare, statuarea este valabilă şi în privinţa termenului de 30 de zile de la comunicare pentru atacarea prin contestaţie a deciziilor de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor reglementat de art. 8 din Legea nr. 164/2014.

Ca atare, în raport cu dispoziţiile art. 185 alin. (1) C.proc.civ., potrivit cărora „atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, afară de cazul în care legea dispune altfel”, întrucât art. 8 din Legea nr. 164/2014 stabileşte un termen imperativ pentru formularea căii de atac împotriva deciziei emise de A.N.R.P., neexercitarea contestaţiei înăuntrul său atrage sancţiunea decăderii.

I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 1250 din 14 mai 2024

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea aflată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secția a V-a civilă, la data de 22.04.2021, reclamantele A., B. şi C. au solicitat repunerea în termenul de a formula prezenta contestaţie împotriva deciziei de validare nr. 6072/14.09.2020 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii, cu obligarea acestei instituţii la invalidarea hotărârii 2409/2019 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003; au solicitat ca, în cadrul acestei acţiuni ce vizează anularea deciziei de validare a hotărârii nr. 2409/20.02.2019 emise de Comisia Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, să se facă o analiză inclusiv a hotărârii, acesta singurul act administrativ care cuprinde motivele de respingere a notificării reclamantelor.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 146/03.02.2022, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a respins cererea de repunere în termenul de formulare a prezentei cereri de chemare în judecată, ca neîntemeiată, a admis excepţia tardivităţii şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele B., C., A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, având ca obiect ,,anulare act-Legea nr. 290/2003 - Legea nr. 165/2014”, ca tardiv formulată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 101A din 30.01.2023 Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul formulat de apelantele - reclamante B., C. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 146 din 03.02.2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele - pârâte Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ca nefondat.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 101A/2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs recurentele reclamante A., B. şi C., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, respingerea excepţiei tardivităţii cererii şi trimiterea spre cauzei spre judecare pe fond.

În motivarea recursului, recurentele reclamante au arătat că modificarea cererii prin care au solicitat anularea deciziei nr. 6072/2020 emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în dosarul nr. x/3/2019, la data de 24.09.2020, a fost depusă în termenul procedural de 30 de zile şi că în speţă a operat întreruperea termenului de prescripţie, astfel încât prezenta cerere a fost formulată în termen.

Recurentele reclamante au invocat cazul de casare instituit de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. şi au arătat că acţiunea de faţă, respinsă ca tardiv formulată, are ca obiect contestaţie împotriva deciziei de validare nr. 6072/2020 emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, decizie care a fost emisă în timpul judecării dosarului nr. x/3/2019 ce viza anularea hotărârii nr. 2409/2019 date de Comisia de Aplicare a Legii 290/2003, de respingere a notificării formulate de reclamante în numele autoarei lor.

Recurentele reclamante au susţinut că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit art. 2537 pct. 2 C.civ. raportat la termenul prevăzut de art. 8 din Legea nr. 164/2014. Recurentele reclamante au arătat că instanţa de apel a nu a analizat corespunzător cererea prin care au arătat că beneficiază de o repunere în termenul procedural al Legii nr. 164/2014, respingând cererea de apel.

Cererea precizatoare nu a reprezentat o modificare a acţiunii introductive de instanţă, ci o completare a acesteia, având în vedere legătura intrinsecă dintre cele două acte administrative supuse controlului judiciar. Recurentele reclamante au arătat că hotărârea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor a fost de validare a hotărârii de respingere a dreptului lor la despăgubire astfel că, în precizarea formulată, motivele de nelegalitate ale deciziei de validare nr. 6072/2020 erau aceleaşi cu cele invocate în cererea de anulare a hotărârii nr. 2509/2019.

Recurentele reclamante au arătat că decizia de validare a Hotărârii 2509/2019 le-a fost comunicată la 23.09.2020 însă au înţeles să nu o atace separat, întrucât făcea parte integrantă din Hotărârea nr. 2509/2019 emisă de Comisia de Aplicare a Legii nr. 290/2003.

Întrucât precizarea privind constatarea nelegalităţii inclusiv a deciziei nr. 6072/2020 a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăților care confirma hotărârea contestată nu presupune modificarea temeiului juridic, completarea probatoriului, modificarea cererii de chemare în judecată ce vizează tot obligarea pârâtelor la emiterea hotărârii de acordare a despăgubirilor pentru bunurile deţinute de autorii lor ce formează obiectul dosarului nr. x/1589/12.11.2003, această precizare nu reprezenta o modificare a cererii iniţiale şi putea fi judecată împreună cu cererea vizând nelegalitatea hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Cererea formulată de reclamante la data de 23.09.2020 în care menţionau că le-a fost comunicată decizia de validare a hotărârii deja atacate a întrerupt termenul de contestare a deciziei nr. 6072/2020 comunicate la 22.09.2020.

Recurentele reclamante au arătat că motivarea efectivă a contestaţiei împotriva deciziei pe aceleaşi critici de nelegalitate ce au făcut obiectul contestaţiei împotriva hotărârii nr. 2509/2019 a fost înregistrată la data de 29.10.2020.

Această nouă cerere de chemare în judecată a fost formulată având în vedere că termenul de contestare a deciziei de validare a fost întrerupt la data de 23.09.2020 când au formulat prima cerere incidentală, înştiinţând instanţa că le-a fost comunicată decizia de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi solicitând un termen să precizeze cererea faţă decizia de validare emisă de această entitate.

Recurentele reclamante au considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 2537 pct. 2 C.civ. coroborate cu art. 2539 C.civ., cererea lor, chiar dacă a fost formulată în faţa unei instanţe necompetente sau chiar dacă nu a fost formulată respectând forma, întrerupând prescripţia de a solicita anularea acestui act.

Cererea lor reprezintă o cerere incidentală formulată într-un proces deja început, în strânsă legătură cu decizia contestată, fiind evidentă solicitarea în faţa instanţei de judecată de acordare a unui termen pentru formularea cererii şi împotriva deciziei de validare a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile în care au depus inclusiv dovada de comunicare a deciziei ce cuprinde două rânduri, nefiind motivată. Această cerere precizatoare a fost analizată abia la termenul din 21.04.2021, fiind calificată ca o cerere modificatoare pe care instanţa nu o poate avea în vedere, motiv pentru care, de la această dată, începe să curgă un alt termen.

5. Apărările formulate în cauză.

Intimata pârâtă Autoritatea Naţională pentru-Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului iar în subsidiar a solicitat respingerea ca nefondat a recursului promovat de către recurentele reclamante A., B. şi C.

În motivarea întâmpinării, intimata pârâtă a arătat că în motivarea recursului nu se precizează un motiv de nelegalitate a deciziei civile nr. 101 A din 30.01.2023. Recurentele reclamante susţin că nu au pierdut termenul de a ataca legal Decizia de validare nr. 6072/14.09.2020 emisă de Autoritatea Naţională pentru-Restituirea Proprietăţilor, întrucât data la care au formulat cererea precizatoare în dosarul nr. x/3/2019 este 24.09.2020, însă, recurentele reclamante nu au depus nicio dovadă în acest sens. Mai mult, acest argument nu poate fi reţinut întrucât, potrivit celor reţinute de instanţă prin încheierea din 21.04.2021 în dosarul nr. x/3/2019, cererea a fost depusă la 21.01.2021, mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 8 din Legea nr. 164/2014, având în vedere că Decizia nr. 6072 din 14.09.2020 a fost comunicată, celor trei reclamante, la data de 21.09.2020.

La termenul din 14.05.2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Obiectul prezentului demers judiciar este reprezentat de repunerea în termenul de a formula contestaţie împotriva deciziei de validare nr. 6072/14.09.2020 emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cu obligarea acestei instituţii la invalidarea hotărârii nr. 2409/2019 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003.

Astfel cum au reţinut instanţele de fond, prin Hotărârea nr. 2409/20.02.2019, Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a respins cererea privind acordarea de despăgubiri formulată în baza Legii nr. 290/2003 şi a propus neacordarea de compensaţii băneşti reclamantelor A., B. şi C.

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a emis decizia nr. 6072 din 14.09.2020 prin care a validat hotărârea nr. 2409/20.02.2019 şi a stabilit neacordarea de compensaţii băneşti, hotărâre ce a fost comunicată reclamantelor la data de 21.09.2020 conform dovezilor de comunicare depuse la dosar, astfel cum a arătat prima instanţă.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 164/2014, deciziile de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pot fi atacate cu contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicare.

Astfel, textul legal menţionat prevede posibilitatea de atacare a deciziilor de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor instituind şi un termen în acest sens.

În ceea ce priveşte calificarea termenului, în mod corect a considerat instanţa de apel că acesta este un termen de decădere nu de prescripție, astfel cum în mod eronat susțin apelantele-reclamante. În primul rând, este de observat că textul art. 2547 C.civ., avut în vedere de prima instanţă, potrivit căruia, dacă din lege sau din convenție nu reiese cu claritate că un anumit termen este de decădere, sunt aplicabile regulile de la prescripția extinctivă, nu este incident în speţă întrucât el este aplicabil în privința stabilirii naturii juridice a unui termen de drept substanțial ca fiind de prescripție extinctivă sau de decădere.

Termenul instituit de art. 8 din Legea nr. 164/2014 nu este însă un termen de drept substanţial, ci un termen de drept procesual, fiind stabilit pentru efectuarea unui act de procedură, şi anume, pentru exercitarea căii de atac a contestaţiei împotriva deciziilor de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Această concluzie în privinţa calificării termenului rezultă şi din decizia nr. 25/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În această decizie, s-a statuat, în par. 69, că termenele instituite de dispoziţiile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sunt termene procedurale legale, imperative sau prohibitive şi absolute. Printre aceste termene se regăseşte şi termenul de 30 de zile de la data comunicării pentru atacarea deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 din lege.

Pentru identitate de ipoteză de reglementare, statuarea este valabilă şi în privinţa termenului de 30 de zile de la comunicare pentru atacarea prin contestaţie a deciziilor de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor reglementat de art. 8 din Legea nr. 164/2014.

Având în vedere că dezvoltarea motivelor de recurs priveşte modul de aplicare a acestui termen precum şi cauzele de întrerupere aplicabile, examinarea criticilor recurentelor reclamante trebuie realizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., fiind în discuţie aplicarea unor norme de procedură.

În ceea ce priveşte cauzele de întrerupere a termenului procedural instituit de art. 8 din Legea nr. 164/2014, acestea sunt cele prevăzute de art. 184 alin. 3 şi 4 C.proc.civ., neputând fi aplicate cauzele de întrerupere din dreptul substanţial invocate de recurentele reclamante, care vizează termenele având altă natură juridică. În această situaţie, nu poate fi reţinut motivul de recurs încadrat de recurentele reclamante în dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., normele de drept material invocate în susţinerea incidenţei acestui caz de casare nefiind aplicabile în cauză.

Astfel, conform art. 184 alin 3 C.proc.civ., termenul procedural nu începe să curgă, iar dacă a început să curgă mai înainte, se întrerupe faţă de cel lipsit de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cât timp nu a fost desemnată o persoană care, după caz, să îl reprezinte sau să îl asiste.

Termenul procedural se întrerupe şi un nou termen începe să curgă de la data noii comunicări, conform art. 184 alin. 4 C.proc.civ., în următoarele cazuri: 1. când a intervenit moartea uneia dintre părţi; în acest caz, se face din nou o singură comunicare la ultimul domiciliu al părţii decedate, pe numele moştenirii, fără să se arate numele şi calitatea fiecărui moştenitor; 2. când a intervenit moartea reprezentantului părţii; în acest caz, se face din nou o singură comunicare părţii.

Împrejurarea invocată de recurentele reclamante drept cauză de întrerupere a termenului stabilit de lege pentru contestarea deciziei emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, şi anume, formularea cererii la data de 23.09.2020 în care au menţionat că le-a fost comunicată decizia de validare a hotărârii deja atacate, nu se încadrează în niciuna din ipotezele anterior expuse.

De asemenea, astfel cum în mod corect a considerat instanţa de apel, potrivit art. 185 alin. 1 C.proc.civ., atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, afară de cazul în care legea dispune altfel.

Astfel, pentru aplicarea sancţiunii decăderii, este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii: existenţa unui termen imperativ care să impună obligaţia exercitării dreptului înăuntrul său, neexercitarea dreptului înăuntrul termenului şi inexistenţa unei derogări exprese de la sancţiunea decăderii.

În cauză, art. 8 din Legea nr. 164/2014 stabileşte termenul imperativ care impune obligaţia exercitării căii de atac a contestaţiei înăuntrul său şi nu există o derogare expresă de la sancţiunea decăderii astfel încât această sancţiune intervine ca o consecinţă a neexercitării căii de atac înăuntrul termenului imperativ stabilit de lege.

Pentru a stabili că reclamantele nu au exercitat calea de atac înăuntrul termenului stabilit de lege, instanţa de apel a reţinut că, în dosarul nr. 12148/3/2019 în care reclamantele au solicitat anularea hotărârii nr. 2409/19.04.2019 emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 290/2003, la termenul din data de 23.09.2020, apelanta-reclamantă A. a solicitat acordarea unui nou termen de judecată susţinând că la data de 22.09.2020 a fost înștiințată că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a soluționat dosarul administrativ ce conține hotărârea Comisiei Municipiului București, urmând a formula o cerere precizatoare față de decizia de invalidare emisă de această entitate.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că data la care apelantele-reclamante au depus în dosarul nr. x/3/2019 o cerere precizatoare prin care au arătat că înțeleg să conteste și decizia de validare nr. 6072/14.09.2020 a fost data de 21.01.2021. Această dată este situată după împlinirea termenului prevăzut de art. 8 din Legea nr. 164/2014.

Susţinerea recurentelor reclamante vizând cererea greşit îndreptată nu pot fi avute în vedere. Într-adevăr, aplicarea principiilor constituţionale privind accesul liber la justiţie şi folosirea căilor de atac impune ca toate cererile greşit îndreptate şi fie transmise jurisdicţiei competente să le soluţioneze, astfel cum s-a statuat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 737/24 iunie 2008. Premisa aplicării principiilor menţionate este însă dată de formularea unei cereri care să fi fost greşit îndreptată, or, în cauză, astfel cum au precizat şi în cererea de recurs, reclamantele au arătat, la data de 23.09.2023, în faţa Tribunalului Bucureşti, în dosarul nr. x/3/2019, că le-a fost comunicată decizia de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi au solicitat un termen să precizeze cererea faţă decizia de validare emisă de această entitate.

În această situaţie, în realitate, la termenul menţionat, reclamantele au solicitat amânarea judecăţii pentru formularea contestaţiei împotriva deciziei de validare a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, şi nu o contestaţie împotriva acestei decizii, aceasta fiind formulată ulterior, la data de 21.01.2021 potrivit celor reţinute de instanţă prin încheierea din 21.04.2021 în dosarul nr. x/3/2019.

Susţinerea recurentelor reclamante în sensul că motivele de fapt şi de drept invocate în privinţa hotărârii nr. 2409/19.04.2019 emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 290/2003 sunt aceleaşi cu cele invocate în privinţa deciziei emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu sunt relevante în lipsa formulării actului de procedură apt a fi calificat drept contestaţie împotriva acestei decizii.

În privinţa acestei cereri, în acel proces, tribunalul a constatat că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 204 alin. 2 C.proc.civ. iar prin sentința civilă nr. 791/12.05.2021 a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă. Astfel cum corect a considerat instanţa de apel, faţă de împrejurarea că reclamantele nu au formulat calea de atac a apelului în acel dosar, calificarea dată de instanţă cererii precizatoare ca reprezentând o cerere modificatoare intră sub efectul autorităţii de lucru judecat, nemaiputând fi pusă în discuţie.

În ceea ce priveşte punctul de plecare a termenului procedural, acesta este reprezentat, ca regulă, de momentul comunicării actului de procedură, dacă legea nu prevede în mod expres un alt moment, astfel cum stabileşte art. 184 alin. 1 C.proc.civ. Data comunicării este aceea menţionată în dovada de înmânare sau în procesul-verbal întocmit de agentul procedural, aceasta neputând fi completată, în lipsă de menţiune, cu probe extrinseci. În speţă, instanţa de apel a reţinut că data de la care începe să curgă termenul de 30 zile pentru contestarea actului emis de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este cea a comunicării deciziei de validare către apelantele-reclamante.

Instanţa de apel a reţinut că, potrivit încheierii de ședință din data de 21.01.2021, pronunţată în dosarul nr. x/3/2019, cererea de modificare, prin care s-a solicitat şi anularea deciziei nr. 6072/2020 a fost depusă la data de 21.01.2021, astfel încât cererea a fost formulată peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 8 din Legea nr. 164/2014.

În ceea ce privește cererea de repunere în termen, potrivit art. 186 alin. 1 C.proc.civ., invocat de recurentele reclamante în susţinerea cererii, partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. Prin "motive temeinic justificate" trebuie să se înţeleagă numai acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forţei majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute (ca forţa majoră).

Examinând această cerinţă a textului legal, instanţa de apel a considerat că, după cum în mod judicios a stabilit și prima instanță, reclamantele nu au făcut dovada unor împrejurări care exclud culpa acestora, care să le fi împiedicat să introducă contestația împotriva deciziei de validare în termenul de 30 zile de la comunicarea acesteia, culpa pentru depăşirea termenului aparţinându-le, cererea modificatoare nefiind depusă la instanță în cadrul termenului de 30 zile reglementat de art. 8 din Legea nr. 164/2014, ci doar la data de 21.01.2021.

De altfel, recurentele reclamante nu au invocat existenţa unor motive temeinic justificate, în sensul art. 186 alin. 1 C.proc.civ., care le-ar fi determinat să piardă termenul procedural, ci au susţinut că au formulat cererea modificatoare prin care au solicitat anularea deciziei de validare nr. 6072/2020 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în dosarul nr. x/3/2019 cu respectarea termenului procedural de 30 de zile precum şi că în speţă a operat întreruperea termenului de prescripţie, susţineri care nu pot fi primite pentru considerentele anterior expuse.

Reţinând că motivele de recurs nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele reclamante.