Material error correction barred from altering substantive start date of salary rights

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.03.2017 sub nr. x/2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F. au solicitat obligarea pârâtului Ministrul Justiţiei la emiterea ordinelor de salarizare în aplicarea legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială (VRS) în cuantum de 405 RON începând cu 9.04.2015 majorată cu 10% începând cu 1.10.2015.

Au mai solicitat obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea celor două acte normative mai sus indicate, respectiv la restituirea diferenţelor între salariul cuvenit şi cel plătit, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare.

Prin sentinţa civilă nr. 3152 din data de 13 septembrie 2017, Curtea de Apel de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile inadmisibilităţii şi prescripţiei acţiunii, a admis acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi a obligat pârâtul să emită pentru reclamanţi ordine de salarizare prin raportare la VRS de 405 RON începând cu data de 9.04.2015 şi majorată cu 10% începând cu 1.10.2015 şi la plata diferenţelor rezultate între drepturile salariale calculate prin raportare la valoarea mai sus indicată şi cele efectiv primite, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

Împotriva sentinţei civile nr. 3152 din data de 13 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

Prin decizia nr. 5674 pronunţată la 3 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 3152 din data de 13 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Prin cererea de îndreptare eroare materială formulată la data de 22.12.2021 în dosarul nr. x/2017, pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat îndreptarea erorii materiale a sentinţei civile nr. 5152/19.09.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, în sensul de a se dispune a modificarea datei de 01.10.2015 cu data de 01.12.2015 în tot cuprinsul sentinţei.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea de şedinţă din 19 ianuarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de către pârâtul Ministerul Justiţiei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate, şi admiterea acţiunii în sensul modificării datei de 01.10.2015 cu data de 01.12.2015 în tot cuprinsul sentinţei.

A precizat că, Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. x privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe prin care s-a acordat aceasta majorare de 10% a intrat în vigoare la data de 01.12.2015.

În acest context, consideră că data de la care instanţa trebuia să acorde reclamanţilor VRS de 405 majorat cu 10%, respectiv VRS de 445 RON, era data intrării în vigoare a legii şi nu data de 01.10.2015, cum din eroare s-a reţinut.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierea recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în mod corect că împrejurările relevate de către recurentă nu pot fi valorificate pe calea procedurii de îndreptare eroare materială.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte reţine că ceea ce recurenta invocă are în vedere împrejurarea că, prin hotărârea pronunţată (definitivă prin respingerea recursului declarat chiar de pârât) şi a cărei îndreptare se solicită, prima instanţă a obligat recurenta-pârâtă să emită pentru reclamanţi ordine de salarizare prin raportare la VRS de 405 RON începând cu data de 9.04.2015 şi majorată cu 10% începând cu 1.10.2015, deşi legea în baza căreia s-a acordat această majorare a intrat în vigoare la 1.12.2015.

Potrivit art. 442 C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Prin Încheierea atacată cu prezentul recurs, instanţa a statuat că aspectul învederat de instituţia pârâtă nu poate fi soluţionat în cadrul unei cereri având ca obiect îndreptare eroare materială, întrucât constituie un motiv care vizează fondul pricinii, iar reţinerea acestuia ar conduce la schimbarea în parte a soluţiei pronunţate în cauză.

În mod legal a apreciat judecătorul fondului că nu este situaţia unei simple erori materiale privind numele, calitatea şi susţinerile părţilor şi nici a unei erori de calcul, în sensul art. 442 C. proc. civ., ci a unei veritabile dezlegări date de instanţă unui aspect de fapt reţinut în hotărâre.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a interpretat în mod corect dispoziţiile incidente, întrucât eroarea materială poate viza aspecte formale ce nu pot influenţa soluţia, iar nu erori de judecată, nefiind permis ca, sub pretextul rectificării, judecătorul să modifice în fapt soluţia pronunţată în cauză.

În speţă, rectificarea datei de la care pârâtul trebuie să emită pentru reclamanţi ordine de salarizare prin raportare la VRS de 405 RON începând cu data de 9.04.2015 şi majorată cu 10% începând cu 1.10.2015, dată reţinută în considerentele sentinţei cu privire la care s-a formulat cererea de îndreptare a erorii materiale, ar conduce la o apreciere contrară celei efectuate de instanţă, în cursul deliberării, fapt care ar impune modificarea soluţiei, fapt nepermis de dispoziţiile art. 442 din C. proc. civ.

În mod corect s-a reţinut prin încheierea atacată că, din "considerentele sentinţei nu se poate desprinde ideea că instanţa de judecată ar fi admis în parte acţiunea" şi că, dacă " pârâtul aprecia că este incidentă o eroare de judecată, instanţa acordând în mod greşit valoarea majorată a VRS de la 1.10.2015 în loc de 1.12.2015, remediul pe care îl avea la îndemână era formularea unei critici pe acest aspect în cadrul cererii de recurs pe care a promovat-o."

Or, o atare chestiune nu se circumscrie noţiunii de eroare materială în înţelesul art. 442 C. proc. civ.. Acţiunea a fost admisă în mod definitiv şi recurentul urmăreşte prin prezentul demers obţinerea modificării în parte a soluţiei înseşi, ceea ce nu se poate obţine pe calea unei simple cereri de îndreptare eroare materială.

Din considerentele hotărârii, respectiv motivarea efectivă a soluţiei de către instanţă nu rezultă altă dată şi nici admiterea în parte a acţiunii, astfel că demersul procedural corect în care putea fi valorificată susţinerea recurentului, era recursul, iar nu îndreptarea de eroare materială.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, reţinând că hotărârea pronunţată de prima instanţa este legală, că nu există motive de nelegalitate care să atragă casarea acesteia, şi că astfel, cererea de recurs este nefondată, urmează ca, în temeiul art. 496 C. proc. civ., să respingă recursul ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei/Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva încheierii din 19 ianuarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal -veche, în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 09 februarie 2023.