Refund of tax payments made without debt title: rejection of offset by subsequent assessment under fiscal procedure law

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea formulată la data de 1 iulie 2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. (B.) a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC), anularea adresei nr. x/29.10.2019, prin care pârâta a refuzat emiterea actului administrativ fiscal de restituire/compensare a sumei de 20.351.299 RON şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei la restituirea sumei sau, în subsidiar, la emiterea unui act administrativ fiscal pentru restituirea/compensarea sumei.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1153 pronunţată la 13 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a anulat Adresa nr. x/29.10.2019 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 20.351.299 RON solicitată prin cererea înregistrată la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. x/21.12.2017.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1153 pronunţată la 13 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Instituţia pârâtă a susţinut că sentinţa criticata a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ca urmare a interpretării eronate a dispoziţiilor privind restituirea sumelor - achitate în baza art. 5 şi 6 din O.G. nr. 17/2012, în conformitate cu prevederile art. 168 din Legea nr. 207/2015 si a OMFP nr. 1899/2004 care reglementează procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget.

În cuprinsul motivelor de recurs s-a precizat că sumele a căror restituire se solicita au fost stabilite prin: Decizia de impunere nr. x/29.06.2017 emisă în baza Raportului de inspectie fiscala nr. x/29.06.2017 si Decizie de solutionare a contestatiei nr. 110/06.03.2018, acte anulate in parte de instanţa de judecata.

Astfel, obligaţiile stabilite suplimentar de plata prin decizia de impunere nr. x/29.06.2017 sunt datorate pentru Contribuţia trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate si din bugetul Ministerului Sănătăţii aflate în sold la data de 01.10.2011 si neachitate cod impozit 946. Suma de 20.351.599 RON, achitată de societate prin ordine de plata, face referire la art. 5 si art. 6 din O.G. nr. 17/2012 care priveşte această contribuţie.

În ceea ce priveşte sumele achitate în plus în contul "946 Contribuţie trimestriala datorata pentru medicamentele suportate din Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate si din bugetul Ministerului Sanatatii, aflate în sold, la data de 1 octombrie 2011 si neachitate" in cuantum de 20.354.056 RON, D.G.A.M.C. Serviciul de evidenta pe platitori, restituiri, compensari nr. 2 prin adresele nr. x/06.03.2014, nr. y/10.06.2014, nr. z/26.11.2015, a solicitat reclamantei A. S.R.L. punerea de acord a evidentei fiscale cu evidenta contabila, cu precizarea ca exista neconcordanţe între plăţile efectuate şi declaraţiile depuse, solicitări la care reclamanta nu a dat curs.

Ulterior, în anul 2017 au fost stabilite obligaţii suplimentare de plată pentru perioada 01.01.2011 şi 31.12.2015.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, iar în subisidar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând hotărârea atacată în raport de motivele de casare invocate, de criticile aduse şi de apărările expuse prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că excepţia nulităţii şi recursul sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de către intimata-reclamantă, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a formulat critici care pot fi circumscrise formal motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Pe fondul recursului reţine următoarele:

Reclamanta a supus verificării controlului instanţei de contencios administrativ Adresa nr. x/29.10.2019, prin care pârâta a refuzat emiterea actului administrativ fiscal de restituire/compensare a sumei de 20.351.299 RON.

Societatea reclamantă a solicitat obligarea pârâtei la restituirea respectivei sume sau, în subsidiar, la emiterea unui act administrativ fiscal pentru restituirea/compensarea sumei. În motivare, reclamanta a arătat, în esenţă, că suma de 20.351.299 RON a fost virată preventiv la 29 octombrie 2012 la bugetul de stat, în lipsa unui titlu de creanţă şi fără să fi fost datorată, în contextul incertitudinilor generate de aplicarea O.U.G. nr. 104/2009 privind contribuţia clawback.

Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantă, reţinând că organul fiscal nu a făcut dovada unui titlu de creanţă pentru suma a cărei restituire se solicită, ceea ce confirmă teza reclamantei, respectiv aceea că suma a fost achitată în lipsa oricărui titlu, aşadar fără a fi datorată, astfel că se justifică restituirea sa .

Recurenta-pârâtă a criticat soluţia pronunţată de instanţa de fond susţinând că a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ca urmare a interpretării eronate a dispoziţiilor privind restituirea sumelor (achitate în baza art. 5 şi 6 din O.G. nr. 17/2012), în conformitate cu prevederile art. 168 din Legea nr. 207/2015 si a OMFP nr. 1899/2004 care reglementează procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget.

Aceste critici au fost subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a dat o interpretare şi aplicare corectă dispoziţiilor de drept material incidente în cauză.

Astfel, necontestat în cauză este că reclamanta a achitat, la data de 29 octombrie 2012, prin 10 ordine de plată, suma nedatorată de 20.351.299 RON la bugetul FNUASS, chiar dacă CNAS nu emisese vreo notificare sau vreun titlu de creanţă pentru suma respectivă, conform O.U.G. nr. 104/2009 şi normelor sale de aplicare, şi nici reclamanta nu depusese declaraţiile prevăzute de lege.

DGAMC a respins cererea de restituire a intimatei-reclamante, susţinând că suma plătită se referă la o contribuţie clawback neachitată din 2011, deşi din actele dosarului nu rezultă acest aspect.

Împotriva acestei decizii, B. a iniţiat o acţiune în contencios administrativ, susţinând că suma a fost achitată fără un titlu de creanţă, deci nu era datorată, justificând astfel restituirea.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că organul fiscal nu a putut dovedi existenţa unui titlu de creanţă pentru suma respectivă şi nici nu a indicat o prevedere legală pentru a dovedi legalitatea nerestituirii banilor.

Potrivit art. 168 Codul de procedură fiscală, orice sumă plătită sau încasată fără să fi fost datorată trebuie restituită la cerere. În acest caz, suma litigioasă a fost achitată de B. la bugetul de stat în 2012, iar pârâta susţine că este vorba despre o sumă datorată cu titlul de contribuţie clawback pentru trimestrele I-III 2011, deşi CNAS nu a emis vreo notificare sau vreun titlu de creanţă pentru suma respectivă, iar B. nu a depus declaraţiile necesare pentru calcularea contribuţiei clawback.

Mai mult, titlul de creanţă invocat de DGAMC, decizia de impunere emisă în urma inspecţiei fiscale, datează abia din 2017 şi prin urmare, nu se putea opera o compensare a sumei achitate în 2012 fără titlu cu cea stabilită a fi datorată potrivit titlului emis în 2017.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei-pârâte vizând faptul că instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile privind restituirea sumelor în conformitate cu prevederile art. 168 din Legea 2017/2015 şi a OMFP nr. 1899/2004, Înalta Curte nu o poate reţine ca fiind fondată.

În conformitate cu O.G. nr. 17/2012, reclamanta a efectuat plăţi în calitate de reprezentant al deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor, fără a depune o declaraţie privind contribuţia datorată, aşa cum prevede ordonanţa. Deşi ordinele de plată erau însoţite de anexe cu lista medicamentelor, acestea nu pot înlocui declaraţia privind contribuţia datorată şi nici au fost emise titluri de creanţă pentru distribuitorii medicamentelor din portofoliul B..

Prin urmare, O.G. nr. 17/2012 nu poate fi invocată ca temei al plăţilor efectuate de reclamantă, pentru a i se refuza restituirea sumei litigioase.

În plus, organul fiscal nu a dezvoltat un raţionament care să justifice refuzul de restituire.

În mod legal, Curtea de apel a stabilit că reclamanta are dreptul la restituirea sumei, chiar dacă majoritatea plăţilor au fost efectuate în calitate de reprezentant al deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor. Refuzul organului fiscal de a restitui suma achitată de reclamantă în 2012, fără titlu, nu poate fi justificat prin existenţa unei obligaţii fiscale stabilite în 2017, care vizează un titlu de creanţă emis ulterior.

Mai mult, în cauză, în acord cu judecătorul fondului, instanţa de recurs reţine că dispoziţiile O.G. nr. 17/2012 nu sunt incidente, deoarece suma achitată nu era datorată (nu exista decizie emisă de FNUASS din care să rezulte suma de 20.351.299 RON) şi nici declaraţie sub acest aspect din partea intimatei. Suma a fost plătită preventiv de către societatea reclamantă, care în calitatea de distribuitor de medicamente trebuia să achite contribuţie clawback.

Înalta Curte constată că sentinţa criticată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor OMFP nr. 1899/2004 (incidente la momentul plăţii) coroborat cu art. 168 din Legea 2017/2015 (la momentul formulării cererii de chemare în judecată+).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului şi va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 1153 din 13 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 09 februarie 2023.