Ineligibility of housing expenses under bilateral grant contract overriding national travel allowance regulations

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2020, la data de 09 noiembrie 2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei anularea Notificării nr. x/10.03.2020 privind solicitarea returnării unor cheltuieli declarate neeligibile pentru proiectul "O voce comună către o lume fără violenţă bazată pe gen - Mecanisme de intervenţie şi modele de bune practici privind violenţa bazată pe gen", finanţat prin Fondul pentru relaţii bilaterale la nivelul programului "JUSTIŢIE", emisă de către Ministerul Justiţiei, şi exonerarea de la plata a sumei de 9.047,41 RON, reprezentând cheltuieli neeligibile.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 173 pronunţată la 12 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civil nr. 173 pronunţate la 12 februarie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi.

În cuprinsul motivelor de recurs, după prezentarea istoricului speţei, reclamanta a menţionat că s-a aflat în imposibilitatea de a acorda din bugetul propriu, membrilor delegaţiei, cuantumul indemnizaţiei de cazare prevăzută în H.G. nr. 518/1995, deoarece acest lucru era în contradicţie cu prevederile contractului x/19.09.2018, în care se menţiona că aceste costuri sunt suportate prin Granturile Norvegiene x, în cadrul Fondului pentru Relaţii Bilaterale, la nivelul Programului de Justiţie din România.

În acest sens, ANES a asigurat din bugetul propriu plata facturii aferente cazării membrilor delegaţiei urmând a regulariza situaţia financiară prin reîntregirea sumei, la momentul virării în contul său a resurselor financiare alocate proiectului. Astfel, situaţia prezentată nu poate echivala cu pierderea/anularea dreptului membrilor delegaţiei de a beneficia de întreg cuantumul indemnizaţiei de cazare prevăzut de H.G. nr. 518/1995, până la limita a 150 euro/persoană/zi.

În ceea ce priveşte Deconturile de cheltuieli cu indemnizaţia de cazare pentru participanţii la întâlnirea de lucru din Portugalia(Lisabona), perioada 24-26 septembrie 2018, menţionează că potrivit adresei ANES cu nr. x/20.09.2018 înaintate Ministerul Justiţiei Direcţia Programe Europene, cu privire la Actul adiţional nr. x la Contractul de Finanţare nr. x/19.09.2018 s-a precizat faptul că, potrivit contractului cheltuielile aferente deplasării pentru întreaga delegaţie includ transportul internaţional, indemnizaţia de deplasare (2 nopţi cazare şi 3 zile diurnă) transportul aeroport-hotel-aeroport şi asigurarea medicală.

Previzionarea şi stabilirea costurilor privind cazarea nu s-a realizat prin raportare la costuri reale (prezentarea unor oferte de la operatorii economici) ci, prin raportare la cadrul legal naţional, în temeiul căruia sunt reglementate în mod unitar cuantumurile indemnizaţiilor acordate pentru cazare în cazul deplasărilor în străinătate - conform H.G. nr. 518/1995.

În concluzie, având în vedere motivele de fapt şi de drept invocate, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurată şi procedând la rejudecarea cauzei să se dispună admiterea acţiunii în sensul anulării Notificării nr. x/10.03.2020 şi pe cale de consecinţă exonerarea reclamantei de la plata sumei de 9.047,41 RON, declarată cheltuială neeligibilă de către Operatorul de Program - Ministerul Justiţiei.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârâtă Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, în principal, ca nemotivat, întrucât nu este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., iar conţinutul este o reluare a susţinerilor cererii de chemare în judecată, şi în subsidiar, respingerea căii de atac ca nefondată şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că excepţia nulităţii şi recursul sunt nefondate şi le va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de către intimatul-pârât, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, întrucât prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a formulat critici care pot fi circumscrise formal motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Asupra fondului recursului se reţin următoarele:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere, când, "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că, în înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin violarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.

De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind corectă în raport cu criticile formulate de recurentă.

Nu este întemeiată susţinerea recurentei potrivit căreia nu poate fi vorba despre o încălcare a prevederilor H.G. nr. 518/1995 în situaţia în care, pentru cazare, rezervarea şi plata au fost efectuate de către unitatea trimiţătoare (ANES) în condiţiile în care contractul cu nr. x s-a semnat la data de 19.09.2018, iar plecarea efectivă a membrilor delegaţiei era iminent si s-a realizat la data de 24.09.2018, fără a exista, sub nicio forma, posibilitatea realizării demersurilor pentru a se asigura transferul sumelor necesare pentru derularea proiectului şi, în concret a acordării indemnizaţiei de cazare sub formă de avans. Aceasta întrucât nu este invocată vreo dispoziţie legală care să lipsească de efecte prevederile art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 118/1995 potrivit cărora "pentru personalul trimis în străinătate în condiţiile prezentei hotărâri, în cazul în care cheltuielile pentru cazare se suportă de către partenerii externi, indemnizaţia de deplasare este formată numai din diurna stabilită conform anexei" fiind deci exclus dreptul personalului menţionat de a beneficia de indemnizaţia de cazare.

Aceste dispoziţii erau, în speţă, pe deplin aplicabile în condiţiile în care prin contractul încheiat între părţi se stipula suportarea cheltuielilor de cazare prin Granturile Norvegiene 2014-2021, în cadrul Fondului pentru Relaţii Bilaterale, la nivelul Programului de Justiţie din România.

Ca urmare, contrar susţinerilor recurentei, membrii delegaţiei nu aveau dreptul de a beneficia de întreg cuantumul indemnizaţiei de cazare prevăzut de H.G. nr. 518/1995, până la limita a 150 euro/persoană/zi, opunându-se dispoziţiile art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 118/1995 mai sus menţionate.

În raport cu aceleaşi prevederi, nu sunt relevante nici susţinerile recurentei potrivit cărora previzionarea si stabilirea costurilor privind cazarea nu s-a realizat prin raportare la costuri reale (prezentarea unor oferte de la operatori economici) ci, prin raportare la cadrul legal naţional, în temeiul căruia sunt reglementate în mod unitar cuantumurile indemnizaţiilor acordate pentru cazare în cazul deplasărilor în străinătate, respectiv H.G. nr. 518/1995.

Nu sunt întemeiate nici susţinerile recurentei referitoare la existenţa unei situaţii de discriminare "în raport de toate celelalte situaţii similare in care se aplică prevederile H.G. nr. 518/1995", aceste susţineri nefiind nici explicitate şi nici dovedite.

Faţă de considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi împotriva sentinţei civile nr. 173 din 12 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 09 februarie 2023.