Validity of anti-discrimination sanction challenged on grounds of missed 90-day deadline, defective quorum, and lack of public conduct evidence

Şedinţa publică din data de 21 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, B. şi C., anularea hotărârii nr. 695/22.09.2021 şi exonerarea de sancţiunea amenzii în cuantum de 2.000 RON, aplicată pot ivit dispoziţiilor art. 2 alin. (11) şi art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 62 din 11 aprilie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, B., C., ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 62 din 11 aprilie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea recurată este rezultatul aplicării greşite, respectiv a încălcării dispoziţiilor de drept material ale art. 20 alin. (7), art. 20 alin. (406) în referinţă la art. 19 alin. (1), precum şi ale art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, fără a face nici o cercetare cât timp nu s-a solicitat documentaţia actului contestat de către reclamant (acestuia nu i-a fost comunicat nici un act), faptul că actul criticat de reclamant este legal emis, neputând fi reţinută nici una din cauzele de nulitate invocată de acesta.

Enunţând dispoziţiile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, relativ la termenul de 90 zile de la data sesizării Consiliului, a arătat că acesta este un termen de decădere, norma juridică de reglementare fiind una imperativă.

Redând art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., a susţinut că aceste termene au o reglementare unitară respectiv cea dată de dreptul comun în materie de termene.

Revenind la termenul criticat, cât timp termenul de 90 de zile, în care trebuia emisă Hotărârea, este un termen de decădere ("se adoptă"), prevăzut expres cu titlu de normă imperativă şi nu unul de recomandare ("se poate adopta"), se impunea admiterea excepţiei de fond invocate, iar Hotărârea CNCD anulată.

Tot greşit instanţa a reţinut că o atare excepţie era condiţionată de producerea unei vătămări, iar recurentul nu a dovedit o asemenea vătămare.

În primul rând, în opinia sa, nu ne aflăm în prezenţa unei nulităţi relative, condiţionate, a actului emis de CNCD pentru ca instanţa să poată reţine necesitatea dovedirii unei vătămări, cât timp, potrivit dreptului comun, nerespectarea termenului atrage nulitatea actului săvârşit sau emis cu nerespectarea acestui termen, dacă legea nu prevede altfel. Modalitatea de redactare a dispoziţiilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 nu permite aprecierea existenţei vreunei alte reglementări, derogatorii.

În al doilea rând, chiar acceptând teza potrivit căreia ar fi vorba despre o nulitate condiţionată, vătămarea reclamantului este dovedită de chiar conţinutul Hotărârii nr. 695, criticată în cauză, hotărâre prin care i se aplică o amendă în cuantum de 2000 RON. Or, înlăturarea acestei vătămări (amenda de 2000 RON) nu se poate face decât prin anularea actului, adică a Hotărârii nr. 695/2021, contestată.

Prin urmare, aplicând corect dispoziţiile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, în condiţiile în care sesizarea a fost înregistrată la data de 15.03.2021, iar Hotărârea C.N.C.D. contestată a fost emisă la data de 22.09.2021, adică la mai bine de 6 luni, în concret la 187 de zile de la sesizare, cu depăşirea termenului legal de 90 de zile, recurentul-reclamant a apreciat că se impune admiterea recursului, casarea sentinţei si în rejudecare admiterea excepţiei de fond invocate si anularea actului contestat de noi, respectiv Hotărârea CNCD nr. 695 din 22.09.2021.

Tot cu titlu de normă imperativă, se stabileşte la acelaşi art. 20 alin. (7) faptul că Hotărârea Consiliului, dată în soluţionarea unei sesizări, trebuie să cuprindă "numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea".

Această normă are caracter imperativ, legiuitorul prevăzând elementele obligatorii, care asigură aparenţa de legalitate a Hotărârii emise de Colegiului director al CNCD. Din examinarea Hotărârii nr. 695, emisă la 22.09.2021, rezultă că aceasta nu cuprinde numele tuturor membrilor Colegiului director, iar prima instanţă, reţinând în mod eronat faptul că au fost respectate aceste dispoziţii de drept material, nu a verificat cvorumul legal al adoptării acestei hotărâri.

Enunţând prevederile art. 20 alin. (5), recurentul a susţinut că potrivit acestor norme de drept comun, aplicate greşit de către prima instanţă prin omisiune, Hotărârea criticată de reclamant trebuia să cuprindă numele tuturor celor 11 membri ai Colegiului Director. Examinând dispoziţiile de la finalul Hotărârii nr. 695/22.09.2021 se poate observa că dintre cei 11 membri au fost prezenţi doar 4 membri, iar alţi 4 membri au fost online. Prin urmare, condiţia impusă de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, nu este îndeplinită, nefiind consemnaţi cei 11 membri ai Colegiului director, cu menţiunea cuvenită: prezent, absent, online.

În condiţiile în care nu există un act normativ, care să reglementeze activitatea online a acestui Colegiu, în condiţiile în care O.G. nr. 137/2000 nu cuprinde nici dispoziţii privind posibilitatea funcţionării legale a acestui Colegiu director cu un număr redus de membri, a apreciat recurentul, că, neputându-se adăuga la lege, activitatea acestui Consiliu nu se poate desfăşura decât fizic la sediul instituţiei sau în alt loc stabilit tot de către Colegiul director, în prezenţa celor 11 membrii legal desemnaţi ai acestuia.

Astfel, împrejurarea menţionării doar a 4 membri din cei 11, precum şi a celor 4, care se aflau online (modalitate nelegală şi nereglementată la nivelul lunii septembrie 2021), neindicarea vreunui Ordin emis în condiţiile art. 29 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, nedepunerea acestuia la dosar, nu se poate aprecia ca fiind îndeplinită condiţia impusă de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, hotărârea fiind şi sub acest aspect nulă absolut.

Recurentul a mai invocat aplicarea greşită a art. 20 alin. (4)-(6), în referinţă la art. 19 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 137/2000, relativ la neefectuarea corectă a investigaţiei si rezultatul acesteia, cu consecinţa anulabilitătii hotărârii CNCD criticate.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 19 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 137/2000 cu art. 20 alin. (4)-(6) din acelaşi act normativ, în opinia sa, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că, la sesizare sau din oficiu, pârâtul CNCD trebuie să desfăşoare o investigaţie, ori sub aspectul investigării faptelor reclamate, Consiliul s-a bazat doar pe două print screen-uri ale ziarelor Jurnal de Vrancea si Adevărul, care ar fi preluat afirmaţiile reclamantului din Şedinţa extraordinară de Consiliu local din 17.02.2021.

Aşa cum rezultă din înscrisul din Anexa nr. 2 la acţiune, mai exact Procesul-verbal al Şedinţei extraordinare a Consiliului local din 17 februarie 2021, reclamantul A. a participat la această şedinţă, nu a luat cuvântul, şedinţa neputând fi ţinută din lipsă de cvorum, de la şedinţă lipsind cele două doamne, C. si B..

O minimă investigare, respectiv solicitarea procesului-verbal al Şedinţei extraordinare din 17.02.2021 a Consiliului Local al municipiului Focşani, ar fi permis membrilor Consiliului Director al CNCD să constate faptul că, în cadrul acestei Şedinţe, reclamantul, în calitatea sa de consilier local, nu a luat cuvântul şi nu a făcut afirmaţiile reclamate.

Rezultă fără putinţă de tăgadă că, relativ la dispoziţiile legale mai sus invocate, dispoziţii aplicate greşit de către prima instanţă, nu a avut loc nici o investigaţie, că în mod arbitrar, doar pe baza susţinerilor pârâtelor - petente şi a unor articole de presă, pârâtul CNCD a constatat existenţa unei fapte de discriminare şi a dispus sancţionarea reclamantului.

Aplicarea greşită a acestor dispoziţii legale, respectiv aprecierea pur formală că a existat o investigare fără a se verifica în concret dacă această răspunde exigenţelor legale stabilite prin art. 20 alin. (4)-(6), în referinţă la art. 19, trebuia să conducă firesc la aprecierea lipsei acestor investigaţii efective şi conduce la concluzia nelegalităţii şi a lipsei de temeinicie a Hotărârii nr. 695 din 22.09.2021.

În opinia sa, alte norme de drept material încălcate de către prima instanţă sunt dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000. O aplicare corectă a acestor dispoziţii legale presupunea din partea instanţei determinarea, raportat la cele consemnate în Hotărârea criticată, a existenţei unei fapte de discriminare, scopul acesteia, adică intenţia urmărită prin comiterea acesteia şi respectiv urmarea produsă.

În aplicarea corectă a primului text, cel al art. 2 alin. (1), amintit doar formal de către prima instanţă, aceasta trebuia să determine fapta concretă (deosebire, excludere, preferinţă, restricţie) şi scopul urmărit prin comiterea acestei fapte (restrângere, înlăturare a folosinţei, exerciţiului unor drepturi).

Împrejurarea că prima instanţă doar s-a limitat la citarea acestui text, nu echivalează cu aplicarea corectă a acestuia întrucât aplicarea corectă echivala cu determinarea conţinutului concret al faptei şi determinarea urmării.

Or, raportat la locul şi momentul comiterii pretinsei fapte, respectiv Şedinţa extraordinară a Consiliului Local, se impunea să se determine dacă şi în ce fel, reclamantul -recurent a comis vreo faptă de deosebire, excludere, preferinţă sau restricţie şi în ce măsură o asemenea faptă a fost comisă cu intenţia sau cu scopul acceptat de a conduce la restrângerea, înlăturarea folosinţei, exerciţiului unor drepturi ale pârâtelor în cauză.

Cât timp Şedinţa extraordinară nu s-a ţinut, iar conform procesului-verbal al şedinţei nu există o luare de poziţie din partea reclamantului, luare de poziţie care să îmbrace forma deosebirii, excluderii, preferinţei sau restricţiei faţă de pârâte, nu se putea reţine că fapta există.

De asemenea, în aplicarea corectă a acestor dispoziţii legale, instanţa nu a determinat în concret scopul unei asemenea pretinse fapte, comportamentul manifestat în public de către reclamant, adică în cadrul Şedinţei extraordinare a Consiliului local, act care este public şi, de asemenea, scopul acestui comportament, adică intenţia urmărită de autor.

Or, aşa cum a arătat în faţa primei instanţe, Şedinţa Extraordinară a Consiliului local nu s-a ţinut din lipsă de cvorum, iar procesul-verbal al şedinţei nu relevă nici un comportament manifestat public de către reclamant cu scopul de a atinge demnitatea pârâtelor.

Astfel, în aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 instanţa de fond trebuia să determine dacă a existat un comportament din partea reclamantului, săvârşit în cadrul Şedinţei extraordinare a Consiliului local din 17.02.2021 şi scopul urmărit de acest comportament, respectiv urmarea acceptată.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatele-pârâte C. şi B. au formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate de reclamant.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimate, reiterând, în esenţă argumentele prezentate prin cererea de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 7 decembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Potrivit Hotărârii nr. 695/22.09.2021 contestată de reclamant s-au reţinut în principiu următoarele:

Prin adresa nr. x/15.03.2021, petentele C. şi B. au reclamat pârâtei faptul că partea reclamată A. în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local din Municipiul Focşani la data din data de 17.02.2021 a declarat a declanşat un atac verbal violent, stigmatizându-le în public şi în mediul on-line pentru faptul că nu au copii.

Ziarele locale au preluat declaraţiile acestuia, şi anume:

Jurnalul de Vrancea

"Consilierul A. atac la viceprimăriţe.

Doamnele B. şi C. nu au copii. Nu ştiu ce înseamnă să fii părinte. Noi ştim ce înseamnă să fii părinte. Aceste două individe nu fac nimic pentru copiii celorlalţi. Asta înseamnă să se dea putere unui om fără inimă, fără suflet şi ghidat de rău în viaţă."

Adevărul

"Unul dintre cei mai vehemenţi dintre ei a fost A., care a trecut la un atac la persoană la adresa celor două viceprimăriţe care nu au venit la şedinţă, deşi se aflau în birourile pe care le-au preluat încă de dimineaţă, cu ocazia primei lor zile de muncă în instituţie după alegerea în noua demnitate. Potrivit acestuia, unul dintre proiecte făcea referire la achiziţionarea unei centrale termice pentru o grădiniţă din Focşani, unde copiii ar sta în frig. B. şi C. nu au copii. Nu ştiu ce înseamnă să fii părinte. Noi ştim ce înseamnă să fii părinte. Aceste două individe nu fac nimic pentru copiii celorlalţi. Asta înseamnă să se dea putere unui om fără inimă, fără suflet şi ghidat de rău în viaţă."

Prezent la şedinţa din de audieri din 17.06.2021 de la CNCD, petentul reclamat a precizat că a atacat hotărârea de numire a petentelor, la momentul respectiv existând un conflict între consilieri, motivat de faptul că petentele nu au fost prezente la vot, şi anume la votarea unui proiect care făcea referire la achiziţionarea unei centrale termice pentru o grădiniţă din Focşani, petentul a făcut acea remarcă.

Cu privire la discriminarea constatată, pârâtul CNCD a reţinut că deşi partea reclamată susţine că prezent fiind la şedinţa de audieri din data de 17.06.2021 a atacat hotărârea de numire a petentelor, la momentul respectiv existând un conflict între consilieri, motivat de faptul că acestea nu au fost prezente la vot, şi anume la votarea unui proiect care făcea referire la achiziţionarea unei centrale termice pentru o grădiniţă din Focşani, afirmând că, aspecte relatate şi în presă, "Doamnele B. şi C. nu au copii, nu ştiu ce înseamnă să fii părinte, noi ştim ce înseamnă să fii părinte. Aceste două individe nu fac nimic pentru copiii celorlalţi. Asta înseamnă să se dea putere unui om fără inimă, fără suflet şi ghidat de rău în viaţă, Colegiul constată că se află în prezenţa unei atitudini ostile, degradante sau negative faţă de un grup vulnerabil şi anume persoanele care nu au copii.

S-a reţinut astfel că afirmaţiile analizate realizate ale părţii reclamate reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al petentelor.

În consecinţă, având în vedere având în vedere şi dispoziţiile art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, colegiul director a constatat existenţa diferenţiat unui tratament diferenţiat, discriminatoriu, potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi a dispus sancţionarea reclamantului A., cu amendă contravenţională în cuantum de 2000 RON, potrivit art. 2 alin. (11) şi art. 26 din O.G. nr. 137/2000.

În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, B. şi C., anularea hotărârii nr. 695/22.09.2021 şi exonerarea de sancţiunea amenzii în cuantum de 2.000 RON, aplicată potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (11) şi art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantul formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidenţă nu poate fi reţinută în cauză.

Înalta Curte aminteşte că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În motivarea memoriului de recurs, recurentul a susţinut, în esenţă, următoarele: au fost încălcate dispoziţiile de drept material ale art. 20 alin. (7), art. 20 alin. (406) în referinţă la art. 19 alin. (1), precum şi ale art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000; cu privire la art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 - relativ la termenul de 90 zile de la data sesizării Consiliului, acesta este un termen de decădere, norma juridică de reglementare fiind una imperativă şi nu unul de recomandare ("se poate adopta"), astfel că se impunea admiterea excepţiei de fond invocate, iar Hotărârea CNCD anulată, în mod greşit instanţa reţinând şi că atare excepţie era condiţionată de producerea unei vătămări, iar recurentul nu a dovedit o asemenea vătămare, în cauză nefiind vorba însă despre o nulitate relativă; tot cu privire la art. 20 alin. (7) - Hotărârea Consiliului, dată în soluţionarea unei sesizări, trebuie să cuprindă "numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea", iar Hotărârea nr. 695, emisă la 22.09.2021, nu cuprinde numele tuturor membrilor Colegiului director, iar prima instanţă, reţinând în mod eronat faptul că au fost respectate aceste dispoziţii de drept material, nu a verificat cvorumul legal al adoptării acestei hotărâri, art. 20 alin. (5), au fost aplicate greşit de către prima instanţă prin omisiune, Hotărârea criticată de reclamant trebuia să cuprindă numele tuturor celor 11 membri ai Colegiului Director, or, din dispoziţiile de la finalul Hotărârii nr. 695/22.09.2021 se poate observa că dintre cei 11 membri au fost prezenţi doar 4 membri, iar alţi 4 membri au fost online, astfel că cerinţa impusă de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, nu este îndeplinită, nefiind consemnaţi cei 11 membri ai Colegiului director, cu menţiunea cuvenită: prezent, absent, online; aplicarea greşită a art. 20 alin. (4)-(6), în referinţă la art. 19 alin. (1) lit.

c) din O.G. nr. 137/2000, relativ la neefectuarea corectă a investigaţiei si rezultatul acesteia, cu consecinţa anulabilitătii hotărârii CNCD criticate; din coroborarea dispoziţiilor art. 19 alin. (1) lit.

c) din O.G. nr. 137/2000 cu art. 20 alin. (4)-(6) din acelaşi act normativ, în opinia sa, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că, la sesizare sau din oficiu, pârâtul CNCD trebuie să desfăşoare o investigaţie, ori sub aspectul investigării faptelor reclamate, Consiliul s-a bazat doar pe două print screen-uri ale ziarelor Jurnal de Vrancea si Adevărul, care ar fi preluat afirmaţiile reclamantului din Şedinţa extraordinară de Consiliu local din 17.02.2021; alte norme de drept material încălcate de către prima instanţă sunt dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

O aplicare corectă a acestor dispoziţii legale presupunea din partea instanţei determinarea, raportat la cele consemnate în Hotărârea criticată, a existenţei unei fapte de discriminare, scopul acesteia, adică intenţia urmărită prin comiterea acesteia şi respectiv urmarea produsă; cât timp Şedinţa extraordinară nu s-a ţinut, iar conform procesului-verbal al şedinţei nu există o luare de poziţie din partea reclamantului, luare de poziţie care să îmbrace forma deosebirii, excluderii, preferinţei sau restricţiei faţă de pârâte, nu se putea reţine că fapta există.

Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurentului cu privire la motivului de nulitate al hotărârii contestate invocat în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, cu referire la situaţia că pârâtul a depăşit termenul de 90 de zile de la sesizarea depusă de cele două petente şi până la emiterea hotărârii, dispoziţii care, în opinia sa, au fost interpretate greşit de prima instanţă.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 "Hotărârea Colegiului director de soluţionare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării şi cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, obiectul sesizării şi susţinerile părţilor, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt şi de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac şi termenul în care aceasta se poate exercita."

Instanţa de control judiciar constată că din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că termenul de 90 de zile în care pârâtul CNCD trebuia să adopte hotărârea este un termen de recomandare, a cărui depăşire nu atrage nulitatea actului, în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut expres această sancţiune, astfel cum a concluzionat în mod corect prima instanţă.

Sunt lipsite de suport şi susţinerile recurentului cu privire la lipsa numelor membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, care, în opinia sa ar atrage nulitatea hotărârii CNCD, în condiţiile în care din hotărârea contestată rezultă componenţa Colegiului director prezent la şedinţa de deliberări în 22.09.2021, numele acestora fiind menţionat la finalul hotărârii, după Capitolul VI.

Înalta Curte constată că sunt nefondate şi argumentele recurentului-reclamant vizând fondul cauzei, centrate pe ideea că faţă de împrejurarea că Şedinţa extraordinară a Consiliului local nu s-a ţinut nu se putea reţine că a existat fapta care să îmbrace forma deosebirii, excluderii, referinţei sau restricţiei faţă de pârâte.

In primul rând, nu poate fi reţinută critica recurentului privind lipsa unei investigaţii proprii din partea pârâtei, contrar dispoziţiilor art. 19 şi 20, alin. (4)-(6) din O.G. nr. 137/2000.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000. "(…) (4) Colegiul director al Consiliului dispune măsurile specifice constatării existenţei discriminării, cu citarea obligatorie a părţilor. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigură confirmarea primirii. Neprezentarea părţilor nu împiedică soluţionarea sesizării. (5) Acţiunea de investigare întreprinsă de Colegiul director se desfăşoară la sediul instituţiei sau în alt loc stabilit de acesta. (6) Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament. În faţa Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituţional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice.(…)"

Or, din lecturarea hotărârea CNCD, rezultă atât motivele în fapt în cadrul cărora sunt luate în considerare adresa de sesizare a petentelor, material probator depus cât şi susţinerile celui reclamat, analiza situaţiei de fapt, cât şi a motivele de drept, astfel încât nu poate fi reţinută o nerespectare a dispoziţiile art. 20 alin. (4)-(6) din O.G. nr. 137/2000 şi, implicit o interpretare greşită a acestor dispoziţii de către prima instanţă.

Cu privire la susţinerile recurentului referitoare la existenţa faptei de discriminare, Înalta Curte reţine că potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, "prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice".

Totodată, art. 15 din O.G. nr. 137/2000 prevede că "constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia".

Potrivit art. 10 alin. (2) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale prevede, limitarea libertăţii de exprimare:

"Exercitarea acestor libertăţi, ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau unor sancţiuni prevăzute de lege care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.", iar art. 17 al Convenţiei interzice abuzul de drept după cum urmează:

"Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretată ca implicând, pentru un stat, un grup, sau un individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi şi libertăţi decât acelea prevăzute de aceasta convenţie."

În lumina acestor dispoziţii legale, în acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte reţine că în cauză, afirmaţiile reclamantului produse în public şi preluate în mediul on-line, astfel cum au fi fost reţinute şi de hotărâre "Doamnele B. şi C. nu au copii, nu ştiu ce înseamnă fii părinte, noi ştim ce înseamnă să fii părinte. Aceste două individe nu fac nimic pentru copiii celorlalţi. Asta înseamnă să se dea putere unui om fără inimă, fără suflet şi ghidat de rău în viaţă", se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 antereferite.

Astfel nu poate fi primită apărarea esenţială a recurentului-reclamant în sensul că Şedinţa extraordinară a Consiliului local nu s-a ţinut din lipsă de cvorum, motiv pentru care nu se putea reţine că a existat fapta care să îmbrace forma deosebirii, excluderii, referinţei sau restricţiei faţă de pârâte, fiind nerelevant dacă şedinţa era statutar constituită sau nu, în condiţiile în care afirmaţiile respective au fost făcute în cadrul public, astfel cum rezultă din actele dosarului şi cum însuşi recurentul, personal, a afirmat în faţa instanţei de recurs.

Aşa cum reţine şi pârâtul CNCD şi instanţa de fond, afirmaţiile analizate conţin elemente de discriminare, apreciindu-se corect că au generat o atitudine degradantă sau negativă faţă de un grup vulnerabil şi anume faţă de persoanele care nu au copii, iar pe fondul tensiunilor preexistente intre consilieri recunoscute de reclamant afirmaţiile publice ale acestuia au vizat atingerea demnităţii acestora şi crearea unei atmosfere ostile, degradante şi umilitoare la adresa acestora.

Astfel în mod corect, Colegiul director a considerat, iar prima instanţă a confirmat că afirmaţiile analizate nu sunt protejate de prevederile art. 10 din Convenţia pentru garantarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, totodată, dreptul la liberă exprimare nefiind un drept absolut, exerciţiul acestuia fiind limitat prin dispoziţiile art. 30 din Constituţia României.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 62 din 11 aprilie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.