Audit Authority's Appeal Unfounded; Prior Complaint Deadline Bars Challenge to Foreign Auditors' Authorization

Şedinţa publică din data de 20 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 martie 2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Auditului Statutar ("ASPAAS", "Autoritatea"), în contradictoriu cu pârâta Camera Auditorilor Financiari din România ("CAFR", "Camera"), a solicitat, în temeiul art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004:

(i) anularea în parte a Ordinului Preşedintelui ASPAAS nr. 27 din data de 08.03.2018, emis de ASPAAS pentru aprobarea Hotărârii Consiliului CAFR nr. 117/15.12.2017, respectiv pentru poziţiile nr. 1-13 şi 15 din Anexa la Hotărârea CAFR;

(ii) în consecinţă, anularea tuturor actelor juridice subsecvente încheiate în baza prevederilor anulate ale acestui Ordin de către intimata CAFR, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, anulând efectele juridice produse de acestea, incluzând:

- Hotărârea CAFR nr. 34/15.03.2018, Anexa 2, prin care s-a aprobat atribuirea calităţii de membru al Camerei Auditorilor Financiari din România unui număr de 6 persoane aflate pe Lista Anexă a Hotărârii CAFR nr. 117/15.12.2017 (respectiv: A., B., C., D., E., F.);

- Hotărârea CAFR nr. 35/15.03.2018, Anexa 2, pentru înscrierea în Registrul public al auditorilor financiari a unui număr de 6 persoane aflate pe Lista Anexă a Hotărârii CAFR nr. 117/15.12.2017 (respectiv: A., B., C., D., E., F.);

(iii) în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, admiterea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii Consiliului CAFR nr. 117/15.12.2017 privind aprobarea auditorilor financiari care au fost autorizaţi în alt stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene, poziţiile nr. 1-13 şi 15 din Anexa la Hotărârea nr. 117/15.12.2017.

1.2. La termenul de judecată din 13 iunie 2019, instanţa de fond a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenienţi, a auditorilor pentru care se solicită anularea autorizaţiilor, respectiv G., H., I., A., J., B., C., K., D., E., L., M., F. şi N..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1502 din 26 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate;

(ii) a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Hotărârii CAFR nr. 117/15.12.2017;

(iii) a admis excepţia inadmisibilităţii lipsei plângerii prealabile împotriva Hotărârii nr. 34/15.03.2018 şi Hotărârii nr. 35/15.03.2018 emise de Consiliul CAFR;

(iv) a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Auditului Statutar, în contradictoriu cu pârâta Camera Auditorilor Financiari din România şi intervenienţii G., H., I., A., J., B., C., K., D., E., L., M., F. şi N.;

(v) a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 33.384 ron cheltuieli de judecată;

(vi) a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către intervenienţi după cum urmează: I.-8.488,75 ron; O.-8.488,75 ron; A.-3.056,79 ron; B.-3.059,74 ron; C.-3.056,79 ron; N.-1.785 ron; E.-3.059,74 ron; F.-3.055,24 ron.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1502 din 26 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Auditului Statuar, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a Hotărârilor CAFR nr. 117/2017, nr. 34/2018 şi nr. 35/2018, recurenta-reclamantă contestă raţionamentul primei instanţe prin care s-a susţinut că, prevalându-se de dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Autoritatea ar fi urmărit un alt efect al excepţiei de nelegalitate decât cel prevăzut de lege şi anume constatarea nulităţii, iar nu constatarea nelegalităţii şi lipsirii de efecte a Hotărârii CAFR nr. 117/2017. Apreciază că, atât în cadrul cererii de constatare a nulităţii unui act administrativ, cât şi în cadrul soluţionării excepţiei de nelegalitate a actului administrativ, se urmăreşte deopotrivă analiza de către instanţă a respectării condiţiilor prevăzute de lege pentru emiterea actului administrativ respectiv. În doctrina de specialitate s-a reţinut doar o deosebire de ordin cantitativ între cele două modalităţi de cercetare a legalităţii actului administrativ, cu privire la subiectele de drept asupra cărora se răsfrâng efectele pe care le produce constatarea nelegalităţii actului administrativ.

Susţine că, în speţă, constatarea nelegalităţii Hotărârilor CAFR nr. 117/2017, nr. 34/2018 şi nr. 35/2018 a fost solicitată pe cale de excepţie conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cadrul acţiunii întemeiate pe art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, pentru unicul motiv că cele trei acte se află într-o legătură esenţială cu petitul principal al acţiunii, ce vizează anularea Ordinului ASPAAS nr. 27/2018.

Consideră că raţionamentul primei instanţe are efectul restrângerii aplicării prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme consideră că nelegalitatea Hotărârilor CAFR nr. 117/2017, nr. 34/2018 şi nr. 35/2018 ar trebui cercetată în mod obligatoriu pe calea unei acţiuni în anularea actului administrativ, iar nu pe calea excepţiei reglementată de acest text de lege. Legiuitorul a lăsat deschisă posibilitatea cercetării legalităţii actului administrativ cu caracter individual, pe cale de excepţie, în cursul unui proces, fără instituirea unei constrângeri temporale şi cu respectarea condiţiei unice ca soluţionarea litigiului pe fond să depindă de actul administrativ care face obiectul excepţiei. Prin urmare, este admisibilă cererea de anulare a Hotărârii CAFR nr. 117/2017, formulată pe cale incidentală, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în cadrul acţiunii în anularea Ordinului Preşedintelui ASPAAS nr. 27/2018, deoarece soluţionarea cererii de anulare a acestui ordin depinde de legalitatea Hotărârii nr. 117/2017.

4. Apărările formulate în cauză

În dosarul instanţei de recurs au fost depuse întâmpinări de către intimata-pârâtă Camera Auditorilor Financiari din România, precum şi de către intimaţii-intervenienţi A., F., E., C., I. şi N., prin care, fără a fi invocate excepţii, s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Situaţia factuală ce a condus la promovarea litigiului şi parcursul procesual al cauzei

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurenta-reclamantă Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Auditului Statuar, Înalta Curte reţine că pârâta CAFR şi reclamanta ASPAAS, în exercitarea atribuţiilor ce le reveneau conform legii în vigoare, au emis actele administrative care fac obiectul contestării în acţiunea reclamantei, în legătură cu cererile formulate de intervenienţi în vederea obţinerii calităţii de auditor financiar.

În ordine cronologică, primul act emis a fost Hotărârea CAFR nr. 117/15.12.2017, prin care Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România a aprobat lista cuprinzând auditorii financiari care au fost autorizaţi în alt stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiei şi au dobândit calitatea şi dreptul de exercitare a profesiei de auditor financiar în România, în urma testului de aptitudini organizat în data de 28 noiembrie 2017.

Prin Ordinul Preşedintelui ASPAAS nr. 27/08.03.2018 a fost aprobată Hotărârea Consiliului CAFR nr. 117/2017.

Prin Hotărârea CAFR nr. 34/15.03.2018, Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România a aprobat atribuirea calităţii de membru al Camerei Auditorilor Financiari din România persoanelor fizice declarate "admis" la examenul de competenţă profesională/interviul-test, astfel cum figurează în Anexele 1 şi 2 la această hotărâre.

Prin Hotărârea CAFR nr. 35/15.03.2018, Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România a aprobat înscrierea în Registrul public al auditorilor financiari pentru persoanele fizice declarate "admis" la examenul de competenţă profesională/interviul-test, astfel cum figurează în Anexele 1 şi 2 la această hotărâre.

Conform cererii de chemare în judecată, reclamanta ASPAAS a contestat toate cele patru acte administrative prezentate mai sus, calea procedurală aleasă fiind, însă, diferită, după cum urmează: (i) Ordinul ASPAAS nr. 27/08.03.2018 a fost atacat cu acţiunea în anulare prevăzută de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 pentru ipoteza în care însăşi autoritatea emitentă solicită anularea actului administrativ, nemaifiind posibilă revocarea lui ca urmare a intrării în circuitul civil şi producerii de efecte; (ii) Hotărârile CAFR nr. 34/15.03.2018 şi nr. 35/15.03.2018 au fost considerate acte subsecvente ordinului ASPAAS, anularea lor fiind solicitată ca o consecinţă a anulării actului principal; (iii) Hotărârea CAFR nr. 117/15.12.2017 a fost atacată cu excepţia de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa atacată cu recurs, instanţa de fond a constatat inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii CAFR nr. 117/15.12.2017, precum şi inadmisibilitatea acţiunii vizând Hotărârile CAFR nr. 34/15.03.2018 şi nr. 35/15.03.2018 pentru lipsa plângerii prealabile. Totodată, în sentinţă s-a arătat că, întrucât excepţia de nelegalitate este inadmisibilă, pe cale de consecinţă se impune şi respingerea cererii de anulare a Ordinului ASPAAS nr. 27/08.03.2018, faţă de care nu au fost formulate critici intrinseci de nelegalitate.

II.2. Anterior analizării recursului formulat de reclamantă, Înalta Curte consideră necesar a lămuri limitele recursului cu care a fost învestită.

Se observă că, în raport de criticile expuse în recursul ASPAAS (prezentate la pct. I.3 din prezenta decizie), argumentaţia reclamantei este parţial străină de conţinutul sentinţei atacate şi al acţiunii a cărei titulară este. Mai exact, recurenta-reclamantă susţine nelegalitatea soluţiei de admitere a excepţiei de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate invocată cu privire la Hotărârile CAFR nr. 117/2017, nr. 34/2018 şi nr. 35/2018, deşi excepţia de nelegalitate nu a privit decât prima din cele trei hotărâri, iar instanţa de fond a analizat excepţia de nelegalitate doar în raport de acest act administrativ, cu respectarea limitelor învestirii sale şi a principiului disponibilităţii. Cu toate acestea, pe tot parcursul recursului, reclamanta face trimitere la excepţia de nelegalitate a tuturor celor trei hotărâri, referindu-se la un aspect evident străin de cauza de faţă.

Înalta Curte reţine că, faţă de Hotărârile CAFR nr. 34/15.03.2018 şi nr. 35/15.03.2018, instanţa de fond a adoptat o soluţie de admitere a excepţiei inadmisibilităţii, însă excepţia a vizat inadmisibilitatea cererii în anulare pentru neurmarea procedurii plângerii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar nu pentru inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate, invocată în condiţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 doar cu privire la Hotărârea nr. 117/2017.

Rezumativ, Hotărârea CAFR nr. 117/2017 a fost singurul act administrativ atacat cu excepţia de nelegalitate, pe când Hotărârile CAFR nr. 34/15.03.2018 şi nr. 35/15.03.2018 au fost atacate pe calea acţiunii în anulare, fiind considerate de reclamantă acte subsecvente Ordinului ASPAAS nr. 27/2018; dacă în cazul Hotărârii CAFR nr. 117/2017, pentru admiterea excepţiei inadmisibilităţii, instanţa de fond a reţinut neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazul Hotărârilor CAFR nr. 34/15.03.2018 şi nr. 35/15.03.2018 instanţa a reţinut neîndeplinirea condiţiei parcurgerii prealabile a procedurii administrative prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Raportând aceste elemente la conţinutul recursului reclamantei, Înalta Curte constată că ASPAAS nu a formulat nicio critică referitoare la soluţia de respingere ca inadmisibilă a pretenţiei vizând anularea Hotărârilor CAFR nr. 34/15.03.2018 şi nr. 35/15.03.2018, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile. În calea de atac nu se regăsesc motive de nelegalitate vizând greşita interpretare sau aplicare a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu se fac niciun fel de referiri la procedura prealabilă de contestare a celor două hotărâri, nu sunt contestate nici considerentele, nici soluţia din dispozitiv referitoare la lipsa procedurii prealabile.

Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte va analiza recursul dedus judecăţii doar în raport de soluţia de constatare a inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate invocate cu privire la Hotărârea CAFR nr. 117/2017, iar nu şi cu privire la Hotărârile CAFR nr. 34/15.03.2018 şi nr. 35/15.03.2018. Totodată, instanţa de control judiciar nu va analiza soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a acţiunii în anularea acestor ultime două hotărâri, câtă vreme reclamanta nu a prezentat astfel de critici în calea de atac.

II.3. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, în esenţă, reclamanta a susţinut admisibilitatea excepţiei de nelegalitate invocată în condiţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu privire la Hotărârea CAFR nr. 117/2017, întemeindu-se pe argumentul identităţii analizei de legalitate pe care o face instanţa de judecată atât în acţiunea principală de anulare a actului administrativ, cât şi în cadrul excepţiei de nelegalitate invocate cu privire la acelaşi act, precum şi pe argumentul că soluţionarea acţiunii în anularea Ordinului Preşedintelui ASPAAS nr. 27/2018 depinde de soluţia ce se va da în excepţia de nelegalitatea a Hotărârii nr. 117/2017, fiind astfel îndeplinite condiţiile textului de lege incident.

Înalta Curte constată că, deşi analiza de nelegalitate pe care instanţa de judecată o face este similară în cazul atacării actului administrativ pe calea principală a acţiunii în anulare, respectiv pe calea excepţiei de nelegalitate, totuşi între cele două mijloace nu subzistă doar o diferenţă cantitativă, cum greşit susţine recurenta-reclamantă. Parcurgerea celor două proceduri nu relevă diferenţe doar din perspectiva sferei subiectelor faţă de care se produc efectele admiterii acţiunii în anulare/excepţiei de nelegalitate, ci şi din perspectiva rezultatului la care se tinde prin admiterea excepţiei de nelegalitate, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Astfel, în timp ce în cazul acţiunii în anulare instanţa de contencios administrativ va anula actul atacat, în cazul excepţiei de nelegalitate, "va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată."; aşadar, în primul caz actul administrativ este înlăturat din ordinea juridică, producând efecte erga omnes, în cel de-al doilea caz, admiterea excepţiei producând efecte doar faţă de părţile în proces, cauza urmând a se judeca fără se ţine seama de existenţa actului respectiv.

Pornind de la aceste consideraţii, Înalta Curte constată că prima instanţă a observat în mod corect că, prin invocarea excepţiei de nelegalitate, recurenta-reclamantă a urmărit obţinerea efectului pe care l-ar fi produs acţiunea în anulare formulată pe cale principală, respectiv anularea Hotărârii CAFR nr. 117/2017, cu eludarea prevederilor art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, care impun părţii interesate să urmeze procedura plângerii prealabile anterior învestirii instanţei cu o acţiune în anularea actului administrativ.

Astfel, Înalta Curte constată că acţiunea în anulare a fost îndreptată împotriva Ordinului ASPAAS nr. 27/2018, în condiţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, însă faţă de acest act administrativ nu s-a invocat niciun motiv de nelegalitate intrinsec, ci pretinsa nelegalitate a ordinului a fost susţinută doar în raport de nelegalitatea Hotărârii CAFR nr. 117/2017. Scopul acţiunii formulate de recurenta-reclamantă este acela de a obţine anularea acestei hotărâri, iar nu a ordinului care face obiectul acţiunii în anulare formulată pe cale principală şi faţă de care nu s-au formulat critici de nelegalitate proprii. Mai exact, cererea de anulare a ordinului ASPAAS a avut menirea de a crea cadrul procedural care să-i permită reclamantei să solicite anularea hotărârii CAFR, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate.

Înalta Curte apreciază că modul în care recurenta-reclamantă a formulat cererea de faţă s-a datorat împrejurării că termenele de formulare a plângerii prealabile, respectiv a acţiunii în anularea hotărârii CAFR, prevăzute de art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, erau depăşite la data promovării acţiunii. Or, deşi este adevărat că prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu prevăd un orizont temporal în care poate fi formulată excepţia de nelegalitate, totuşi acest mijloc procedural nu poate fi utilizat cu scopul de a înlătura consecinţele pasivităţii părţii, care nu a înţeles să atace actul administrativ cu plângere prealabilă şi, ulterior, cu acţiunea în anulare.

De altfel, nici în fond şi nici în recurs reclamanta nu a justificat în vreun fel starea de pasivitate şi neatacarea în termen a Hotărârii nr. 117/2017, ci a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 pentru a solicita anularea actului propriu - Ordinul nr. 27/2018, pe care l-a emis în vederea aprobării Hotărârii nr. 117/2017 şi că anularea ordinului depinde în mod esenţial de legalitatea hotărârii.

Pe de-o parte, Înalta Curte constată că aceste alegaţii confirmă considerentele anterior arătate, potrivit cărora reclamanta nu a invocat motive de nelegalitate intrinseci faţă de ordinul ASPAAS.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că, la data derulării procedurii de autorizare a auditorilor financiari soldată cu emiterea acestor două acte administrative, erau în vigoare prevederile art. 95 alin. (1) din Legea nr. 162/2017, potrivit cărora "La data intrării în vigoare a prezentei legi atribuţiile care pot fi delegate de către ASPAAS către CAFR conform prevederilor art. 52 sunt delegate de drept, sub supravegherea şi controlul ASPAAS, pentru o perioadă de un an.", iar art. 52 alin. (1) lit. h) din acelaşi act normativ se referă la atribuţiile de autorizare a auditorilor financiari care au fost autorizaţi în alt stat membru al Uniunii Europene/Spaţiului Economic European. În aplicarea acestor dispoziţii legale, Camera Auditorilor Financiari din România a primit cererile şi documentaţia depuse de solicitanţi, a organizat testul de aptitudini prevăzut de art. 10 din Normele privind aprobarea auditorilor financiari şi a firmelor de audit din alte state membre ale Uniunii Europene şi din terţe ţări, aprobate prin Hotărârea Preşedintelui CAFR nr. 164/2010 şi, la finalizarea procedurii, a emis Hotărârea CAFR nr. 117/2017, care cuprinde în anexă persoanele care au dobândit calitatea şi dreptul de exercitare a profesiei de auditor financiar în România.

Înalta Curte constată că Hotărârea CAFR nr. 117/2017 produce efecte în temeiul delegării de drept a atribuţiilor ASPAAS, care exercită doar supravegherea şi controlul îndeplinirii acestor atribuţii, ordinul astfel emis având rolul de a efectua un control de legalitate asupra desfăşurării procedurii, prin verificarea documentaţiei puse la dispoziţie de CAFR. Astfel fiind, contestarea hotărârii CAFR pentru motive de nelegalitate trebuia făcută pe cale principală, iar nu pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate în cadrul acţiunii în anularea Ordinului ASPAAS nr. 27/2018, câtă vreme prin hotărârea respectivă se constată îndeplinite condiţiile pentru dobândirea calităţii de auditor financiar în România, iar ASPAAS a susţinut că motivul formulării acţiunii îl reprezintă tocmai neîndeplinirea condiţiilor legale de dobândire a acestei calităţi de către intimaţii-intervenienţi. Recurenta-reclamantă nu a formulat vreo critică intrinsecă de nelegalitate a Ordinului contestat, mărginindu-se la a invoca exclusiv critici de nelegalitate a actului administrativ individual pe care Ordinul l-a aprobat, respectiv Hotărârea Consiliului CAFR nr. 117/2017, tinzând în realitate la anularea efectelor acestei hotărâri.

Pentru toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a constatat inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii CAFR nr. 117/2017, câtă vreme acest mijloc procedural a fost inadecvat utilizat de recurenta-reclamantă, care a urmărit anularea pe cale indirectă a hotărârii atacate (efect diferit faţă de cel stabilit de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004), respectiv eludarea prevederilor art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004.

În consecinţă, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Auditului Statuar, ca nefondat.

În condiţiile art. 453 alin. (1) raportat la art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Auditului Statuar la plata către intimata-pârâtă Camera Auditorilor Financiari din România a cheltuielilor de judecată în sumă de 5000 de RON, reprezentând onorariu avocaţial diminuat de la suma 9396,24 RON, în raport cu complexitatea cauzei şi cu activitatea îndeplinită de avocat, dovedit prin depunerea la dosar a facturii x/17.10.2022 şi a extrasului de cont din 18.10.2022 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Auditului Statuar împotriva sentinţei civile nr. 1502 din 26 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Auditului Statuar la plata către intimata-pârâtă Camera Auditorilor Financiari din România a cheltuielilor de judecată în sumă de 5000 de RON, reprezentând onorariu avocaţial diminuat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.