Administrative litigation over unpaid teacher salaries for pandemic-era distance work: award of moral damages despite obligation to issue administrative acts for salary payment.

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 02.09.2020 sub dosar nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării, B., Şcoala Gimnazială nr. 79, Şcoala Gimnazială nr. 78 şi Şcoala Gimnazială nr. 47, pentru ca prin hotărâre să fie obligat Ministerul Educaţiei şi Cercetării - ordonator principal de credite şi autorul dispoziţiei care a generat situaţia reclamată, împiedicând angajatorul să îşi îndeplinească obligaţiile - la emiterea actului administrativ constând în acordarea drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea didactică desfăşurată de la distanţă în perioada 11 - 31 martie 2020, respectiv plata a 45 de ore şi a drepturilor conexe (aproximativ 4000 RON brut şi 2500 RON net), obligarea pârâţilor Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi B. la plata de despăgubiri în cuantum de 2000 RON pentru zecile de ore consumate în faţa calculatorului pentru redactarea tuturor petiţiilor şi a acţiunii, deplasările la Minister şi la alte instituţii, dar şi pentru supărarea, umilinţa şi stresul provocate de nedreptatea suferită; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 344/11.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020 s-a admis cererea precizată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi B., fiind obligat pârâtul Ministerul Educaţiei să efectueze operaţiunile administrative necesare, cu emiterea actului administrativ corespunzător, pentru plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea didactică desfăşurată de reclamant de la distanţă în perioada 11-31 martie 2020; a mai fost obligat pârâtul Ministerul Educaţiei să plătească reclamantului suma de 2000 de RON daune morale.

Prin decizia civilă nr. 2268/13.04.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-au decis următoarele: ia act de renunţarea reclamantului A. la dreptul ce face obiectul judecăţii, în privinţa pârâtei B.; anulează sentinţa civilă nr. 344 din 11 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în privinţa pârâtei B. şi respinge cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu această pârâtă; respinge recursul incident declarat de pârâta B. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca lipsit de interes; admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei împotriva încheierii din 14 ianuarie 2021 şi a sentinţei civile nr. 344 din 11 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; casează încheierea şi sentinţa recurate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2020*.

Prin cererea depusă la 07.07.2022, reclamantul A. a arătat explicit faptul că cererea sa de chemare în judecată este îndreptată doar împotriva pârâtului Ministerul Educaţiei Naţionale, obiectul acţiunii privind: nelegalitatea deciziei pârâtului minister de sistare a plăţii cu ora în perioada 11-31.03.2020 şi anularea acesteia; obligarea pârâtului minister la emiterea unei adrese către angajator (cele trei unităţi şcolare) prin care să permită acordarea drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea didactică desfăşurată la distanţă în perioada 11-31.03.2020, indexate cu rata inflaţiei până la data plăţii efective; obligarea pârâtului Minister la plata unei despăgubiri de minimum 4000 RON pentru cele 145 de ore petrecute în faţa calculatorului pentru redactarea petiţiilor şi materialelor necesare în instanţă, diverse deplasări la Minister şi alte instituţii, inclusiv instanţa de judecată, precum şi pentru supărarea, umilinţa şi stresul provocate de nedreptatea suferită şi atitudinea funcţionarilor Ministerului; cu cheltuieli de judecată. În acelaşi sens, reclamantul a precizat şi oral cadrul procesual subiectiv la termenul din data de 15.09.2022, anume că se judecă în contradictoriu doar cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale.

În consecinţă, prin încheierea din 15.09.2022 Curtea a luat act de precizările scrise şi orale prezentate de reclamant, constatând că păstrează calitate de pârât în proces doar Ministerul Educaţiei Naţionale, a respins excepţiile de necompetenţă materială, lipsă calitate procesuală pasivă şi tardivitate, pentru considerentele indicate în conţinutul acelei hotărâri.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1743 din 14 octombrie 2022 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi precizată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, a obligat pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale să efectueze operaţiunile administrative necesare, urmate de emiterea actului administrativ corespunzător, în scopul plăţii de către Şcolile Gimnaziale nr. 47 Bucureşti, nr. 78 Bucureşti şi nr. 79 Bucureşti a drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea didactică a reclamantului A. în perioada 11 - 31 martie 2020 potrivit contractelor de muncă deţinute, respingând în rest cererea de chemare în judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea în parte a hotărârii, astfel încât:

"- formularea "obligă pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale să efectueze operaţiunile administrative necesare, urmate de emiterea actului administrativ corespunzător, în scopul plăţii de către Şcolile Gimnaziale nr. 47 Bucureşti, nr. 78 Bucureşti şi nr. 79 Bucureşti a drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea didactică a reclamantului A. în perioada 11 - 31 martie 2020 potrivit contractelor de muncă deţinute" să fie completată cu precizarea "drepturile salariale cuvenite, actualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei până la data plăţii efective a sumei datorate şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestei perioade"; - pârâtul Ministerul Educaţiei să fie obligat la plata către reclamant a unei sume cu titlul de daune, recurentul propunând şi justificând suma de 4000 de RON; - pârâtul Ministerul Educaţiei să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată, dacă ele vor exista în această etapă a procesului."

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa a înţeles, a apreciat şi a argumentat în mod just că neplata drepturilor salariale în perioada 11-31 martie 2020 reprezintă o încălcare a contractului de muncă şi o discriminare de care se face vinovat pârâtul Ministerul Educatiei, prin decizia lipsită nelegală de a suspenda plata cu ora în perioada menţionată, punând angajatorul - şcolile în imposibilitatea de a-şi onora obligaţiile privind acordarea drepturilor salariale pentru activitatea prestată, împrejurare care obligă pârâtul să efectueze operaţiunile administrative necesare, urmate de emiterea actului administrativ corespunzător, în scopul plăţii drepturilor salariale cuvenite.

Prin calea de atac promovată recurentul a înţeles să critice argumentul instanţei conform căruia "reclamantul nu justifică existenţa unei obligaţii a pârâtului Ministerul Educaţiei Nationale de a-i plăti vreo despăgubire cu titlul de drepturi salariale actualizate, întrucât plata dreptului salarial intervine în considerarea raportului contractual de muncă existent în epocă şi în care calitatea de angajator revenea celor trei şcoli amintite"..."obligarea părţii pârâte la efectuarea operaţiunilor administrative dispuse şi emiterea actului administrativ corespunzător constituie o reparaţie suficientă pentru prejudiciul pretins de d. A. ca efect al omisiunii plăţii drepturilor salariale pretinse pentru perioada 11-31 martie 2020 de către unităţile şcolare în urma conduitei din epocă a Ministerului Educaţiei".

Astfel, contrar acestei concluzii, recurentul a subliniat faptul că reparaţia pentru prejudiciul reclamat nu poate fi justă şi completă fără respectarea principiului reparării integrale a pagubei. Acoperirea prejudiciului efectiv cauzat de fluctuaţiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenţei şi cea a plăţii efective a sumei datorate trebuie realizată, în primul rând, prin actualizarea cu rata inflatiei a sumei reprezentând drepturile salariale pentru activitatea didactică prestată în perioada 11-31 martie 2020. De asemenea, având în vedere că în acest interval de timp Ministerul Educaţiei s-a folosit de suma datorată recurentului, în timp ce acesta a fost lipsit de acest drept, se apreciază că este justă stabilirea şi acordarea dobânzii legale penalizatoare aferente acestei sume.

Cumulul dintre dobândă şi actualizarea creanţei cu rata inflaţiei este admisibil în mod legal şi temeinic, deoarece natura juridică a celor două instituţii este diferită. În timp ce dobânda reprezintă preţul lipsei de folosinţă, actualizarea cu rata inflaţiei umăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti.

Este adevărat că Ministerului Educaţiei nu îi revine vreo obligaţie de plată în concret a drepturilor salariale respective, lipsind un raport contractual de muncă încheiat direct de acesta cu recurentul, dar acesta are obligaţia, asa cum se precizează în sentinţă, conform atribuţiilor proprii în calitate de ordonator principal de credite, să procedeze la luarea tuturor măsurilor corespunzătoare de natură a permite achitarea acelor creanţe salariale de către unităţile şcolare în beneficiul reclamantului.

Din interpretarea art. 1 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 reiese că angaiatorul - şcolile - nu ar putea aduce la îndeplinire hotărârea de plată către recurent a sumei datorate fără intervenţia Ministerului Educatiei. Acesta, în calitatea sa de ordonator principal de credite, odată cu actul administrativ corespunzător, are dreptul şi obligaţia de a pune la dispoziţia unităţilor şcolare suma datorată, actualizată cu rata inflaţiei şi a dobânzii. Întrucât potrivit art. 622 alin. (1) C. proc. civ. "obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, în caz contrar putându-se apela la executarea silită", recurentul a considerat că este necesar ca sentinţa să menţioneze necesitatea actualizării cu rata inflaţiei şi a dobânzii legale a sumei datorate pentru activitatea prestată în perioada 11-31 martie 2020 .

În privinţa "compensaţiilor"/despăgubirilor pentru prejudiciul moral solicitate prin cererea de chemare în judecată, recurentul a arătat că acestea se impun a fi acordate, date fiind toate demersurile efectuate către minister sau în vederea exercitării acţiunii în faţa instanţei de contencios administrativ, ca efect asociat direct şi nemijlocit actului administrativ litigios.

Astfel, recurentul a dovedit prin înscrisuri eforturile deosebite depuse pentru redactarea şi depunerea memoriilor, a acţiunilor şi a celorlalte materiale, deplasările şi înfăţişările în instanţă, efectuate adesea în condiţii de caniculă şi pandemie, toate acestea solicitându-l fizic si psihic, pentru o durată de timp îndelungată. Totodată, a subliniat vârsta înaintată, lipsa cunoştinţelor juridice şi afecţiunile cronice de care suferă. Toate aceste eforturi nu au fost benefice pentru starea sa fizică si psihică, afectând chiar şi viata privată.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe, întrucât partea reclamantă nu a dovedit existenţa condiţiilor răspunderii civile delictuale (prejudiciu, faptă ilicită, vinovăţia autorităţii, legătura de cauzalitate dintre pretinsa faptă ilicită şi pretinsul prejudiciu).

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziţii se încadrează criticile formulate în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. cuprinde motive ce pot fi rezumate astfel:

- critici vizând nerespectarea principiului reparării integrale a pagubei, din perspectiva neacordării de către instanţa de fond a dobânzii legale şi a actualizării cu rata inflaţiei a sumelor reprezentând drepturile salariale pentru activitatea didactică prestată de reclamant în perioada 11-31 martie 2020;

- critici referitoare la soluţia de respingere a cererii de acordare a daunelor morale solicitate prin acţiune.

În ceea ce priveşte primul set de critici, Înalta Curte apreciază că este necesar a se face o distincţie între accesoriile solicitate, respectiv între dobânda legală şi actualizarea sumei cu rata inflaţiei.

Referitor la pretenţiile vizând dobânda legală, se reţine că potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ.:

"În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se pot formula pretenţii noi.", iar potrivit art. 494 din acelaşi act normativ:

"Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune.". Totodată, dispoziţiile art. 483 C. proc. civ. statuează că prin recurs se examinează conformitatea hotărârii pronunţate cu regulile de drept aplicabile, prevederi care, coroborate cu textele de lege sus indicate, conduc spre concluzia imposibilităţii formulării unor pretenţii noi în calea de atac, în sensul prezentării unor capete de cerere suplimentare.

Instanţa de control judiciar nu poate proceda la analizarea unor pretenţii noi, neinvocate în faţa instanţei de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la verificarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de petitele din cererea de chemare în judecată şi de argumentele şi apărările formulate de părţi în faza procesuală a fondului. Formularea unor astfel de cereri contravine dreptului la apărare prevăzut la art. 13 C. proc. civ., precum şi principiului contradictorialităţii reglementat de art. 14 din acelaşi cod, partea chemată în judecată în calitate de pârâtă neavând posibilitatea de a formula apărări şi de a administra probe faţă de pretenţiile reclamantului.

În speţă, reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere, ulterior precizată, prin care a solicitat, în esenţă, obligarea Ministerului Educaţiei la emiterea unui act administrativ care să să permită acordarea drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea didactică desfăşurată la distanţă în perioada 11-31.03.2020, indexate cu rata inflaţiei până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtului la plata daunelor morale cuantificate la suma de 4000 RON. În cuprinsul acţiunii nu a fost expus niciun petit referitor la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale în discuţie.

Pe cale de consecinţă, motivul de recurs invocat de recurentul-reclamant cu privire la dobânda legală, nefăcând obiectul cererii de chemare în judecată, nu poate fi analizat pentru prima dată în calea de atac a recursului, în raport de prevederile legale anterior citate.

Referitor la actualizarea drepturilor salariale restante cu rata inflaţiei, această pretenţie a constituit, într-adevăr, obiect al cererii de chemare în judecată, iar Înalta Curte constată că soluţia de respingere a fost în mod legal pronunţată de instanţa de fond. Câtă vreme prima instanţă a pronunţat o soluţie de obligare a Ministerului Educaţiei să efectueze operaţiunile administrative necesare, urmate de emiterea actului administrativ corespunzător, în scopul plăţii de către şcolile angajatoare a drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea didactică a reclamantului A. în perioada 11 - 31 martie 2020, iar nu să achite efectiv aceste drepturi salariale, pretenţia de actualizare cu rata inflaţiei era, corelativ, neîntemeiată şi a fost în mod corect respinsă.

În considerentele sentinţei recurate, prima instanţă a reţinut că pârâtului Ministerul Educaţiei nu-i revine obligaţia plăţii drepturilor salaiale, ci această obligaţie incumbă angajatorilor reclamantului, ministerul pârât având obligaţia de a asigura cadrul legal necesar acestor plăţi. Prin urmare, Înalta Curte constată că, atât timp cât faţă de pârât nu s-a stabilit o obligaţie de plată a vreunei sume de bani cu titlu de creanţă principală, în sarcina sa nu incumba nici plata unei creanţe accesorii, precum cea derivată din actualizarea sumei datorate în raport de rata inflaţiei, reclamantul având posibilitatea de a-şi satisface această pretenţie în raport cu angajatorii care vor achita efectiv sumele salariale restante.

În consecinţă, vor fi respinse, ca nefondate, criticile recurentului-reclamant vizând soluţia de respingere a cererii de actualizare a drepturilor salariale restante cu rata inflaţiei.

O altă soluţie se impune, însă, în ceea ce priveşte cel de-al doilea set de critici, referitoare la soluţia de respingere a cererii de plată a daunelor morale.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, deşi nu se poate nega disconfortul interior resimţit de reclamant ca urmare a situaţiei litigioase de faţă, totuşi acesta beneficiază de o reparaţie suficientă prin soluţia de obligare a pârâtului Ministerul Educaţiei la efectuarea operaţiunilor necesare şi emiterea actului administrativ care să-i permită încasarea drepturile salariale cuvenite pentru activitatea didactică prestată.

Contrar acestei opinii, Înalta Curte apreciază că în speţă au fost reflectate suficiente elemente care să îl îndreptăţească pe recurentul-reclamant la plata despăgubirii solicitate pentru prejudiciul moral suferit.

Potrivit legislaţiei şi jurisprudenţei instanţelor naţionale, daunele morale corespund atingerii aduse unor valori nepatrimoniale fără conţinut economic, precum cinstea, demnitatea, onoarea, viaţa familială, imaginea publică sau prestigiul profesional al persoanei vătămate, etc., scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie nici o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna, nici un venit nejustificat pentru victima acesteia. Spre deosebire de situaţia despăgubirilor pentru prejudiciul material, a căror întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, daunele morale nu pot fi cuantificate prin probe materiale certe, luându-se în considerare, pe de o parte, conduita autorităţii emitente a actului administrativ nelegal, tipic ori asimilat şi, pe de altă parte, diligenţele rezonabile ale persoanei lezate pentru a evita prejudiciul sau pentru a-i limita întinderea.

Pe de altă parte, legislaţia naţională prevede principiul reparării integrale a prejudiciului produs prin fapta civilă delictuală ori contractuală, conform art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., astfel că, în lipsa unor repere legislative clare şi explicite, în măsura în care existenţa faptei ilicite vătămătoare şi existenţa prejudiciului sunt dovedite, judecătorul are dreptul să aprecieze asupra modalităţii echitabile de reparare a prejudiciului moral, luând în calcul toate circumstanţele pricinii.

În contenciosul administrativ, prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 statuează în mod expres că, "În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru."

Aplicând aceste premise de ordin legislativ, jurisprudenţial şi doctrinar la speţa de faţă, Înalta Curte constată că reclamantul a reliefat existenţa unui prejudiciu moral suficient de însemnat încât să determine necesitatea stabilirii unei despăgubiri băneşti în sarcina autorităţii pârâte, cu titlu de reparaţie, simpla obligare a Ministerului Educaţiei la emiterea actului administrativ necesar achitării drepturilor salariale cuvenite reclamantului nefiind aptă să asigure repararea integrală a vătămării invocate de acesta.

Refuzul pârâtului de a dispune măsurile legale necesare pentru a asigura plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului pentru activitatea didactică efectiv prestată a condus la promovarea litigiului de faţă, a cărui durată s-a întins pe mai mult de 3 ani. În toată această perioadă, reclamantul, care nu a beneficiat de asistenţă din partea unui avocat şi nu are studii juridice de specialitate, a depus eforturi personale şi constante în a-şi susţine cauza, constând în documentare juridică, redactarea de cereri şi acte procesuale, deplasări la instituţiile competente şi înfăţişări la instanţele învestite cu soluţionarea cauzei, pentru depunerea actelor procesuale şi participarea la termenele de judecată stabilite pentru soluţionarea pricinii, în două cicluri procesuale.

Aceasta, în condiţiile în care recurentul-reclamant este o persoană în vârstă, cu multiple probleme de sănătate, conform documentelor medicale ataşate la dosar, astfel că toate aceste demersuri au presupus un grad însemnat de solicitare fizică şi psihică. Fiind lezate valori fără conţinut economic, intensitatea suferinţelor resimţite trebuie privită în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, iar în cazul reclamantului, caracteristicile personale evidenţiază o intensitate însemnată a disconfortului psihic şi fizic resimţit pe parcursul celor trei ani de procese.

Înalta Curte reţine că este întemeiat şi argumentul referitor la afectarea vieţii personale şi familiale, câtă vreme reclamantul a fost nevoit să aloce timp demersurilor procesuale, în detrimentul vieţii private.

Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei la realizarea procedurilor necesare asigurării plăţii activităţii didactice prestate de recurentul-reclamant nu asigură o satisfacţie echitabilă, nefiind în măsură să asigure acoperirea integrală a prejudiciului de natură morală suferit de recurentul-reclamant, fiind necesară şi acordarea unei despăgubiri băneşti pentru compensarea acestui prejudiciu.

În acest sens, Înalta Curte apreciază că suma de 4000 de RON solicitată prin cererea de chemare în judecată reprezintă o despăgubire justă şi proporţională cu vătămarea suportată de reclamant, aptă să asigure repararea integrală a prejudiciului, fără a avea caracter excesiv pentru pârâtul oligat la plată.

Pentru considerentele expuse, constatând că prima instanţă a făcut o greşită aplicare în speţă a prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., fiind astfel incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant, va casa în parte sentinţa recurată şi va obliga pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale să plătescă reclamantului A. despăgubiri în cuantum de 4.000 RON, reprezentând daune morale, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1743 din 14 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Obligă pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale să plătescă reclamantului A. despăgubiri în cuantum de 4.000 RON, reprezentând daune morale.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 decembrie 2023.