Prosecutor’s three-year case delay deemed within discretion; disciplinary appeal rejected

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.09.2022 sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei de respingere a plângerii sale înregistrate sub numărul C22-1227/26.08.2022 a inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare şi împotriva rezoluţiei de clasare date în lucrarea 22-2471/26.07.2022.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2281 din 5 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei oricărei alte instanţe de acelaşi grad.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta a arătat că se reţine prin hotărâre că ar fi susţinut în sesizarea sa pasivitatea organelor de urmărire penală, dar folosirea cuvântului i s-a atribuit în mod gratuit, întrucât nu are nicio legătură cu natura cauzei.

A mai susţinut recurenta că doamna procuror nu a întreprins niciun act o perioadă de doi ani şi unsprezece luni, deşi partea a sesizat de opt ori tergiversarea, depunând la dosar înscrisurile respective.

A menţionat recurenta că instanţa de fond trebuia să reţină că procurorul a lăsat în nelucrare totală o cauză penală foarte simplă, iar aceasta reprezintă o abatere disciplinară gravă şi s-ar fi impus o sancţiune pe măsură.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanţa de control judiciar cu o acţiune prin care a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei de respingere a plângerii sale înregistrate sub numărul C22-1227/26.08.2022 a inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare şi împotriva rezoluţiei de clasare date în lucrarea 22-2471/26.07.2022.

Soluţionând cauza, instanţa de fond a respins cererea ca neîntemeiată.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. invocat de recurentă este nefondat.

Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, că instanţa de fond a procedat la analiza cauzei, indicând aspectele de fapt şi temeiurile de drept pe baza cărora şi-a format opinia juridică.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, obligaţia instanţelor naţionale de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument. Acestea pot fi analizate grupat, iar răspunsul poate fi şi implicit, rezultând din considerentele exprimate în legătură cu chestiunile aflate în legătură directă.

Din această perspectivă, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, deoarece hotărârea prin care instanţa a soluţionat cauza în fond răspunde argumentelor decisive care conduc la o soluţie în acord cu considerentele, astfel încât să rezulte construcţia logico-juridică care a stat la baza formării convingerii instanţei.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanţă nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidenţa motivului de casare în discuţie, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanţă a dreptului material.

Altfel spus, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau străine de natura cauzei.

Lecturând hotărârea recurată, Înalta Curte constată expunerea raţionamentului logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată; în plus, din considerentele dezvoltate de prima instanţă nu rezultă a cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei, astfel încât un astfel de motiv de casare/nelegalitate nu este incident.

În consecinţă, pretinsa deficienţă în motivare imputată de partea recurentă sentinţei recurate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reţinută ca fiind fondată.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este nefondat.

Recurenta a invocat faptul că doamna procuror nu a întreprins niciun act o perioadă de doi ani şi unsprezece luni, iar partea a sesizat de opt ori tergiversarea cauzei, depunând la dosar înscrisurile respective.

În opinia recurentei, instanţa de fond trebuia să reţină că procurorul a lăsat în nelucrare totală o cauză penală foarte simplă, iar aceasta reprezintă o abatere disciplinară gravă şi s-ar fi impus o sancţiune pe măsură.

Înalta Curte reţine că verificarea existenţei indiciilor cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare nu se poate realiza cu depăşirea limitelor stabilite prin Constituţia României republicată, prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi prin Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor.

Analiza şi aprecierea asupra probatoriului şi, totodată, raţionamentul şi interpretarea normelor legale, precum şi argumentele de fapt şi de drept ce motivează soluţiile pronunţate în dosarele aflate în curs de instrumentare, constituie aspecte ce ţin de judecata propriu-zisă a cauzelor, susceptibile de a fi analizate în cadrul controlului de legalitate şi temeinicie, realizat cu ocazia căilor de atac exercitate în condiţiile legii.

Altfel spus, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, întrucât principiul independenţei procurorului presupune excluderea oricăror influenţe exercitate asupra acestuia cu privire la instrumentarea şi soluţionarea cauzelor penale cu care este învestit, principiu ce este corelat cu obligaţia procurorului de a se supune legii. În aceste condiţii, independenţa procurorului nu poate fi privită ca un privilegiu care să permită nesocotirea responsabilităţilor specifice funcţiei, limitele independenţei fiind raportate la cerinţa imperioasă privind respectarea legii.

Verificarea existenţei indiciilor cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare nu se poate realiza cu depăşirea limitelor stabilite prin art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, care prevăd că, în soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege; procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor şi procurorilor, intervenţia procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei.

Aceleaşi dispoziţii se regăsesc şi în art. 3 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, "Procurorii sunt independenţi în dispunerea soluţiilor, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Instanţa de control judiciar observă că, în raport cu reglementările prevăzute de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, analiza efectuată de Inspecţia Judiciară se raportează la faptele sesizate, şi nu la conţinutul abaterilor disciplinare la care se face referire în sesizare.

În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 14 alin. (2) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, potrivit cărora, "Verificările prealabile efectuate de inspectorii judiciari, ca urmare a unei sesizări, sunt, de regulă, limitate la aspectele semnalate.".

Aşa fiind, examinarea sesizării recurentei-reclamante s-a efectuat în concordanţă cu atribuţiile şi competenţele în materie, neexistând din partea autorităţii intimate o depăşire a limitelor marjei sale de apreciere conferite de lege.

În ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la tergiversarea cauzei, respectiv la nerespectarea principiului celerităţii în efectuarea urmăririi penale, instanţa de control judiciar apreciază că sunt neîntemeiate.

Raportat la volumul de activitate al magistratului şi la atribuţiile de natură administrativă care i-au fost repartizate în cadrul unităţii de parchet, Înalta Curte apreciază că intervalul de soluţionare a dosarului se încadrează în limitele marjei de apreciere de care beneficiază magistratul în organizarea activităţii de soluţionare a tuturor cauzelor cu care este învestit.

Astfel, dosarul a fost repartizat spre soluţionare doamnei procuror B. la data de 15.06.2021, la data de 10.06.2022 a fost întocmit de organele de cercetare penală referatul cu propunere de clasare a urmăririi penale, iar la data de 30.06.2022 doamna procuror a soluţionat dosarul prin emiterea ordonanţei de clasare.

Prin urmare, în mod corect a reţinut instanţa de fond că, din probele administrate, nu a rezultat că magistratul ar fi avut o abordare diferită în soluţionarea dosarului nr. x/2019, faţă de modalitatea constantă de lucru a acestuia, raportat la volumul de activitate, astfel încât nu se poate reţine existenţa unor indicii privind elementele constitutive ale vreunei abateri disciplinare.

În consecinţă, din documentaţia administrativă existentă la dosarul cauzei nu a rezultat că, în cursul urmării penale cauza ar fi fost lăsată în nelucrare, iar această împrejurare ar fi imputabilă procurorului care efectuează urmărirea penală.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2281 din 5 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2281 din 5 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 14 decembrie 2023.