Insurer prevails on appeal: guarantee fund ordered to pay statutory interest on delayed insurance claim after annulled rejection

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin acţiunea înregistrată la data de 31 martie 2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, să se constate existenţa unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluţionarea cererii de plată nr. x/19.02.2016 şi să se dispună obligarea pârâtului la soluţionarea, de îndată, acestei cereri de plată, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin cererea adiţională depusă la data de 31.08.2021, reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004, la plata despăgubirilor către reclamantă pentru acoperirea prejudiciului cauzat acesteia prin respingerea cererii de plată, constând, în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele aplicabile în materia asigurărilor, respectiv 0,1% pe zi întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011, evaluate ca având un cuantum de 5116,13 RON până la data de 08.09.2021 şi, în continuare, până la data plăţii efective, iar în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 563 din 16 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile dar şi cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor - FGA, ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamanta A. S.A., prin care, evocând incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii introductive de instanţă, astfel cum a fost modificată. De asemenea, recurenta a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea căii de atac promovate, recurenta - reclamantă a învederat că hotărârea primei instanţei a fost pronunţată cu aplicarea greşită şi încălcarea normelor de drept material care stabilesc condiţiile în care poate fi angajată răspunderea patrimonială a autorităţii publice.

A arătat recurenta că FGA avea obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru deschiderea dosarului de daună, efectuarea verificărilor necesare şi urmarea procedurii de plată a despăgubirilor, cu respectarea prevederilor legale şi contractuale incidente, creanţele de asigurare instrumentate de FGA fiind creanţe invocate de recurentă împotriva B. în calitatea sa de asigurător RCA. Prin urmare, procedura de lichidare şi plată a creanţelor, raportat la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 trebuia să se facă cu respectarea cadrului contractual şi legal aplicabile asigurărilor de tip RCA. Cu toate acestea, prin decizia nr. 14452/03.05.2018, emisă la mai bine de 2 ani de la depunerea cererii de plată, FGA a respins în mod nejustificat cererea de plată a A.. Faţă de decizia de respingere, A. a promovat acţiunea în contencios administrativ ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 Prin decizia ICCJ din 13.10.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2018, decizia FGA nr. 14452/03.25.2018 a fost anulată ca nelegală, instanţele de judecată reţinând că motivul pentru care FGA a respins cererea de plată a A. a fost unul nelegal. Totodată, FGA a fost obligat să reanalizeze pe fond cererea de plată, iar în urma unei astfel de analize, intimatul - pârât a recunoscut dreptul A. la despăgubiri. Plata despăgubirilor nu face decât să certifice prejudiciul.

În opinia recurentei, în cauza pendinte, actul administrativ nelegal este decizia FGA nr. 14452/03.25.2018, ce reprezintă prima manieră de soluţionare dată de FGA cererii de plată a A., în sensul respingerii acesteia şi care a fost anulat prin hotărâre judecătorească. Faptul că printr-o astfel de hotărâre intimatul - pârât FGA nu a fost obligat direct la plată, ci la analiza pe fond nu poate conduce la concluzia că răspunderea FGA nu poate fi angajată, deoarece o atare abordare ar reprezenta o nesocotire a puterii de lucru judecat a hotărârilor prin care a fost declarată nelegală decizia FGA nr. 14452/2018.

Cât priveşte condiţia existenţei unui prejudiciu, recurenta a învederat că prima instanţă a aplicat eronat prevederile art. 1535 alin. (1) C. civ., raportat la aspectele de fapt incidente în cauza pendinte, câtă vreme, ori de câte ori prejudiciul constă în lipsa de folosinţă asupra unei sume de bani, daunele datorate de cel în culpă se ridică la nivelul convenit de părţi sau stabilit de lege. În acest sens, recurenta a arătat că FGA a procedat la analizarea pe fond a cererii de plată abia după anularea deciziei FGA nr. 14452, respectiv la mai bine de 5 ani de la data la care trebuie să fie efectiv achitate despăgubirile. Aşadar, prin soluţia dată cererii de plată prin decizia nr. 14452, FGA a lipsit A. de folosinţa sumelor de bani la care era îndreptăţit cu titlu de despăgubiri pentru o perioadă de peste 5 ani.

A mai opinat recurenta că legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu este indubitabilă, câtă vreme întârzierea în soluţionarea cererii a fost generată şi de modalitatea în care FGA a soluţionat cererea de plată prin decizia nr. 14452.

Cât priveşte culpa FGA, recurenta a apreciat că aceasta este una evidentă, întrucât FGA, ca structură de garantare creată de lege tocmai cu scopul de a asigura plata creanţelor de asigurare aparţinând unui asigurător falit, avea obligaţia ca, în îndeplinirea obligaţiilor sale, să acţioneze în deplină concordanţă cu prevederile legale. În realitate însă, FGA nu a făcut decât să tergiverseze nepermis de mult soluţionarea cererilor de plată, lipsind A. de o sumă semnificativă de bani.

Acţionând cu încălcarea chiar a scopului pentru care a fost creat, FGA a interpretat greşit prevederile legale, cu ignorarea impactului pe care această atitudine l-ar putea produce pe piaţa asigurărilor.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică, învederând, în esenţă, urmare unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, că nu este succesor în drepturi al asigurătorului în faliment, iar Legea nr. 213/2015 nu prevede sancţiunea penalităţilor de întârziere, lipsa unui termen de soluţionare fiind o omisiune asumată de legiuitor.

Totodată, intimatul - pârât a arătat că, în cauza de faţă, termenul rezonabil de soluţionare a cererii reclamantei nu a fost încălcat, având în vedere că FGA a înregistrat peste 100.000 cereri începând cu 29.08.2015 numai pentru asiguratorul B., iar până la data de 28.04.2016 s-a aflat în imposibilitate legală de a face orice plaţi către creditorii de asigurări, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, legea condiţionând plăţile FGA de rămânerea definitivă a hotărârii privind falimentul asigurătorului.

În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, iar nu a art. 3 alin. (3) din acelaşi act normativ, intimatul - pârât a arătat că acordarea dobânzii legale penalizatoare, indiferent de temeiul legal luat în considerare, este greşita, întrucât, în cauză, nu există o hotărâre judecătorească definitivă prin care instanţele să fi constatat, în prealabil, că FGA are obligaţia de a soluţiona cererea de plată într-un anumit termen. În opinia intimatului, în cauză nu se face dovada situaţiei premisă pentru acordarea despăgubirilor în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, neexistând legătură de cauzalitate între nelegala respingere a cererii de plată pentru depăşirea plafonului de 450.000 RON prevăzut de Legea nr. 213/2015 prin Decizia 14462/03.05.2018 şi neîndeplinirea obligaţiei de soluţionare a cererii într-un anumit termen.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 475 alin. (2) şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 27 octombrie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 13 decembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente şi aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Răspunzând punctual criticilor aduse de recurenta - reclamantă A. S.A. ("A.") sentinţei atacate, Înalta Curte consideră fondate criticile subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta a invocat eronata aplicare şi interpretare a normelor de drept material privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice şi repararea prejudiciilor cauzate de actul administrativ nelegal.

Din circumstanţele concrete ale cauzei se reţine că recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care, ulterior modificării acesteia, a solicitat, în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA") la plata despăgubirilor aferente acoperirii prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată nr. x/19.02.2016 (ce viza suma de 2479,66 RON). Reclamanta a apreciat că acest prejudiciu constă, în principal, în penalităţi în cuantumul de 0,1% pe zi întârziere (conform Ordinului CSA nr. 14/2011) de la data 20.03.2016 (data la care, în opinia reclamantei, ar fi trebuit să fie soluţionată cererea de plată) şi până la data plăţii efective, iar în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

Pe cale de consecinţă, contrar celor reţinute de prima instanţă, fapta clamată de reclamantă nu a fost doar cea a întârzierii în soluţionarea cererii de plată indicate mai sus, ci şi cea a emiterii, de către pârâtul FGA, a deciziei nr. 14452/03.05.2018, de neacordare a despăgubirii solicitate, drept demers care a generat prejudiciul constând în lipsa de folosinţă asupra sumei de bani cerute cu titlu de creanţă de asigurare prin cererea de plată, urmare emiterii actului administrativ nelegal.

Plecând de la aceste repere ale demersului de învestire a instanţei de contencios administrativ, Înalta Curte reaminteşte că răspunderea pentru prejudiciile cauzate de o autoritate publică în condiţiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004, prin emiterea unui act administrativ nelegal, este o răspundere patrimonială de drept administrativ, ce se antrenează în prezenţa condiţiilor generale ale răspunderii delictuale prevăzute de C. civ.

Potrivit art. 1349 C. civ.:

"(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral", iar potrivit art. 1357, "(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă".

Astfel, pentru naşterea obligaţiei de reparare trebuie să fie întrunite trei dintre condiţiile răspunderii civile, toate făcând parte din categoria condiţiilor obiective: existenţa unui prejudiciu cert, existenţa unei fapte ilicite extracontractuale şi a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu. În ce priveşte vinovăţia, ea nu este o condiţie necesară pentru admiterea acţiunii în repararea prejudiciului, introdusă de cel prejudiciat împotriva autorităţii publice răspunzătoare.

De asemenea, întrucât posibilitatea persoanei vătămate de a solicita despăgubiri în temeiul Legii nr. 554/2004 a fost constant calificată drept o expresie a contenciosului subiectiv de plină jurisdicţie, aspect care presupune, în prealabil, o verificare nu doar a caracterului nelegal al actului administrativ, ci şi a vătămării produse părţii care se adresează instanţei, dreptul la despăgubiri fiind accesoriu acţiunii în anularea actului administrativ, în cazul cererii de despăgubire formulată în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 (ce reprezintă calea procesuală de excepţie, la care se recurge atunci când reclamantul nu avea, în mod rezonabil, posibilitatea să cunoască întinderea pagubei încă de la data formulării acţiunii în anulare) nu sunt aplicabile nici prevederile Legii nr. 213/2015 şi nici cele ale art. 7 din Legea nr. 554/2004, referitoare la obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile, nefiind, astfel, necesară formularea unei cereri de plată a despăgubirilor (penalităţi/dobânzi) care să fi fost adresată, anterior învestirii instanţei, de către recurenta - reclamantă A. intimtatului - pârât FGA.

În cauză, prin decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, pârâtul a respins mai multe cereri de plată formulate de A. pentru suma de 7.913.561,09 RON, inclusiv cererea de plată a sumei de 2479,66 RON (cu nr. x/19.02.2016 şi care a dus la formarea dosarului unic FGA x, indicat în cuprinsul borderoului anexat 2 la decizia nr. 14452/03.05.2018 la poziţia 158), sub motiv că acestui creditor de asigurare i-ar fi fost aprobate la plată şi plătite din disponibilităţile Fondului de Garantare a Asiguraţilor suma de 450.000 RON reprezentând limită maximă prevăzută de Legea nr. 213/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 4902/27.11.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 4644/13.10.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal de respingere a recursului, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost anulată decizia nr. 14452/03.05.2018, a fost obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă şi menţionate în borderoul nr. 2 anexat deciziei cu privire la suma de 7.913.561,09 RON şi a fost respinsă acţiunea, în rest, ca neîntemeiată.

În motivare, instanţa respectivă a reţinut, între altele, inclusiv că «(…) plafonul de garantare prevăzut de dispoziţiile art. 4 lit. e) şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 nu poate face abstracţie de definirea creditorului, prin raportare la câte un singur contract de asigurare. (…) plafonul de 450.000 de RON este incident pentru drepturile izvorâte primar dintr-un singur contract de asigurare încheiat cu debitorul falit», respectiv «consecinţa nelegalităţii deciziei nu poate fi obligarea directă a Fondului la plata sumei pretinse sau la emiterea unei decizii de aprobare a plăţii acesteia. (…) pârâtul nu a analizat fondul celor 435 de drepturi pretinse de parte, rezumându-se la a emite o singură decizie de respingere globală prin prisma reţinerii depăşirii plafonului de garantare. (…) a proceda altfel şi a obliga direct pârâtul la plata sumei pretinse sau la emiterea unui act administrativ prin care să aprobe plata acesteia, Curtea consideră că ar imixtiona în activitatea Fondului, negându-i posibilitatea de a evalua pe fond cererile de plată».

În acest context, Înalta Curte constată că, în urma demersului judiciar privind contestaţia formulată împotriva deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, instanţa de judecată a anulat în mod definitiv acest act administrativ, cu obligarea intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la analiza pe fond a cererilor de plată, fără însă a fi confirmată sau infirmată existenţa creanţei litigioase din cauza dedusă judecăţii.

Aşadar, creanţa principală - 2479,66 RON - solicitată de A. în calitate de creditor de asigurări nu a fost nici confirmată, nici infirmată de către instanţa judecătorească, motiv pentru care, dreptul pretins de A. la acordarea accesoriilor solicitate sub forma penalităţii de întârziere sau a dobânzii legale nu a devenit actual câtă vreme nu s-a decis asupra existenţei sau inexistenţei dreptului la acordarea sumei de 2479,66 RON în beneficiului părţii reclamante.

Însă, Înalta Curte constată că, în urma reanalizării cererii de plată nr. x/19.02.2016, la data de 29.10.2021 pârâtul FGA a procedat la plata către A. a unor creanţe de asigurări, inclusiv a sumei de 1530 RON, ce reprezintă parte din suma de 2479,66 RON, ce a fost solicitată prin cererea de plată indicată mai sus (conform extrasului de cont nr. 222 din 01.11.2021 - dosar de fond). În acest context, se reţine confirmarea, chiar de către pârât, a îndreptăţirii A. la plata sumei de 1530 RON.

În raport de aceste repere, respingerea cererii de plată prin decizia FGA nr. 14452/03.05.2018 a împiedicat creditorul de asigurări să se bucure de folosinţa dreptului pretins (în limitele recunoaşteii sumei de 1530 RON) pentru perioada 03.05.2018 (prima analiză a cererii de plată, finalizată cu soluţionarea cererii în sensul respingerii acesteia prin decizia nr. 14452/03.05.2018) - 29.10.2021 (reanalizarea cererii de plată, finalizată cu admiterea sa în sensul achitării sumei amintite).

Concluzionând, Înalta Curte constată că odată anulată, prin hotărâre judecătorească definitivă, decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, în sarcina părţii pârâte se reţine o faptă ilicită constând în emiterea unui act administrativ unilateral nelegal, prin care Fondul de Garantare a Asiguraţilor a întârziat folosinţa de către partea reclamantă a sumei de 1530 RON, cu titlu de creanţă de asigurări.

De esenţa acţiunii de contencios administrativ este nu doar anularea actului administrativ nelegal, ci şi repararea prejudiciului suferit de persoana vătămată.

În cauza de faţă, o dimensiune a respectivului prejudiciu rezidă în creanţa de asigurări, în limita recunoscută de pârât, anume suma de 1530 RON, ce a fost, însă, reparată prin achitarea sa benevolă de către FGA la data de 29.10.2021.

Cu toate acestea, nu se poate contesta faptul că întârzierea generată de FGA în achitarea sumei de 1530 RON către A. a avut ca efect lipsirea creditorului de folosinţa sumei respective, ce reprezintă, la rândul său, un prejudiciu suferit de reclamantă.

Aşadar, repararea prejudiciului prin acordarea despăgubirilor ca urmare a anulării unui act administrativ (decizia FGA nr. 14452/03.05.2018) corespunde specificului acţiunii de contencios administrativ pentru perioada 03.05.2018 - 29.10.2021, exercitată în forma subsidiară prevăzută de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Nu la aceeaşi concluzie se poate ajunge şi în ceea ce priveşte perioada anterioară datei de 03.05.2018, câtă vreme, faţă de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, lipseşte hotărârea judecătorească definitivă care să cenzureze pretinsul act administrativ asimilat nelegal (nesoluţionare în termen sau refuz nejustificat de soluţionare), imputat de reclamanta A. în sarcina pârâtului FGA ulterior împlinirii unui termen de 30 de zile calculat de la data înregistrării cererii de plată.

În acest context, Înalta Curte subliniază că, prin efectul cererii adiţionale de modificare a obiectului acţiunii introductive de instanţă, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, partea reclamantă a solicitat acordarea despăgubirilor, ceea ce implică premisa legală esenţială a existenţei unei hotărâri judecătoreşti privind cenzurarea unui act administrativ tipic sau asimilat emis de pârât. Or, o astfel de hotărâre judecătorească există doar în sensul anulării deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, deci pentru perioada începând cu data emiterii actului administrativ nelegal, fără ca partea reclamantă să demonstreze existenţa sa şi cu privire la conduita Fondului de Garantare a Asiguraţilor manifestată între data înregistrării cererii de plată (19.02.2016) şi data emiterii deciziei anulate din 03.05.2018.

Astfel, admiţând existenţa faptei ilicite a FGA prin emiterea deciziei nr. 14452/03.05.2018, Înalta Curte identifică şi prejudiciul suferit a cărui compensare corespunde dobânzii legale aferente sumei de 1530 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar:

"(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale. (3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.", art. 1 alin. (3) din actul normativ amintit arătând că "Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare".

Contrar celor evocare de recurenta - reclamantă, în cauza pendinte nu poate fi reţinută incidenţa prevederilor art. 64 alin. (4) din Norma aprobată prin Ordinul nr. 14/2011 (sau art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014), coroborate cu art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, ce reglementează conţinutul contractului de asigurare RCA din perspectiva penalităţilor aplicabile în caz de neplată, întrucât, după cum s-a arătat şi mai sus, răspunderea administrativ patrimonială reglemenatată de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este una extracontractuală şi, în situaţia particulară incidentă în cauza pendinte, o atare răspundere derivă din fapta ilicită cauzatoare de prejudicii constând în emiterea unui act administrativ nelegal (decizia FGA nr. 14452/03.05.2018).

De asemenea, se reţine că, deşi este adevărat că recurenta-reclamantă a primit plata despăgubirii pentru riscul produs (1530 RON), în cazul plăţii dobânzii legale, legătura de cauzalitate se grevează pe fapta FGA care a emis un act administrativ nelegal ce a generat o întârziere în analizarea pe fond a cererii de plată şi în achitarea sumei solicitate prin cererea de plată înregistrată la data de 19.02.2016 sub nr. x. Astfel, raportul de cauzalitate este neîndoielnic, actul administrativ emis în mod nelegal împiedicând reclamanta să beneficieze de folosinţa creanţei de asigurări în cuantum de 1530 RON pentru perioada 03.05.2018 - 29.10.2021.

În consecinţă, despăgubirea ce se cuvine părţii reclamante va fi la nivelul dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 1530 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021.

În sfârşit, dincolo de faptul că, după cum s-a arătat şi mai sus, în cazul răspunderii administrativ-patrimoniale vinovăţia nu trebuie dovedită, apărările intimatului - pârât privind lipsa culpei FGA nu pot fi valorificate nici drept elemente care ar indica prezenţa unor circumstanţe exoneratoare de răspundere. În acest sens, Înalta Curte reţine că emiterea deciziei nr. 14452/03.05.2018 a fost rezultatul unei conduite culpabile a FGA în interpretarea Legii nr. 213/2015, pârâtul alegând să promoveze, prin actele emise, o interpretare a textului legal defavorabilă creditorilor de asigurări, ce nu a fost confirmată prin mecanismul dezlegării unei chestiuni de drept ce a format obiecul deciziei nr. 29 din 02.03.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Totodată, Înalta Curte reţine că soluţiile primei instanţe de respingere a excepţiei inadmisibilităţii şi a excepţiei prescripţiei nu au fost atacate de intimat cu recurs, astfel încât au intrat în puterea lucrului judecat, nemaiputând fi analizate în recurs. Pentru aceste motive, soluţiile primei instanţe date excepţiilor vor fi menţinute.

Faţă de considerentele mai sus expuse, în temeiul prevederilor art. 497 C. proc. civ., precum şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte, sentinţa recurată şi rejudecând, va admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi va obliga pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să plătească reclamantei A. S.A. dobânda legală stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, aferentă valorii despăgubirii recunoscute de pârât cu privire la cererea de plată nr. x/19.02.2016, pentru perioada 03.05.2018 - 29.10.2021, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.

De asemenea, observând cererea recurentei - reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată atât pentru faza procesuală a fondului, cât şi în recurs, în temeiul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite în parte şi va obliga pârâtul la plata către partea reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1911,52 RON pentru fond şi recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 350 RON achitată în faza de judecată a fondului (conform dovezilor de la filele x ale dosarului primei instanţe), 100 RON taxă judiciară de timbru achitată în faza de judecată a recursului (conform dovezilor de la dosarului de recurs), 879,18 RON onorariu de avocat în fond (conform dovezilor de la filele x ale dosarului primei instanţe) şi 582,34 RON onorariu de avocat în recurs (conform dovezilor de la filele x ale dosarului de recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 563 din 16 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să plătească reclamantei A. S.A. dobânda legală stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, aferentă valorii despăgubirii recunoscute de pârât cu privire la cererea de plată nr. x/19.02.2016, pentru perioada 03.05.2018 - 29.10.2021.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Obligă intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către recurenta - reclamantă A. S.A. a sumei de 1911,52 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în fond şi recurs.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.