Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5982/2023 AI generated

Validity of correspondence voting for ordinary sessions of a professional order council under statutory physical presence requirements

Case Number Decizia nr. 5982/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, finalizing the decision that favors the individual members who challenged the organization's statutory body; consequently, the first-instance ruling canceling the disputed resolution remains in force, and the appellant was ordered to pay approximately 3,228 RON in litigation costs to the prevailing party. The dispute involved an administrative challenge by six individual members against a professional dental technicians' order, seeking the annulment of a National Council resolution passed on April 3, 2018, via correspondence voting. The core legal issue was whether the Executive Board’s adoption of a correspondence voting procedure, relying on a specific statutory delegation, validly transformed an ordinary session—which legally required physical presence—into a remote one. The court held that the statutory provision mandating physical presence for ordinary sessions could not be overridden by a subordinate regulation created by the Executive Board, which lacked the authority to modify the fundamental procedural requirements of the Council, thereby rendering the resolution illegal and void.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 453 C. proc. civ, art. 452 C. proc. civ; Validity of correspondence voting for ordinary sessions of a professional order council under statutory physical presence requirements: The dispute involved an administrative challenge by six individual members against a professional dental technicians' order, seeking the annulment of a National Council resolution passed on April 3, 2018, via correspondence voting. The core legal issue was whether the Executive Board’s adoption of a correspondence voting procedure, relying on a specific statutory delegation, validly transformed an ordinary session—which legally required physical presence—into a remote one. The court held that the statutory provision mandating physical presence for ordinary sessions could not be overridden by a subordinate regulation created by the Executive Board, which lacked the authority to modify the fundamental procedural requirements of the Council, thereby rendering the resolution illegal and void.

Keywords

AI generated
procedural requirement executive body challenge of administrative decisions validity of elections order to pay ordinary proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 452 C. proc. civ.

Procedural basis for the obligation to pay litigation costs imposed on the losing party.

art. 453 C. proc. civ.

Procedural basis for the calculation and assessment of litigation costs awarded to the prevailing party.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 iunie 2018, pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâtul Ordinul Tehnicienilor Dentari din România ("OTDR"), au solicitat:

(i) anularea integrală a Hotărârii Consiliului Naţional al ODTR, din data de 03.04.2018, pentru motive de nulitate a procedurii, precum şi pentru motive de nelegalitate;

(ii) repunerea părţilor în situaţia anterioară şi reluarea dezbaterilor pentru adoptarea hotărârilor în concordanţă cu dispoziţiile legale în materie;

(iii) obligarea pârâtului ODTR la plata cheltuielilor de judecată (taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţi).

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 155 din 04 octombrie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

1.3. Prin încheierea nr. 2925 din 28 noiembrie 2018, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestui conflict.

1.4. Prin decizia nr. 178 din 30 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

1.5. Cauza a fost reînregistrată la data de 12 martie 2019, pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018*.

1.6. În cauză au fost formulate cereri succesive de intervenţie accesorie în interesul pârâtului, de către petenţii G. şi H., care au fost respinse de prima instanţă ca inadmisibile, soluţii menţinute în recurs de către ÎCCJ-SCAF. Pe perioada soluţionării recursurilor declarate împotriva respingerii ca inadmisibile a acestor cereri de intervenţie accesorie, judecata cauzei a fost suspendată în perioadele 09.10.2019 - 01.07.2020, 21.10.2020 - 12.05.2021.

Petenta I. a formulat, de asemenea, o cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului, faţă de care prima instanţă, constatând exercitarea abuzivă a dreptului procesual de intervenţie în favoarea uneia dintre părţi, prin încheierea din 12 mai 2021 a sancţionat acest abuz procesual prin neluarea în seamă a cererii de intervenţie.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 115 din 09 iunie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins, ca nefondată, cererea pârâtului de repunere pe rol a cauzei;

(ii) a respins, ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii;

(iii) a admis acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâtul Ordinul Tehnicienilor Dentari din România;

(iv) a anulat hotărârea din data de 03.04.2018, emisă de Consiliul Naţional al Ordinului Tehnicienilor Dentari din România;

(v) a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 1550 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 50 RON reprezintă taxa judiciară de timbru, iar 1500 RON reprezintă onorariu de avocat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 115 din 09 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ordinul Tehnicienilor Dentari din România, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, pârâtul susţine că sentinţa este pronunţată cu greşita aplicare a prevederilor legale speciale şi a prevederilor statutare care stabilesc un mandat statutar acordat Biroului Executiv al Consiliului Naţional pentru a stabili procedura de vot în cazul votului prin corespondenţă, printr-o normă de trimitere din cuprinsul art. 47 din Statutul OTDR. Instanţa de fond nu a avut în vedere prevederile paragrafelor 7 şi 8 ale acestui articol, care cuprind norme speciale referitoare la desfăşurarea votului prin corespondenţă, ci doar pe cele din art. 35-38 şi art. 47 paragrafele 1 şi 2 din Statut.

Referitor la lipsa de interes a reclamanţilor în promovarea acţiunii invocată în faţa instanţei de fond, arată că, la data de 19.05.2018, Consiliul Naţional a reaprobat conţinutul hotărârii din 03.04.2018, atacată în prezenta cauza, iar reclamanţii au participat la şedinţă şi nu au ridicat obiecţii, astfel că nu se observă folosul practic şi interesul urmărit de reclamanţi. Instanţa de fond a evitat a se pronunţa asupra acestei excepţii, astfel cum nu s-a pronunţat nici cu privire la cererea de intervenţie accesorie formulată de petenta I., astfel că recursul trebuie considerat a fi îndreptat şi împotriva acestei soluţii de respingere a cererii de intervenţie.

Apreciază recurentul-pârât că instanţa de fond a ignorat principiul tempus regit actum. Ordinea de zi a şedinţei Biroului Executiv din 23.02.2018 prevedea la pct. 6 aprobarea procedurii de vot prin corespondenţă, conform art. 47 par. 7 şi 8 din Statutul OTDR, care mandatează Biroul Executiv al Consiliului Naţional al OTDR să elaboreze şi să aprobe Regulamentul intitulat Procedura de vot prin corespondenţă pentru Consiliul Naţional din 03.04.2018. Regulamentul de vot prin corespondenţă a fost adoptat la 23.02.2018 şi a devenit operaţional imediat, iar hotărârea din 03.04.2018 a fost adoptată în condiţiile acestui regulament.

Susţine că reclamanţii au indus instanţa de fond în eroare, invocând un alt regulament decât regulamentul special aplicabil şedinţelor şi votului prin corespondenţă. La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri pe care instanţa de fond a omis a le observa, respectiv: Decizia Biroului Executiv din 23.02.2018 prin care s-a aprobat procedura de vot prin corespondenţă pentru şedinţa Consiliului Naţional al OTDR din 03.04.2018; Decizia Biroului Executiv nr. 1/16.03.2018 prin care s-au aprobat ordinea de zi a şedinţei din 13.04.2018, modelul convocatorului şi al buletinului de vot prin corespondenţă, prezidiul de şedinţă, componenţa secretariatului tehnic şi valoarea indemnizaţiei de şedinţă; Decizia Biroului Executiv nr. 2/16.03.2018, prin care s-a aprobat Regulamentul electoral 2016 al OTDR pentru alegerea membrilor Consiliului Naţional al OTDR şi a membrilor Biroului Executiv al Consiliului Naţional al OTDR, în forma consolidată.

Raportat la prevederile art. 47 paragraful 8 din Statutul OTDR, consideră că instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii, când a reţinut că Biroul Executiv al Consiliului Naţional ar fi modificat statutul şi regulamentul, respectiv că ar fi luat decizii contrare acestora, reţinând, astfel, o situaţie de fapt eronată. În realitate, Biroul Executiv a făcut aplicarea întocmai a Statutului OTDR atunci când a elaborat şi aprobat, la 16.02.2018, Regulamentul pentru votul prin corespondenţă.

4. Apărările formulate în cauză

În dosarul instanţei de recurs au fost depuse întâmpinări de către intimaţii-reclamanţi C., F., B., D. şi A., care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că singurele critici ce ar putea fi subsumate acestui text de lege sunt cele referitoare la neanalizarea de către instanţa de fond a chestiunii vizând lipsa interesului reclamanţilor de a solicita anularea hotărârii din 03.04.2018, respectiv neanalizarea cererii de intervenţie accesorie formulată de petenta I..

În prim rând, Înalta Curte constată că în faţa instanţei de fond recurentul-pârât nu a invocat, prin întâmpinare, excepţia lipsei de interes în susţinerea acţiunii, invocând doar excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Chestiunea interesului procesual nu a fost invocată nici pe calea unei apărări în cuprinsul întâmpinării şi, totodată, nu se regăseşte nici în cuprinsul altui act procesual depus de pârâtul OTDR. În consecinţă, câtă vreme instanţa de fond nu a fost sesizată cu analiza unei astfel de excepţii/apărări, criticile recurentului-pârât sunt nefondate, neputându-se reţine o omisiune a instanţei de fond în sensul neanalizării tuturor susţinerilor şi apărărilor părţilor.

În al doilea rând, în ceea ce priveşte cererea de intervenţie accesorie formulată de petenta I. în interesul pârâtului OTDR, Înalta Curte reţine că, prin încheierea din 12 mai 2021 (ce face parte integrantă din sentinţa recurată), curtea de apel a sancţionat exercitarea abuzivă a dreptului procesual de intervenţie în favoarea uneia dintre părţi, prin neluarea în seamă a cererii de intervenţie. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta I., iar prin decizia nr. 1242 din 2 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul, ca inadmisibil, reţinând că încheierea de amânare a pronunţării nu poate fi atacată decât odată cu fondul. Ulterior, titulara cererii de intervenţie nu a mai declarat recurs, după comunicarea sentinţei civile pronunţate pe fondul cauzei.

Revenind la recursul declarat de pârâtul OTDR, Înalta Curte constată, pe de-o parte, că acesta nu este titularul cererii pretins nesoluţionate, iar pe de altă parte că este contestată doar generic soluţia instanţei de fond asupra cererii de intervenţie accesorie formulată de petenta I., fără a se indica în ce modalitate sunt greşite considerentele ce susţin această soluţie. Astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii din 12 mai 2021, Curtea de Apel Craiova a detaliat contextul în care a fost formulată cea de-a treia cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului, identică cu primele două, care au fost respinse, definitiv, ca inadmisibile; totodată, a arătat că formularea acestor cereri s-a făcut în scopul suspendării soluţionării cauzei, intenţia fiind aceea de tergiversare a cauzei, motiv pentru care abuzul procesual va fi sancţionat prin neluarea în seamă a cererii. Or, recurentul-pârât nu a prezentat niciun contraargument împotriva acestor considerente, limitându-se la a afirma ca instanţa de fond nu a analizat cererea de intervenţie accesorie, dar fără a expune un raţionament juridic care să contrazică cele reţinute de instanţă.

Înalta Curte mai reţine că recurentului îi revine obligaţia prezentării exprese a criticilor de nelegalitate formulate împotriva hotărârii judecătoreşti contestate, instanţa de recurs neavând dreptul de a complini lipsurile cererilor părţilor, ci doar de a analiza calea de atac în limitele susţinerilor acestora. Cum recurentul-pârât OTDR nu a prezentat niciun argument concret la adresa soluţiei instanţei de fond, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, şi critica vizând cererea de intervenţie accesorie formulată de petenta I..

În consecinţă, vor fi respinse toate criticile subsumate de pârât cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la criticile circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în esenţă, pârâtul OTDR a susţinut că prima instanţă ar fi aplicat greşit prevederile art. 47 din Statutul Ordinului, doar prin raportare la paragrafele 1 şi 2 ale acestui articol, omiţând paragrafele 7 şi 8, care cuprind norme speciale referitoare la desfăşurarea votului prin corespondenţă şi la mandatarea expresă a Biroului Executiv în sensul elaborării normelor referitoare la exprimarea votului prin corespondenţă. A susţinut că, în temeiul acestor prevederi, Biroul Executiv a adoptat, la 23.02.2018, Regulamentul de vot prin corespondenţă, iar ulterior, în temeiul acestui regulament, a fost adoptată Hotărârea Consiliului Naţional din 03.04.2018, contestată în cauză.

Înalta Curte constată că aceste argumente nu sunt relevante faţă de motivele de nelegalitate invocate de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată. Aceştia au solicitat anularea Hotărârii Consiliului Naţional al OTDR din data de 03.04.2018, contestând modalitatea de organizare şi desfăşurare a şedinţei ordinare prin corespondenţă, iar nu exprimarea votului în această modalitate. Astfel fiind, analiza instanţei de fond nu a vizat legalitatea modalităţii de transmitere a votului prin corespondenţă, din perspectiva abilitării Biroului Executiv, în temeiul art. 47 paragrafele 7 şi 8 din Statutul OTDR, de a adopta un regulament care să prevadă această modalitate de vot, ci legalitatea desfăşurării unei şedinţe ordinare fără participarea fizică a membrilor Consiliului Naţional, respectiv prin considerarea ca fiind îndeplinită condiţia prezenţei în urma transmiterii votului prin corespondenţă.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente cauzei, fiind corectă concluzia nelegalităţii Hotărârii din 03.04.2018, în raport de dispoziţiile art. 34 alin. (3) din Legea 96/2007, art. 34-38 şi art. 47 din Statutul OTDR şi art. 14-25 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a OTDR.

Potrivit art. 34 alin. (3) din Legea 96/2007 privind exercitarea profesiei de tehnician dentar, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Tehnicienilor Dentari din România, Consiliul Naţional se întruneşte în sesiuni anuale, ordinare şi extraordinare, iar prevederile art. 47 din Statutul OTDR stabilesc condiţiile în care se desfăşoară fiecare din aceste adunări. În speţă, sesiunea din data de 03.04.2018 a fost una ordinară, iar din cuprinsul legii şi a statutului nu rezultă existenţa unei norme care să permită desfăşurarea sesiunilor ordinare altfel decât prin prezenţa fizică a membrilor, doar în cazul sesiunilor extraordinare art. 47 paragraful 2.1. din Statut prevăzând că acestea se pot desfăşura şi on-line.

Potrivit art. 47 paragraful 8 din Statut, "membrii Consiliului Naţional îşi pot exprima votul asupra unor decizii prin corespondenţă, inclusiv în format electronic, prim mandat speciali/împuternicire, cu respectarea dispoziţiilor şi normelor elaborate de BE al OTDR". În temeiul acestei prevederi statutare, Biroul Executiv a adoptat, la 26.02.2018, Procedura de vot prin corespondenţă pentru CN al OTDR din 03.04.2018, în cuprinsul căreia s-a menţionat că va fi considerat prezent membrul Consiliului Naţional de la care s-a primit originalul buletinului de vot prin corespondenţă, în termenul limită stabilit. Câtă vreme Biroul Executiv este mandatat exclusiv în vederea adoptării unui regulament de vot prin corespondenţă, atunci acest regulament trebuie să conţină doar elemente specifice procedurii de vot, precum modelul buletinului de vot prin corespondenţă, modalitatea şi termenul de transmitere a buletinului, etc, nefiind permis ca, în exercitarea mandatului statutar, Biroul Executiv să hotărască desfăşurarea şedinţei ordinare prin corespondenţă, respectiv prin simpla transmitere a votului, contrar legii şi statutului care pretind prezenţa fizică a membrilor Consiliului Naţional. Conform art. 51 din Statutul OTDR şi art. 48 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a OTDR, Biroul Executiv are doar competenţa de a propune modificări ale acestor acte, însă adoptarea lor este în competenţa Consiliului Naţional.

În aceste condiţii, este corectă constatarea instanţei de fond în sensul că organizarea şedinţei din 03.04.2018 s-a făcut într-o modalitate care încalcă dispoziţiile art. 34-38 şi art. 47 din Statutul OTDR şi art. 14-25 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a OTDR, reclamanţii suferind o vătămare prin modalitatea în care s-a constatat existenţa cvorumului cu o zi înainte de ţinerea şedinţei, prin faptul că întreaga procedură de desfăşurare a unei astfel de şedinţe a fost nesocotită integral, în ceea ce priveşte deschiderea lucrărilor, constituirea prezidiului, anunţarea ordinii de zi şi supunerea acesteia la vot, discutarea punctelor aflate pe ordinea de zi, încălcarea dreptului de a formula amendamente.

Toate aceste neregularităţi referitoare la încălcarea procedurii legale şi statutare de organizare a şedinţei ordinare a Consiliului Naţional susţin soluţia primei instanţe de anulare a hotărârii adoptate de consiliu la 03.04.2018, criticile de nelegalitate formulate de recurentul-pârâta fiind nefondate şi neavând aptitudinea de a conduce la reformarea sentinţei recurate.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Ordinul Tehnicienilor Dentari din România, ca nefondat.

În raport de prevederile art. 452 şi art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-pârât Ordinul Tehnicienilor Dentari din România la plata către intimata-reclamantă A. a cheltuielilor de judecată în sumă de 3228 RON, din care 3000 RON onorariu avocaţial, conform documentelor justificative şi 228 RON cheltuieli transport, reduse de la 454,02 RON. În ceea ce priveşte cheltuielile de transport, pentru calculul acestora Înalta Curte are în vedere un consum mediu de 7,5 l/100 km, distanţa aproximativă parcursă de 420 km (Constanţa-Bucureşti şi retur), cantitatea de combustibil aferentă acestei distanţe (31,5 litri) şi preţul combustibilului de 7,24 RON, conform bonului ataşat la dosar fiscal depus la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ordinul Tehnicienilor Dentari din România împotriva sentinţei civile nr. 115 din 09 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât Ordinul Tehnicienilor Dentari din România la plata către intimata-reclamantă A. a cheltuielilor de judecată diminuate, în sumă de 3228 RON.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.