Judicial transfer denial: discretionary margin of the judiciary council and preeminence of institutional staffing needs over personal circumstances

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra cererii de chemare în judecată de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 02.08.2023, sub nr. x/2023, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat anularea Hotărârii nr. 1250/06.04.2023 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi să se dispună acordarea transferului de la Judecătoria Corabia la Judecătoria Craiova, iar, în subsidiar, obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri de transfer de la Judecătoria Corabia la Judecătoria Craiova.

În motivarea contestaţiei, a susţinut că a fost numită în funcţia de judecător la Judecătoria Corabia din data de 24.12.2019, prin Decretul Preşedintelui României nr. 1202 din data de 23.12.2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1039/24. XII.2019; în această calitate a formulat la data de 17.02.2023 cerere de transfer de la Judecătoria Corabia la Judecătoria Craiova, etapa a II-a, solicitând admiterea cererii.

Prin Hotărârea nr. 1250/06.04.2023 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii cererea de transfer a fost respinsă. S-a reţinut în motivare că în raport de volumul de activitate ridicat înregistrat la Judecătoria Corabia, precum şi numărul mare de posturi vacante la sesiunea de transfer nu este oportun transferul unui judecător la Judecătoria Craiova, argumentul principal fiind deficitul de personal al instanţei de unde se solicită transferul, cât şi încărcătura instanţei situată peste media naţională.

În ceea ce priveşte situaţia la nivel de instanţa de unde a solicitat transferul, Judecătoria Corabia, contestatoarea a arătat că sunt ocupate trei posturi din cele cinci posturi aflate pe schemă, la momentul actual celelalte două posturi fiind înscrise la concursul de admitere în magistratură, anunţat la data de 07.07.2023.

Referitor la numărul posturilor existente pe schemă este de menţionat faptul că ori de câte ori s-a scos un post de execuţie la concursul de admitere în magistratură, acesta s-a ocupat. Astfel la concursurile anterioare anii 2017, 2018, 2019 (în anul 2020 nu s-a organizat concurs, iar pentru concursul organizat în 2021-2022 nu s-au scos posturi la nivelul instanţei) s-au ocupat de fiecare dată posturile scoase la concurs, unul, respectiv două; instanţa este atractivă, mai mulţi candidaţi admişi şi-au manifestat interesul pentru instanţă. De menţionat este faptul că, deşi s-a arătat că la concursul de admitere în magistratură în anul 2023, s-a menţionat pe lista finală, anterior datei pentru repartiţie, doar un singur loc era diponibil la Judecătoria Corabia, iar nu două locuri.

Or, în aceste condiţii, cu un an în care nu s-a organizat concurs de admitere, iar apoi un concurs de admitere în desfăşurare pe parcursul a doi ani şi fără a fi un post scos la concurs pentru Judecătoria Corabia apare evidentă situaţia discriminatorie în care se află contestatoarea. Astfel deşi hotărârea de respingere a cererii de transfer este motivată în mare parte pe avizul nefavorabil al Judecătoriei Corabia şi al Curţii de Apel Craiova, a solicitat să se ia în calcul că intimatul îşi invocă propria culpă atunci când motivează raportat la lipsa personalului fără a organiza concursuri de admitere sau fără a fi scoase posturi la concurs din anul 2019, fie şi scoaterea pe lista suplimentară, contestatoarei creându-i-se astfel o situaţie discriminatorie faţă de alţi colegi care activează la instanţe cu o schemă de personal numeric mai mare, unde posibil s-a dorit scoaterea locurilor vacante la concurs şi există astfel posibilitatea ocupării în continuare chiar şi în eventualitatea admiterii cererii de transfer a unui judecător.

Invocând dispoziţiile art. 14 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, contestatoarea a susţinut că discriminarea se observă şi din soluţiile intimatului, astfel în unele situaţii s-a acordat prioritate criteriului vechimii în funcţia de judecător, însă în alte situaţii s-a dat prioritate criteriului constând în motivele personale invocate, astfel că niciodată nu se poate prevedea în mod rezonabil care cerere va fi admisă şi ce criteriu se va aplica. În alte situaţii s-a acordat transferul unor persoane care erau delegate în cadrul instanţei, pentru "asigurarea continuităţii activităţii", fără a se ţine seama de niciun criteriu prevăzut de Lege.

Este evident faptul că nu sunt criterii precise şi că nu există o ordine prestabilită de aplicare a criteriilor sau o pondere a acestora. Acest aspect se reflectă şi în soluţionarea abuzivă şi arbitrară a cererilor de transfer.

Este real că normele care reglementează instituţia transferului conferă o vocaţie şi nu un drept, dar, în opinia sa, Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui să asigure aceleaşi condiţii pentru toţi petenţii care urmăresc transformarea vocaţiei în drept, deoarece unii obţin transferul, iar ceilalţi nu se mai pot prevala nici măcar de vocaţie.

În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de transfer a contestatoarei de Judecătoria Corabia la Judecătoria Craiova, cât şi nemotivarea cu respectarea în integralitate a art. 192 din Legea nr. 303/2022, care impun ca la soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor nu au ordine de prioritate şi reclamă o evaluare comparativă şi cumulativă, evaluare care trebuie realizată de către pârât într-o modalitate care să nu imprime adoptării soluţiei ipoteza excesului de putere.

Contestatoarea a mai susţinut că se observă ambiguitatea evidentă a motivării hotărârii contestate în ceea ce priveşte afectarea activităţii Judecătoriei Corabia prin acordarea transferului contestatoarei raportat la deficitul de personal al instanţei de unde se solicită transferul comparativ cu instanţele la care se solicită transferul. Judecătoria Craiova, conform motivării hotărârii contestate la nivelul Judecătoriei Corabia există un număr de 2 posturi vacante, iar la nivelul Judecătoriei Craiova - 14 posturi; ori criteriul posturilor vacante, astfel încât în mod singular, acest criteriu nu poate conduce prin sine însuşi la concluzia că prin transferul contestatoarei activitatea Judecătoriei Corabia ar fi grav afectată, câtă vreme şi instanţa la care se solicită transferul are un număr de posturi vacante, iar contestatoarea are vocaţia ocupării unuia dintre acestea.

În opinia sa, nu poate fi reţinută motivarea pârâtului referitoare la incidenţa criteriului prevăzut de dispoziţiile art. 192 lit. b) din Legea nr. 303/2022, referitoare la volumul de activitate al instanţei de la care sau la care se solicită transferul, şi care ar fi fundamentat şi îndeplinirea criteriului prevăzut la lit. a) din acelaşi text al legii, respectiv avizul consultativ negativ al celor două instanţe, având în vedere faptul că ambele instanţe au înregistrat în anul de referinţă 2022 încărcătura (cauze/judecători şi cauze/schemă) valori sub media naţională.

Astfel de menţionat în mod concret este situaţia Judecătoriei Corabia, unde în anul 2022 deşi se arată că încărcătura pe judecător a fost de 1.411 dosare, iar pe schemă de 931 de dosare, la ambele criterii instanţa de unde se solicită trasferul fiind peste media naţională; ori analizând raportul de activitate la nivel de Judecătoria Corabia în anului 2022 se observă cel puţin în materie civilă că jumătate din numărul dosarelor noi înregistrate, 3.052 cauze civile, sunt cauze care au ca obiect "încuviinţare executare siliră" şi "cerere de valoare redusă", mai exact numărul cauzelor cu obiect "încuviinţare exxecutare silită" fiind de 1.250 cauze, respectiv un procent clar de 40,95%, se deduce astfel că deşi cu o încărcătură peste media naţională, complexitatea cauzelor la nivel de Judecătoria Corabia fiind redusă, "încuviinţările de executare silită" având un punctaj de complexitate de 1; ori dacă cel puţin 40,95% dintre cauzele civile nou intrate la nivel de instanţă au punctaj de complexitate de 1 este neelocventă analiza cererii de transfer a contestatoarei privind raportarea şi motivarea exclusiv la criteriile posturilor ocupate şi încărcătura numerică a instanţei.

Se poate observa că intimatul a procedat strict la analiza a două criterii din cele 10 prevăzute de dispoziţiile legale care reglementează procedura transferului judecătorilor, criterii care sunt apreciate ca nefiind sustenabile pentru adoptarea măsurii respingerii cererii de transfer, dreptul legitim al contestatoarei în ceea ce priveşte concretizarea dreptului său de a funcţiona la instanţa din localitatea de domiciliu a fost ignorat de către pârât pe baza unor argumente nevalide.

Analizând în mod cumulativ criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022 contestatoarea apreciază că cererea de transfer este admisibilă:

a) motivele cuprinse în avizele motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1) - motivele vizează aspectul invocat în mod repetat în avizele nefavorabile emise de Judecătoria Corabia privind faptul că se înregistrează dificultăţi de ocupare a posturilor, fiind practic invocată propria culpă a instanţei - pentru lipsa solicitării repetate a scoaterii posturilor la concursurile de admitere directă în magistratură, cu atât mai mult cu cât se cunoaşte provenienţa şi intenţia fiecărui judecător din cadrul instanţei.

Este de menţionat faptul că ori de câte ori s-a scos un post de execuţie la concursul de admitere în magistratură, s-a ocupat. Astfel la concursurile anterioare anii 2017, 2018, 2019 (în anul 2020 nu s-a organizat concurs, iar pentru concursul organizat în 2021-2022 nu s-au scos posturi la nivelul instanţei) s-au ocupat de fiecare dată posturile scoase la concurs, unul, respectiv două, astfel că instanţa este atractivă, mai mulţi candidaţi admişi şi-au manifestat interesul pentru instanţă.

În ceea ce priveşte situaţia lucrărilor şi a hotărârilor restante ale contestatoarei, a arătat că nu a înregistrat lucrări restante şi în ceea ce priveşte lucrările în derulare, în eventualitatea admiterii cererii de transfer le va finaliza cu profesionalism şi în termenul optim, indicele de eficienţă în ultimii ani fiind unul foarte bun. Totodată, în perioada începând cu data de 24.12.2019 şi până în prezent a desfăşurat efectiv activitatea la Judecătoria Corabia, nu a beneficiat de detaşări, delegări, desemnări, concediu medical, exceptând perioada infectării cu virusul SARS-COV 2, sau concediu creştere copil, a soluţionat cauze fără nicio limitare sau degrevare, fără existenţa unor punctaje de complexitate.

b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicita transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora - în ceea ce priveşte situaţia la nivel de instanţa de unde solicită delegarea, Judecătoria Corabia, sunt ocupate trei posturi din cele patru de execuţie, al cincilea post fiind cel de conducere, iar ambele posturi libere sunt înscrise la cele două concursuri de admitere în magistratură, ambele în desfăşurare.

A mai susţinut că este firesc încărcătura cauze/judecător sau cauze/schemă diferă de la o instanţă la alta, dar atât instanţa de unde solicit transferul, Judecătoria Corabia, cât şi instanţele unde solicită transferul. Judecătoria Craiova, se situează cu o încărcătură sub media naţională.

Apreciază că în eventualitatea admiterii cererii de transfer activitatea Judecătoriei Corabia nu ar fi prejudiciată, la acest moment nu doar că sunt ocupate trei din cele patru posturi de execuţie, dar în ultimii trei ani, de când activează aici, au existat situaţii de blocare completuri pe durată nedeterminată, atribuirea de punctaje de complexitate unor completuri, situaţii care dacă ar fi evitate şi chiar în eventualitatea admiterii cererii de transfer a acesteia ar permite în continuare funcţionarea instanţei în aceeaşi parametri ca şi cei existenţi. Totodată activitatea instanţei nu este complexă, iar ulterior transferului lipsa unui coleg poate fi suplinită cu activitatea personalului auxiliar în ceea ce priveşte tehnoredactarea hotărârilor, schema personalului auxiliar este completă la nivel de instanţă.

Activitatea instanţei este situată pe un indice foarte bun, asemănător ultimilor ani. În ultimii ani, cu preponderenţă anii 2020-2022, volumul de activitate a fost de aproximativ 3.000 de dosare, din care 1.000 de dosare au ca obiect cerere de încuviinţare executare silită, cu grad de complexitate 1.

A precizat că la un calcul simplu matematic rezultă că raportat la durata medie a timpului acordat navetei de 3 ore/zi pe parcursul unei săptămâni timpul alocat navetei este de 15 ore (3 ore/zi x 5 zile/sapt), aproximativ durata unei zile, astfel dacă s-ar adăuga si timpul de odihnă ar rezulta o zi de 24 ore - altfel spus contestatoarea o zi din cele 5 zile lucrătoare din săptămână trebuie să o aloce navetei: deplasării dus întors de la domiciliu la instanţă, rămânând doar 4 zile timp în care trebuie să desfăşoare activitatea profesională cu pregătirea necesară, să îşi refacă capacitatea de muncă, să desfăşoare activităţi igienico-sanitare şi să mai aibă şi viaţă personala. La nivel de instanţa unde funcţionează nu există posibilitatea lucrului de la domiciliu, deşi s-au alocat laptop-uri, prin intermediul acestora nu s-a acordat acces la ecris-ul instanţei, ori fără dosar, fie el şi în format electronic, nu se poate lucra de la domiciliu şi scuti din timpul de navetă.

j) starea de sănătate şi situaţia familială - prin transferul la instanţa din localitatea de domiciliu, la Judecătoria Craiova, instanţă situată la o distanţă apropiată de cea de domiciliu, astfel că poate fi redus semnificativ timpul de navetă, raportat la distanţa rutieră şi la infrastructura actuală şi astfel ar avea posibilitatea nu doar să ajungă fizic în fiecare seară acasă, ci şi să se dezvolte personal şi profesional, sa se implice în activităţile de familie, să dedice mai mult timp studiului individual, dat fiind faptul că serile târziu sau uneori weekend-ul s-au dovedit a fi insuficiente dezvoltării relaţiei dintre soţi şi menţinerii acesteia pe termen lung, cât şi refacerii capacităţii de muncă.

Admiterea cererii de transfer ar duce la dezvoltarea profesională, sporirea cunoştinţelor, studiul, capacitatea de muncă şi timpul acordat soluţionării cauzelor; deopotrivă ar aduce o împlinire personală în viaţa de familie şi starea fizică acutizată de oboseala acumulată la naveta de 200 km/zi.

Precizează că a formulat, până în prezent, 5 (cinci) cereri de transfer şi 4 (patru) cereri de delegare de la Judecătoria Corabia la Judecătoria Craiova deşi au fost respinse, intenţia de a fi cât mai aproape de localitatea de domiciliu, cât mai implicată în viaţa de familie şi pregătirii profesionale şi-a manifestat-o mereu.

Dreptul legitim al contestatoarei în ceea ce priveşte concretizarea dreptului de a funcţiona la instanţa din localitatea de domiciliu şi la viaţa de familie nu poate fi ignorat. Soluţionarea acestei cereri este supusă principiului proporţionalităţii care impune respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care garantul independenţei justiţiei este obligat să îl apere şi drepturile sau interesele legitime şi rezonabile ale subsemnatei, cererea fiind pe deplin admisibilă raportat la necesitatea asigurării bunei funcţionări a instanţei unde se solicita transferul şi nefiind discreţionară instanţei de unde se solicită transferul, în acest caz transferul devenind un drept iluzoriu al contestatoarei, iar factorul decizional al organului competent fiind ignorat cu desăvârşire. Pe aceleaşi considerente, respectiv necesitatea asigurării bunei funcţionări a ambelor instanţe, se impune analizarea probelor depuse, cât şi a celor la care s-a făcut referire în cuprinsul cererii.

2. Apărările intimatului

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.

A susţinut, în esenţă, că hotărârea contestată este legală, în considerentele actului administrativ fiind expuse informatii privind traseul profesional al solicitantului, vechimea în funcţie de judecător şi cea de la instanţa de unde se solicită transferul, date referitoare la situaţia instanţelor implicate în procedură de transfer, dar şi argumentele pentru care s-a acordat prioritate anumitor criterii.

Astfel, gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, aşa încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea parchetelor şi instanţelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanţei implicate în procedură şi interesul privat al solicitantului.

Dispoziţiile art. 192 din Legea nr. 303/2022 nu stabilesc o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, revenind secţiei pentru judecători atribuţia de a analiza incidenţa fiecăruia dintre acestea prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.

Contrar criticilor contestatoarei, au fost analizate criteriile în discuţie în mod obiectiv şi coroborat, raportat la situaţia celor două instanţe implicate în procedura de transfer.

A mai arătat intimatul că hotărârea a cărei anulare o solicită a fost adoptată în limitele competenţelor sale legale şi cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, iar normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului.

A concluzionat intimatul că instanţa de judecată nu poate cenzura actele administrative emise de autoritatea publică în exercitarea dreptului său de apreciere decât dacă actul a fost adoptat cu exces de putere, situaţie neregăsită în speţă, întrucât respingerea cererii de transfer a contestatorului s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor privind transferul prevăzute de Legea nr. 303/2022, iar actul administrativ contestat este temeinic motivat. Soluţionarea cererii de transfer s-a realizat cu respectarea justului echilibru între interesul individual al solicitanţilor şi interesul general al instanţelor implicate în procedură, iar motivele avute în vedere la respingerea cererii de transfer a contestatoarei nu reflectă o încălcare a principiului constituţional al egalităţii în drepturi şi nici al proporţionalităţii între interesul public şi interesul privat, în cauză neregăsindu-se nici o situaţie de discriminare astfel cum este definită de art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

3. Procedura de soluţionare a contestaţiei

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 194-200 coroborat cu art. 201 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 201 alin. (3) - (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată la data de 7 decembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

S-au depus la dosar înscrisuri de către ambele părţi litigante.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra contestaţiei

Examinând Hotărârea contestată, prin prisma criticilor formulate de contestatoare, a apărărilor intimatului şi faţă de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este neîntemeiată.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu o contestaţie ce are ca obiect Hotărârea nr. 1250/06.04.2023 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În ceea ce priveşte Hotărârea nr. 1250/06.04.2023 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, raportat la conţinutul actului atacat, Înalta Curte reţine că dispoziţiile legale incidente în cauză sunt cele prevăzute de art. 188-192 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Astfel, conform cu dispoziţiile art. 188 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şî procurorilor, republicată:

"(1) Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau a aceluiaşi parchet de pe lângă o instanţă din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 190 alin. (1):

"(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunţului prevăzut la art. 189 alin. (1). Cererea de transfer va conţine informaţii privind specializarea judecătorului sau a procurorului şi, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanţa sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secţiile sau completurile sau compartimentele la care cerinţele acestei instanţe sau ale acestui parchet o impun".

Totodată, art. 192 din acelaşi act normativ prevede că "La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau al completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;

i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate şi situaţia familială."

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic privind analiza efectuată de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la îndeplinirea în cauză a criteriilor prevăzute de 192 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, sunt neîntemeiate.

Prealabil prezentării, în concret, a argumentelor pe care îşi întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor contestatoarei, Înalta Curte aminteşte, astfel cum a statuat deja în jurisprudenţa sa constantă, că, în exercitarea atribuţiilor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel şi entităţile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situaţia în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul public şi cel privat, o evaluare a substanţei măsurilor dispuse, făcută de instanţa de contencios administrativ însăşi, ar constitui o ingerinţă nepermisă în atribuţiile administraţiei publice.

Intimatul are posibilitatea, în funcţie de interesul public al desfăşurării actului de justiţie, să ia în considerare şi alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă ca eventualul refuz al autorităţii să nu se transforme în ceea ce dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depăşirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.

Analizând conţinutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 1250/2023 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura adoptată a fost în mod exhaustiv şi adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor 189-192 din Legea nr. 303/2022, privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, analiza cererilor de transfer s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei solicitări, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, rezultă cu evidenţă, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

În acest context, criticile petentei referitoare la pretinsa contradicţie în raţionamentul intimatului raportat la conceptele de utilitate, oportunitate şi legalitate, apar ca nefondate.

Astfel, noţiunea de utilitate se apreciază prin raportare la posturile vacante existente la instanţe sau parchete şi vizează, în esenţă, îndeplinirea de către acestea a tuturor condiţiilor necesare pentru a putea fi incluse în lista posturilor disponibile într-o anumită sesiune de transferuri, în timp ce conceptul de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urmează a fi dispusă de organul emitent, în speţă transferul şi constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.

Aşadar, oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreţionară a administraţiei publice, criticată de asemenea de petentă, existând o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorităţi, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale.

În consecinţă, în condiţiile în care nu există nicio suprapunere între cele două noţiuni, eventuala existenţă a unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează în mod automat premisele pentru admiterea cererii de transfer a petentei, solicitarea acesteia urmând a fi în continuare supusă unei analize de oportunitate ce intră, potrivit legii, în atribuţiile secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

De altfel, din interpretarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar în speţă, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată, în raport de motivele invocate, precum şi în raport de criteriile prevăzute de art. 189 din Legea nr. 303/2022, corelând şi avizele emise în temeiul dispoziţiilor din aceeaşi lege, de instanţele implicate în procedura transferului, a apreciat că nu este oportună admiterea cererii de transfer a contestatoarei.

Sub aspectul conţinutului hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că secţia pentru Judecători a analizat în mod efectiv toate motivele personale şi profesionale invocate de petentă, iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situaţia posturilor instanţelor implicate în procedura de transfer, încărcătura pe judecător şi pe schemă, la acel moment, precum şi cu avizele emise în cauză.

Astfel, s-a reţinut că din analiza traseului profesional, rezultă că doamna judecător A. are o vechime de 3 ani şi 2 luni în funcţia de judecător şi la instanţa de la care solicită transferul.

Conform evidenţelor direcţiei de resort, la Judecătoria Corabia, instanţa de la care s-a solicitat transferul, dintre cele 5 posturi de judecător prevăzute în schemă sunt ocupate 3 posturi, fiind vacante 2 posturi de judecător. Totodată, este vacantă funcţia de preşedinte al instanţei. În anul 2022, la Judecătoria Corabia, încărcătura pe judecător a fost de 1411 dosare, comparativ cu media naţională de 1159 de dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 931 de dosare, comparativ cu media naţională de 893 de dosare.

La Judecătoria Craiova, instanţă la care s-a solicitat transferul, dintre cele 62 de posturi de judecător prevăzute în schemă, sunt ocupate 49 de posturi, dintre care 3 de către judecători stagiari, fiind vacante 14 posturi. Sunt temporar vacante 7 posturi, dintre care 1 post ocupat pe perioadă nedeterminată, în condiţiile legii. Dintre posturile vacante, 1 post este util în etapa a II-a a sesiunii. În anul 2022, la Judecătoria Craiova, încărcătura pe judecător a fost de 1071 dosare, comparativ cu media naţională de 1159 de dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 784 de dosare, comparativ cu media naţională de 893 de dosare.

De asemenea, se constată că secţia pentru Judecători a reţinut că Judecătoria Corabia a avizat negativ cererea de transfer formulată de doamna judecător A., punctul de vedere al Curţii de Apel Craiova fiind tot unul nefavorabil transferului, având în vedere dificultăţile de ocupare a posturilor la instanţa de la care se solicită transferul. Judecătoria Craiova a transmis un aviz favorabil, raportat la numărul efectiv de judecători care activează în cadrul acestei instanţe.

Prin urmare, secţia pentru judecători a avut în vedere că vacantarea unui post la Judecătoria Corabia, instanţa la care încărcătura de cauze depăşeşte semnificativ media naţională, ar determina ca activitatea instanţei, a cărei schemă cuprinde 5 posturi de judecător, să fie asigurată de un număr de doar 2 judecători, dintre care unul îndeplineşte condiţiile pentru pensionare, aspect ce ar genera efecte negative din perspectiva volumului de activitate care ar reveni spre soluţionare acestora, încărcătura de cauze/judecător ajungând să se situeze în apropierea dublului mediei naţionale, dată fiind schema redusă a instanţei, constatând şi faptul că la concursul de admitere în magistratură organizat în perioada octombrie 2022 - iunie 2023, deşi au fost indisponibilizate 2 posturi de judecător la Judecătoria Corabia, nu au fost înregistrate opţiuni pentru acestea.

Faţă de toate aceste aspecte, fără a ignora motivele de ordin personal invocate de doamna judecător, secţia pentru judecători a apreciat că la acel moment prioritară este creşterea sau, cel puţin, menţinerea gradului actual de ocupare a schemei instanţei.

Înalta Curte aminteşte că din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale privitoare la transferul judecătorilor şi procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea parchetelor şi instanţelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanţei implicate în procedură şi interesul privat al solicitantului.

De altfel, art. 192 din Legea nr. 303/2022 nu stabileşte o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, revenind secţiei pentru Judecători atribuţia de a analiza incidenţa fiecăruia dintre acestea prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.

Astfel, contrar susţinerilor contestatoarei, se constată că la soluţionarea cererii de transfer formulate, secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat coroborat şi unitar toate criteriile de transfer prevăzute de lege, inclusiv motivele de ordin personal şi profesional invocate în cerere.

Aspectele menţionate în avizele consultative exprimate de instanţele implicate în procedura de transfer au fost analizate prin coroborare şi cu alte criterii relevante, respectiv numărul posturilor vacante şi temporar vacante la aceste instanţe, precum şi gradul de încărcare al lor.

De altfel, soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situaţia personală a unui magistrat, cu ignorarea celorlalte criterii prevăzute de lege, motivele de ordin personal şi familial reprezentând criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinţei coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcţionare a unităţilor de parchet implicate în procedura transferului.

Înalta Curte, în exercitarea rolului său constituţional de unificare a jurisprudenţei, consacrat şi la nivelul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Beian împotriva României reaminteşte jurisprudenţa sa, potrivit căreia motivele de ordin personal şi familial reprezintă criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinţei coroborării cu celelalte criterii legale, astfel încât prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcţionare a unităţilor de parchet implicate în procedura transferului.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, "autorităţile beneficiază de o anumita marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context". (hotărârile din 23 iulie 1968, 16 septembrie 1996 şi 6 iulie 2004, pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, paragraful 24).

Prin urmare, la soluţionarea cererilor de transfer prevalează interesele instanţelor în discuţie, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcţionări şi echilibrarea volumului de muncă, în caz contrar fiind încălcat justul echilibru dintre interesele publice ale instanţei la care se solicită transferul şi interesele private ale solicitantului.

Astfel, în cauză, soluţia de respingere a cererii de transfer a contestatoarei dispusă de secţia pentru Judecători este justificată şi se încadrează în limitele competenţei şi dreptului de apreciere conferit de lege.

În fine, Înalta Curte arată că nu pot fi primite drept argumente în soluţionarea favorabilă a contestaţiei nici susţinerile contestatoarei referitoare la comportamentul intimatului, care a soluţionat în mod favorabil alte cereri de transfer, întrucât la verificarea legalităţii hotărârii contestate se au în vedere datele existente la momentul analizării cererii petentei, prioritar fiind ca intimatul să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, în speţă, funcţionarea optimă a instanţelor implicate în analiză, având în vedere date statistice şi criterii concrete relevante obiective, iar nu scoase din context şi interpretate în mod subiectiv de fiecare titular al unei cereri de transfer.

Astfel, intimatul a analizat toate cererile de transfer prin raportare la aceleaşi criterii legale, iar stabilirea caracterului determinant al anumitor criterii este consecinţa faptului că fiecare se analizează în funcţie de circumstanţele sale concrete, în scopul gestionării corecte a resurselor umane.

În acest context, contrar susţinerilor contestatoarei, în speţă nu sunt întrunite nici condiţiile existenţei unei discriminări aşa cum este definită de art. 2 din O.G. nr. 137/2000, întrucât pe de o parte nu a existat o restrângere, o înlăturare a recunoaşterii folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale contestatoarei, în condiţiile în care nu este reglementat niciun drept al acesteia de transfer, iar, pe de altă parte, din cuprinsul hotărârii contestate rezultă motivele determinante care au condus la respingerea cererii de transfer, astfel cum s-a reţinut anterior.

Concluzionând, în considerarea aspectelor evocate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 1250/2023 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum au fost invocate de contestatoare, actul administrativ atacat fiind emis în limitele competenţelor prevăzute de lege şi cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 191 din Legea nr. 303/2022 raportat la art. 29 alin. (5)-(7) din Legea nr. 305/2022, Înalta Curte va respinge contestaţia, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. în contradictoriu cu intimaţii Consiliului Superior al Magistraturii şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, împotriva Hotărârii nr. 1250 din 6 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.