Appeal and incidental appeal rejected; security clearance order upheld as lawful despite non-publication.

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat:

1. constatarea nulităţii şi nelegalităţii Ordinului MAI nr. S/353/2002 pentru aprobarea normelor de aplicare a standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate şi a informaţiilor secrete de serviciu în unităţile MAI, declasificat, ca act administrativ normativ,

2. obligarea Ministerului Afacerilor Interne şi structurilor subordonate de a proceda la anularea tuturor actelor administrative individuale emise, cu raportare la prevederile OMAI S/353/2002 declasificat,

3. anularea Ordinului MAI nr. S/353/2002 pentru aprobarea normelor de aplicare a standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate şi a informaţiilor secrete de serviciu în unităţile MAI, declasificat, ca act administrativ normativ,

4. obligarea pârâtei la plata de daune morale de 1.000.000 euro ca urmare a situaţiilor abuzive generate de aplicarea nelegală a prevederilor OMAI S/353/2002 declasificat în raporturile juridice cu reclamantul (ex. neacordarea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate nivel secret de serviciu, punerea la dispoziţie, neacordarea gradului profesional următor, refuzul nelegal şi nejustificat de remediere a situaţiei juridice a reclamantului).

Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat în principal anularea acţiunii pentru lipsa achitării taxelor de timbru corespunzătoare. Excepţia a rămas fără obiect, având în vedere achitarea de către reclamant a taxelor de timbru, conform dovezilor de la dosar- filele x. A solicitat, de asemenea, respingerea acţiunii, ca lipsită de interes.

Reclamantul a formulat cerere de modificare a cererii introductive de instanţă, în sensul că înţelege să modifice obiectul acţiunii, în ceea ce priveşte capătul de cerere "obligarea Ministerului Afacerilor Interne şi structurilor subordonate de a proceda la anularea tuturor actelor administrative individuale emise, cu raportare la prevederile OMAI S/353/2002 declasificat" în:

- constatarea nulităţii actelor administrative de punere la dispoziţie emise cu privire la reclamantul A., care se raportează la neautorizarea reclamantului pentru acces la informaţii clasificate (Dispoziţia inspectorului general al Inspectoratului General pentru Imigrări nr. x din 14.02.2020. respectiv Dispoziţia Directorului Casei de Pensii Sectoriale a MAI nr. II/11808 din 22.03.2021),

- obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne să procedeze la repunerea în funcţia de Director Centru la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări - Centrul Regional de Proceduri şi Cazare pentru Solicitanţii de Azil Galaţi a reclamantului A.,

- obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne să procedeze la reluarea procedurii de autorizare pentru acces la informaţii clasificate nivel strict secret (prin raportare la prevederile din fişa postului de Director Centru) prin aplicarea prevederilor legale în vigoare existente la acest moment sau prin emiterea de urgenţă a unor reglementari interne care să fie în acord, concordanţă şi cu respectarea normelor legale statuate de Legea 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate în România, H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România şi H.G. nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu,

- obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne şi a structurilor subordonate competente să procedeze la acordarea retroactivă a tuturor drepturilor financiare de natură salarială de care reclamantul a fost privat, începând cu data punerii la dispoziţie şi până la remedierea situaţiei

- obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne şi a structurilor subordonate competente să procedeze la acordarea către reclamant a gradului profesional de comisar de poliţie, care ar fi trebuit acordat reclamantului la data de 25.03.2020, dar care nu a mai fost acordat ca urmare a măsurii de punere la dispoziţie.

Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a depus la dosar întâmpinare la cererea modificatoare.

A invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Galaţi pe noile capete de cerere, cu consecinţa disjungerii acestora şi declinării cauzei spre competentă soluţionare în favoarea Tribunalului Vrancea.

De asemenea, a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, în temeiul art. 430 C. proc. civ.. Astfel, prin cererea de chemare în judecată care a format obiectul dosarului civil nr. x/2020, reclamantul a contestat măsura neacordării autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, actul administrativ prin care a fost pus la dispoziţie (Dispoziţia inspectorului general al Inspectoratul General pentru Imigrări nr. x/14.02.2020) şi a solicitat repunerea în funcţia ocupată anterior (director centru în cadrul IGI). Acţiunea a fost respinsă în mod definitiv prin Decizia Curţii de Apel Galaţi nr. 404/21.04.2021.

Pârâtul a mai invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne pe capătul de cerere privind reluarea procedurii de autorizare pentru acces la informaţii clasificate; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne pe capetele de cerere privind anularea Dispoziţiei inspectorului general al IGI nr. x/14.02.2020 şi anularea Dispoziţiei directorului Casei de Pensii Sectoriale a MAI nr. x/22.03.2021; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne şi pe capetele de cerere privind repunerea reclamantului în funcţia de director centru la nivelul Inspectoratul General pentru Imigrări, acordarea gradului profesional şi acordarea drepturilor financiare.

Prin încheierea din 06.04.2022, s-a dispus disjungerea cererii modificatoare şi formarea unui nou dosar, care a primit numărul 260/44/2022, în care s-a dispus admiterea excepţiei de necompetenţă materială a instanţei şi declinarea spre competentă soluţionare la Tribunalul Vrancea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea din 28.04.2022, excepţia lipsei de interes a acţiunii a fost respinsă pentru motivele arătate în cuprinsul acesteia.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 78 din 11 mai 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

Prin încheierea de şedinţă din 28 aprilie 2022 a fost respinsă excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii invocată de pârât.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 78 din 11 mai 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ, reclamantul A. a declarat recurs, iar pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs incident atât împotriva sentinţei, cât şi a încheierii din data de 28.04.2022.

3.1 Recurentul-reclamant A., prin cererea de recurs formulată întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că în ceea ce priveşte nelegalitatea ce derivă din nepublicarea în Monitorul Oficial al României a Ordinului MAI S/353/2002 declasificat, susţinerile sale au fost interpretate şi analizate de către instanţa de fond în mod total eronat.

A invocat art. 11 din Legea 24/2000, art. 3 din H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România privind definiţia declasificarii, susţinând că scoaterea informaţiei de sub incidenţa reglementărilor protective prevăzute de lege, nu face decât să oblige emitentul să procedeze la aplicarea cadrului normativ general aplicabil situaţiei. Aceasta obligativitate este în legătura directă cu intrarea în vigoare a actelor normative, reglementată de articolul 12 alin. (3) din Legea 24/2000.

Or, OMAI S/353/2002 declasificat fiind scos de sub incidenţa reglementărilor protective prevăzute de lege, pentru a intra în vigoare şi a fi aplicabil trebuie în mod imperativ să îndeplinească cerinţele legale menţionate mai sus.

În opinia sa, aceste susţineri au fost interpretate şi analizate de către instanţa de fond în mod total eronat.

Astfel, fundamentul pe care s-a bazat instanţa de fond în analiza datelor şi pronunţarea unei soluţii de respingere ca nefondată a acţiunii introduse de reclamantul A., este total eronată.

H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naţionale de protecţia a informaţiilor clasificate în România şi Legea 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate în România, legislaţia cadru subsecventă acestui segment - sunt aprobate şi au intrat în vigoare ulterior Legii 24/2000 pentru aprobarea normelor de tehnică legislativă; pe cale de consecinţă Legea 24/2000 nu putea să prevadă "pentru viitor" apariţia unor norme de genul celor menţionate mai sus. Chiar H.G. nr. 585/2002 prin definiţia declasificării impune cu caracter imperativ acest aspect; după cum se constată, art. 3 din H.G. nr. 585/2002 defineşte declasificarea ca fiind suprimarea menţiunilor de clasificare şi scoaterea informaţiei clasificate de sub incidenţa reglementărilor protective prevăzute de lege.

Astfel, se constată faptul că textul de lege este imperativ în exprimare dispunând scoaterea informaţiilor clasificate de sub incidenţa reglementărilor protective. Or, din moment ce chiar textul de lege impune acest lucru, OMAI S/3535/2202 nemaifiind protejat de prevederile art. 11 alin. (2) lit. B) din Legea 24/2000 trebuie în mod obligatoriu să se conformeze cadrului normativ general statuat de art. 11 alin. (1) din Legea 24/2000. Pe cale de consecinţă, în opinia sa, se dovedeşte în mod indubitabil faptul că instanţa de fond a reţinut în mod nelegal şi netemeinic faptul că nu se impune ca OMAI S/353/2002 declasificat să fie publicat în Monitorul Oficial al României.

A mai susţinut recurentul că instanţa de fond interpretează în mod total eronat şi respinge capătul de cerere privind susţinerile acestuia cum că OMAI S/353/2002 declasificat stabileşte norme de aplicare a standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate şi informaţiilor secrete de serviciu în unităţile MAI, norme ce au caracter special şi care prevăd în mod nelegal măsuri proprii şi derogatorii de la procedura reglementată de H.G. nr. 585/2002.

Astfel, instanţa de fond apreciază pe bună dreptate faptul că "legiuitorul a conferit autorităţilor desemnate de securitate enumerate la art. 25 din Legea nr. 182/2002 şi la art. 156 din Anexa la H.G. nr. 585/2002 o anumită marjă de apreciere în reglementarea măsurilor proprii privind coordonarea şi controlul activităţilor referitoare la protecţia inormaţiilor clasificate, astfel încât acestea să fie compatibile cu specificul şi structura lor şi să corespundă cât mai exact nevoilor acestora.

Însă sentinţa instanţei de fond pe acest aspect prin respingerea acţiunii promovate de reclamant nu face decât să reglementeze din punct de vedere judecătoresc încălcările flagrante care depăşesc cu mult marja de apreciere pe care legiuitorul a reglementat-o, iar, în acest sens, decizia instanţei de fond nu este legală şi temeinică, prin prisma următoarelor motive:

Pe parcursul procesului a arătat, argumentat şi dovedit faptul că art. 57 din OMAI S/353/2002 reglementează că acordarea autorizaţiilor de acces la informaţiile clasificate se face de către comandanţii/şefii unităţilor/structurilor MI şi este condiţionat de avizul DGIPI.

Conform definiţiei reglementate de art. 3 din H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România-autorizaţie de acces la informaţii clasificate - document eliberat cu avizul instituţiilor abilitate, de conducătorul persoanei juridice deţinătoare de astfel de informaţii, prin care se confirmă ca, în exercitarea atribuţiilor profesionale, posesorul acestuia poate avea acces la informaţii secrete de stat de un anumit nivel de secretizare, potrivit principiului necesităţii de a cunoaşte.

Totodată, prin probatoriul propus şi administrat în cauză a demonstrat ca în fapt şi în realitate, deşi chiar OMAI S/353/2002 declasificat cât şi H.G. nr. 585/2002 reglementează imperativ ca acordarea autorizaţiilor de acces la informaţii clasificate să se facă de către conducătorul unităţii, Direcţia Generală de Protecţie Internă în calitate de Autoritate Desemnată de Securitate încalcă aceste prevederi, iar autorizaţiile de acces la informaţii clasificate sunt emise de către Direcţia Generală de Protecţie Internă, sub semnătura directorului general al acestei instituţii.

Or, instanţa de fond nu a apreciat şi reţinut decât faptul că reclamantul "face confuzie între certificatul de securitate şi autorizaţia de acces la informaţii clasificate" pe cale de consecinţă respingând cererea de chemare în judecată ca nefondată. Prin aprecierea instanţei cu privire la confuzia pe care o face reclamantul rezultă o lipsa a analizei pertinente făcute de instanţa de judecată în privinţă acestui aspect.

Mai mult decât atât, a arătat, argumentat şi a dovedit faptul ca OMAI S/353/2002 prin art. 58 şi următoarele reglementează faptul că certificatele de Securitate, ca document fizic sunt emise de către Direcţia Generală de Protecţia Internă ca Autoritate Desemnată de Securitate.

Deşi a demonstrat, prin probatoriul propus în cauză, ca acest lucru se produce în mod nelegal instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestui aspect motivând faptul că "chestiunea emiterii certificatului de securitate vizează funcţionarul de securitate sau salariatul din structura de securitate si în niiciun caz situaţia reclamantului, căruia nu i-a fost acordată autorizaţia de acces la informaţii clasificate, astfel încât criticile reclamantului sub acest aspect sunt lipsite de interes ".

Instanţa de fond apreciază în mod nelegal şi netemeinic faptul că prin nerespectarea procedurii pe linia modului de transmitere a documentelor nu se încalcă în niciun fel prevederile legale subsecvente domeniului protecţiei informaţiilor clasificate.

Se constată o discrepanţă şi neconcordanţe vădite între prevederile din OMAI S/353/2002 menţionate mai sus şi procedura imperativă prevăzută de H.G. nr. 585/2002 ca act normativ cadru de art. 147-152.

Eronată este şi aprecierea instanţei în sensul că DGFI va înştiinţa ORNISS despre demararea procedurii de verificare în vederea avizării personalului MAI pentru acces la informaţii clasificate, instanţă de fond reţinând faptul că unici critica conform căreia ORNISS nu ar avea într-o asemenea situaţie o evidenţă clara cu privire la solicitările de autorizare ale structurilor MAI nu poate fi reţinută întrucât, în conformitate cu prevederile art. 150 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 585/2002, DGPI informează ORNISS cu privire la iniţierea şi rezultatul verificărilor efectuate, precum şi cu privire la avizul acordat/neacordat pentru flecare solicitare."

Argumentele şi supoziţiile instanţei de fond sunt mai mult decât nelegale şi neîntemeiate. Astfel, instanţa de fond face referire referire la prevederile art. 150 alin. (1) din H.G. nr. 585/2002, or, avându-se în vedere faptul că la nivelul MAI DGPI în calitate de Autoritate Desemnată de Securitate se raportează la prevederile OMAI S/353/2002 declasificat, se demonstrează mai mult decât evident faptul că nu se respecte acest aspect de informare a ORNISS, condiţiile de fond şi formă cerute de lege fiind încălcate; instanţa de fond îsi bazează supoziţiile şi raţionamentul pe prevederile art. 150 alin. (1) din H.G. nr. 585/2002 susţinând că în conformitate cu prevederile acestui articol de lege "DGPI informează ORNISS cu privire la iniţierea (…)"

Or, art. 150 din H.G. nr. 585/2002 reglementează la alin. (1) După primirea formularelor, instituţia abilitată va efectua verificările în termenele prevăzute la art. 148 şi va comunica, în scris - anexa nr. 20, la ORNISS, avizul privind acordarea certificatului de securitate sau autorizaţiei de acces la informaţii clasificate. În niciun cuvânt, text sau teză a acestui art. 150 alin. (1) nu se prevede faptul că "DGPI sau altă competentă informează ORNISS cu privire la iniţierea verificărilor." Din contra, art. 150 alin. (1) reglemetează atribuţiile şi activităţile pe care DGPI sau orice altă Autoritate Desemnată de Securitate trebuie şi este obligată să le efectueze pentru emiterea avizului, nicidecum invers.

Procedura de transmitere a formularelor, precum şi condiţiile de fond şi formă ce trebuie îndeplinite sunt reglementate de art. 147, 148 şi 149 din H.G. nr. 585/2002 aşa cum în mod legal, corect, pertinent a arătat mai sus.

Cea mai gravă şi flagrantă abatere de la cadrul normativ general îl reprezintă faptul că prin aplicarea prevederilor OMAI S/353/2002 declasificat, Direcţia Generală de Protecţie Internă, în calitate de Autoritate Desemnată de Securitate se transformă în structura care "de facto" are toate pârghiile, atribuţiile şi prerogativele legale pentru avizarea personalului MAI, pentru acces la informaţii clasificate Astfel, cadrul normativ general prevăzut de H.G. nr. 585/2002 şi Legea 182/2002 stipulează şi stabileşte în mod evident logic şi raţional această procedură.

In cazul în care instanţa de fond avea dubii cu privire la toate aceste aspecte, era obligată şi îndreptăţită să solicite pe întreaga durată a procesului clarificări cu privire la probatoriul propus de reclamant pentru a fi administrat în cauză şi prin adresă către DGPI şi MAI să obţină clarificări privind modul concret de realizare a procesului de autorizare a personalului MAI pentru acces la informaţii clasificate.

O anumită marja de apreciere în reglementarea măsurilor proprii privind coordonarea şi controlul activităţilor referitoare la protecţia inormaţiilor clasificate, astfel încât acestea să fie compatibile cu specificul şi structura lor şi să corespundă cât mai exact nevoilor acestora, şi nu o derogare abuzivă la limita dintre legislaţia civilă şi penală (aşa cum e cazul situaţiei autorizaţiilor de securitate care in OMAI se reglementează a fi emise de conducătorul unitaţii, dar care de facto sunt emise de DGPI). Intenţia legiuitorului prin posibilitatea derogării nu este de a transforma Autoritatea Desemnată de Securitate într-o instituţie mamut care verifică personalul MAI, analizează datele (aşa cum sunt ele obţinute - pentru ca nu există control asupra acestor date promovate), emite un aviz şi decide, atribut de decizie care nu îi este conferit în niciun caz.

În concluzie, a arătat că rolul instanţei de judecată este de a îndrepta aceste abuzuri şi încălcări flagrante ale legilaţiei cadru în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate, sens în care recursul formulat de reclamant este mai mult decât temeinic, legal, îndreptăţit, urmând ca instanţa de recurs să aprobe recursul formulat, iar prin soluţia pe care o va lua să admită cererea de chemare în judecată aşa cum a fost ea formulată în întregime (cu capetele de cerere introduse ulterior în completare).

3.2 Recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că prima instanţă a respins excepţia lipsei de interes fără să realizeze acea analiză temeinică prevăzuta de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate în fapt şi în drept.

Astfel, Curtea nu a motivat această soluţie, nu a expus dispoziţiile legale avute în vedere când a respins excepţia şi nu a indicat motivele pentru care a respins argumentele Ministerului Afacerilor Interne în favoarea admiterii excepţiei lipsei de interes, soluţia instanţei de fond încălcând dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., orice cerere în justiţie poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes. Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acţiunii civile, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii acţiunii.

Date fiind argumentele de fapt şi de drept expuse în cuprinsul întâmpinării, instanţa de fond ar fi trebuit să constate că reclamantul nu ar obţine niciun beneficiu ca urmare a unei eventuale soluţii de admitere a acţiunii. Curtea a aplicat astfel în mod greşit art. 32 şi urm. din C. proc. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Ordinul M.A.I. nr. S/353/2002, declasificat, stabileşte normele de aplicare a Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate şi a informaţiilor secrete de serviciu în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, stabilind în concret procedura de autorizare pentru accesul la informaţii clasificate secrete de stat/secrete de serviciu.

Nemulţumirea reclamantului rezultă din faptul că acestuia nu i-a fost acordată autorizaţia de acces la informaţii clasificate secrete de stat, nivel "strict secret", cu consecinţa eliberării din funcţia ocupată la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări şi punerea acestuia la dispoziţie, în cadrul Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne.

Prin cererea de chemare în judecată care a format obiectul dosarului civil nr. x/2020, reclamantul a contestat măsura neacordării autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, actul administrativ prin care a fost pus la dispoziţie şi a solicitat repunerea în funcţia ocupată anterior. Acţiunea a fost respinsă în mod definitiv prin Decizia Curţii de Apel Galaţi nr. 404/21.04.2021.

Astfel, legalitatea actelor aşa-zise "vătămătoare" pentru reclamant a fost stabilită deja definitiv de către o instanţă de judecată.

Prin formularea prezentei acţiuni, reclamantul nu arată care este interesul său legitim, conform art. 32-33 C. proc. civ., pentru a solicita anularea Ordinului M.A.I. nr. S/353/2002, declasificat.

Mai mult, în cazul în care s-ar admite acţiunea şi s-ar anula ordinul, tot nu ar fi în beneficiul reclamantului, întrucât acesta s-ar afla în imposibilitatea dobândirii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, în lipsa normelor privind procedura de autorizare, care sunt prevăzute tocmai de actul normativ contestat.

În concluzie, prin prezenta acţiune, reclamantul nu justifică un interes legitim cu privire la anularea Ordinului M.A.I. nr. S/353/2002, declasificat, fapt pentru care instanţa de fond trebuia să respingă cererea de chemare în judecată ca atare.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Recurentul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate de reclamant. Cu titlu prealabil, a invocat excepţia netimbrării cererii de recurs şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare ale art. 488 C. proc. civ.

4.2 Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare la recursul incident, susţinând, în esenţă, că recurentul-pârât reiterează apărările din dosarul de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 7 decembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Înalta Curte va respinge excepţia netimbrării recursului, constatând că la dosar se află dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON aferentă cererii de recurs, achitată de recurentul-reclamant.

Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului formulat de reclamant invocată de recurentul-pârât, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurentul-reclamant privesc greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 147-152 din H.G. nr. 582/2022, precum şi modul de interpretare a dispoziţiilor legale invocate de reclamant cu privire la nelegalitatea ce derivă din nepublicarea în Monitorul Oficial al României a Ordinului MAI nr. S/353/2002, declasificat, încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenţi

2.1 Recursul formulat de reclamant

Înalta Curte constată că reclamantul a formulat recurs împotriva sentinţei nr. 78/2022, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care îl apreciază ca fiind este nefondat.

Astfel, motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Recurentul-reclamant a susţinut că a invocat nelegalitatea ce derivă din nepublicarea în Monitorul Oficial al României a Ordinului MAI nr. S/353/2002, declasificat, dispoziţiile legale invocate şi argumentele sale fiind interpretate în mod greşit de prima instanţă.

Inalta Curte reţine că potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, "Normele de tehnică legislativă definesc părţile constitutive ale actului normativ, structura, forma şi modul de sistematizare a conţinutului acestuia, procedeele tehnice privind modificarea, completarea, abrogarea, publicarea şi republicarea actelor normative, precum şi limbajul şi stilul actului normativ."

Art. 11 din acelaşi act normativ prevede:

(1) In vederea intrării lor în vigoare, legile şi celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României: (…) b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate.(…)"

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că publicarea actelor normative enumerate la alin. (1) al art. 11 în Monitorul Oficial al României, este necesară pentru ca acestea să intre în vigoare, respectiv să producă efecte juridice, pe când actele normative clasificate produc efecte juridice fără a fi necesară publicarea acestora în Monitorul Oficial, în condiţiile excepţiei prevăzute de art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000. Ordinul MAI nr. S/353/2002, declasificat, a produs efecte juridice de la momentul semnării de către emitent, astfel încât publicarea în Monitorul Oficial ulterior declasificării, pentru intrarea în vigoare, cum susţine recurentul, nu se impunea.

Pe de altă parte, declasificarea informaţiilor clasificate este o procedură prevăzută de Legea nr. 182/2002 de protecţie a informaţiilor clasificate în România, şi reglementată de Standardele naţionale privind protecţia informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002.

Potrivit art. 3 din aceste Standarde, declasificarea reprezintă "suprimarea menţiunilor de clasificare şi scoaterea informaţiei clasificate de sub incidenţa reglementărilor protective prevăzute de lege".

Art. 22 din Standarde stabileşte că " (1) La schimbarea clasei sau nivelului de secretizare atribuit iniţial unei informaţii, emitentul este obligat să încunoştinţeze structura/funcţionarul de securitate, care va face menţiunile necesare în registrele de evidenţă. (2) Data şi noua clasă sau nivel de secretizare vor fi marcate pe document deasupra sau sub vechea inscripţie, care va fi anulată prin trasarea unei linii oblice. (3) Emitentul informaţiilor declasificate ori trecute în alt nivel de clasificare se va asigura că gestionarii acestora sunt anunţaţi la timp, în scris, despre acest lucru."

Se observă că obligaţiile impuse de actele normative în vigoare emitenţilor şi gestionarilor actelor administrative normative clasificate în ipoteza declasificării acestora sunt stabilite în mod clar, iar obligaţia publicării în Monitorul Oficial al României a actelor normative declasificate nu se regăseşte nici în actul normativ ce reglementează normele de tehnică legislativă, Legea nr. 24/2000 şi nici în actele normative de referinţă în materia protecţiei informaţiilor clasificate.

În lumina acestor considerente, Înalta Curte, în acord cu opinia judecătorului fondului reţine că nu poate fi primită susţinerea recurentului-reclamant în sensul că, de la momentul declasificării şi până în prezent, s-ar perpetua o stare de nelegalitate în ceea ce priveşte nepublicarea în Monitorul Oficial a OMAI S/353/2002 declasificat.

Este nefondată şi susţinerea recurentului-reclamant în sensul că OMAI S/353/2002 declasificat stabileşte norme de aplicare a standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate şi informaţiilor secrete de serviciu în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, norme ce au caracter special şi care prevăd în mod nelegal măsuri proprii şi derogatorii de la procedura reglementată de H.G. nr. 585/2002.

Astfel, potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate:

"Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Paza şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale stabilesc, pentru domeniile lor de activitate şi responsabilitate, structuri şi măsuri proprii privind coordonarea şi controlul activităţilor referitoare la protecţia informaţiilor secrete de stat, potrivit legii."

Potrivit art. 32 din Legea nr. 182/2002 "Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice sunt obligaţi să stabilească informaţiile care constituie secrete de serviciu şi regulile de protecţie a acestora, să coordoneze activitatea şi să controleze măsurile privitoare la păstrarea secretului de serviciu, potrivit competentelor, în conformitate cu normele stabilite prin hotărâre a Guvernului."

Art. 156 din Standardele naţionale privind protecţia informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002 prevăd că "Pentru cadrele proprii, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază vor elabora instrucţiuni interne privind verificarea, avizarea, eliberarea şi evidenţa certificatelor de securitate/autorizaţiilor de acces."

Din cuprinsul acestor dispoziţii legale rezultă că legiuitorul a conferit autorităţilor desemnate de securitate enumerate la art. 25 din Legea nr. 182/2002 şi la art. 156 din Anexa la H.G. nr. 585/2002 o anumită marjă de apreciere în reglementarea măsurilor proprii privind coordonarea şi controlul activităţilor referitoare la protecţia informaţiilor clasificate, astfel încât acestea să fie compatibile cu specificul şi structura lor şi să corespundă cât mai exact nevoilor acestora, astfel că este lipsită de suport susţinerea recurentului-reclamant în sensul că decizia instanţei de fond pe acest aspect prin respingerea acţiunii promovate de reclamant nu face decât să reglementeze din punct de vedere judecătoresc încălcările flagrante care depăşesc cu mult marja de apreciere pe care legiuitorul a reglementat-o.

Ordinul MAI nr. S/353/2002, declasificat, stabileşte normele de aplicare a Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate şi a informaţiilor secrete de serviciu în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, norme ce au caracter special şi care prevăd măsuri proprii privind coordonarea şi controlul activităţilor referitoare la protecţia informaţiilor clasificate.

În ceea ce priveşte procedura de avizare, recurentul susţine că DGPI este structura care decide existenţa unor impedimente şi va hotărî acordarea sau neacordarea certificatului de securitate/autorizaţiei de acces, contrar prevederilor H.G. nr. 585/2002 . De asemenea, transmiterea documentelor se face direct de către instituţia MAI solicitantă către DGPI şi nu către ORNISS, aşa cum în mod expres şi imperativ prevăd art. 147 şi urm. din H.G. nr. 585/2002. În acest mod nu există o evidenţă/situaţie clară a ORNISS cu privire la solicitările aflate în curs.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile legale din H.G. nr. 585/2002 invocate de reclamant prevăd următoarele:

"Articolul 147 - Procedura de verificare în vederea acordării accesului la informaţii secrete de stat are drept scop identificarea riscurilor de securitate, aferente gestionării informaţiilor secrete de stat.

Articolul 148 - (1) Structura/funcţionarul de securitate are obligaţia să pună la dispoziţia persoanei selecţionate formularele tip corespunzătoare nivelului de acces pentru care se solicită eliberarea certificatului de securitate/autorizaţiei de acces şi să acorde asistenţă în vederea completării acestora.

(2) In funcţie de nivelul de secretizare a informaţiilor pentru care se solicită avizul de securitate, termenele de prezentare a răspunsului de către instituţiile abilitate să efectueze verificările de securitate sunt:

a) pentru acces la informaţii strict secrete de importanţă deosebită - 90 de zile lucrătoare;

b) pentru acces la informaţii strict secrete - 60 de zile lucrătoare;

c) pentru acces la informaţii secrete - 30 de zile lucrătoare.

Articolul 149 - ORNISS are obligaţia ca, în termen de 7 zile lucrătoare de la primirea solicitării, să transmită ADS competente cererea tip de începere a procedurii de verificare - anexa nr. 19, la care va anexa plicul sigilat cu formularele tip completate.

Articolul 150 - (1) După primirea formularelor, instituţia abilitată va efectua verificările în termenele prevăzute la art. 148 şi va comunica, în scris - anexa nr. 20, la ORNISS, avizul privind acordarea certificatului de securitate sau autorizaţiei de acces la informaţii clasificate.

(2) În cazul în care sunt identificate riscuri de securitate, ADS va evalua dacă acestea constituie un impediment pentru acordarea avizului de securitate.

(3) In situaţia în care sunt semnalate elemente relevante din punct de vedere al protecţiei informaţiilor secrete de stat, în luarea deciziei de acordare a avizului de securitate vor avea prioritate interesele de securitate.

Articolul 151 -(1) In termen de 7 zile lucrătoare de la primirea răspunsului de la autoritatea desemnată de securitate, ORNISS va decide asupra acordării certificatului de securitate/autorizaţiei de acces la informaţii secrete de stat şi va comunica unităţii solicitante - anexa nr. 21.

(2) Adresa de comunicare a deciziei ORNISS se realizează în trei exemplare, din care unul se transmite unităţii solicitante, iar al doilea instituţiei care a efectuat verificările.

(3) Dacă avizul este pozitiv, conducătorul unităţii solicitante va elibera certificatul de securitate sau autorizaţia de acces persoanei în cauză, după notificarea prealabilă la ORNISS - anexa nr. 22."

Totodată, OMAI S/353/2002 declasificat, prevede:

Art. l - "În unităţile Ministerului de Interne (denumit în continuare MI), Standardele naţionale de protecţie a informaţiile clasificate aprobate prin H.G. nr. 585/2002, se aplică în mod corespunzător, potrivit atribuţiunilor legale. Prevederile Art. l-3 din Anexa la H.G. nr. 585/2002, se preiau şi se aplică întocmai.

Art. 57 - Acordarea autorizaţilor de acces la informaţiile clasificate se face de către comandantii/şefii unitatilor/structurilor MI si este condiţionat de avizul DGIPI.

Art. 58 - (l)Acordarea certificatului de securitate se face de către DGIPI - autoritate de securitate desemnată cu competenţă generală pe spaţiul MI în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate.

(2) Pentru acordarea certificatului de securitate şi/sau autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, comandantii/sefii unitătilor/structurilor MI vor înainta propunerile de personal împreună cu formularele tip de bază, suplimentar şi financiar, prevăzute în Anexele nr. 15, 16 şi 17 la H.G. nr. 585/2002, după caz, potrivit nivelului de secretizare si cu acordul scris a celor în cauză.

Art. 59 - Datele şi formularele respective vor fi verificate de lucrători specializaţi din DGIPI, în urma cărora această structură va aviza eliberarea autorizaţiei de acces, respectiv va elibera certificatul de securitate, conform Anexelor nr. 13 şi 12 la H.G. nr. 585/2002 şi potrivit nivelului de secretizare. Certificatul de securitate/autorizaţia de acces se eliberează numai în urma verificărilor efectuate asupra persoanei în cauză şi cu acordul scris al acesteia.

Art. 60 - DGIPI, unităţile/structurile MI care gestionează informaţii clasificate sunt obligate să ţină un Registru de evidenţă a certificatelor de securitate şi autorizaţiilor de acces la informaţii clasificate, conform Anexei nr. 18 la H.G. nr. 585/2002.

Art. 61 - Comandanţii/şefii unităţilor/structurilor MI şi funcţionarii de securitate vor sesiza, de îndată DGIPI, existenţa oricăror indicii care să reflecte faptul că deţinătorul certificatului de securitate/autorizaţiei de acces nu mai îndeplineşte criteriile de compatibilitate privind accesul la informaţiile secrete de stat şi va solicita reluarea verificărilor privitor la persoana acestora.

Art. 62 (1) - DGIPI va elibera certificatul de securitate în 2 exemplare originale din care unul va fi transmis la structura/funcţionarul de securitate unde persoana certificată îşi desfasoară activitatea.

(2) În situaţia în care, din verificări reies riscuri de securitate, DGIPI va decide dacă acestea constituie un impediment şi, având în vedere principiul interesului de securitate, va hotărî acordarea sau neacordarea certificatului de securitate/autorizaţiei de acces.

Aşa fiind, în raport de aceste dispoziţii legale, nu poate fi primită susţinerea recurentului în sensul că DGPI are un caracter de factor de decizie concretă, efectivă în acordarea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, depăşind în mod flagrant cadrul legal prevăzut de H.G. nr. 585/2002, care la art. 141 prevede doar avizul Autorităţii Desemnate de Securitate, nu o decizie/hotărâre în acordarea/neacordarea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, aceasta decizie fiind strict apanajul Oficiului registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, conform art. 151 alin. (1) din H.G. nr. 585/2002.

In acest sens, în mod corect a apreciat prima instanţă că reclamantul face confuzie între certificatul de securitate şi autorizaţia de acces la informaţii clasificate, rezultând în mod evident din conţinutul ordinului că DGPI emite doar un aviz de securitate în cazul autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, şi nu autorizaţia în sine, susţinerile recurentului în sensul că prima instanţă nu a făcut o analiză pertinentă când a ajuns la această concluzie fiind lipsite de suport. Pe de altă parte, chestiunea emiterii certificatului de securitate vizează funcţionarul de securitate sau salariatul din structura de securitate şi în nici un caz situaţia reclamantului, căruia nu i-a mai fost acordată autorizaţia de acces la informaţii clasificate, astfel încât criticile reclamantului sub acest aspect sunt lipsite de interes.

Potrivit art. 3 din H.G. nr. 585/2002, prin "autorizaţie de acces la informaţii clasificate" se înţelege "documentul eliberat cu avizul instituţiilor abilitate, de conducătorul persoanei juridice deţinătoare de astfel de informaţii, prin care se confirmă ca, în exercitarea atribuţiilor profesionale, posesorul acestuia poate avea acces la informaţii secrete de stat de un anumit nivel de secretizare, potrivit principiului necesităţii de a cunoaşte; ", iar "certificat de securitate" este " documentul eliberat persoanei cu atribuţii nemijlocite în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate, respectiv funcţionarului de securitate sau salariatului din structura de securitate, care atestă verificarea şi acreditarea de a deţine, de a avea acces şi de a lucra cu informaţii clasificate de un anumit nivel de secretizare;"

Totodată, art. 141 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 585/2002 prevede că "acordarea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, potrivit nivelului de secretizare este condiţionată de avizul Autorităţii Desemnate de Securitate". În conformitate cu prevederile art. 142 din acelaşi act normativ, "autorizaţia de acces la informaţii clasificate se eliberează numai în baza avizelor acordate de ADS în urma verificărilor efectuate".

În atare condiţii, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că prevederile art. 62 alin. (2) din Ordinul MAI nr. S/353/2002, declasificat, mai sus menţionate, doar subliniază rolul DGPI ca autoritate desemnată de securitate pe spaţiul MAI, ca unică structură care are competenţa de a efectua verificările de securitate şi de a evalua datele rezultate din verificările de securitate, respectiv de a aprecia dacă acestea reprezintă impedimente pentru acordarea sau neacordarea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, neintrând în contradicţie cu cele ale H.G. nr. 585/2002.

Avizul de securitate emis de către autoritatea desemnată de securitate este un aviz conform, aspect ce reiese din prevederile art. 141 alin. (4) din Anexa la H.G. nr. 585/2002, care prevăd că "în funcţie de avizul comunicat de autoritatea desemnată, ORNISS va aproba eliberarea certificatului de securitate sau autorizaţiei de acces şi va încunoştinţa oficial conducătorul unităţii."

Prin urmare, ADS nu are doar un simplu rol de evaluare a aspectelor reieşite din verificările de securitate, ci şi de formulare şi transmitere a unui aviz de specialitate, fără de care autorizaţia de acces la informaţii clasificate nu poate fi eliberată. Însă nu se poate reţine opinia reclamantului că, în fapt, DPI ar fi emitentul autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, aceasta fiind doar instituţia care hotărăşte dacă persoana îndeplineşte condiţiile pentru acordarea autorizaţiei, în urma evaluării aspectelor verificate.

Pe de altă parte, dispoziţiile legale invocate de recurentul-reclamant reglementează o modalitate de comunicare interinstituţională, respectiv fluxul de documente agreat între autorităţile şi instituţiile implicate în procedura de acordare/retragere a accesului la informaţii clasificate, iar această modalitate de comunicare nu este în măsură să afecteze drepturile sau interesele legitime ale persoanei supuse autorizării/retragerii autorizaţiei, având în vedere că este o procedură administrativă, premergătoare verificărilor de securitate.

Astfel, potrivit art. 152 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 585/2002, " Verificarea în vederea avizării pentru accesul la informaţii clasificate secrete de stat se efectuează de către Ministerul Afacerilor Interne pentru personalul propriu, cu respectarea legislaţiei în vigoare privind responsabilităţile în domeniul protecţiei unor asemenea informaţii.", iar în conformitate cu art. 156 din Anexa la H.G. nr. 585/2002, antereferit, pentru cadrele proprii, Ministerul Afacerilor Interne elaborează instrucţiuni proprii privind verificarea, avizarea, eliberarea şi evidenţa autorizaţiilor de acces.

În aceste condiţii, prin art. 58 din Ordinul MAI nr. S/353/2002, declasificat, s-a dispus în mod judicios ca formularele de securitate să fie transmise Direcţiei Generale de Protecţie Internă, deoarece, în calitate de autoritate desemnată de securitate la nivelul MAI, acestei direcţii îi revine obligaţia de a efectua verificările de securitate şi de a emite avizul de securitate cu privire la autorizarea accesului personalului MAI la informaţii clasificate.

Nici critica recurentului conform căreia ORNISS nu ar avea intr-o asemenea situaţie o evidenţă clară cu privire la solicitările de autorizare ale structurilor MAI nu poate fi reţinută întrucât, în conformitate cu prevederile art. 150 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 585/2002, DGPI informează ORNISS cu privire la iniţierea şi rezultatul verificărilor efectuate, precum şi cu privire la avizul acordat/neacordat pentru fiecare solicitare.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului referitoare la procedura de autorizare pentru accesul la informaţii clasificate secrete de serviciu, motivat de faptul că aceasta nu se desfăşoară potrivit H.G. nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu, instanţa reţine că dispoziţiile legale invocate de acesta sunt:

"Articolul 6 alin. (1) - Accesul personalului la informaţiile secrete de serviciu este permis numai în baza autorizaţiei scrise, conform modelului prezentat în anexa nr. 2, emisă de conducătorul unităţii.

Art. 7 - (l) În vederea eliberării autorizaţiei de acces la informaţii secrete de serviciu persoana care urmează sa ocupe o funcţie ce presupune accesul la astfel de informaţii prezintă structurii/funcţionarului de securitate, în condiţiile legii, recomandări şi referinţe asupra onestităţii şi profesionalismului, din partea persoanelor cu funcţii de conducere cărora li se subordonează direct sau a reprezentanţilor autorizaţi ai altor persoane juridice, după caz, şi va semna un angajament de confidenţialitate.

(2) După ce verifica autenticitatea documentelor menţionate la alin. (1) structura/funcţionarul de securitate prezintă conducătorului unităţii propuneri privind oportunitatea eliberării autorizaţiei de acces la informaţiile secrete de serviciu."

Inalta Curte reţine însă că, în conformitate cu prevederile art. 28 din Legea nr. 182/2002, autorizaţia de acces la informaţii clasificate se eliberează în urma verificărilor efectuate, iar potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 182/2002, dispoziţiile art. 28 din acelaşi act normativ se aplică în mod corespunzător informaţiilor secrete de serviciu.

De asemenea, art. 1 lit. c) din H.G. nr. 781/2002 prevede că Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România se aplică în mod corespunzător şi informaţiilor secrete de serviciu în ceea ce priveşte obligaţiile şi răspunderilor conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice, agenţilor economici şi altor persoane juridice, iar potrivit art. 86 alin. (1) lit. b) din Anexa la H.G. nr. 585/2002 conducătorul unităţii are obligaţia de a solicita instituţiilor abilitate efectuarea de verificări pentru avizarea eliberării certificatului de securitate şi autorizaţiei de acces la informaţii clasificate pentru angajaţii proprii.

În baza acestor temeiuri legale, potrivit art. 74 din Anexa la Ordinul MAI nr. S/353/2002, declasificat, "funcţionarul/structura de securitate prezintă comandanţilor/şefilor unde îşi desfăşoară activitatea, propunerile cu persoanele din zona de competenţă, pentru aprobarea eliberării autorizaţiei de acces la informaţii secrete de serviciu, după ce acestea au fost în prealabil avizate de către DGPI."

Ulterior, în aplicarea prevederilor art. 7 din H.G. nr. 781/2002, comandanţii/şefii structurilor în cauză aprobă eliberarea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate secrete de serviciu.

În fine, nu poate fi reţinută nici susţinerea recurentului în sensul că OMAI S/353/2002 declasificat conferă DGPI atributul emiterii fizice a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor mai sus menţionate din ordinul contestat, DGPI doar avizează eliberarea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, eliberarea acesteia fiind în competenţa ORNISS.

În raport de toate aceste considerente, in mod corect a apreciat prima instanţă că nu există motive de constatare a nulităţii/nelegalităţii/anulării ordinului contestat, astfel cum a solicitat reclamantul.

2.2 Recursul incident formulat de pârât

Recurentul-pârât a formulat recurs incident atât împotriva încheierii din data de 28.04.2022, prin care a fost respinsă excepţia lipsei de interes invocată de acesta, cât şi a sentinţei nr. 78/2022, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi C. proc. civ.

Înalta Curte nu poate reţine criticile formulate de recurent cu privire la faptul că instanţa de fond nu a motivat soluţia respingerii excepţiei lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii dată prin încheierea din 28.04.2022, care se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele încheierii recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii excepţiei.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nici incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reţinută în cauză.

Astfel, aminteşte instanţa de control judiciar că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

Aşadar, prin interes se înţelege folosul practic imediat pe care urmăreşte a-l obţine o persoană prin iniţierea/continuarea unui demers judiciar, fiind necesar ca acesta să fie născut şi actual (art. 33 C. proc. civ.), în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune, iar acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea/continuarea acţiunii, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii cererii sale.

În lumina acestor considerente, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârât, apreciind că reclamantul are interes în prezenta cauză având în vedere aspectele de nelegalitate invocate de acesta în cuprinsul cererii introductive cu privire la OMAI S 353/2002, precum şi faptul că reclamantul contestă măsura neacordării autorizaţiei de acces la informaţii clasificate într-un proces aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care se judecă cu ORNISS şi că acesta solicită în alte dosare aflate pe rolul Tribunalului Vrancea anularea actelor administrative individuale emise ca o consecinţă a neacordării autorizaţiei de acces la informaţii clasificate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia netimbrării recursului şi excepţia nulităţii recursului formulat de recurentul-reclamant A., invocate de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne şi va respinge recursul formulat de reclamant şi recursul incident formulat de pârât, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia netimbrării recursului şi excepţia nulităţii recursului formulat de recurentul-reclamant A., invocate de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 78 din 11 mai 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinţei civile nr. 78 din 11 mai 2022 şi a încheierii de şedinţă din 28 aprilie 2022, ale Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.