Central bank prudential supervision discretion and lack of obligation to investigate private contract disputes

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 11.06.2019 sub nr. x/2020 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Banca Naţională a României, a solicitat:

1) anularea în totalitate a răspunsului la plângerea prealabilă cu nr. x/05.06.2020 de către Direcţia comunicare si relaţii cu publicul cu nr. VI/3/7861/05.06.2020;

2) obligarea paratei prin reprezentanţii săi legali să efectueze anumite operaţiuni administrative;

3) obligarea paratei prin reprezentanţii săi legali ca, în temeiul competenţei exclusive, de a constata faptele care constituie încălcări ale disciplinei bancare, în temeiul articolului 233 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, să asigure supravegherea prudenţială a activităţii B. ("B." sau "Banca"), având număr unic de înregistrare la registrul comerţului: x/10.12.1992, Cod unic de înregistrare: x/10.12.1992, Numărul de ordine de la Registrul Comerţului: x, Numărul şi data înregistrării în Registrul instituţiilor de credit: X/18.02.1999, în scopul protejării intereselor deponenţilor şi al asigurării stabilităţii şi viabilităţii întregului sistem bancar, pornind de la premisa ca in Contractul nr. x/17.01.2007 încheiat intre S.C. C. S.R.L. si B. S.A. au fost identificate riscurile care pot afecta soliditatea instituţiei de credit si anume B. S.A. în conformitate cu prevederile art. 225 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007 cu modificările şi completările ulterioare;

4) sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare (în procedură accelerată), cu întrebări referitoare la sprijinirea discriminatorie a anumitor instituţii bancare care afectează piaţa concurenţială, deoarece activitatea paratei favorizează anumite instituţii bancare care in lipsa aplicării standardelor internaţionale de contabilitate şi cele ale acordurilor internaţionale privind normele prudenţiale aplicabile băncilor, cu certitudine ajuta la o îmbogăţire fără justă cauză a anumitor instituţii bancare, fără a mai suporta riscurile inerente pieţei concurenţiale;

5) obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 1000 RON pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea obligaţiilor din prezenta cerere.

Prin întâmpinarea depusă la 19.10.2020 pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, arătând că, dat fiind că reclamantul a învestit instanţa să analizeze răspunsul BNR la petiţia din 06.03.2020 ca act administrativ, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004.

Pârâta a invocat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La data de 03.12.2020 reclamantul a depus la dosar cerere modificatoare prin care, în plus faţă de capetele iniţiale de cerere, a solicitat obligarea pârâtei BNR să depună la dosar dosarul administrativ şi documentele cu privire la soluţionarea cererii sale înregistrate la pârâtă cu nr. x/05.06.2020, iar de către Direcţia comunicare şi relaţii cu publicul cu nr. VI/3/7861/05.06.2020, pentru asigurarea transparenţei procedurilor administrative, şi obligarea pârâtei să depună la dosarul cauzei concluziile analizei făcute în urma controlului de supraveghere prudanţială care a fost efectuat la B. începând cu anul 2015 până la sfârşitul anului 2019, în temeiul dispoziţiilor art. 1662 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 99/2006.

La data de 04.12.2020, reclamantul a depus la dosar cerere de completare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat în plus şi anularea scrisorii BNR nr. x/08.04.2020.

Dosarul a fost inregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.02.2021, sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Banca Naţională a României, având ca obiect "anulare act administrativ".

La data de 03.08.2021 a depus întâmpinare Banca Naţională a României, prin care a înţeles să invoce excepţia insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost modificată, precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar, pe fondul cauzei, a solicitat instanţei de contencios administrativ respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 232 din 15 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia nulitătii şi a fost anulată ca nesemnată precizarea de acţiune formulat; a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii şi a fost respinsă acţiunea formulată iniţial de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Banca Naţională a României, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 232 din 15 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul a susţinut că unicul membru al completului 17 fond, în acest dosar, în data de 15 februarie 2022 s-a abătut de la această linie clară, atunci când a "admis excepţia nulităţii si a anulat ca nesemnata precizarea de acţiune formulate," făcând trimitere la art. 14 C. proc. civ.

Din moment ce instanţa de fond care a hotărât asupra anularii "ca nesemnata precizarea de acţiune formulate," în data de 15.02.2022, a încălcat dreptul său la o instanţă atunci când în conciderarea principiului contradictorialităţii rezulta fara echivoc obligaţia instanţei de a pune în discuţie cererile şi excepţiile procesuale. Astfel, se concretizează şi dreptul la apărare.

Or, instanţa de fond ultra vires, contra legem a anulat cererea de chemare în judecata modificata depusa în termen legal de către reclamant la data de 03.12.2020, deci anterior primului termen de judecata, pe motivul ca nu era semnata în original, invocând ultra vires art. 192 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. în susţinerea anularii cererii de chemare în judecata modicate. Instanţa de fond nu are dreptate atunci când argumentează ca cererea este nesemnata, acest argument fiind fals, cererea fiind semnata si trimisa prin mijloace electronice. Acest lucru reduce practic la literă moartă art. 14 alin. (5) si alin. (6) C. proc. civ.

In mod clar anularea cererii de chemare în judecata modificata a fost o măsura prejudiciabilă deoarece contravine principiilor fundamentale ale ordinii juridice a Uniunii şi, în primul rând, principiului protecţiei încrederii legitime precum şi întemeiata pe încălcarea principiului supremaţiei dreptului Uniunii. Instanţa de fond ultra vires a invocat excepţia nulităţii si a anulat ca nesemnata precizarea de acţiune formulata, în condiţiile în care reclamantul a semnat fizic, olograf cu pix cu gel de culoare albastra, apoi am scanat-o şi a transmis-o ca ataşament prin e-mail la Tribunalul Bucureşti, având adresa de e-mail x.

A mai susţinut că, în opinia sa, nu există nicio îndoială că instanţa de fond contra legem, ultra vires a respins cererea de sesizare către CJUE cu întrebări preliminare motivând ca nu se specifica in mod concret ce prevederi legale din legislaţia romana in raport de legislaţia europeana sa fie interpretate. Instanţa de fond nu şi-a îndeplinit obligaţia neechivocă rezultata din art. 14 C. proc. civ.

Având în vedere raţionamentul de mai sus, în lumina art. 224 C. proc. civ., instanţa era obligată, să pună în discuţia părţilor toate cererile, excepţiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu.

Referitor la celelalte capete de cerere, recurentul a solicitat: să se constate întrunirea în cauză a condiţiilor răspunderii civile delictuale potrivit art. 1381 -1384 C. civ., aşa cum au fost recunoscute în doctrina şi în practica judiciară şi anume fapta ilicita, vinovăţia, prejudiciul şi legătura de cauzalitate; să se dispună ca pârâta să îi plătească daune cominatorii în cuantum de 1000 RON pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea obligaţiilor din prezenta cerere.

A arătat că instanţa de fond a constatat ca potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 99/2006 niciuna dintre dispoziţiile în discuţie nu este "incidentă în cauza", că parata BNR nu ar avea obligativitatea efectuării unui control si adoptării de masuri si sancţiuni asupra B. S.A., refuzul de a proceda in acest fel neputand a se retine din partea paratei BNR depăşirea a limitelor sale de apreciere sau abuz de putere.

Or, reclamantul a invocat cinci motive întemeiate în răspunsul la plângerea prealabila cu nr. XIV/5/2092/05.06.2020 de către Direcţia comunicare si relaţii cu publicul cu Nr. VI/3/7861/05.06.2020: 1) nerespectarea procedurii de soluţionare a cererilor de supraveghere a instituţiilor de credit, persoane juridice române; 2) încălcarea obligaţiei de motivare; 3) o eroare vădită de apreciere; 4) încălcarea principiului efectivitatii si normelor prudentiale; 5) încălcarea obligaţiei de solicitudine şi a principiului bunei administrări, care au ca finalitate restrângerea unor drepturi si libertăţi care trebuie făcute numai prin lege si numai cu respectarea principiului proportionalitatii, in baza căruia orice ingerinţă normativă adusă libertăţii economice:

- trebuie să urmărească un obiectiv legitim (condiţia legăturii raţionale); atingerea adusă dreptului trebuie să contribuie în mod raţional la realizarea unui obiectiv legitim; trebuie să existe o legătură raţională între mijloacele folosite şi scopul acestor măsuri restrictive;

- trebuie să fie necesară realizării interesului legitim, fără a exista alte modalităţi mai puţin intruzive de atingere a obiectivului (condiţia atingerii minimale); atingerea adusă dreptului trebuie să fie proporţională cu beneficiul urmărit; sacrificiul, vătămarea nu pot fi atinse excesiv prin raportare la avantajele urmărite sau obţinute (condiţia proporţionalităţii stricto sensu - punerea în balanţă), în virtutea criteriului proporţionalităţii în sens strict, judecătorul trebuie să măsoare şi să evalueze pierderile şi beneficiile ce decurg din restricţionarea unui drept.

- în speţă, deşi Banca Naţională a României asigură supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit (persoane juridice române, inclusiv a sucursalelor acestora înfiinţate în alte state membre ori în state terţe), mecanismul accesului garantat a fost deturnat de la finalitatea sa de către statul român pentru a fi acordat B. posibilitatea de a incheiea actele de contabilitate cu fraudarea legii.

A mai învederat că în răspunsul emis de BNR - nr. XIV/5/2092/05.06.2020 de către Direcţia comunicare si relaţii cu publicul si cu nr. VI/3/7861/05.06.2020 se menţionează:

"nu ne aflam in prezenta, pe de o parte, a vreunei încălcări a limitelor competentelor băncii centrale, in calitatea sa de autoritate de supraveghereprudentiala a instituţiilor de credit, stabilite de cadrul legal si de reglementare care-i guvernează activitatea, iar pe de alta, nici in situaţia unei încălcări a drepturilor si libertăţilor dumnevoastra, cată vreme ati primit un răspuns, in termen legal, la sesizarea înregistrata la Banca Naţionala a României sub nr. x/06.03.2020."

Potrivit acestui raport de expertiză judiciară (pagina 9) există o diferenţă între datele extra contabile şi cele contabile (conform extraselor de cont), care este de 355.235,17 Euro, bani plătiţi de societate şi care nu se regăsesc în evidenţele contabile ale B..

Prin urmare, pentru motivele menţionate, a susţinut că nu este de acord cu opiniile exprimate de instanţa de fond.

În fine, recurentul a făcut referire la unele dintre dispoziţiile art. 3 din Legea nr 34/1991 privind Banca Naţionala a României, care prevăd că "Banca Naţionala a României este în drept sa ceara tuturor instituţiilor de credit şi financiare să-i furnizeze documentele şi informaţiile necesare pentru exercitarea funcţiilor sale, invocând şi prevederile art. 26 din lege.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului, susţinând că, în opinia sa, termenul de recurs se împlinea la 18.07.2022 (luând în calcul data comunicării sentinţei către BNR), iar recursul a fost înregistrat la data de 05.08.2022.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a solicitat respingerea excepţiei tardivităţii recursului, acesta fiind depus la Oficiul Poştal la data de 20.07.2022, cu respectarea termenului prevăzut de lege, şi respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esenţă argumentele prezentate prin cererea de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 7 decembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Banca Naţională a României, constatând că sentinţa recurată a fost comunicată recurentului la data de 06.07.2022, conform dovezii aflate la dosarul de fond, iar recursul a fost declarat la data de 20.07.2022, conform ştampilei Oficiului Poştal de pe plicul aflat la dosarul de recurs, cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

2.1 Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

Reclamantul A. a formulat cererea înregistrata la Banca Nationala a Romaniei sub nr. x/06.03.2020 prin care a invederat ca expertiza contabilă (judiciara) efectuată în dosarul x/2014 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, părţi fiind S.C. C. S.R.L., în calitate de contestator, în contradictoriu cu creditoarea B. S.A. arată erori vădite in modalitatea de inregistrare in contabilitate a platilor societatii catre banca, aparand plati efectuate de societate de peste 300.000 de euro care nu se regasesc in evidentele bancare, si ca există factori speciali din care rezultă că B. a încălcat intenţionat unele obligaţii legale, cum ar fi utilizarea unui audit în conformitate cu standardele internaţionale.

Ca urmare, reclamantul a solicitat ca parata sa efectueze o activitate de control si sa identifice faptele care constituie încălcări ale disciplinei bancare, în temeiul articolului 233 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007.

La aceasta solicitare, Banca Nationala a Romaniei a raspuns prin adresa inregistrata sub nr. x/08.04.2020 la Directia comunicare si relatii cu publicul, in sensul ca banca centrala nu are competente in materia relaţiilor contractuale intre banci si clientii acestora si nu se pronunta in materia unor chestiuni litigioase intre acestia aflate pe rolul instantelor judecatoresti. De asemenea, parata a aratat ca aspectele semnalate se circumscriu relatiilor contractuale dintre banca si societate.

Fata de acest răspuns, reclamantul a formulat plangerea prealabila inregistrata sub nr. x/15.05.2020, care a fost solutionata în sensul respingerii prin prin intermediul adresei inregistrate cu nr. x/05.06.2020 de catre Directia comunicare si relatii cu publicul si cu nr. VI/3/7861/05.06.2020 de catre Directia Supraveghere din cadrul paratei.

În acest context factual, la data de 14.07.2020, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere, prin care a solicitat anularea acestui răspuns, obligarea paratei Banca Naţională a României prin reprezentanţii săi legali ca în temeiul competenţei exclusive, sa constate faptele care constituie încălcări ale disciplinei bancare, în temeiul articolului 233 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, să asigure supravegherea prudenţială a activitatii B., având număr unic de înregistrare la registrul comerţului: x/10.12.1992, Cod unic de înregistrare: x/10.12.1992, Numărul de ordine de la Registrul Comerţului: x, Numărul şi data înregistrării în Registrul instituţiilor de credit: RB - PJR - 4() - 007/18.02.1999, in scopul protejării intereselor deponenţilor şi al asigurării stabilităţii şi viabilităţii întregului sistem bancar, pornind de la premisa ca in Contractul nr. x/17.01.2007 încheiat intre S.C. C. S.R.L. si B. S.A. au fost identificate riscurile care pot afecta soliditatea institutiei de credit si anume B. S.A. în conformitate cu prevederile art. 225 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007 cu modificările şi completările ulterioare, sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare (în procedură accelerată), cu întrebări referitoare la sprijinirea discriminatorie a anumitor institutii bancare care afectează piaţa concurenţială, deoarece activitatea paratei favorizează anumite institutii bancare care in lipsa aplicarii standardelor internaţionale de contabilitate şi cele ale acordurilor internaţionale privind normele prudenţiale aplicabile băncilor, cu certitudine ajuta la o îmbogăţire fără justă cauză a anumitor institutii bancare, fără a mai suporta riscurile inerente pieţei concurenţiale si obligarea pârâta la plata de daune cominatorii în cuantum de 1000 RON pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea obligaţiilor din prezenta cerere.

La data de 03.12.2020 reclamantul a depus la dosar cerere modificatoare prin care, în plus faţă de capetele iniţiale de cerere, a solicitat obligarea pârâtei BNR să depună la dosar dosarul administrativ şi documentele cu privire la soluţionarea cererii sale înregistrate la pârâtă cu nr. XIV/5/2092/05.06.2020, iar de către Direcţia comunicare şi relaţii cu publicul cu nr. VI/3/7861/05.06.2020, pentru asigurarea transparenţei procedurilor administrative, şi obligarea pârâtei să depună la dosarul cauzei concluziile analizei făcute în urma controlului de supraveghere prudanţială care a fost efectuat la B. începând cu anul 2015 până la sfârşitul anului 2019, în temeiul dispoziţiilor art. 1662 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 99/2006.

La data de 04.12.2020, reclamantul a depus la dosar cerere de completare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat în plus şi anularea scrisorii BNR nr. x/08.04.2020.

Prin sentinţa recurată acţiunea a fost respinsă, reclamantul formulând critici circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi reţinută incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul invocat de recurentul-reclamant.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Instanţa de control judiciar observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Circumscris acestui motiv de nelegalitate, recurentul-reclamant a invocat nerespectarea dreptului său de acces la instanţă, a dreptului la apărare, a principiului contradictorialităţii, pe motiv că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor toate cererile/excepţiile formulate şi a anulat ca nesemnată cererea precizatoare formulată de acesta, în condiţiile în care aceasta era semnată.

De asemenea, a susţinut că instanţa de fond a respins cererea de sesizare către CJUE cu întrebări preliminare motivând ca nu se specifica in mod concret ce prevederi legale din legislaţia romana in raport de legislaţia europeana sa fie interpretate, neîndeplinindu-şi obligaţia neechivocă rezultata din art. 14 C. proc. civ. şi art. 224 C. proc. civ., referitoare la punerea în discuţia părţilor a tuturor cererilor, excepţiilor, împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de ele, potrivit legii sau invocate din oficiu.

Înalta Curte constată că aceste susţineri sunt lipsite de suport, în condiţiile în care, prin încheierea de şedinţă din data de 23 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti a dispus amânarea cauzei şi comunicarea către pârâtă a cererii modificatoare şi a cererii completatoare depusă de reclamant la data de 04.12.2020 în dosarul Tribunalului Bucureşti, pârâta formulând întâmpinare faţă de acestea, la termenul din data de 8 septembrie 2021, instanţa dispunând comunicarea întâmpinării către reclamant, faţă de împrejurarea că s-a invocat excepţia insuficientei timbrări şi excepţia inadmisibilităţii actiunii.

De asemenea, la termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2021, curtea de apel, după punerea în discuţie în şedinţa publică, a dispus citarea reclamantului cu menţiunea de achitare a taxei judiciare de timbru aferentă capătului de cerere de anulare act suplimentar introdus prin cererea precizatoare, de semnare a precizării şi de precizare a temeiului juridic de solicitare a daunelor cominatorii şi de precizare în totalitate a capătului 4 de cerere în vederea stabilirii timbrajului, reclamantul depunând la dosar răspuns/precizare şi dovada achitării timbrajului, la data de 14 februarie 2022.

Prin urmare, nu se poate susţine în mod valid că reclamantului i-a fost încălcat dreptul la instanţă, dreptul la părare ori că în cauză a fost încălcat principiul contradictorialităţii prevăzut de dispoziţiile art. 14 şi art. 224 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cererea modificatoare formulată de reclamant la data de 3 decembrie 2024, Înalta Curte constată că din conţinutul acesteia rezultă că nu sunt aduse elemente noi obiectului cererii de chemare în judecată fiind formulate în plus faţă de capetele cererii iniţiale solicitări de probatorii, aşa cum s-a reţinut anterior. Astfel, chiar dacă această cerere a fost formal anulată de instanţă, din considerentele sentinţei recurate reiese că au fost analizate toate pretenţiile formulate de reclamant deduse judecăţii în prezentul litigiu, astfel că sunt nefondate susţinerile acestuia cu privire la acest aspect.

În continuare, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului-reclamant cu privire la greşita soluţionare a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu intrebari preliminare sunt nefondate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (fost 234 Tratatul Comunităţilor Europene), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor şi la validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.

Alineatul 2 din text prevede posibilitatea unei instanţe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privinţă este necesară în soluţionarea pricinii, iar în cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea.

Ca atare, procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (fost 234 TCE) dă posibilitatea instanţelor statelor membre de a adresa întrebări Curţii de Justiţie, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate înainte de a se pronunţa hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluţionarea litigiului, precum şi asupra conţinutului acestora, fiind judecătorul naţional.

Înalta Curte constată, asa cum s-a precizat anterior, că cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se poate face numai în situaţia în care, în cursul unul litigiu aflat pe rol, se pune problema interpretării sau validităţii unei norme comunitare.

Lecturând cererea formulată de recurentul-reclamant, Înalta Curte în acord cu opinia judecătorului fondului, constată că aceasta solicitare, nici in varianta formulată iniţial, si nici in varianta concretizată in cererea completatoare depusa la data de 04.12.2020, nu are un obiect concret, in sensul identificării unor prevederi legale din legislaţia Uniunii Europene, care să necesite interpretare în sensul dispoziţiilor legale antereferite, cererea de sesizare fiind formulata inform, solicitând-se, practic, instanţei sa identifice prevederi in legislaţia romana care au nevoie de interpretare prin raportare la legislaţia europeana astfel încât acţiunea sa să aibă un temei juridic valid, în mod corect, cererea sa de sesizare fiind respinsa.

Instanţa de control judiciar constată că recurentul-reclamant a invocat în mod formal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 6 C. proc. civ., fără să formuleze vreo critică concretă de nelegalitate, astfel că nu se poate efectua controlul judiciar din perspectiva acestor dispoziţii legale, celelalte susţineri din memoriul de recurs putând fi circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a căror incidenţă nu poate fi reţinută însă în cauză.

Înalta Curte aminteşte că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, se constată că, în esenţă, prin memoriul de recurs, recurentul a susţinut că înţelege să invoce: nerespectarea procedurii de soluţionare a cererilor de supraveghere a instituţiilor de credit, persoane juridice române; încălcarea obligaţiei de motivare; o eroare vădită de apreciere; încălcarea principiului efectivitatii si normelor prudentiale; încălcarea obligaţiei de solicitudine şi a principiului bunei administrări, care au ca finalitate restrângerea unor drepturi si libertăţi care trebuie făcute numai prin lege si numai cu respectarea principiului proportionalitatii, in baza căruia orice ingerinţă normativă adusă libertăţii economice, aspecte de altfel expuse şi în faţa primei instanţe, care vor fi analizate împreună şi li se va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Înlata Curte reţine că dispoziţiile legale incidente în cauză sunt următoarele:

I. Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

"Art. 1: Subiectele de sesizare a instanţei

(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public. (…)

Art. 8: Obiectul acţiunii judiciare

(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cei care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă. (…)

Art. 18: Soluţiile pe care le poate da instanţa

(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

(2) Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.

(3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru."

II. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare:

Art. 4

"(1) Banca Naţională a României este autoritatea competentă cu privire la reglementarea, autorizarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013.

(1ind. 1) Potrivit art. 1973-19713, Banca Naţională a României este autoritatea competentă cu privire la aprobarea şi supravegherea societăţilor financiare holding şi a societăţilor financiare holding mixte, care sunt responsabile de îndeplinirea, pe bază consolidată, a cerinţelor prudenţiale prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, precum şi de reglementările emise în aplicarea acestora, fără a face obiectul unor cerinţe prudenţiale la nivel individual.

(2) Banca Naţională a României monitorizează activităţile instituţiilor de credit, precum şi, în cazul în care este autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată, activităţile societăţilor financiare holding şi ale societăţilor financiare holding mixte, pentru prevederile aplicabile acestora, în scopul evaluării conformării la cerinţele prudenţiale prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi de reglementările emise în aplicarea acestora.

(3) În exercitarea competenţelor sale prevăzute de lege, Banca Naţională a României colectează şi procesează orice date şi informaţii relevante, inclusiv de natura datelor cu caracter personal, necesare pentru evaluarea conformării instituţiilor de credit, precum şi, în cazul în care este autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată, a societăţilor financiare holding şi a societăţilor financiare holding mixte, la cerinţele prudenţiale prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi de reglementările emise în aplicarea acestora, şi pentru investigarea posibilelor încălcări ale acestor cerinţe.

(4) În îndeplinirea funcţiilor cu privire la supravegherea prudenţială, investigaţiile şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi de reglementările emise în aplicarea acestora, Băncii Naţionale a României îi sunt conferite competenţele necesare şi acţionează în mod independent. În acest sens, Banca Naţională a României trebuie să dispună de cunoştinţele de specialitate, resursele şi capacitatea operaţională necesare.

(5) În exercitarea atribuţiilor sale generale de supraveghere prudenţială, Banca Naţională a României are în vedere, în mod corespunzător, impactul potenţial al deciziilor sale asupra stabilităţii sistemului financiar din toate celelalte state membre implicate, în special în situaţii de urgenţă, pe baza informaţiilor disponibile la momentul respectiv.

*) prevederile art. VIII pct. 3 din O.U.G. nr. 113/2013 referitor la modificarea art. 4 alin. (5) intră în vigoare la data la care cerinţa de acoperire a necesarului de lichiditate devine aplicabilă în conformitate cu un act delegat adoptat de Comisie potrivit art. 151 din Directiva nr. 36/2013/UE;

(51) În aplicarea dispoziţiilor art. 124 alin. (1a) şi art. 164 alin. (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, Banca Naţională a României exercită atribuţiile în calitate de autoritate responsabilă cu aplicarea prevederilor art. 124 alin. (2), respectiv ale art. 164 alin. (6) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, în ceea ce priveşte instituţiile de credit.

(52) Banca Naţională a României, în calitate de autoritate competentă, poate reduce pragul prevăzut la art. 4 alin. (1) pct. 145 lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, prin reglementările emise în baza prezentei ordonanţe de urgenţă.

(6) În exercitarea competenţelor sale, Banca Naţională a României se asigură că atribuţiile de supraveghere decurgând din prezenta ordonanţă de urgenţă şi din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum şi orice alte atribuţii conferite prin lege acesteia sunt exercitate în mod distinct şi independent de atribuţiile privind rezoluţia instituţiilor de credit.

(7) Banca Naţională a României informează Comisia şi Autoritatea Bancară Europeană cu privire la orice delimitare a atribuţiilor prevăzute la alin. (6)."

Art. 225

(1) În exercitarea funcţiilor sale, Banca Naţională a României este competentă să dispună, faţă de o instituţie de credit, persoană juridică română, o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă sau faţă de persoanele responsabile, care încalcă dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, ale reglementărilor sau ale altor acte emise în aplicarea acesteia, referitoare la supraveghere sau la condiţiile de desfăşurare a activităţii, ori ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, măsuri potrivit prevederilor art. 1979 şi art. 226 şi/sau să aplice sancţiuni şi măsuri sancţionatorii, potrivit prevederilor art. 229.

(2) Banca Naţională a României îşi exercită competenţele de supraveghere şi de aplicare a măsurilor, sancţiunilor şi măsurilor sancţionatoare, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţe şi ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia, în oricare din următoarele modalităţi:

a) în mod direct;

b) în colaborare cu alte autorităţi;

c) prin delegarea competenţelor sale către alte autorităţi, cu păstrarea responsabilităţii pentru competenţele delegate;

d) prin sesizarea autorităţilor judiciare competente.

(3) Sancţiunile şi măsurile sancţionatoare aplicate potrivit art. 229 trebuie să fie eficace şi proporţionale cu faptele şi deficienţele constatate şi să fie de natură a avea un efect descurajant.

(4) La stabilirea tipului sancţiunii sau a măsurii sancţionatoare şi a cuantumului amenzii, Banca Naţională a României are în vedere toate circumstanţele reale şi personale relevante ale săvârşirii faptei, inclusiv următoarele aspecte, după caz:

a) gravitatea şi durata faptei;

b) gradul de vinovăţie a persoanei fizice sau juridice responsabile;

c) soliditatea financiară a persoanei fizice sau juridice responsabile, astfel cum rezultă, de exemplu, din venitul anual al persoanei fizice responsabile sau din cifra de afaceri totală a persoanei juridice responsabile;

d) importanţa profiturilor realizate sau a pierderilor evitate de către persoana fizică sau juridică responsabilă, în beneficiul acesteia, în măsura în care acestea pot fi determinate;

e) prejudiciile cauzate terţilor, în măsura în care pot fi determinate;

f) gradul de cooperare a persoanei fizice sau juridice responsabile cu Banca Naţională a României;

g) încălcările săvârşite anterior de persoana fizică sau juridică responsabilă;

h) orice consecinţe potenţial sistemice ale faptei săvârşite.

(5) Banca Naţională a României are competenţa de a colecta toate informaţiile necesare şi de a efectua toate cercetările necesare în exercitarea funcţiilor sale.

(6) Fără a se aduce atingere prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013, competenţa prevăzută la alin. (5) include:

a) competenţa de a solicita furnizarea tuturor informaţiilor necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor care revin Băncii Naţionale a României, inclusiv a informaţiilor care trebuie furnizate, în scopuri de supraveghere şi în scopuri statistice, la intervale regulate şi în formatele specificate;

b) competenţa de a efectua toate cercetările necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor care revin Băncii Naţionale a României, în legătură cu orice persoană fizică sau juridică prevăzută la alin. (7), având domiciliul sau sediul social în România;

c) competenţa de a efectua toate inspecţiile necesare la sediile persoanelor juridice menţionate la alin. (7) şi la sediul oricărei altei entităţi incluse în supravegherea consolidată pentru care Banca Naţională a României este supraveghetor consolidant, cu condiţia notificării prealabile a autorităţilor competente implicate.

(7) În sensul prevederilor alin. (6) lit. a) sunt supuse obligaţiei de furnizare a informaţiilor:

a) instituţiile de credit cu sediul social în România;

b) societăţile financiare holding cu sediul social în România;

c) societăţile financiare holding mixte cu sediul social în România;

d) societăţile financiare holding cu activitate mixtă cu sediul social în România;

e) persoanele fizice care aparţin entităţilor menţionate la lit. a)-d);

f)terţele persoane către care entităţile menţionate la lit. a)-d) au externalizat anumite funcţii operaţionale sau activităţi.

(8) Competenţa prevăzută la alin. (6) lit. b) include dreptul:

a) de a solicita prezentarea de documente;

b) de a examina evidenţele şi registrele persoanelor menţionate la alin. (7) şi de a ridica fotocopii sau extrase ale acestor evidenţe şi registre;

c) de a obţine explicaţii scrise sau verbale de la orice persoană prevăzută la alin. (7) sau de la reprezentanţii ori personalul acesteia;

d) de a intervieva orice altă persoană, cu consimţământul acesteia, în scopul colectării de informaţii referitoare la obiectul unei cercetări. (…)

Art. 233

(1) Constatarea faptelor descrise în prezentul capitol, care constituie încălcări ale disciplinei bancare, se face de către personalul Băncii Naţionale a României, împuternicit în acest sens, pe baza raportărilor făcute de instituţia de credit, persoană juridică română, potrivit legii sau la solicitarea expresă a Băncii Naţionale a României ori în cursul verificărilor desfăşurate la sediile acestora."

Înalta Curte constată că, în esenta, reclamantul a solicitat ca Banca Nationala a Romaniei sa efectueze un control al activitatii B. si sa sanctioneze aceasta institutie bancara pentru neindeplinirea unor obligatii, precum si sa dispuna masuri de remediere a acestor deficiente.

Din textele citate, precum si din economia actului normativ care reglementeaza atributiile paratei in domeniu, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, reiese ca intre BNR si persoanele fizice nu exista niciun fel de legatură, atributiile BNR exercitându-se dupa principiul independentei operationale, nu la solicitarea sau la sesizarea persoanelor fizice.

Astfel, în mod corect prima instanţă a reţinut că atributiile BNR au ca obiect autorizarea institutiilor de credit si supravegherea functionarii acestora din perspectiva mecanismelor de functionare puse in practica si din perspectiva respectarii obligatiilor generale de functionare ce revin institutiilor de credit. BNR nu are niciun fel de competenta de a supraveghea institutiile de credit cu privire la modalitatea in care acestea isi indeplinesc obligatiile concrete rezultate din contractele individuale asumate cu consumatorii, iar modalitatea in care institutiile de credit actioneaza in indeplinirea acestor tipuri de obligatii poate fi cezurata de alte autoritati publice.

Or, reclamantul porneşte de la un dosar judiciar concret si de la situatia unui contract de creditare concret, făcând o extrapolare în sensul ca exista indicii puternice ale unor deficiente de sistem la nivelul intregii institutii bancare, si ca, avand in vedere existenta acestor indicii, parata are obligatia de a efectua un control si a sanctiona banca sesizata este fortata si fara suport legal, ipoteza care nu este incidenta in cauza.

Astfel, faptul ca este posibil ca institutia bancara sa isi fi indeplinit defectuos sau foarte defectuos obligatiile ce ii reveneau dintr-un contract de credit nu inseamna, in mod automat, ca exista indicii ale unor deficiente de sistem in contabilitatea acesteia, întrucât pentru a conchide in directia intervenirii unor deficiente de asemenea magnitudine sunt necesare mult mai multe date decat cele ce rezulta dintr-un singur contract de credit.

Planul de control si modalitatea in care BNR exercita supravegherea prudentiala sunt aspecte care sunt stabilite exclusiv de parata, in exercitarea independentei sale operationale si in conditiile legii, astfel cum rezultă dinn sispoziţiile anteerferite, aceasta neavand obligatia ca, in eventualitatea in care este sesizata de o persoana fizica, sa declanseze automat un control in verificarea elementelor sesizate.

Prin urmare, în mod judicios a aprecita judecătorul fondului că o decizie in sensul declansarii unui control si a adoptarii unor sanctiuni intra in marja de apreciere normala a paratei, neputand a se retine, in eventualitatea refuzului de a proceda in acest fel, depasirea limitelor sale de apreciere sau un abuz de putere.

Faptul ca decizia de a nu efectua un astfel de control poate duce, ulterior, in eventualitatea in care institutia financiara reclamata chiar are deficiente de sistem care ar fi trebuit remediate in cadrul supravegherii prudentiale, la sanctiuni sau masuri fata de persoanele care, desi au avut cunostinta de eventuale astfel de deficiente, totusi au decis sa nu efectueze niciun fel de control, nu are semnificatia ca parata este obligata de a verifica orice sesizare a persoanelor fizice referitoare la un contract in litigiu din perspectiva indicarii unor defectiuni de sistem la institutia bancara reclamata, o astfel de obligaţie nefiind inscrisa in niciun act normativ in vigoare si, de altfel, nefiind nici posibila in mod real.

Ca urmare, în mod correct a constatat prima instanţă ca raspunsul paratei este corect si legal, in cauza nefiind indeplinite conditiile prevazute de art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) si art. 18 alin. (1)-(3) din Legea 554/2004 de admitere a acestui capat de cerere, în mod corelativ fiind respinse şi celelalte capete de cerere.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia tardivităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Banca Naţională a României şi va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Banca Naţională a României.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 232 din 15 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.