Disciplinary complaint resolution upheld as judicial review cannot second-guess prosecutor's case solutions

Şedinţa publică din data de 7 februarie 2023

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25.04.2019, sub nr. x/2019, reclamanţii Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - Frăţia, Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa", Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România şi A. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, admiterea acesteia şi desfiinţarea rezoluţiei nr. C19-904/03.04.2019, emisă de Inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare şi a rezoluţiei de clasare nr. x/2018 din 28.01.2019, cu consecinţa trimiterii cauzei la Inspectorul Judiciar pentru completarea verificărilor cu privire la abaterile disciplinare săvârşite de procurorii B. şi C..

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 108 din 18 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, având ca obiect anulare rezoluţie clasare, instanţa de fond a dispus următoarele:

- a admis contestaţia formulată de reclamanţii Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România-Frăţia, Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa", Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România şi A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi Inspecţia Judiciară;

- a desfiinţat rezoluţia inspectorului-şef şi rezoluţia de clasare şi a trimis dosarul pentru completarea verificărilor;

- conform art. 451-453 C. proc. civ. a obligat pârâta Inspecţia Judiciară la plata sumei de 1500 RON către reclamanta A. S.R.L. cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat redus în mod corespunzător.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 108 din 18 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii B. şi Inspecţia Judiciară.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât B. a solicitat admiterea recursului şi pe fondul cauzei respingerea plângerii formulate de Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa", Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - Frăţia, A. S.R.L. şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România.

În susţinerea cererii de recurs, recurentul-pârât arată că, în calitate de procuror, a soluţionat cauza pro parte prin Ordonanţa din data de 13.07.2018, menţinută prin Ordonanţa nr. 133/II/2/2018 din 24.09.2018 prin care procurorul general a respins plângerea împotriva soluţiei ca nefondată.

Mai arată că intimaţii-reclamanţi au formulat plângere împotriva sa pe linie disciplinară, invocând săvârşirea abaterilor disciplinare în sensul art. 99 lit. ş) şi t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (în continuare Legea nr. 303/2004). Inspecţia Judiciară a clasat cauza, iar soluţia a fost menţinută de inspectorul-şef.

Apreciază că judecătorul instanţei de fond a depăşit atribuţiile de serviciu în sensul că a analizat legalitatea şi temeinicia unor cercetări penale făcând referiri chiar la impunerea unei anumite ordini de incidenţă a temeiurilor de clasare într-o ordonanţă dată de un procuror, deşi acesta este atributul exclusiv al judecătorului de cameră preliminară. În continuare, fără a fi învestit, acesta s-a pronunţat asupra calităţii de persoană vătămată într-o cauză penală, depăşind limitele funcţionale. Învederează că judecătorul dintr-o cauză de contencios nu are dreptul să se pronunţe asupra fondului unei cercetări penale, cu numai asupra legalităţii formale a actelor procedurale.

La data de 06.07.2021, recurentul-pârât B. a depus la dosar taxa de timbru şi un exemplar în original al motivelor de recurs, precum şi soluţia pronunţată de judecătorul de cameră preliminară asupra plângerii împotriva ordonanţei de clasare nr. 106/P/2018 din 13.07.2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, menţinută prin ordonanţa nr. 133/II/2/2018 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa (soluţie de respingere) - dosar.

Prin cererea sa de recurs, recurenta-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate cu consecinţa menţinerii rezoluţiei de clasare nr. x/2018 emise de Direcţia pentru inspecţie pentru procurori în data de 28 ianuarie 2019 şi anularea plăţii de către Inspecţia Judiciară a cheltuielilor de judecată către A. S.R.L..

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-pârâtă Inspecţia Judiciară a arătat că prin sentinţa nr. 108 din 18 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au fost desfiinţate rezoluţiile nr. C19-904 (emisă de inspectorul-şef la data de 3 aprilie 2019) şi 8089/IJ/1995/DIP/2018 (emisă de Direcţia pentru inspecţie pentru procurori în data de 28 ianuarie 2019), iar dosarul a fost trimis pentru completarea verificărilor, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 1500 RON reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru şi onorariu de avocat redus în mod corespunzător).

Recurenta-pârâtă Inspecţia Judiciară a întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Apreciază sentinţa recurată ca nelegală, instanţa de fond făcând o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, apreciind că inspectorii judiciari puteau să intervină asupra soluţiei dispuse de către procurorul de caz, soluţie menţinută de procurorul ierarhic superior, verificând modalitatea de administrare a probatoriului, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în soluţionarea cauzei penale nr. 106/P/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

A mai arătat că aspectele semnalate, deşi detaliate pe larg, reprezintă exclusiv nemulţumiri legate de modul în care magistraţii procurori au exercitat atribuţii de serviciu în instrumentarea şi soluţionarea unui dosar penal, rezultat al raţionamentelor logico-juridice emise, particularizate, cu trimitere la procedura de administrare a probelor, competenţa materială, a temeiurilor juridice aplicabile în fundamentarea soluţiei, respectiv emiterea unei soluţii penale pe fond şi verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei.

Recurenta-pârâtă a precizat că unul dintre principiile care guvernează activitatea Inspecţiei Judiciare este cel al respectării independenţei judecătorului şi procurorului. Controlul exercitat de Inspecţia Judiciară nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti supuse căilor de atac prevăzute de lege şi nici soluţiile adoptate de procurori, care pot fi verificate numai în cadrul şi limitele stabilite de principiul controlului ierarhic sau de instanţele de judecată.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimaţii-reclamanţi Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România-Frăţia, Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa", Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România şi A. S.R.L. au depus întâmpinare la data de 27.07.2021 prin care au solicitat, în principal, anularea cererilor de recurs formulate de recurenţii-pârâţi pentru neindicarea niciunui motiv de casare în cazul recursului formulat de B., respectiv pentru neîncadrarea motivelor de recurs în niciunul dintre motivele de casare în cazul recursului formulat de Inspecţia Judiciară (pe cale de excepţie), iar pe fond respingerea acestor recursuri ca nefondate.

La data de 03.08.2021 s-a înregistrat răspunsul formulat de B. la întâmpinarea intimaţilor-reclamanţi, precum şi punctul de vedere cu privire la recursul formulat de Inspecţia Judiciară. Astfel, recurentul-pârât B. a solicitat admiterea recursului formulat de Inspecţia Judiciară, iar cu privire la excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare, a arătat că din motivarea cererii sale de recurs reiese incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.. Învederează în continuare că soluţia instanţei de fond contrazice dispoziţia cu caracter definitiv dată de judecătorul de cameră preliminară, aşa cum a arătat şi prin adresa din data de 06.07.2021, aflată la dosar.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, normele legale incidente şi aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-reclamanţi prin întâmpinare, constatând că argumentele de ordin critic formulate în memoriul de recurs depus de către B. prezintă structura necesară spre a fi calificate drept critici de nelegalitate prin care recurentul tinde la evocarea cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., chiar dacă, iniţial, acesta nu a indicat temeiul de drept al motivului de casare.

Spre deosebire de apel, cererea de recurs trebuie motivată în drept, sub sancţiunea nulităţii. Articolul 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din C. proc. civ. impun indicarea în concret a motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Cu toate acestea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. atenuează sancţiunea şi permite instanţei de recurs să procedeze la încadrarea motivelor invocate de recurent, pe baza aspectelor detaliate în cerere, chiar dacă recurentul însuşi nu a indicat în concret motivul de nelegalitate pe care îl invocă.

Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Criticile aduse de către recurentul-pârât B. nu sunt străine de natura cauzei sau de aspectele evocate de prima instanţă prin hotărârea atacată, iar argumentele expuse în cererea de recurs conduc la ideea că instanţa de fond nu a fundamentat în mod corect soluţia dată (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.")

Totodată, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului declarat de Inspecţia Judiciară, invocată de intimaţii-reclamanţi prin întâmpinare, constatând că, în mod formal, criticile recurentei-pârâte se circumscriu cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de casare invocat de recurenţii-pârâţi şi întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1). 8 C. proc. civ. vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, apreciind recurenţii pârâţi că prevederile legale citate nu îndrituiesc inspectorii judiciari să intervină asupra soluţiei dispuse de către procurorul de caz, verificând modalitatea de administrare a probatoriului şi interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în soluţionarea cauzei penale nr. 106/P/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, incident în cauză, prevede următoarele:

"Inspecţia Judiciară acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale în raport cu Consiliul Superior al Magistraturii, instanţele judecătoreşti, parchetele de pe lângă acestea şi în relaţia cu celelalte autorităţi publice, exercitându-şi atribuţiile de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate, în temeiul legii şi pentru asigurarea respectării acesteia."

Instanţa de fond a apreciat că pârâta Inspecţia Judiciară nu a analizat aspectele semnalate de intimaţii-reclamanţi, deşi în mod rezonabil trebuiau verificate, fiind indicate fapte care, dacă ar fi reale, ar prezenta o gravitate foarte mare, care pun în discuţie, inclusiv, prestigiul şi credibilitatea justiţiei, date fiind calitatea pârâţilor şi funcţia uneia dintre persoanele vizate de sesizare. De altfel, tocmai în considerarea calităţii de magistrat şi a funcţiei înalte de conducere în discuţie, în privinţa cărora nu trebuie să planeze absolut nici o suspiciune, instanţa de fond a apreciat că verificările trebuiau efectuate cu mai multă rigurozitate şi în mod complet cu privire la:

- pretinsa încălcare a dispoziţiilor legale referitoare la redeschiderea urmăririi penale, deşi faptele cercetate în dosarul nr. x/2018 au mai fost cercetate în cel puţin 3 (trei) dosare, reclamanţii invocând încălcarea principiului ne bis in idem;

- pretinsa încălcare a deciziei Curţii Constituţionale nr. 68/2017, sub aspectul faptului invocat că s-au efectuat cercetări penale, deşi motivul de clasare referitor la prescripţia răspunderii penale era evident încă din prima plângere cu care a fost învestit pârâtul B.;

- pretinsa încălcare cu rea-credinţă (în scopul creării condiţiilor procesuale pentru sesizarea judecătorului de cameră preliminară pentru desfiinţarea unui înscris cu privire la care exista deja o hotărâre definitivă) a normelor procesuale penale (art. 16 C. proc. pen.) privind ordinea de incidenţă a temeiurilor de clasare, sub aspectul faptului invocat că s-a dispus clasarea pe motiv de intervenţie a prescripţiei când, anterior, pentru aceleaşi fapte, s-a dispus clasarea pe motiv că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii;

- pretinsa încălcare a autorităţii de lucru judecat a unor hotărâri pronunţate de instanţa civilă cu privire la desfiinţarea unui înscris contestat ca fiind fals de organele de cercetare penală, prin faptul că sesizează judecătorul de cameră preliminară pentru desfiinţarea aceluiaşi înscris;

- pretinsa încălcare a autorităţii de lucru judecat a mai multor hotărâri civile, deşi nu afirmă existenţa nici unei fapte de natură penală în legătură cu acestea;

- pretinsa audiere şi prezentare în calitate de persoană vătămată a unei entităţi inventate, care nu există în realitate şi cu privire la care nu a făcut minime verificări pentru a analiza dacă aceasta este constituită în mod legal, în condiţiile în care s-au depus hotărâri judecătoreşti care au statuat sub acest aspect;

- pretinsa încălcare a dispoziţiilor legale referitoare la competenţa teritorială.

De altfel, Curtea arată că în conformitate cu prevederile art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 simpla nerespectare a unei decizii a Curţii Constituţionale este suficientă pentru a fi realizat elementul material al laturii obiective a unei abateri disciplinare (urmând să se verifice în continuare îndeplinirea cerinţelor aferente laturii subiective).

Totodată, arată că deşi încălcarea autorităţii de lucru judecat nu este prevăzută, ca atare, ca fiind o abatere disciplinară, o astfel de situaţie poate reprezenta o încălcare evidentă şi incontestabilă a unor principii legale clare, care ţin de esenţa înfăptuirii actului de justiţie, care are aptitudinea să realizeze elementul material al laturii obiective a abaterii disciplinare reglementate la art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Înalta Curte consideră necesar a efectua câteva aprecieri cu caracter general, de natură să clarifice regulile şi principiile care guvernează raporturile dintre activitatea procurorilor şi cea a inspectorilor judiciari, în mod special limitările legale ale verificărilor pe care aceştia din urmă le pot efectua, puse în discuţie de criticile formulate prin acţiunea dedusă judecăţii.

Astfel, sub un prim aspect, trebuie avut în vedere statutul constituţional şi legal al magistratului, cu referire specială la magistratul procuror, în conformitate cu care acesta din urmă este independent în dispunerea soluţiilor.

Dreptul conferit de lege procurorului de a fi independent în desfăşurarea activităţii profesionale nu este însă unul absolut. Responsabilizarea magistraţilor se realizează prin intermediul mai multor pârghii de control specifice, respectiv reglementarea subordonării ierarhice, a căilor de atac, pregătirea profesională deosebită a magistraţilor (conform art. 35 din Legea nr. 303/2004) şi instituirea răspunderii magistraţilor. Verificările realizate prin căile de atac nu pot fi, însă, contrazise prin cele realizate în cadrul verificărilor administrative realizate de Inspecţia Judiciară.

Răspunderea disciplinară intervine în situaţia abaterilor de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru comportările care dăunează interesului serviciului sau prestigiului justiţiei, prevăzute în Legea nr. 303/2004.

Cadrul legislativ care reglementează activitatea Inspecţiei Judiciare reprezintă expresia unui demers constant pentru realizarea echilibrului între responsabilitatea magistratului şi independenţa sa.

Totodată, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, activitatea acesteia se desfăşoară în conformitate cu legea, iar verificările efectuate de Inspecţia Judiciară se realizează cu respectarea principiilor independenţei judecătorilor şi procurorilor, supunerii lor numai legii, precum şi autorităţii de lucru judecat.

Din analiza acestor dispoziţii rezultă, fără echivoc, că, în activitatea lor, inspectorii judiciari trebuie să respecte principiul independenţei magistratului şi supunerii lui numai legii, ceea ce exclude, în principiu, posibilitatea verificării modului de aplicare a normelor de drept material sau procesual.

Potrivit art. 42 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţia judiciară îndeplineşte, potrivit legii, atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate, sub coordonarea şi controlul plenului.

Rezultă că unul dintre rolurile esenţiale ale Inspecţiei judiciare constă în oferirea de informaţii concrete Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la modul de organizare şi funcţionarea instanţelor/parchetelor, la conduita judecătorului/procurorului în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a verificărilor efectuate la cererea plenului, a secţiilor, a petiţionarilor, ori de Inspecţia judiciară, din oficiu.

Rezultatele constatate în urma verificărilor stau la baza adoptării hotărârilor plenului sau secţiilor cu privire la măsuri de organizare şi funcţionare a instanţelor/parchetelor, la sancţionarea judecătorului/procurorului, la apărarea reputaţiei sale profesionale etc.

Potrivit art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac.

Din conţinutul acestor texte de lege, cât şi din conţinutul textelor din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, care stabilesc atribuţiile Inspecţiei judiciare, rezultă că sesizarea adresată Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să se refere la aspecte din activitatea instanţelor/parchetelor, la activitatea sau conduita judecătorului sau procurorului, la încălcarea de către aceştia a obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea unor abateri disciplinare, fără a pune, în nici un caz, în discuţie legalitatea hotărârilor judecătoreşti sau a soluţiilor date de procuror.

Totodată, Înalta Curte precizează că răspunderea disciplinară a magistratului (judecător sau procuror) este personală şi nu poate interveni decât în condiţiile expres prevăzute de lege şi pe baza unui probatoriu corespunzător, iar, pe de altă parte, că instanţa învestită cu soluţionarea unei contestaţii, nu este una disciplinară, neavând competenţa să stabilească existenţa sau inexistenţa unei abateri disciplinare (potrivit art. 134 alin. (2) din Constituţia României, această competenţă revine Consiliului Superior al Magistraturii), ci doar să examineze legalitatea şi temeinicia rezoluţiilor atacate, respectiv dacă pârâta Inspecţia Judiciară a adoptat soluţia în limitele marjei de apreciere conferite de lege, în baza unui probatoriu suficient, respectiv dacă se impune completarea verificărilor (în acest sens fiind, de altfel, şi prevederile art. 45 indice 1 din Legea nr. 317/2004).

Într-un astfel de context, legiuitorul a reglementat un drept de apreciere în favoarea inspectorilor judiciari, modul de acţiune al acestora urmând a fi determinat de contextul concret al fiecărei cauze, prin recurgerea, după caz, la toate, la anumite sau doar la unul dintre instrumentele de verificare puse la dispoziţie de Legea nr. 317/2004 şi de Regulament.

Cu privire la soluţiile adoptate de procuror, potrivit art. 2781 şi următoarele din C. proc. pen., controlul legalităţii şi temeiniciei acestora se realizează de instanţele de judecată, la sesizarea persoanei vătămate, precum şi a oricărei alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate, care pot desfiinţa rezoluţia sau ordonanţa atacată, reţine cauza spre judecare sau trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale ori pentru redeschiderea urmăririi penale.

De asemenea, ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, dacă i s-a adus o vătămare intereselor sale legitime (art. 275 şi următoarele din C. proc. pen.).

Ca atare, măsurile şi soluţiile adoptate de către procuror sunt supuse controlului instanţei competente să judece cauza în fond (art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004).

Potrivit art. 69 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, ministrul justiţiei, când consideră necesar, din proprie iniţiativă sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnaţi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, de procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, ori de ministrul justiţiei.

Însă şi acest control constă în verificarea eficienţei manageriale, a modului în care procurorii îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu şi în care se desfăşoară raporturile de serviciu cu justiţiabilii şi cu celelalte persoane implicate în lucrările de competenţa parchetului. Controlul nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale şi soluţiile adoptate.

Din analiza acestor texte legale rezultă că inspectorul care efectuează verificarea nu poate antama soluţia dispusă de procuror, soluţie care poate fi supusă verificării în urma exercitării căilor de atac legale, tocmai pentru a nu se suprapune un eventual control judiciar asupra actelor emise în cursul procesului penal sau a cercetării penale cu atribuţiile ce revin Inspecţiei judiciare în materie disciplinară, instituţie care nu poate aprecia asupra legalităţii procedurii desfăşurate de procuror sau a soluţiei pe care a dispus-o.

Instanţa de recurs nu împărtăşeşte opinia judecătorul fondului şi apreciază că nu poate fi instituită în sarcina inspectorului judiciar obligaţia de a efectua un control amănunţit asupra modului în care s-a desfăşurat cercetarea penală, respectiv asupra măsurilor dispuse de procuror.

Inspecţia judiciară nu are atribuţii de control judiciar asupra legalităţii măsurilor dispuse în sensul de a efectua verificări cu privire la temeinicia şi legalitatea activităţii judiciare şi de a efectua analiză asupra modalităţii în care a fost aplicat dreptul procesual penal sau dreptul substanţial în cadrul desfăşurării activităţii concrete de urmărire penală.

Pentru a se dispune anularea unui act litigios este necesară identificarea unei încălcări a normelor legale care să fie aptă de a conduce la aplicarea sancţiunii nulităţii, însă, în cazul de faţă, nu se identifică o astfel de încălcare de către emitentul rezoluţiei de clasare, care a efectuat verificările necesare cu respectarea cadrului legal şi a atribuţiilor ce îi revin, tocmai pentru a nu exista o imixtiune în activitatea procurorului care a efectuat actele de cercetare penală.

Nu se poate impune inspectorului judiciar să desfăşoare o anumită activitate sau să i se impună efectuarea unei anumite activităţi în cadrul cercetărilor de inspecţie sau să urmeze o anumită modalitate de efectuare a cercetării activităţii procurorului vizat.

În continuare, nu se poate impune inspectorului judiciar materialul probator ce ar trebui administrat, fapt ce excedează limitelor competenţelor verificării rezoluţiei de clasare de către judecător şi, în plus, echivalează cu o imixtiune în activitatea de cercetare penală desfăşurată de către procurorul de caz care depăşeşte competenţa Inspecţiei Judiciare de a verifica încălcarea unor norme de drept material sau procesual.

Conform dispoziţiilor prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară:

"exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Noţiunea de rea-credinţă este definită în art. 991 alin. (1) din aceeaşi lege după cum urmează:

"Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane."

Interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzute la art. 99 lit. t), pentru a fi în prezenţa exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în mod necesar, trebuie îndeplinite, cumulativ, mai multe cerinţe.

Spre exemplu, pentru existenţa relei-credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, voit (cu ştiinţă), a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămarea unei persoane sau acceptând acest lucru.

Legiuitorul a circumscris sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, care au consecinţe asupra valabilităţii actelor întocmite de magistrat şi care produc o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de procuror şi pentru care, un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă), nu poate găsi o justificare.

Sub aspectul laturii subiective, reaua-credinţă impune condiţia ca procurorul să urmărească sau să accepte, prin încălcarea cu ştiinţă a normelor de drept material ori procesual, vătămarea unei persoane.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

"ş) nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii;"

Această abatere nu poate fi interpretată extensiv, ci trebuie limitată la obiectul cererii de constatare a încălcării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 68/2017 în mod expres şi limitativ. Au fost invocate următoarele dispoziţii din decizia mai sus menţionată:

"101. Atunci când sesizarea îndeplineşte condiţiile legale de admisibilitate, dar din cuprinsul acesteia rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1), procurorul, din oficiu, sau la propunerea organelor de cercetare penală, dispune prin ordonanţă clasarea, fără a efectua acte de urmărire penală în cauză." (...)

Înalta Curte reţine că nemulţumirea intimaţilor-reclamanţi constă în faptul că procurorul a dispus clasarea invocând un alt temei de drept, decât cel care ar fi trebuit potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 68/2007. Însă, legat de acest de aspect, se impune din nou precizarea faptului că Inspecţia Judiciară nu poate aprecia asupra soluţiilor dispuse de către procuror, pentru acest lucru existând controlul judiciar.

Aşadar, nu trebuie confundate atribuţiile ce incumbă recurentei-pârâte Inspecţia Judiciară în materie disciplinară în referire la magistraţi cu desfăşurarea controlului judiciar asupra actelor emise în cursul procesului civil sau penal. Altfel spus, partea pârâtă nu are potrivit normelor juridice în vigoare vreo atribuţie de exercitare a unui control referitor la modul de purtare a unui proces civil sau penal, ci competenţa limitată se exercitată sub aspectul abaterilor disciplinare expres şi limitativ indicate la art. 99 din Legea nr. 303/2004, nerevenindu-i în principiu să aprecieze asupra legalităţii procedurii desfăşurate de procuror ori a soluţiei dispuse de acesta.

Lectura atentă a rezoluţiilor litigioase denotă legala soluţionare a sesizării formulate de reclamanţi.

În acest sens, Înalta Curte constată că rezoluţiile atacate conţin, după o expunere a premiselor activităţii desfăşurate de Inspecţia Judiciară, prezentarea situaţiei de fapt, precum şi argumentarea soluţiei administrative, inclusiv raportat la dispoziţiile legale relevante.

De asemenea, însăşi analiza efectuată în conţinutul actului administrativ litigios indică faptul că verificările efectuate de către inspectorul judiciar au fost unele corespunzătoare, permiţându-i să deceleze atât aspectele sesizate, cât şi contextul judiciar corespunzător.

Înalta Curte arată că actele administrative litigioase sunt motivate, fiind examinate argumentele relevante incluzând expunerea raţionamentului logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Or, autoritatea publică nu este obligată legal să răspundă în conţinutul actului administrativ unilateral oricărui argument de fapt şi de drept invocat de petiţionar, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menţionate în sesizare în sprijinul aceluiaşi motiv.

Aşadar, rezoluţiile litigioase indică argumentele avute în vedere de Inspecţia Judiciară pentru a reţine incidenţa clasării sesizării. De altfel, soluţia nu apare ca fiind arbitrară, ci este rezultatul unui raţionament argumentativ, conţinând motive de fapt şi de drept detaliate în concret de către emitentul actelor.

Măsurile de supraveghere realizate de Inspecţia Judiciară pot fi considerate admisibile în mod excepţional, numai dacă este vorba de o greşeală neîndoielnică, evidentă, căreia îi lipseşte chiar şi cea mai slabă justificare, cu alte cuvinte, să existe un element de rea-credinţă sau de gravă neglijenţă, susţinut de deturnarea scopului în vederea căruia au fost edictate legile sau bazat pe elemente dolosive, iar nu să se rezume la un simplu act al expunerii unor argumente, dedus din modul de interpretare şi de aplicare a legii.

În raport cu dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 317/2004, premisa continuării procedurii în materie disciplinară o constituie identificarea de către inspectorul judiciar a indiciilor săvârşirii de către magistrat a abaterii disciplinare, respectiv constatarea unei fapte, împrejurări, situaţii, care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situaţii, poate servi ca probă în susţinerea săvârşirii unei abateri disciplinare. Chiar dacă verificarea în discuţie este limitată la indicii, fără a fi necesare probe concludente în dovedire, totuşi respectivele indicii trebuie să prezinte ele însele caracter obiectiv, redând netrunchiat realitatea, detaşat de impresii subiective şi imparţiale.

Astfel, în cauză, nici Inspecţia Judiciară, nici instanţa de fond şi nici Înalta Curte, în analiza recursului de faţă, nu au competenţa de a analiza aspectele învederate de intimaţii-reclamanţi, referitoare la situaţia de fapt, la interpretarea probatoriilor şi la stabilirea încălcării normelor de drept material, inclusiv cu privire la aplicarea Deciziei nr. 68/2017 a Curţii Constituţionale.

Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, se va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursurilor declarate de recurenţii-pârâţi.

Admite recursurile declarate de pârâţii Inspecţia Judiciară şi B. împotriva sentinţei nr. 108 din 18 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi în rejudecare, respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 februarie 2023.