Sufficiency of single declaration to establish Securitate collaborator status under O.U.G. 24/2008

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea primei instanţe

Prin cererea înregistrată, la data de 24.05.2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., constatarea calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii.

Prin sentinţa civilă nr. 1809 din 21 octombrie 2022, Curtea a admis acţiunea şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârât.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi, pe fond, respingerea cererii introductive de instanţă având ca obiect constatarea calităţii sale de colaborator al Securităţii.

A susţinut recurentul că întreg probatoriul administrat s-a bazat pe un singur înscris, aşa-zisa declaraţie ce i-a fost luată în timpul satisfacerii stagiului militar, instanţa de fond apreciind, fără temei, că ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008.

Instanţa de fond a ignorat apărările sale prin care a arătat că nu există nicio dovadă că ar fi fost recrutat, declaraţia respectivă fiind luată în timpul satisfacerii stagiului militar, pe bază de presiuni şi ameninţări din partea organelor de cercetare de la acea vreme, el fiind orfan de tată şi neavând discernământ pentru a conştientiza ce înseamnă o "colaborare" cu Securitatea şi nici reprezentarea exactă a potenţialelor fapte ce ar aduce atingere drepturilor şi libertăţilor altor persoane.

Dosarul în care a fost cercetat, în principal, un alt camarad de armată ca fiind colaborator al Securităţii şi despre care există date furnizate de intimatul-reclamant a fost clasat de foarte mult timp, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar pe care instanţa le-a analizat superficial.

Nu există nicio dovadă din care să rezultă care ar fi fost persoanele afectate de declaraţia care i-a fost luată de organele de cercetare de la acea vreme şi nici care ar fi fost drepturile ori libertăţile despre care se pretinde de reclamant că ar fi fost încălcate privind persoanele respective.

A mai arătat recurentul, referindu-se la definiţia noţiunii de "colaborator al Securităţii", că instanţa de fond ar fi trebuit să constate dacă a fost o persoană care să fi furnizat informaţii într-una dintre formele arătate de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 iar prin informaţiile respective să fi fost denunţate activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Numai îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii poate atrage stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii.

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a subliniat faptul că, într-o acţiune în constatare promovată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul nu trebuie să-şi demonstreze nevinovăţia, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să se pronunţe.

Astfel, constatarea calităţii de colaborator al Securităţii trebuie să aibă ca temei rezultatul unei analize minuţioase din partea instanţei asupra întregului material depus de CNSAS, neputându-se stabili vinovăţia de colaborator al Securităţii doar pe baza relatărilor efectuate de lucrătorii Securităţii şi, respectiv, pe baza unui singur înscris, cum este în cauza de faţă.

Relatările consemnate de lucrătorii Securităţii nu au o valoare probantă prestabilită, deci instanţa a pronunţat o hotărâre exclusiv în baza acestora, fără să fi analizat întregul material probator administrat în cauză şi fără să fi uzat de toate mijloacele procedurale pentru stabilirea adevărului.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată, în raport cu dispoziţiile legale incidente, cu argumentele prezentate de recurentul-pârât şi cu apărările intimatului-reclamant, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând sentinţa atacată prin raportare la motivul de casare invocat de recurentul-pârât A., astfel cum este reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acest motiv de nelegalitate nu este incident în cauză.

Contrar criticilor recurentului, care a reiterat, în mare, aceleaşi argumente din curprinsul întâmpinării formulate la fond, în aprecierea Înaltei Curţi, prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Conform articolului menţionat, colaborator al Securităţii este persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Astfel, în ceea ce priveşte prima condiţie prevăzută de art. 2 lit. b) din actul normativ menţionat, respectiv ca informaţiile furnizate Securităţii să se refere la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, aceasta este îndeplinită având în vedere conţinutul declaraţiei olografe avută în vedere de instanţa de fond.

Din conţinutul acestei declaraţii rezultă că informaţiile furnizate au vizat îngrădirea fost denunţate activităţi potrivnice regimului totalitar comunist ce au vizat îngrădirea dreptului la viaţa privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, ratificat de România în anul 1974 şi a dreptului la libertatea gândirii, a conştiinţei şi religiei, prevăzut de art. 30 din Constituţia României din 1965 şi art. 18 din acelaşi Pact.

Referitor la argumentele recurentului că nu au mai existat alte documente din care să rezulte aspectul colaborării sale cu Securitatea, constată Înalta Curte că normele incidente nu prevăd un număr de declaraţii/note informative sau alte documente care să fi fost furnizate şi care să conducă la îngrădirea/încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, fiind suficient, per a contrario, ca o singură declaraţie să se încadreze în textul legal.

Astfel, este relevantă declaraţia menţionată anterior (depusă la dosar fond) referitoare la apartenenţa unor soldaţi la un cult religios, la relaţiile acestora cu cetăţeni străini, comentarii cu privire la nivelul de trai şi conducerea ţării şi la intenţia de a părăsi ţara.

De altfel, în contextul faptic din perioada respectivă, nu se poate susţine că recurentul nu ar fi realizat că, odată ce furniza astfel de informaţii, asupra celor la care se referea în delaţiunile sale urma, cel mai probabil, să se desfăşoare o acţiune de investigare din partea Securităţii ori o înăsprire a formelor de supraveghere, dacă persoanele în cauză erau deja urmărite. Deci, acţiunile sale au vizat, în mod clar, îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viaţă privată şi la libertatea conştiinţei şi religiei, fiind suficient ca denunţul respectiv să creeze o stare de pericol pentru persoanele respective.

Prin urmare, Înalta Curte consideră că standardul impus de legiuitor pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a fost îndeplinit, astfel că soluţia primei instanţe, de constatare a calităţii recurentului-pârât de colaborator al Securităţii, este în conformitate cu cerinţele impuse de O.U.G. nr. 24/2008.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinţei nr. 1809 din 21 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.