Annulment appeal for material error rejected: tardy administrative appeal filing confirms strict statutory deadlines

Şedinţa publică din data de 5 decembrie 2023

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei.

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul la anularea Hotărârii nr. 163 din 13.03.2019 şi emiterea unei noi hotărâri; la plata daunelor morale în valoare de 1.000.000.de euro, la cursul BNR la zi; la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta acţiune.

Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 5997/25.09.2019, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia invocată şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, unde a fost înregistrată cu acelaşi număr.

Reclamanta a depus la dosar o cerere modificatoare, solicitând introducerea în cauză a numiţilor B., C., D., iar prin încheierea de şedinţă din data de 9.06.2020, Curtea a admis excepţia tardivităţii cererii modificatoare formulată de reclamanta A. cu privire la pârâţii C. şi D..

Prin întâmpinarea la cererea modificatoare, pârâtul E. a solicitat respingerea cererii şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1040 din 06 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea modificatoare formulată de reclamanta A. cu privire la pârâţii C. şi D. ca tardivă.

A respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate, recurenta - reclamantă A. a formulat recurs, prin e-mail, la data de 8 martie 2021, invocând încălcarea art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi faptul că instanţa de fond a înlăturat toate argumentele şi probele aduse în susţinerea acţiunii.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările formulate, intimaţii - pârâţi C. şi D. au invocat excepţia tardivităţii declarării recursului.

Decizia ce face obiectul contestaţiei în anulare

Prin Decizia nr. 5521 din 17 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 s-a respins, ca tardiv, recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 1040 din 06 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 5521 din 17 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022 a formulat contestaţie în anulare contestatoarea - recurentă A. invocând dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., pe motiv că soluţia instanţei de recurs este rezultatul unei erori materiale.

Susţine contestatoarea că recursul a fost formulat în termen, conform datelor existente la dosar, motiv pentru care solicită admiterea contestaţiei în anulare.

Apărările formulate în cauză

Intimaţii C. şi D. au formulat întâmpinări la contestaţia în anulare, în cadrul cărora au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în prezenta cale de atac.

În cadrul întâmpinării sale intimatul C. a invocat şi excepţia nulităţii contestaţiei în anulare, pe considerentul că nu este motivată.

Pe fondul contestaţiei în anulare ambii intimaţi au solicitat în cadrul întâmpinărilor respingerea acesteia, ca nefondată.

Răspunsul la întâmpinări

Contestatoarea A. a depus Răspunsuri la întâmpinările formulate de intimaţii C. şi D., combătând apărările acestora cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată. A solicitat în final admiterea contestaţiei în anulare, rejudecarea cauzei în temeiul unui proces echitabil, considerând ca fiind evident că toate măsurile luate asupra sa au fost ulterioare faptului că a sesizat încălcarea legii la locul de muncă.

Procedura de soluţionare a contestaţiei în anulare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestaţiei în anulare şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 şi art. 201 alin. (1), (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin Rezoluţia din data de 03.03.2023, s-a fixat primul termen pentru soluţionarea contestaţiei în anulate la data de 12.09.2023, instanţa dispunând la acel moment suspendarea judecăţii în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La data de 14.09.2023 contestatoarea a transmis pe e-mail la instanţă Cerere de repunere a cauzei pe rol.

Prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit cu judecarea dosarului din data de 02.10.2023 s-a fixat termen la data de 05.12.2023 pentru discutarea cererii de repunere pe rol, astfel cum a fost formulată de contestatoare.

În şedinţa publică de la acest termen de judecată, 05.12.2023, după repunerea cauzei pe rol şi soluţionarea cu prioritate a celor două excepţii invocate de intimaţii C. şi D., respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestora în această cale de atac şi excepţia nulităţii contestaţiei în anulare, în sensul respingerii acestora, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei hotărâri, Înalta Curte, luând act de solicitarea contestatoarei de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Înalta Curte analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate, cu apărările intimaţilor C. şi D. şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge, pentru considerentele în continuare arătate.

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, strict formal, prezenta contestaţie în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivul invocat este prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege: "(2) Hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: [...] (2) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Din cuprinsul textului de lege, rezultă cerinţele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac şi anume ca aceasta să fie îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate de instanţa de recurs, iar prin motivele pe care se sprijină să fie invocată o pretinsă eroare materială a instanţei de control judiciar, intervenită cu ocazia soluţionării recursului.

În cauza de faţă, aceste două cerinţe sunt îndeplinite, iar caracterizarea "erorii" invocate de contestatoare ca reprezentând o greşeală materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanţa de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestaţiei în anulare.

Astfel, trebuie avute în vedere numai acele erori materiale care au caracter procedural şi care au dus, în mod necesar, la pronunţarea unei soluţii eronate, ca urmare a omiterii sau a confundării unor elemente ori date materiale importante existente la dosarul cauzei.

Aşadar, noţiunea de "eroare materială" prevăzută de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, precum: respingerea greşită a unui recurs, ca tardiv, anularea greşită a recursului ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate şi alte aspecte asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Este cu consecvenţă statuat şi în doctrină că această noţiune trebuie interpretată restrictiv, prin intermediul său neputând fi îndreptate greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Totodată, cu ocazia analizării motivului reprezentat de eroarea materială, instanţa de retractare trebuie să se raporteze numai la actele existente la dosarul de recurs în momentul pronunţării hotărârii contestate. Explicaţia constă în aceea că se poate aprecia dacă soluţia este rezultatul unei erori materiale doar prin raportare la ceea ce instanţa de recurs avea la dispoziţie în momentul pronunţării hotărârii.

Pornind de la aceste consideraţii, Înalta Curte constată că argumentul prin care se susţine existenţa erorii materiale invocată de contestatoare în prezenta cauză nu este fondat.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

"Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare."

Art. 181 C. proc. civ. prevede că " Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: (...) (2) când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte."

Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Această sancţiune se aplică şi în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ şi absolut.

Sancţiunea decăderii poate fi evitată în condiţiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedeşte că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal şi că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C. proc. civ.

Totodată, termenele pentru exerciţiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil şi efectiv, ci stimularea activităţii procesuale a părţilor prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor.

Termenul de decădere pentru exercitarea drepturilor procedurale constituie un factor de securitate juridică şi răspunde, de asemenea, nevoii de a lăsa titularului dreptului un termen de reflecţie suficient pentru a-i permite să aprecieze oportunitatea de a prezenta o cerere şi pentru a defini conţinutul ei. Astfel, se marchează limita temporală a controlului ce poate fi exercitat şi se semnalează, în acelaşi timp, indivizilor şi autorităţilor statului, perioada peste care acest control nu mai este posibil.

Instanţa de recurs, prin decizia ce face obiectul prezentei judecăţi, a constatat că recursul declarat în cauză de către reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 1040 din data de 06.10.2020, era tardiv formulat.

Astfel, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de recurs a constatat că s-a efectuat comunicarea sentinţei de către curtea de apel la data de 02.02.2021, potrivit Dovezii de înmânare ataşate la dosarul de fond, iar recursul a fost transmis la data de 08.03.2021, potrivit înscrisului de la dosarul de recurs. A constatat, aşadar, că recursul declarat de reclamanta A. a fost promovat după împlinirea termenului, care a avut loc la data de 18.02.2021, astfel încât sancţiunea care a intervenit a fost decăderea din dreptul de a-l exercita.

Înalta Curte constată că fiind corecte aceste reţineri ale instanţei de recurs.

Făcând propriile verificări, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare constată că recursul promovat de reclamanta A. (contestatoarea din prezenta cauză) împotriva sentinţei nr. 1040/20.10.2020 a fost transmis de aceasta la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pe e-mail, în data de 08.03.2021, conform dovezilor ataşate la dosarul de recurs, în condiţiile în care hotărârea recurată îi fusese depusă la cutia poştală a recurentei - reclamante încă din data de 02.02.2021, aceasta fiind data de la care a început să curgă termenul de 15 zile pentru exercitarea căii de atac şi s-a împlinit la data de 18 februarie 2021, aceasta fiind ultima zi legală în care partea mai putea promova recurs, astfel cum corect a fost reţinută de instanţa de recurs, din această perspectivă fiind relevante prevederile art. 163 alin. (3), (6), (7) şi 8, art. 164 şi 165 din C. proc. civ.

Raportat la aceste dispoziţii, în condiţiile în care recurenta - reclamantă nu a fost găsită la domiciliu, actele au fost depuse la cutia poştală, astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit de agentul însărcinat cu înmânarea actelor de procedură, conform art. 164 C. proc. civ.

Cum din Procesul-verbal de înmânare ataşat la dosarul de fond rezultă că sentinţa civilă nr. x pronunţată la data de 06.10.2020 în dosarul nr. x/2019 a fost depusă la cutia poştală a reclamantei la data de 02.02.2021, dată ce se regăseşte şi pe ştampila aplicată pe respectivul proces-verbal, în mod corect instanţa de recurs a respins, ca tardiv, recursul promovat de reclamanta A., în condiţiile în care ultima zi pentru promovarea recursului a fost 18.02.2021, iar partea a transmis cererea de recurs pe e-mail la data de 08.03.2021, deci, după împlinirea termenului legal.

Înalta Curte nu poate reţine critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare sau la un proces echitabil, deoarece nu se încadrează în noţiunea de "greşeală materială", în sensul vizat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocat de contestatoare.

Contestaţia în anulare, ca şi cale extraordinară de atac, nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenţionat ca, pe calea contestaţiei în anulare, să deschidă părţilor posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate a hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile contestatoarei sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre legală, raportat la actele ce compun dosarul şi la normele legale aplicabile.

Temeiul legal al soluţie adoptate

Pentru aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 5521 din 17 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 decembrie 2023.