CNSAS collaboration status: cumulative statutory conditions of hostile-regime denunciations and fundamental rights infringement under O.U.G. 24/2008

Şedinţa publică din data de 5 decembrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 24.12.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, reclamantul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.

Hotărârile ce fac obiectul controlului judecătoresc dedus judecăţii

Prin încheierea de amânare a pronunţării din data de 21.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, printre altele, după deliberare, a respins cererea reclamantului privind decăderea pârâtului din administrarea probelor, reţinând că " faţă de actele dosarului şi faţă de dovezile de comunicare ataşate, în raport cu data depunerii întâmpinării, coroborat cu dovada de afişare de la dosar fond şi data înregistrării întâmpinării de la dosar fond, raportat la art. 254 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., pârâtul a respectat termenul prevăzut de lege pentru propunerea probelor. Curtea apreciază ca temeinice argumentele pârâtului legate de obţinerea documentelor şi datelor necesare într-o perioadă imediat următoare aflării despre existenţa lor, consecutiv depunerii întâmpinării, urmând a da eficienţă art. 254 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Curtea apreciază ca fiind utilă cauzei administrarea probei cu înscrisuri. Încuviinţează pentru ambele părţi administrarea probei cu acte apreciind că proba este utilă şi de natură a conduce la dezlegarea pricini. În ceea ce priveşte administrarea probei testimoniale, faţă de teza probatorie dezvoltată în faţa instanţei, raportat la poziţiile deţinute de către respectivii martori în structurile fostei securităţi, şi văzând obiectul deduse judecăţii Curtea consideră că proba nu este utilă, urmând să o respingă."

Prin sentinţa civilă nr. 2033 pronunţată la 04.11.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de către reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., constatând calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

Calea de atac exercitată în cauză

Printr-o primă cerere de recurs, pârâtul A. a criticat sentinţa civilă nr. 2033 pronunţată la 04.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţei, iar, în subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând, cauza, să se respingă cererea formulată de reclamant privind constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de casare, într-o primă critică recurentul a invocat omisiunea totală a instanţei de a analiza toate argumentele şi înscrisurile administrate în cauză.

Omisiunea totală a analizării probelor propuse şi a argumentelor deduse judecăţii are semnificaţia încălcării dreptului la apărare al recurentului şi echivalează cu lipsirea părţii de posibilitatea garantată de lege de a propune probe în dovedirea pretenţiilor ori în apărare, dar şi a încălcării dreptului la un proces echitabil, analizată din perspectiva art. 6 par. 1 din CEDO.

Or, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 par. 1 din CEDO nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile părţilor sunt "într-adevăr ascultate", adică argumentele şi cererile lor sunt analizate, în mod real, de către instanţa sesizată.

Instanţa de fond a ignorat prevederile legale, astfel că decizia civilă recurată este lovită de nulitate în condiţiile stabilite de art. 175 alin. (1) C. proc. civ.-, astfel că se impune casarea hotărârii si trimiterea cauzei în re judecare la instanţa de fond.

Deşi instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt depuse două întâmpinări, iar în ceea ce priveşte probatoriile, a încuviinţat pentru pârât proba cu înscrisuri, pe care a apreciat-o ca fiind utilă dezlegării pricinii, solicită a se constata că obiectul analizei primei instanţe l-au constituit doar argumentele din întâmpinarea depusă de Pârâtul A. la data de 25.02.2022, astfel cum rezultă din cuprinsul hotărârii recurate, pag. 5-6, iar în ceea ce priveşte proba cu înscrisuri, încuviinţată de către Curte pârâtului, instanţa de fond nu face niciun fel de trimitere sau de minimă analiză ori măcar o trecere în revistă a acestora. de parcă nici nu ar fi existat, iar analiza primei instanţe este una bazată în mod exclusiv, pe dosarul depus de reclamanta C.N.S.A.S.

Aşadar, dacă s-ar fi analizat de către instanţa de fond toate înscrisurile si argumentele prezentate de pârât, s-ar fi observat că din Carnetul de muncă al acestuia rezultă că notele scrise de ofiţerul de securitate nu sunt veridice. Acest aspect rezultă din chiar "Nota de Analiză" datată 11.10.198.4 (cf. Dosar CNSAS nr. x, p.14), în care se afirma că potrivit "raportului informativ pe perioada 1983-1984 a sursei B." "acesta a continuat să fie folosit cu predilecţie în scopul pentru care a fost recrutat şi în special în cercetarea cu caracter istoric, supravegherea informativă în cadrul muzeului".

Or, această susţinere este falsă, întrucât Pârâtul A. nu mai lucra la Muzeul Banatului din decembrie 1980 [ a se vedea Cartea de muncă depusă la dosar!!!). Astfel, în mod evident, ofiţerul de securitate mistifica realitatea pentru a-şi justifica propria muncă, fiind, îndeobşte cunoscut, că lucrătorii la Securitate aveau o normă de lucru, respectiv trebuiau să justifice o activitate, astfel că mistificau realitatea.

Aşadar, consideră recurentul că omisiunea totală a analizării probelor propuse şi încuviinţate şi a argumentelor recurentului A. din întâmpinarea din data de 02.06.2022, are semnificaţia încălcării dreptului la apărare al acestuia şi la un proces echitabil.

Or, instanţa care judecă litigiul în fond trebuie să stabilească în mod lipsit de echivoc situaţia de fapt, prin cercetare judecătorească asupra fondului litigiului, analizând motivele, mijloacele de apărare şi dovezile invocate prin întâmpinare.

Aşadar, Curtea de Apel Bucureşti avea obligaţia de a proceda la o evaluare completă şi efectivă a susţinerilor recurentului, prin prisma tuturor probelor administrate în primă instanţă sub acest aspect, iar omisiunea totală a Curţii de Apel Bucureşti de a analiza probele arătate şi argumentele invocate face ca situaţia de fapt să nu fie, pe deplin, stabilită şi are semnificaţia atât a încălcării dreptului Ia apărare. dar şi a încălcării dreptului la un proces echitabil, analizată din perspectiva art. 6 par. 1 din CEDO.

Cu alte cuvinte, art. 6 implică în sarcina instanţei obligaţia de a face o examinare efectivă a argumentelor şi a elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Procedând astfel, prima instanţă a ignorat prevederile legale, astfel că decizia civilă recurata este lovită de nulitate în condiţiile stabilite de art. 175 alin. (1) C. proc. civ., aceasta producând recurentului o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei pronunţate în aceste condiţii şi trimiterea cauzei în rejudecare.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susţine că hotărârea primei instanţe nu este motivată, deoarece înlăturarea unei/unor probe administrate trebuie motivată, astfel încât, partea în favoarea căreia a fost administrată să cunoască temeiul şi să poată combate soluţia.

Astfel, în lipsa unei motivări efective a nevalorificării probelor administrate, instanţele de recurs nu pot aprecia decât că motivarea instanţei ierarhic inferioare este insuficientă, inaptă să contureze pe de-a-ntregul situaţia de fapt, aspect ce se circumscrie nemotivării hotărârii şi care atrage incidenţa dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., impunându-se în speţă casarea hotărârii şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea fondului de către prima instanţă.

Susţine că motivarea instanţei de fond este una lapidară, bazată exclusiv pe dosarul depus de reclamanta C.N.S.A.S., pentru că aceasta a examinat doar aparent susţinerile recurentului A. şi probele administrate, ajungând, spre exemplu, în situaţia absurdă de a ignora chiar probele încuviinţate de către instanţă, pe care le-a apreciat, astfel cum se reţine la pag. 4 a încheierii de şedinţă din data de 21.10.2022 ca fiind utile şi de natură a conduce la dezlegarea pricinii.

Or, în mod necesar hotărârea pronunţată în fond ar fi trebuit să conţină motivele pentru care prima instanţă a îndepărtat probele administrate.

În concluzie, în lipsa unei motivări efective a nevalorificării probelor administrate, recurentul apreciază ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Judecătorul primei instanţe exprimă un raţionament incomplet, în condiţiile în care instanţa de fond nu a arătat de ce a înlăturat chiar probele încuviinţate de ea însăşi, pe care le-a apreciat ca fiind utile în dezlegarea pricinii şi nici de ce nu a avut în vedere argumentele suplimentare depuse prin cea de-a doua întâmpinare, din data de 02.06.2022.

Aşadar, înlăturarea unor probe administrate trebuie motivată în aşa fel încât partea în favoarea căreia a fost administrată să cunoască motivul pentru care a fost înlăturată şi astfel să poată combate, în cunoştinţă de cauză, soluţia.

În lipsa unei motivări efective, înseamnă că apărările sale din fond au fost ignorate, iar motivarea este una insuficientă, inaptă să reflecte în întregime situaţia de fapt. echivalând cu o nedezlegare a fondului cauzei.

Or, câtă vreme prin aceste apărări şi probe, recurentul combătea chiar susţinerile din cererea de chemare în judecată, instanţa de fond avea obligaţia de a le analiza, iar numai o analiză a poziţiei procesuale a ambelor părţi si a probelor administrate, precum si o motivare explicită a înlăturării probelor administrate are semnificaţia unei judecăţi care să corespundă noţiunii de proces echitabil.

Invocând şi dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., recurentul a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii în fond de prima instanţă.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine în esenţă recurentul - reclamant că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pretinsele note informative analizate fiind expresia aplicării şi interpretării greşite a acestor dispoziţii legale.

Prima instanţă a greşit în mod flagrant dând valoare probatorie absolută notelor informative consemnate de ofiţerul de la Securitate, realizând astfel o reabilitare a securităţii ca poliţie politică printr-o credibilizare absolută a celor consemnate în cuprinsul notelor dactilografiate de chiar ofiţerul de securitate. Astfel, deşi la dosarul C.N.S.A.S. nu există cele "52 de note informative relevante", astfel reţinute de instanţă, aceasta dă valoare de adevăr absolut Notei de analiză emisă la 11.10.1984, fila x, voi. I dosar fond, coroborată cu Nota de analiză de la dosar fond, ambele întocmite de ofiţerul de la Securitate. Or, (curatorii la Securitate aveau o normă de racolări şi o normă/un plan de informaţii de îndeplinit, astfel că informaţia consemnată de aceştia putea să nu aparţină persoanei la care se face referire, fiind doar creaţia lucrătorului Ia Securitate (n.n. în acest sens este şi jurisprudenţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - a se vedea Decizia nr. 5528/2010).

Prima instanţă, în analiza sa, astfel cum rezultă şi din practica ÎCCJ (n.n. Decizia nr. 5580/2010), trebuia să ţină seama de întreg ansamblul probator, precum si de elementele/faptele de notorietate, aspect care a fost ignorat.

Semnarea unui angajament nu este suficientă pentru atribuirea calităţii de colaborator al Securităţii, iar, în speţa de faţă, acest angajament al pârâtului A. a fost obţinut prin vicierea consimţământului acestuia, prin violenţă psihică.

Contextul semnării angajamentului a fost următorul:

Documentele intitulate "Raport motivat cu propuneri de recrutare în calitate de informator a numitului A., muzeografla Muzeul Banatului din Timişoara" din data de 29.08.1977 şi "Raport motivat cu propuneri pentru introducerea în reţeaua organelor de securitate a informatorului B." din data de 31.08.1977 (Dosar C.N.S.A.S. pag. 1-21 au fost întocmite la 10 zile, respectiv 12 zile după încadrarea Pârâtului A. ca muzeografia Muzeul Banatului (18.08.1977), astfel cum rezultă din Cartea de muncă a Pârâtului, pag. 10-11 (ANEXA 1 la întâmpinarea A. din 02.06.2022 - Cartea de muncă a Pârâtului].

Autorul rapoartelor este maiorul D.. ofiţer M.I., cu atribuţii de supraveghere ideologică şi comportamentală a personalului din instituţiile de cultură din Timişoara.

Toate cele înscrise în amintitele rapoarte nu reflectă adevărul, fiind doar pretexte, cu scopul de a-l determina pe pârât să părăsească România.

Astfel, rapoartele întocmite sunt un pretext ce rezultă din analiza circumstanţelor de la acel moment:

- în luna august a anului 1977 pârâtul fusese încadrat la Muzeu şi nu cunoştea personalul instituţiei, patrimoniul ei, cercetările şi publicaţiile privind istoria Banatului şi istoria Timişoarei.

De asemenea, pârâtul nu cunoştea oraşul Timişoara, locuia în Lugoj şi timp de mai multe luni acesta a făcut naveta între cele două oraşe.

- pârâtul avea 23 de ani şi zece luni, iar principala sa preocupare era continuarea formării profesionale şi era încântat de faptul că reuşise să ocupe, prin concurs, un post de muzeograf pentru că până atunci, adică în primul an după absolvirea facultăţii, aceasta a fost profesor suplinitor la Liceul din comuna Crasna, Judeţul Sălaj (n.n. Cartea de muncă, 1.09.1976-18.12.1976) şi muzeograf la Complexul Muzeul Goleşti-Piteşti, Judeţul Argeş (n.n. Cartea de muncă, 20.12.1976-17.08.1977).

Cele două rapoarte, datate 29 şi 31 august 1977 nu au niciun suport faptic şi indică nu doar un demers neprofesionist, ci şi unul care viza, de altfel, controlul libertăţilor individuale, probând suspiciunile instituţiei Securităţii, datorate identităţii multiple pe care a avut-o (şi o are) Pârâtul, acesta fiind pe jumătate evreu, într-un stat care îşi definea şi încă îşi defineşte cetăţenii în funcţie de origini, etnocultură şi religie, chestiune perpetuată în anii 1970-1989 de politica regimului comunist şi, pe alocuri, şi astăzi.

Vânzarea evreilor şi germanilor (n.n. Pârâtul fiind si jumătate evreu) din România reprezintă un fapt notoriu şi un adevăr foarte bine documentat şi corect prezentat în studiile recente (a se vedea E., Securitatea şi vînzarea evreilor. Istoria acordurilor secrete dintre România şi Israel, F., Iaşi, 2015).

În mod lipsit de echivoc, nu se poate reţine că ar fi fost vorba de vreo supraveghere a personalului specializat din Muzeul Banatului, ci de o încercare de a-1 convinge pe pârât să părăsească România, evident, sub forma vânzării. E cert acest lucru, în acei ani avînd loc o amplă migraţie a evreilor şi germanilor români prin răscumpărarea lor de Israel şi de Germania.

România vindea "la bucată" toate aceste persoane.

Mai mult decât atât, chiar numele de "C." (din grecescul G., H.) pe care 1-a primit pârâtul A. de la ofiţerul de securitate, trimite la sensul acestuia de: străin, duşman, hibrid (apud I. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române/DEX). Atribuirea numelui de "C." include ideea de străin, persoană suspectă, fără origini bine definite sau imposibil de integrat într-un segment etnocultural sau altul, ce trebuie verificată, urmărită ori cel puţin recrutată cu scopul de a fi ţinută sub |i supraveghere sau vândută cuiva de către regimul totalitar. Inventarea unor astfel de nume are o nemijlocită legătură cu originea persoanei, cu identitatea, respectiv cu intenţia de a stabili cine aparţine naţiunii definită prin cultură, origini, religie, nume de familie şi cine e străin de aceasta.

Ca atare, pârâtul, sub ameninţarea pierderii locului de muncă, a vânzării sale, a devenit străinul din interior care trebuia supravegheat, iar soluţia autorităţilor pare să fi fost aceea de a-1 încadra într-un fel, respectiv de a-1 "recruta" ca "informator".

Un "informator" care nu a informat însă, contrar susţinerilor primei instanţe, aspect care rezultă din chiar Dosarul C.N.S.A.S. - Nota de constatare nr. x/28.06.2021 - pag. 7 - "Raport cu propunere de abandonare a informatorului nr. . 00x, în care se menţionează:

» "In perioada colaborării, aportul său informativ a fost extrem de redus, notele furnizate referindu-se în majoritate la unele aspecte de la locul său de muncă sau din activitatea profesională, lipsind însă problematica organelor noastre".

În pofida semnării aşa-numitului "angajament"', acesta n-a devenit o realitate.

În scurt timp, pârâtul a fost exclus din instituţia despre al cărei personal de specialitate "ar fi trebuit să dea informaţii".

Prin urmare, este vorba despre "o formă" fără nici un fond, nu de note informative care să reclame ||atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

De altfel, în toată perioada 1980-1989 pârâtul a avut servicii temporare, servicii prost şi foarte prost plătite/întrerupte de perioade de şomaj absolut.

În perioada 1976-1980, pârâtul A. era un tânăr fără vreo experienţă instituţională (absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, promoţia 1976), fără implicare în viaţa politică, fără orientare ideologică şi politică şi nici părinţii acestuia n-au fost implicaţi ideologic şi nici în decizii administrativ-politice, ba, dimpotrivă, aceştia au avut de suferit dubla marginalizare şi deposedare de proprietăţi, una fascistă şi alta comunistă.

Ceea ce se invocă în rapoartele şi informările din dosarul nr. x şi care sunt scrise si semnate de ofiţerul M.l. arată faptul că Securitatea era interesată de personalul Muzeului Banatului, de înţelegerea cercetărilor istorice care le erau străine.

Mai mult decât atât, relatările consemnate de ofiţerul de securitate, nu pot beneficia de o prezumţie absolută de veridicitate, în acest sens fiind şi practica ÎCCI, din care aminteşte Decizia nr. 5528/2010.

Faptul că informaţiile din notele scrise de ofiţerul de securitate nu sunt veridice rezultă chiar din "Nota de Analiză" datată 11.10.1984 (cf. Dosar CNSAS nr. x, p.14), în care se afirmă că potrivit "raportului informativ pe perioada 1983-1984 a sursei B." "acesta a continuat să fie folosit cu predilecţie în scopul pentru care a fost recrutat şi în special în cercetarea cu caracter istoric, supravegherea informativă în cadrul muzeului".

Susţine recurentul că reclamantul C.N.S.A.S. trebuia, în mod imperativ, să probeze, spre exemplu, că există cele "52 de note informative relevante" date de către pârâtul A. şi, mai ales, să probeze cu dosarele din arhiva C.N.S.A.S. că s-au deschis dosare de urmărire pentru persoanele menţionate în pretinsele note informative, iar aceste probe au lipsit de la dosar, astfel că soluţia primei instanţe este greşită şi din această perspectivă.

Despre aşa-zisele 52 de informări invocate de maiorul/ltcol. D. (n.n. fişa de la p. 26,datată 28.04.1989), acestea nu există, aşa cum nici legătura Pârâtului cu Muzeul în cauză nu exista nici ca loc de muncă şi nici ca vizitator, astfel că, din analiza înscrisurilor depuse la dosar nu rezultă interesul/intenţia Pârâtului pentru supravegherea colegilor, de a încălca drepturile omului si nici de a informa Securitatea.

Referitor la cea de-a doua condiţie impusă de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, susţine recurentul -pârât că nici aceasta nu este îndeplinită în cauză.

Aşa-zisele informaţii din dosarul depus de C.N.S.A.S. nu pot fi considerate, în nicio circumstanţă, ca fiind atitudini îndreptate împotriva regimului totalitar comunist. Prima instanţă încearcă să-şi motive soluţia arătând că regimurile totalitariste sunt aşa de represive încât orice atitudine poate fi încadrată ca fiind potrivnică, însă această aserţiune a instanţei este contrazisă de chiar Raportul cu propunere de abandonare a informatorului nr. x, în care se menţionează:

» "în perioada colaborării, aportul său informativ a fost extrem de redus, notele furnizate referindu-se în majoritate la unele aspecte de la locul său de muncă sau din activitatea profesională, lipsind însă problematica organelor noastre".

Din cuprinsul "notelor" furnizate de Pârât rezultă că acestea nu se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist pe care să le fi avut persoanele cu care pârâtul a intrat în contact, ci reprezintă opinii ştiinţifice, de cercetare istorică.

Nota olografă nr. x/22.04.1978 (pag. 6 acţiune]:

• nu reprezintă altceva decât o analiză, o opinie ştiinţifică a unui articol publicat în revista "Era Socialistă". Articolul comentat de Pârât nu relevă o atitudine anticomunistă şi comentariul Pârâtului nu servea decât clarificării unei probleme istorice, a unui mod de abordare, fără implicaţii în viaţa privată a autorului articolului.

Nota olografă nr. x/22.03.1978:

•reprezintă tot o opinie, cu privire la organizarea unei expoziţii, în care lipseau imagini cu privire la populaţia autohtonă din Banat. La fel, această opinie nu relevă o atitudine anticomunistă şi opinia Pârâtului nu servea decât clarificării unei probleme istorice, a unui mod de abordare, fără implicaţii în viaţa privată.

Nota olografa nr. x/19.05.1978:

•reprezintă tot o opinie critică referitoare la activitatea publică a unor persoane din cadrul Muzeului Banatului, pârâtul fiind nemulţumit că un ghid din Muzeul de Istorie nu stăpâneşte limba română. Acest aspect nu relevă o atitudine anticomunistă a persoanei şi nici nu era aptă să aducă atingere valorilor vieţii private.

Nota olografă nr. x/08.08.1980:

• este o opinie critică la adresa unei persoane care a modificat tematica expoziţiei întocmită de Pârât. Acest aspect nu relevă o atitudine anticomunistă a persoanei şi nici nu era aptă să aducă atingere valorilor vieţii private, fiind doar o vădită nemulţumire a Pârâtului legată de acest aspect, mai ales că Pârâtul era un cercetător pasionat tocmai pe acest domeniu.

În concluzie, susţine recurentul că nu a avut niciun aport la obţinerea de informaţii despre atitudini anticomuniste, contrare ordinii de drept de la acel moment şi, implicit, toate aceste note nu au avut cum să aducă o restrângere a drepturilor şi libertăţilor altor persoane, nici măcar ipotetic.

Reaminteşte că, în "Raportul de abandonare" din dosarul C.N.S.A.S. nr. x se menţionează că notelor pârâtului "le lipseşte problematica specifica organelor noastre".

Ca atare, din înscrisurile de la dosar nu rezultă că a denunţat atitudini anticomuniste, antitotalitariste, care să încalce drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, dat fiind că informaţiile sunt unele care au ca obiect opinii ştiinţifice, de cercetare istorică, cărora le lipsea "problematica de partid".

Referitor la cea de-a treia condiţie impusă de dispoziţiile art. 2 Iit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv, ca informaţiile furnizate de aceasta să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, susţine recurentul că aserţiunea primei instanţe, în sensul că: "Prin urmare, nu este necesara producerea efectivă a unor consecinţe negative, ci să existe potenţialitatea de a încălca drepturi sau libertăţi fundamentale, asumată conştient de cel care furnizează informaţiile", este greşită, pentru că se întemeiază pe un raţionament foarte greşit şi pe neanalizarea probelor şi argumentelor sale

Ori, câtă vreme prima instanţă a pornit în raţionamentul său de la ideea că notele de analiză întocmite de lucrătorul de la Securitate, au valoare de adevăr absolut, legitimând astfel tocmai ce nu putea fi legitimat, prin credibilizarea absolută a notelor ofiţerului de la Securitate, raţionamentul ulterior este greşit şi el fiind întemeiat pe o premisă greşită.

Or, notele de analiză nu se coroborau cu niciun înscris de la dosar, de nicăieri nu rezultă că au fost 52 de note, iar, mai mult decât atât, fuseseră infirmate de menţiunile din carnetul de muncă al Pârâtului, din care rezulta că acesta nu mai lucra la Muzeu atunci când ofiţerul de la Securitate nota că a dat note informative despre activitatea de la Muzeu.

Dacă prima instanţă ar fi analizat probatoriul administrat de recurent ar fi observat că şi în înscrisul denumit "Dosar Securitate - I. - 2017", ataşată Cererii de administrare a unor probatorii, depusă la dosar la data de 09.06.2022 de Pârâtul A., rezultă că şi în dosarul I. de la C.N.S.A.S., acesta ar fi întocmit tot 52 de note informative, sub numele "J.". Coincidenţa ca toţi aşa-zişii "informatori" să fi furnizat 52 de note informative este cel puţin discutabilă. Este de domeniul evidenţei că documentele întocmite de ofiţerul de securitate au fost folosite de lucrătorii de la Securitate în mai multe dosare informative.

Din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă că informaţiile din notele olografe, informaţii reprezentând opinii ştiinţifice, ar fi putut fi apte să producă astfel de încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, mai ales că nu denunţau atitudini anticomuniste, antitotalitariste ale persoanelor respective şi nici nu s-a demonstrat de către C.N.S.A.S., căreia îi incumba sarcina probei, că a fost luată vreo măsură împotriva acestor persoane.

În concluzie, condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 trebuie îndeplinite în mod cumulativ şi se impune a fi interpretate şi analizate împreună pentru a se putea forma convingerea că o persoană a colaborat cu Securitatea şi, de asemenea, ţinându-se seama de principiul de drept care enunţă regula potrivit căreia orice dubiu profită celui care este acuzat, susţine recurentul că nu se poate reţine în sarcina sa calitatea de colaborator al Securităţii, motiv pentru care solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Într-o altă cerere de recurs, depusă tot în termenul legal, " ca o completare a recursului deja declarat" pârâtul A. exercită calea de atac şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 21.10.2022, pronunţată de aceeaşi instanţă, solicitând casarea încheierii şi a sentinţei atacate şi, în principal, rejudecarea cauzei de către prima instanţă pentru motivele deja invocate în recursul împotriva sentinţei nr. 2033/4.11.2022, cât şi pentru motivele arătate în continuare referitoare la nelegalitatea respingerii cererii de administrarea probei testimoniale, iar, în subsidiar - rejudecând cauza în fond - să să respingă acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurentul -pârât critică respingerea de către prima instanţă a cererii de administrare a probei testimoniale cu martorii D. şi K., cu încălcarea prevederilor art. 255 alin. (1) propoziţia a II-a C. proc. civ., art. 6 alin. (1) şi art. 22 alin. (7) din acelaşi act normativ.

Susţine că respingerea cererii de audiere a acestui martor este nelegală, obiectul cauzei impunea efectuarea de verificări pe bază de probe a două împrejurări, respectiv: dacă pârâtul a furnizat informaţii şi dacă informaţiile furnizate de către acesta aveau aptitudinea de a determina o reacţie a regimului comunist, în sensul restrângerii unor drepturi fundamentale ale persoanelor despre care erau furnizate informaţii securităţii.

Solicită a se constata că teza probatorie viza eliminarea notelor întocmite de ofiţerul de securitate dintre înscrisurile care puteau conduce la admiterea acţiunii. Notăm că declaraţia acestui martor era şi este aptă să clarifice dacă pârâtul a furnizat informaţiile ce i se impută. Chiar dacă am accepta ideea că prin declaraţia martorului s-ar clarifica că pârâtul a furnizat numai o parte dintre informaţiile imputate, declaraţia sa este utilă: fie se elimină posibilitatea sancţiunii morale constând în pronunţarea unei hotărâri de admitere a acţiunii, fie -dacă acţiunea este admisă pe baza unui număr mai redus de informaţii dintre cele relevate în cererea de chemare în judecată - intensitatea oprobiului public (hotărârea de admitere a acţiunii se publică) se reduce semnificativ.

Referitor la al doilea considerent recurentul solicită a se constata că aptitudinea unei informaţii de a viza îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului nu poate şi nu trebuie să fie analizată în abstract. Analiza trebuie să fie efectuată prin raportare la condiţiile din epoca în care aceste informaţii au fost furnizate. Or, cei care cunoşteau cel mai bine care dintre informaţii aveau aptitudinea de a fi folosite pentru îngrădirea unor libertăţi şi drepturi fundamentale erau în primul rând ofiţerii de securitate, categorie din care a făcut parte martorul D..

Astfel, apare cu evidenţă că proba propusă era utilă, concludentă, pertinentă iar prima instanţă avea obligaţia de a o admite. Prin respingerea cererii prima instanţă a încălcat prevederile art. 6 alin. (1) C. ţ pr. civ. deoarece nu a dispus măsura permisă de art. 255 alin. (1) C. proc. civ. privind audierea martorului.

Totodată, mai susţine recurentul - pârât că instanţa a încălcat obligaţia prevăzută de art. 22 alin. (7) C. proc. civ. constând în îndatorirea de a ţine seama de cerinţele echităţii şi ale bunei credinţe. Echitatea impunea să permită pârâtului să epuizeze toate probele propuse în apărarea sa şi abia apoi să analizeze proba în contextul întregului probatoriu. Iar martorul nu putea şi nu trebuia să fie suspectat ab initio de rea-credinţă, astfel cum a susţinut reclamanta şi cum se pare că a reţinut şi instanţa prin referirea la poziţia deţinută de martor în structurile fostei securităţi. Suspiciunea de rea-credinţă nu poate constitui motiv de refuz de audiere, cu atât mai mult cu cât mărturia mincinoasă este sancţionată penal.

Referitor la martorul K., solicită a se constata că audierea acestuia a fost solicitată inclusiv pentru a dovedi acribia cu care pârâtul analiza informaţiile ştiinţifice şi în acest context a încercat să combată orice atitudine sau acţiune contrară convingerilor sale ştiinţifice, fără să vizeze încălcarea unor drepturi fundamentale. Şi respingerea cererii de audiere a acestui martor s-a făcut cu încălcarea textelor de procedură anterior menţionate: art. 255 alin. (1) propoziţia a doua C. proc. civ., art. 6 alin. (1) şi art. 22 alin. (7) din acelaşi cod.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 26.04.2023 s-a fixat primul termen pentru soluţionarea celor două recursuri la data de 05.12.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, luând act de concluziile orale formulate de reprezentanţii părţilor asupra recursurilor ce fac obiectul judecăţii şi, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare.

Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi cele două hotărâri recurate, prin raportare la criticile formulate, la apărările din întâmpinare şi la normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâtul A. împotriva încheierii din data de 21 octombrie 2022 este nul, iar recursul formulat de aceeaşi parte împotriva sentinţei civile nr. 2033 din 04.11.2022 este nefondat, urmând a fi respinse, ca atare, pentru motivele arătate în continuare:

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A., reţinând în esenţă că sunt întrunite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant, constată Înalta Curte că acesta a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, Înalta Curte constată că acesta a fost invocat atât în cadrul cererii de recurs formulate împotriva încheierii de şedinţă din data de 21.10.2022, când şi în cadrul recursului promovat împotriva sentinţei civile nr. 2033/04.11.2022.

Analizând mai întâi criticile formulate împotriva încheierii de şedinţă din data de 21.10.2022, subsumate exclusiv motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Înalta Curte constată că partea este nemulţumită de respingerea de către prima instanţă a cererii sale de administrare a probei testimoniale cu audierea martorilor D. şi K., recurentul susţinând că au fost încălcate prevederile art. 255 alin. (1) teza a II-a, art. 6 alin. (1) şi art. 22 alin. (7) din acelaşi act normativ.

Această critică nu poate fi reţinută de către instanţa de control judiciar, în considerarea faptului că, în principiu, critica privind respingerea de către instanţa de fond a unor probe, în speţă a probei testimoniale, nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii. Aprecierea utilităţii, pertinenţei şi concludenţei probelor este atributul primei instanţe, conform art. 254 din C. proc. civ., şi acestea conferă temeinicie hotărârii. Pe calea recursului, cale extraordinară de atac care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate ale hotărârii, nu pot fi aduse critici de netemeinicie.

Modul în care instanţa de fond a apreciat cu privire la utilitatea şi pertinenţa probelor, modul cum a interpretat probele administrate şi a stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare, instanţa de recurs nemaiavând competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci, doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care prima instanţă o constată.

Aşadar, în cadrul procesual al recursului, instanţa de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu şi motivele de netemeinicie.

Prin urmare, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

Aşa fiind, criticile care vizează situaţia de fapt sau aprecierea probelor, nu vor fi supuse analizei instanţei de recurs care, în calea de atac extraordinară a recursului, nu poate proceda la o devoluţiune a fondului cauzei, ceea ce poate constitui obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, modul de administrare şi interpretare a probatoriilor solicitate în cauză, respectiv reevaluarea probei testimoniale, nu poate face obiectul cenzurii controlului judiciar, deoarece vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv, de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate şi nu de temeinicie.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va constata nul recursul formulat de pârâtul A. împotriva încheierii din data de 21 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

În ceea ce priveşte criticile împotriva sentinţei civile nr. 2033/04.11.2022, subsumate tot motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reţine Înalta Curte că, în cadrul acestuia recurentul a invocat " omisiunea totală a analizării probelor propuse şi a argumentelor (sale), instanţa nefăcând niciun fel de trimitere sau de minimă analiză ori, măcar o trecere în revistă a acestora, de parcă nu ar fi existat...iar analiza Curţii este una bazată, în mod exclusiv, pe dosarul depus de reclamanta CNSAS".

Această critită nu poate fi avută în vedere de instanţa de control judiciar.

Astfel cum rezultă din cuprinsul sentinţei atacate, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri pentru ambele părţi.

Reţine Înalta Curte că aprecierea probelor este guvernată de principiul liberei aprecieri, potrivit căruia instanta are dreptul să aprecieze în mod liber atât valoarea fiecărei probe administrate (în raport cu celelalte), cât şi credibilitatea lor. Potrivit art. 264 C. proc. civ.: "(1)Instanţa va examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor. (2) În vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare."

Prin urmare, faptul că instanţa nu a acordat relevanţa aşteptată de recurent înscrisurilor depuse de acesta nu poate constitui un motiv de nelegalitate a hotărârii, instanţa de recurs neputând proceda la o reevaluare a probatoriului administrat, instanţa de fond fiind cea căreia îi revine acest atribut exclusiv.

Înalta Curte constată că, în maniera în care a procedat prima instanţă la soluţionarea fondului cauzei, nu a fost încălcat dreptul la apărare reglementat de art. 13 din C. proc. civ. şi nici dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 paragraful 1 din CEDO, cum eronat susţine recurentul.

Sarcina aprecierii probelor revine instanţei, care va trebui să analizeze toate probele administrate, atât în mod individual, cât şi în ansamblul lor. Urmare a analizei efectuate, motivat, instanţa va putea înlătura anumite probe în funcţie de utilitatea lor, de convingerea pe care acestea i-o creează, de conduita părţilor, manifestată cu privire la proba în cauză.

Astfel, lecturând încheierea de şedinţă din data de 21.10.2022 se constată că instanţa a pus în discuţia contradictorie a părţilor solicitările de administrare a probelor de către ambele părţi, expunând şi motivul pentru care a respins proba testimonială, în sensul că " faţă de teza probatorie dezvoltată în faţa instanţei, raportat la poziţiile deţinute de către respectivii martori în structurile fostei securităţi, şi văzând obiectul (cauzei) deduse judecăţii Curtea consideră că proba nu este utilă, urmând să o respingă".

Deopotrivă, faptul că înscrisurile administrate de pârât nu au convins instanţa că acesta nu a fost colaborator al securităţii, nu poate fi în niciun caz imputat acesteia ca şi o încălcarea a dreptului la apărare sau la un proces echitabil, faţă de dispoziţii art. 264 C. proc. civ. potrivit cărora "În vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare."

Prin urmare, criticile recurentului împotriva sentinţei civile nr. 2033 din 04.11.2022, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt nefondate, hotărârea recurată nefiind susceptibilă de reformare din această perspectivă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, constată Înalta Curte că, în cadrul acestuia recurentul - reclamant a invocat tot lipsa unei motivări efective a nevalorificării probelor administrate, susţinând că, din acest considerent apreciază că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Şi în cadrul acestui motiv de casare recurentul este nemulţumit de faptul că "instanţa de fond nu a arătat de ce a înlăturat chiar probele încuviinţate de ea însăşi, pe care le-a apreciat ca fiind utile în dezlegarea pricinii şi nici de ce nu a avut în vedere argumentele suplimentare depuse prin cea de-a doua întâmpinare, din data de 02.06.2022"

Această critică nu poate fi reţinută de instanţa de control judiciar ce constată, contrar susţinerilor recurentului, că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea judecătorească va cuprinde:

"(1)/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Analizând considerentele hotărârii de fond din această perspectivă, instanţa de control judiciar constată, contrar celor susţinute de recurent, că instanţa de fond a analizat susţinerile reclamantului din cererea de chemare în judecată, prin raportare la probatoriul administrat şi la apărările pârâtului, procedând la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, fiind astfel respectate cerinţele unui proces echitabil. Obligaţia instanţelor naţionale de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument. Acestea pot fi analizate grupat, iar răspunsul poate fi şi implicit, rezultând din considerentele exprimate în legătură cu chestiunile aflate în legătură directă.

Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei, neputând fi reţinute susţinerile recurentului, în sensul că apărările recurentului - pârât din fond " înseamnă că au fost ignorate".

Consideră Înalta Curte că preluarea de către instanţă a unora dintre argumentele unei părţi pe care le-a considerat pertinente nu duce la concluzia că instanţa nu a făcut o apreciere proprie a susţinerilor părţilor şi o analiză a probelor administrate, de vreme ce, în considerente, instanţa a analizat probele administrate, a stabilit situaţia de fapt şi a evocat normele de drept incidente pe care le-a aplicat în speţa dedusă judecăţii.

Astfel, constată instanţa de control judiciar că susţinerile recurentului, în sensul că hotărârea nu este motivată, respectiv că apărările sale au fost ignorate, iar motivarea este insuficientă, sunt nefondate.

În consecinţă, instanţa de control juridiciar constată că hotărârea respectă exigenţele cerute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pentru a fi considerată motivată, în raport şi de prevederile art. 6 din Convenţia E.D.O şi de art. 21 din Constituţia României.

Nemulţumirea recurentului referitoare la modul în care instanţa de fond a interpretat dispoziţiile legale, dând o interpretare contrară faţă de cea dorită şi urmărită de către recurent nu echivalează cu o nemotivare şi/sau cu o motivare insuficientă a sentinţei de natură a atrage casarea hotărârii recurate.

Prin urmare şi din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurentul - pârât este nefondat.

Nefondate sunt şi motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

În susţinerea acestui motiv de nelegalitate recurentul arată că instanţa de fond a încălcat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Aceste critici nu pot fi reţinute de către Înalta Curte care constată că soluţia instanţei de fond este legală, fiind însuşită şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Astfel, constată instanţa de control judiciar că, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 este considerat colaborator al Securităţii "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului."

Prima instanţă a verificat înscrisurile administrate prin prisma condiţiilor impuse de lege pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, concluzionând în sensul admiterii acţiunii promovate de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Soluţia instanţei de fond este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, criticile din recurs privind neîncadrarea activităţii desfăşurate de pârât în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 fiind nefondate.

În acord cu instanţa de fond şi Înalta Curte, contrar celor susţinute de recurentul - pârât, constată că, în cauză au fost dovedite condiţiile prevăzute de textul de lege pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, respectiv persoana să fi furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care au avut ca efect îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Astfel, la dosarul cauzei a fost depus Angajamentul prin care recurentul-pârât s-a angajat "să sprijin informativ în mod sincer şi obiectiv securitatea statului" . . . . . . . . . .şi totodată, "să păstrez cu desăvârşire secretul acestei colaborări", precum şi o serie de note informative, ce privesc, pe de o parte, supravegherea şi prezentarea opiniilor profesionale ale unor persoane din anturajul locului de muncă, informaţii circumscrise respectării politicii oficiale de partid, iar, pe de altă parte, prezentarea discuţiilor, opţiunilor unor membri ai mediului cultural stabilit în occident, pârâtul colaborând cu Securitatea pe parcursul a 12 ani.

Înalta Curte nu-şi poate însuşi argumentul recurentului, în sensul că în notele informative acesta prezintă doar puncte de vedere ca om de ştiinţă şi cercetător.

Analizând conţinutul respectivelor note informative, astfel cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, Înalta Curte constată că, datele transmise de către pârât relevau poziţii ale persoanelor vizate de natură să atragă interesul organelor de securitate prin prisma unor opinii ce contraziceau punctele de vedere oficiale. Relevante sunt cele expuse în notele informative semnate "B." nr. x/22.03.1978, nr. x/30.03.1978 şi nr. x4/08.08.1980, în care s-a consemnat faptul că informaţiile au fost furnizate la solicitarea ofiţerului de securitate, pentru "documentarea activităţii şi poziţiei lui F.M., director al Muzeului şi fost şef al secţiei de istorie" şi vor fi exploatate la "informarea către organele L.. şi la mapa care se va deschide. Raportul de deschidere a dosarului de urmărire informativă x ("M."), consemnează că " Au fost concretizate unele poziţii ale sus-numitului, prin care neagă continuitatea etnico-teritorială a românilor pe vatra jud. Timiş, de contestare a unor dovezi istorice privind prezenta şi permanenta daco-romană, concepând studii de istorie confuze, care pot fi preluate negativ de istoricii iredentişti din străinătate." Dosarul respectiv îl priveşte pe F.M. şi are la bază şi notele informative înaintate de către pârât, persoana ţintă fiind supravegheată operativ de către organele de securitate.

În nota olografă, nr. x/19.05.1978, semnată cu numele conspirativ "B.", primită de mr. I.I., I.J. Timiş, Serviciul l/A, se arată:

"Referitor la ghidajele model de la Muzeul Banatului se relevă că acestea sunt făcute strict la obiect (D.B.). V.A:, care lucrează la Laboratorul zonal şi este folosită ghid, a făcut această activitate sub o totală incompetenţă. De altfel, această persoană nu are cu ce să-şi justifice activitatea muzeală. Ghidajele lui K.L. ridică probleme în sensul exprimării corecte în limba română, vorbind stâlcit. Ghidajul D.B. doar o dată a pomenit problema continuităţii. De altfel se constată că ea nu integrează istoria şi istoriografia bănăţeană în cea naţională. Observaţii, It. col. I.I., I.J. Timiş, Serviciul l/A:

"Nota se va exploata informând organele Comitetului Judeţean de Cultură şi Educaţie Socialistă Timiş, tov. preşedinte Preda pentru măsuri."

În acord cu instanţa de fond şi Înalta Curte reţine că transmiterea unor asemenea date de către fosta securitate organelor de partid şi de stat cu rol decizional echivala cu expunerea persoanelor respective la cercetare şi sancţiuni, stoparea carierei sau chiar pierderea locului de muncă, fiind bine cunoscut modul discreţionar şi dur în reacţii al acestor entităţi faţă de orice persoane considerate ca fiind oponente ale politicii oficiale.

Relevantă în cauză este şi Nota nr. x/11.05.1980 redactată de mr. I.I., I.J. Timiş, Serviciul l, în cadrul căreia acesta consemnează cele relatate de sursa "B.", adică de către pârât, "Dintr-o relatare a prof. T.V. din Timişoara, acesta spune că a aflat de la un profesor din Jimbolia că la domiciliul fostului preot ortodox din Jimbolia, pe nume AM, care la origine este evreu trecut la creştinism şi fost poet avangardist cu pseudonimul N., au loc sâmbătă seara diferite întâlniri, un fel de cenaclu literar la care participă din Timişoara scriitorii U.A. şi Ş.F., una din problemele abordate fiind cabala (cabalism), o doctrină evreiască care stă la baza întâlnirilor; se întâlnesc în secret o dată la zece ani şi nu sunt cunoscuţi de nimeni. Observaţie: Anii precedenţi a mai fost semnalat că la domiciliul sus-numitului are loc un fel de salon literar nelegal. Nota se va exploata ta D.U.I. Ujică, iar o semnalare se face şi lucrătorului care deserveşte Jimbolia pentru A."

Se constată, aşadar, că informările legate de activităţile desfăşurate în cadrul respectivelor întâlniri private au fost de natură a conduce la monitorizarea participanţilor, fiind de notorietate atitudinea fostului regim cu privire la practicile considerate ezoterice şi la promovarea ideilor cultelor religioase.

Deşi nu este vorba de o notă informativă olografă a pârâtului, aceasta consemnează cele relatate de către acesta ofiţerului de legătură, iar informaţiile transmise privind comportamentul persoanei urmărite A.M. în societate şi la domiciliul său, a numiţilor F.M., V.A., D.B. şi K.L. la locul de muncă, prezintă date ce puteau fi considerate atitudini ce ar fi potrivnice regimului totalitar comunist. Înalta Curte reţine că, în accepţiunea O.U.G. nr. 24/2008 sintagma "atitudini potrivnice regimului" se referă la acele conduite neagreate de regim, îngrădite de acesta şi, în schimb, permise într-o ordine democratică. Faţă de conţinutul acestor delaţiuni, în mod judicios a reţinut prima instanţă că, din perspectiva regimului comunist, respectiva conduită îi expunea pe cetăţenii reclamaţi la represalii, la supraveghere din partea securităţii, aspect de altfel materializat în cauză, aşa cum se observă din notele fostei securităţi care dispun supravegherea operativă şi deschiderea dosarului de urmărire faţă de F.M. - filele x şi următoarele volum I dosar fond.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 au în vedere atitudinile şi activităţile potrivnice regimului totalitar comunist, respectiv cele apreciate ca atare de către acest regim, întrucât caracterul abuziv al acestuia s-a manifestat, în principal, tocmai prin considerarea ca potrivnice şi combaterea anumitor acţiuni fireşti într-o societate normală, democratică.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că informaţiile oferite de acesta prin notele informative mai sus menţionate denunţau activităţi şi atitudini, cum ar fi de pildă, aderarea la doctrina unui anumit cult religios şi organizarea de întâlniri private pentru discutarea cabalei, în condiţiile în care ideologia regimului comunist era incompatibilă cu noţiunea de religie, indiferent despre ce cult religios era vorba, persoanele respective fiind considerate automat potenţiali oponenţi ai regimului.

Aşa cum în mod judicios a reţinut şi instanţa de fond, aceste informaţii au îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, respectiv dreptul la libertatea conştiinţei şi a religiei prev. de art. 30 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 18 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, precum şi dreptul la viaţă privată prev. de art. 17 din acelaşi Pact.

Recurentul-pârât a mai susţinut în calea de atac că angajamentul a fost obţinut prin vicierea consimţământului său, prin violenţă psihică.

Însă, constată Înalta Curte că situaţiile de excepţie în care furnizarea de informaţii nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv "persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar".

Aceste dispoziţii sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse şi la alte situaţii de fapt ce nu se circumscriu direct normei legale. Astfel, legiuitorul a reglementat expres acele ipoteze în care se poate presupune că informaţiile oferite de o persoană au fost date sub imperiul unei presiuni morale determinate de starea în care aceasta se afla: în timpul unei anchete penale, a unui proces penal, în stare de reţinere sau de arestare. Or, în cauza de faţă, recurentul-pârât nu a fost judecat şi condamnat pentru motive politice, nefiind îndeplinită situaţia premisă prevăzută de textul legal anterior citat.

Se constată, aşadar, că nu este îndeplinită niciuna dintre condiţiile cumulative prevăzute de situaţia de exonerare mai sus amintită. Informaţiile furnizate Securităţii nu au fost date într-o anchetă şi se referă la cu totul alte persoane decât pârâtul. De asemenea, informaţiile sunt date prin note informative furnizate la date diferite, pe baza unui angajament de colaborare, în virtutea unei relaţii conspirate cu Securitate si sub acoperirea unui nume conspirativ, situaţie care exclude o anchetă. În plus, nu a fost identificat nici un înscris care să demonstreze existenţa unor presiuni exercitate asupra recurentului - pârât pentru furnizarea respectivelor note informative.

Totodată, atitudinea pârâtului, ulterioară asumării angajamentului de colaborare, este una favorabilă colaborării, având în vedere numeroasele informări ale acestuia, cele referitoare la modul în care colegii îşi desfăşurau activitatea profesională denotând intenţia acestuia de a modifica modul în care se desfăşura activitatea la locul de muncă prin intermediul organelor de Securitate, într-o modalitate care să fie în concordanţă cu propria viziune, chiar dacă acest lucru presupunea atragerea unor consecinţe grave negative asupra altor persoane.

Se constată astfel că, pe parcursul unei colaborări care a durat 12 ani (1977-1989), în toată această perioadă, în calitate de informator al Serviciului 1/A al Securităţii Timiş, în legătura mr./lt. Col. D. şi ulterior în legătura lt.col. O., Şeful Grupei Operative Teritoriale 0544 din cadrul Securităţii Timiş, recurentul - reclamant a furnizat informaţii cu certă valoare operativă despre colegi sau despre alte persoane din anturajul său profesional, urmărind modul în care acestea respectau linia ideologică stabilită de L. în privinţa " politicii muzeale", cu precădere în domeniul istoriei.

Analizând mai multe Note Informative, respectiv Notele Informative Olografe nr. x/22.03.1978, nr. x/22.03.1978, nr. x/30.03.1978, nr. x/19.05.1978, nr. x4/08.08.1980 şi mai ales dispoziţiile ofiţerului de legătur mr./lt. col. D., este evident că susţinerile recurentului despre faptul că "nu a întocmit note informative" sunt fără suport, documentele semnate de acesta cu nume conspirativ neputând fi considerate simple "note de lectură" care conţin "opinii ştiinţifice, de cercetare istorică", în condiţiile în care aceste note au fost utilizate pentru informarea conducerii locale a L. şi a Comitetului Judeţean de Cultură şi Educaţie Socialistă, acestea regăsindu-se şi în alte dosare, acest aspect dovedind că informaţiile au fost exploatate în acţiuni de urmărire desfăşurate de Securitate asupra altor persoane ce au fost supravegheate sau urmărite informativ cu ajutorul recurentului, devenit sursa "B.".

Aşadar, din înscrisurile existente la dosar rezultă fără putinţă de tăgadă că informaţiile transmise de sursa " B." au avut consecinţe directe ş imediate asupra persoanelor urmărite şi nu doar în privinţa vieţii lor private, ci mai ales în privinţa statutului lor profesional şi social.

Astfel cum în mod corect şi instanţa de fond a reţinut, informaţiile furnizate de pârât denunţau asemenea activităţi şi atitudini, cum ar fi aderarea la doctrina unui anumit cult religios şi organizarea de întâlniri private pentru discutarea cabalei, în condiţiile în care ideologia regimului comunist era incompatibilă cu noţiunea de religie, indiferent despre ce cult religios era vorba, persoanele respective fiind considerate automat potenţiali oponenţi ai regimului.

Aceste informaţii au îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, respectiv dreptul la libertatea conştiinţei şi a religiei prev. de art. 30 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 18 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, precum şi dreptul la viaţă privată prev. de art. 17 din acelaşi Pact, fiind binecunoscut la acel moment că pentru asemenea atitudini ostile statului totalitar, persoanele monitorizate puteau deveni oricând subiect de represalii de natură penală, cu consecinţe imediate asupra libertăţii lor.

Reţine Înalta Curte că, raportat la conţinutul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliţiei politice, nu este necesar ca activitatea acesteia să fie adus efectiv atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi şi libertăţi şi să fi fost aptă să le aducă atingere.

Prin urmare, nu este necesară producerea efectivă a unor consecinţe negative, fiind suficient să existe potenţialitatea de a se încălca drepturi sau libertăţi fundamentale, asumată conştient de cel ce furnizează informaţiile. Jurisprudenţa creată în această materie este în sensul că îndeplinirea condiţiei referitoare la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale nu presupune în mod obligatoriu încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi, ci doar expunerea persoanei denunţate unor posibile încălcări ale drepturilor sau libertăţilor fundamentale.

Or, raportat la cele expuse anterior şi la înscrisurile de la dosar, în acord cu prima instanţă şi Înalta Curte constată că informaţiile furnizate de recurentul -pârât au îngrădit dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, precum şi dreptul la libertate religioasă prevăzut în acelaşi tratat internaţional.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauza de faţă nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale aplicabile litigiului dedus judecăţii este corectă.

Astfel, Înalta Curte constată că toate criticile recurentului - pârât sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de reformare, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, ce se impune a fi menţinută.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Astfel, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va constata nul recursul formulat de pârâtul A. împotriva încheierii din data de 21 octombrie 2022 şi va respinge, ca nefondat, recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 2033 din 4 noiembrie 2022, ambele hotărâri fiind pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de pârâtul A. împotriva încheierii din data de 21 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 2033 din 4 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 decembrie 2023.