Administrative tort liability for illegal guarantee fund decision and compensation for loss of use of insurance claim pending
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania's Contencioso-Administrative and Fiscal Section reversed the Court of Appeal and partially granted the insurer creditor's action for damages against the Insured Persons' Guarantee Fund, ordering the Fund to pay legal interest on 1,875 RON from May 3, 2018, to October 29, 2021, plus litigation costs. The dispute arose from the Fund's administrative decision to reject the creditor's claim for 1,875 RON based on a statutory guarantee cap, which was later annulled by a final court judgment as illegal because the Fund had failed to perform the required substantive analysis of the claim; the creditor then sought compensation for the loss of use of funds during the delay between the illegal rejection and the eventual voluntary payment. The court applied the tort liability provisions of the Civil Code (Arts. 1349, 1357) in conjunction with Article 19 of Law No. 554/2004, finding that the illegal administrative act caused a compensable pecuniary harm, and calculated damages using the penal interest rate under Article 3(3) of Government Emergency Ordinance No. 13/2011, while rejecting claims for the period prior to the issuance of the annulled decision due to the absence of a judicial finding of illegality for that specific timeframe.
Legislator headnote
AI generatedart. 15 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 1535 C. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 394 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Administrative tort liability for illegal guarantee fund decision and compensation for loss of use of insurance claim pending: The dispute arose from the Fund's administrative decision to reject the creditor's claim for 1,875 RON based on a statutory guarantee cap, which was later annulled by a final court judgment as illegal because the Fund had failed to perform the required substantive analysis of the claim; the creditor then sought compensation for the loss of use of funds during the delay between the illegal rejection and the eventual voluntary payment. The court applied the tort liability provisions of the Civil Code (Arts. 1349, 1357) in conjunction with Article 19 of Law No. 554/2004, finding that the illegal administrative act caused a compensable pecuniary harm, and calculated damages using the penal interest rate under Article 3(3) of Government Emergency Ordinance No. 13/2011, while rejecting claims for the period prior to the issuance of the annulled decision due to the absence of a judicial finding of illegality for that specific timeframe.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for the court's power to admit the appeal and order the partial cancellation and re-judgment of the case.
Substantive provision governing the obligation of the public authority to indemnify damage caused by an illegal administrative act.
Norm cited to define the specific rate of legal interest used to calculate the damages awarded in the dispositive.
Procedural basis for the allocation of court costs to the losing party.
Full text
Şedinţa publică din data de 5 decembrie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 05.04.2021, sub nr. unic de dosar x/2021, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a formulat cerere de chemare în judecată, solicitând ca prin hotărârea pe care o va pronunţa instanţa să constate existenţa unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrată la FGA sub nr. x/11.11.2016 şi dispună:
- obligarea FGA la soluţionarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispoziţiile legale;
- obligarea intimatului FGA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivare, reclamanta a arătat că prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/11.11.2016, A. a solicitat plata sumei de 1.875 RON, reprezentând despăgubiri, penalităţi de întârziere si/sau cheltuieli de judecată, după caz pe care A. era îndreptăţită să le recupereze de la B. S.A..
La data de 17.06.2021 pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat: admiterea excepţiilor lipsei de obiect a prezentei cauze/lipsei de interes, cererea de plată fiind soluţionată prin Decizia nr. 14452/03.05.2018, decizie contestata de către reclamantă A. S.A. A. in cadrul Dosarului nr. x/2018; în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecata formulata de reclamanta A. ca neîntemeiată; constatarea exercitării unui abuz de drept al reclamantei, conform dispoziţiilor art. 14, art. 15 C. civ. si sancţionarea reclamantei cu amenda judiciara de la 100 la 1.000 RON in baza dispoziţiilor art. 12 raportat la art. 187, alin. (1), pct. l, lit. a) C. proc. civ. respingerea cheltuielilor de judecată.
La data de 31.08.2021, reclamanta a formulat cerere modificatoare prin care a solicitat instanţei de judecată, ca în temeiul art. 19 din Legea 554/2004 sa oblige FGA ia plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat subscrisei prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/11.11.2016, constând în:
- în principal, penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.2%/zi întârziere conform Norma ASF nr. 23/2014 - 6.498,75 RON, calculate până la data de 8/9/2021 şi în continuare până la data plăţii efective;
- în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
De asemenea, solicită privind obligarea intimatului FGA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1165/2022 din 22 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins atât excepţiile invocate de pârât, respectiv inadmisibilităţii şi tardivităţii, cât şi cererea astfel cum a fost modificată şi formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, ca fiind neîntemeiate, dar şi cererea pârâtului de aplicare a amenzii judiciare.
Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.A. şi, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, respectiv cu privire la soluţia privind fondul cererii şi, rejudecând, să se dispună admiterea acţiunii precizate şi obligarea FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x din 11.11.2016 constând în:
1. în principal, penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor;
2. în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alim 2 din O.G. nr. 13/2011.
De asemenea, îşi menţine solicitarea privind obligarea intimatului FGA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu,.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă A., susţine că în speţă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii FGA şi obligarea acestui la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului generat A. prin neplata creanţei de asigurare solicitate, susţinerile primei instanţe în sensul că nu a fi îndeplinite condiţiile unei astfel de acţiuni apărând ca lipsite de bază legală.
Cu privire la existenţa unui act administrativ nelegal, recurenta-reclamantă arată că prin Decizia 14452/03.05.2018, emisă la mai bine de 2 ani de la depunerea cererii de plată, FGA a respins în mod nejustificat cererea de plată a A..
Faţă de decizia de respingere, A. a promovat acţiunea în contencios administrativ, acţiune ce a făcut obiectul dosarului x/2018, iar prin decizia civilă nr. 4644 pronunţată de ICCJ la data de 13.10.2021 în dosarul x/2018, Decizia FGA nr. 14452/03.25.2018 a fost anulată ca nelegală.
Totodată, FGA a fost obligat să reanalizeze pe fond cererea de plată, iar în urma analizei a recunoscut dreptul A. la despăgubiri şi a efectuat plata către aceasta.
În acest context, este evident că în speţă există un act administrativ nelegal -respectiv Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018 - act care reprezintă soluţionarea cererii de plată a A. dată de către FGA.
Faptul că instanţa care a anulat decizia a obligat FGA doar la reanalizarea pe fond şi nu la plata directă a despăgubirilor a fost determinat tocmai de faptul că FGA a arătat că cererea de plată a fost respinsă fără a se mai analiza şi pe fond cererea de plată.
Cu privire la existenţa prejudiciului se arată că FGA avea obligaţia de a proceda imediat la soluţionarea cererii de plată, această soluţionare a avut loc formal la mai bine de 2 ani după depunerea cererii şi a fost în sensul respingerii. Abia după anularea Deciziei FGA nr. 14.452/03.05.2018, FGA a procedat la analizarea pe fond a cererii şi la 29.10.2021 a efectuat plata despăgubirilor, respectiv la mai bine de 5 ani de la data la care trebuie să fie efectiv achitate despăgubirile.
Aşadar, prin soluţia dată cererii de plată a A., FGA a lipsit A. de folosinţa sumelor de bani la care era îndreptăţit cu titlu de despăgubiri o perioadă de mai bine de 5 ani.
Mai mult, prin plata despăgubirilor solicitate, efectuată la data de 29.10.2021, FGA confirmă indubitabil dreptul A.. Astfel, contrar celor reţinute de prima instanţă, dreptul A. la plata accesoriilor există şi are un caracter cert.
Totodată, arată că dispoziţiile art. 1535 C. civ. prezumă existenţa prejudiciului în situaţia lipsei de folosinţă a unor sume de bani.
Cu privire la legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, recurenta-reclamantă arată că, prejudiciul suferit de A. constă în lipsa de folosinţă a sumei de bani la care era îndreptăţită cu titlu de despăgubiri, care este cauza acestui prejudiciu, ce a determinat această întârziere în plata despăgubirilor este evident - modalitatea în care FGA a soluţionat cererea de plată prin Decizia 14.452/03.05.2018.
Faţă de cererea de plată formulată de A. pentru realizarea dreptului său, FGA a dispus prin Decizia nr. 14.452/03.05.2018 respingerea cererii de plată şi abia după anularea acesteia a procedat la analiza pe fond şi plată. Este evident că dacă FGA ar fi soluţionat de la bun început cererea de plată cu respectarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale şi ar fi procedat la plată, prejudiciul A. nu ar fi existat.
Prin urmare, legătura între Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018 - actul administrativ anulat ca nelegal, şi prejudiciul suferit de A. - lipsa de folosinţă asupra sumei de bani la care era îndreptăţită, există un raport de cauzalitate incontestabil.
În ceea ce priveşte culpa FGA, susţine recurenta că şi aceasta este una evidentă. FGA, ca structură de garantare creată de lege tocmai cu scopul de a asigura plata creanţelor de asigurare aparţinând unui asigurător falit, avea obligaţia ca în îndeplinirea obligaţiilor sale să acţioneze în deplină concordanţă cu prevederile legale. În realitate însă, Fondul nu a făcut decât să tergiverseze nepermis de mult soluţionarea cererilor de plată, lipsind A. de o sumă semnificativă de bani.
Acţionând cu încălcarea chiar a scopului pentru care a fost creat, Fondul a interpretat greşit şi tendenţios prevederile legale, căutând prin orice mijloc a nu achita creanţele de asigurare, ignorând impactul pe care această atitudine l-ar putea produce pe piaţa asigurărilor. Aceasta în condiţiile în care Fondul a fost creat chiar cu scopul de a asigura încrederea asiguraţilor în sistemul de asigurări, sistem care ar trebui să funcţioneze şi să îi protejeze chiar în condiţiile în care anumiţi asigurători ar intra în procedura falimentului.
Pe cale de consecinţă, recurenta arată că în speţă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii FGA şi obligarea acestuia la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului generat A. prin neplata creanţei de asigurare solicitate, astfel că susţinerile primei instanţei, în sensul că nu ar fi îndeplinite condiţiile unei astfel de acţiuni, aparând ca lipsite de suport legal.
Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca legală şi temeinică.
Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 07.10.2022 s-a fixat primul termen pentru soluţionarea recursului la data de 05.12.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, luând act de solicitarea recurentei - reclamante, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului
Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Analizând sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este fondat, urmând a fi admis, în limitele şi pentru considerentele arătate în continuare:
Constată, astfel, Înalta Curte că subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susţine că în cauză sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice şi repararea prejudiciilor cauzate de actul administrativ ilegal.
Sub acest aspect se constată că natura juridică a răspunderii reglementate de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este aceea a răspunderii civile delictuale pentru emiterea unui act administrativ nelegal (act propriu-zis sau act asimilat - refuzul administrativ nelegal), iar condiţiile atragerii răspunderii sunt reglementate de C. civ.
Astfel, potrivit art. 1349 C. civ.:
"(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral", iar potrivit art. 1357, "(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.".
Cu alte cuvinte, pentru atragerea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: (1) existenţa unui prejudiciu, (2) existenţa unei fapte ilicite, (3) existenţa unui raport de cauzalitate ca raport cauză-efect între fapta ilicită şi prejudiciu, (4) existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.
În cauză, recurenta-reclamantă a indicat drept faptă ilicită emiterea de către pârâtul FGA a Deciziei nr. 14452/03.05.2018 de neacordare a despăgubirii solicitate, prejudiciul constând în lipsa de folosinţă asupra sumei de bani cerute cu titlu de creanţă de asigurare prin cererea de plată, apreciind că legătura de cauzalitate este evidentă.
Într-adevăr, prin Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, pârâtul a respins mai multe cereri de plată (respectiv un număr de 435 de cereri de plată) formulate de A. pentru suma de 7.913.561,09 RON, inclusiv cererea de plată a sumei de 1875 RON (aflată la poziţia 214 din Borderoul ataşat la dosarul de fond), sub motiv că acestui creditor de asigurare i-ar fi fost aprobate la plată şi plătite din disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor suma de 450.000 RON reprezentând limită maximă prev. de Legea nr. 213/2015.
Prin sentinţa civilă nr. 4902/27.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, definitivă prin Decizia nr. 4644/13.10.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal de respingere a recursului, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost anulată Decizia nr. 14452/03.05.2018, a fost obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă şi menţionate în borderoul nr. 2 anexat deciziei cu privire la suma de 7.913.561,09 RON, a respins acţiunea, în rest, ca neîntemeiată. În motivare, instanţa respectivă a reţinut, între altele, inclusiv că «(…) plafonul de garantare prevăzut de dispoziţiile art. 4 lit. e) şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 2134/2015 … nu poate face abstracţie de definirea creditorului, prin raportare la câte un singur contract de asigurare. (…) plafonul de 450.000 de RON este incident pentru drepturile izvorâte primar dintr-un singur contract de asigurare încheiat cu debitorul falit», respectiv «consecinţa nelegalităţii deciziei nu poate fi obligarea directă a Fondului la plata sumei pretinse sau la emiterea unei decizii de aprobare a plăţii acesteia. (…) pârâtul nu a analizat fondul celor 435 de drepturi pretinse de parte, rezumându-se la a emite o singură decizie de respingere globală prin prisma reţinerii depăşirii plafonului de garantare. (…) a proceda altfel şi a obliga direct pârâtul la plata sumei pretinse sau la emiterea unui act administrativ prin care să aprobe plata acesteia, Curtea consideră că ar imixtiona în activitatea Fondului, negându-i posibilitatea de a evalua pe fond cererile de plată».
În acest context, Înalta Curte constată că în urma demersului judiciar privind contestaţia formulată împotriva Deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, instanţa de judecată a anulat în mod definitiv acest act administrativ, cu obligarea intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la analiza pe fond a cererilor de plată, fără însă a fi confirmată sau infirmată existenţa creanţei litigioase din cauza dedusă judecăţii.
Aşadar, creanţa principală - 1875 RON - solicitată de A. în calitate de creditor de asigurări nu a fost nici confirmată, nici infirmată de către instanţa judecătorească, motiv pentru care, câtă vreme FGA nu recunoaşte existenţa acesteia prin plată sau o instanţă judecătorească nu o acordă în beneficiul recurentei-reclamante, nu i se poate imputa acesteia omisiunea de a nu fi solicitat despăgubiri sub forma penalităţilor de întârziere sau a dobânzii legale concomitent cu acţiunea în anularea deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018.
Altfel spus, nu se poate conchide că recurenta-reclamantă ar fi avut, în mod rezonabil, posibilitatea să cunoască întinderea pagubei pretinse sub forma penalităţilor de întârziere sau a dobânzii legale încă de la data formulării acţiunii în anulare, din moment ce instanţa învestită cu dosarul nr. x/2018 privind Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018 nu a fost învestită şi cu analiza pe fond a cererilor de plată a creanţelor de asigurări.
În aceste condiţii, dreptul pretins de A. la acordarea accesoriilor solicitate sub forma penalităţii de întârziere sau a dobânzii legale aferente creanţei principale nu devine actual câtă vreme nu se decide asupra existenţei sau inexistenţei dreptului la acordarea sumei de 1875 RON în beneficiului părţii reclamante.
Însă, Înalta Curte constată că, în urma reanalizării cererii de plată nr. x/11.11.2016, înregistrată la FGA sub nr. x/12.11.2016 (număr dosar de daună x), la data de 29.10.2021 pârâtul FGA a procedat la plata către A. a unor creanţe de asigurări, inclusiv cea vizată de cererea de plată nr. x/11.11.2016 (înregistrată la FGA sub nr. x/12.11.2016), anume suma de 1.875,00 RON, prin Ordinul de plată nr. x din 29.10.2021 (dosarul de fond), respectiv doar despăgubirea cerută de reclamantă, fără penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată, context în care se poate observa că respingerea cererii de plată a împiedicat creditorul de asigurări să se bucure de folosinţa dreptului pretins.
De asemenea, Înalta Curte constată că raportul de cauzalitate este neîndoielnic, actul administrativ emis în mod nelegal împiedicând reclamanta să beneficieze de folosinţa creanţei de asigurări în cuantum de 1875 RON pentru perioada 03.05.2018 (prima analiză a cererii de plată) - 29.10.2021 (reanalizarea cererii de plată urmată de achitarea sumei amintite).
Nici vinovăţia intimatului-pârât nu poate fi exclusă, emiterea deciziei nr. 14452/03.05.2018 fiind rezultatul unei conduite culpabile a FGA în interpretarea Legii nr. 213/2015, cu atât mai mult cu cât partea pârâtă a ales să promoveze prin actele emise o interpretare a textului legal defavorabilă creditorilor de asigurări, fără însă ca pentru un astfel de rezultat să fi procedat la o analiză atentă, gramaticală, logică şi sistematică a Legii respective, astfel încât să identifice soluţia corectă.
Concluzionând, Înalta Curte constată că odată anulată, prin hotărâre judecătorească definitivă, Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, în sarcina părţii pârâte se reţine o faptă ilicită constând în emiterea unui act administrativ unilateral nelegal, prin care Fondul de Garantare a Asiguraţilor a întârziat folosinţa de către partea reclamantă a sumei cuvenite acesteia cu titlu de creanţă de asigurări.
De esenţa acţiunii de contencios administrativ este nu doar anularea actului administrativ nelegal, ci şi repararea prejudiciului suferit de persoana vătămată.
În cauza de faţă, o dimensiune a respectivului prejudiciu rezidă în creanţa de asigurări, anume suma de 1875 RON, ce a fost însă reparat prin achitarea sa benevolă de către FGA la data de 29.10.2021 (dosarul de fond).
Cu toate acestea, nu se poate contesta faptul că întârzierea generată de FGA în achitarea sumei de 1875 RON către A. a avut ca efect lipsirea creditorului de folosinţa sumei respective, ce reprezintă la rândul său un prejudiciu suferit de reclamantă.
Aşadar, repararea prejudiciului prin acordarea despăgubirilor ca urmare a anulării unui act administrativ (decizia FGA nr. 14452/03.05.2018) corespunde specificului acţiunii de contencios administrativ pentru perioada 03.05.2018 - 29.10.2021, exercitată în forma subsidiară prev. de art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Nu la aceeaşi concluzie se poate ajunge şi în ceea ce priveşte perioada anterioară datei de 03.05.2018, câtă vreme, faţă de disp. art. 19 din Legea nr. 554/2004, lipseşte hotărârea judecătorească definitivă care să cenzureze pretinsul act administrativ asimilat nelegal (nesoluţionare în termen sau refuz nejustificat de soluţionare), imputat de reclamanta A. în sarcina pârâtului FGA ulterior împlinirii unui termen de 30 de zile calculat de la data înregistrării cererii de plată.
În acest context, Înalta Curte subliniază că prin efectul cererii adiţionale de modificare a obiectului acţiunii introductive de instanţă, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, partea reclamantă a solicitat acordarea despăgubirilor, ceea ce implică premisa legală esenţială a existenţei unei hotărâri judecătoreşti privind cenzurarea unui act administrativ tipic sau asimilat emis de pârât. Or, o astfel de hotărâre judecătorească există doar în sensul anulării deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, deci pentru perioada începând cu data emiterii actului administrativ nelegal, fără ca partea reclamantă să demonstreze existenţa sa şi cu privire la conduita Fondului de Garantare a Asiguraţilor manifestată între data înregistrării cererii de plată (11.11.2016) şi data emiterii deciziei anulate din 03.05.2018.
În continuare, admiţând existenţa faptei ilicite a FGA prin emiterea Deciziei nr. 14452/03.05.2018, Înalta Curte identifică şi prejudiciul suferit a cărui compensare corespunde dobânzii legale aferente sumei de 1875 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011.
Conform dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar:
"(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale. (3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.", art. 1 alin. (3) din actul normativ amintit arătând că "Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare.".
În consecinţă, despăgubirea ce se cuvine părţii reclamante va fi la nivelul dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 1875 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021.
Într-adevăr, recurenta-reclamantă a primit plata despăgubirii pentru riscul produs, izvorâtă din contractul de asigurare, însă în cazul plăţii penalităţilor de întârziere, legătura de cauzalitate se grevează pe o culpă ulterioară a FGA care a refuzat să achite despăgubirea cuvenită A. la momentul analizării cererii de plată nr. x din data de 11.11.2016, înregistrată la FGA sub nr. x din data de 12.11.2016.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de considerentele mai sus expuse, în temeiul prevederilor art. 496 C. proc. civ., precum şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte, sentinţa recurată şi rejudecând, va admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi va obliga pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 1.875 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 298.10.2021, menţinând în rest sentinţa civilă recurată.
Deopotrivă, având în vedere cererea recurentei-reclamante din această etapă procesuală, de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, raportat la soluţia ce se preconizează a fi pronunţată asupra recursului declarat de aceasta, Înalta Curte constată că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 452 şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care urmează a obliga intimatul-pârât la plata la plata către partea reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1463.01 RON, reprezentând onorariu de avocat achitat la judecata pe fond (879,16 RON, fila x faţă-verso, din dosarul de fond) şi în recurs (583.66 RON, dosarul de recurs) şi 150 RON, constând în taxa judiciară de timbru achitată la judecata pe fond şi în recurs, conform dovezilor depuse la dosarul de fond şi 22 din dosarul de recurs, onorariul avocatului fiind proporţional cu munca efectiv prestată în prezenta cauză, muncă ce presupune întreaga activitate depusă, atât în sala de judecată, cât şi demersurile întreprinse pentru promovarea acestei căi de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1165/2022 din 22 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:
Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 1.875 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021.
Obligă pârâtul la plata către partea reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1463.01 RON reprezentând onorariu de avocat achitat la judecata pe fond şi în recurs şi 150 RON, taxă judiciară de timbru achitată la judecata pe fond şi în recurs.
Menţine în rest sentinţa recurată.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 decembrie 2023.