Validity of judicial inspection complaint via scanned signature and email transmission

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 ianuarie 2021 sub nr. x/2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară anularea Rezoluţiei de respingere dispuse de Inspectorul Sef are NR C20-1705/05.01.2021 şi Rezoluţiei nr. 3729/A/2020.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1682 pronunţată la 16 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1682 pronunţate la 16 noiembrie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii ca astfel cum a fost formulată.

După expunerea istoricului speţei, recurentul-reclamant a susţinut următoarele:

- faţă de motivele pe care se sprijină hotărârea atacata învederează că judecătorul a încălcat cu buna ştiinţa normele de drept material prevăzute de legiuitor realizând astfel o distorsionare conştienta a dreptului prin aplicarea greşită a legii in mod vădit in scopul de a cauza o vătămare a intereselor unei parti implicate in proces.

Prin actiunea de respingere a cereri sale fără analiza probelor de la dosar precum şi de a nu respecta normele de drept aplicabile în cauza reiese că neîndoielnic lipseşte orice justificare şi motivare din partea judecătorului fondului, sentinţa fiind în vădita contradicţie cu dispoziţiile legale, respectiv Carta Drepturilor Fundamentale a Uninunii Europene, Constituţia României, Legea nr. 455/2001, Legea nr. 134/2010, O.U.G. nr. 27/2002.

În mod nelegal judecătorul fondului a constata că trebuia să semneze electronic contestaţia sa, întrucât era semnată olograf şi scanată.

- cu privire la fondului cauzei susţine că, pe baza probelor de la dosar prin care reiese fără tăgadă reua-credinta a Procurorului B. cu susţinerea colegială a procurorului-şef C. prin refuzul îndeplinirii sarcinilor de serviciu (refuzul de executare a prevederilor Incheierii 725/2021 a Jud Cluj Napoca), în sensul reanalizării întregului probatoriu din dosarul x/2012 lăsat în nelucrare şi clasat la împlinirea termenului de prescripţie.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei la soluţionarea sesizării formulate în data de 27 noiembrie 2020 cu email-ul.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând în esenţă că, intimata-pârâtă în mod just a constatat că sesizarea formulată la data de 27 noiembrie 2020 nu respectă condiţiile de probă sau de validitate prevăzute de lege, sens în care, în temeiul dispoziţiilor art. 45 indice 1 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a dispus clasarea acesteia.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde motivelor invocate de reclamant, care prin motivele de recurs invocă cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi susţine că hotărârea nu este motivată şi a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente, respectiv Carta Drepturilor Fundamentale a Uninunii Europene, Constituţia României, Legea nr. 455/2001, Legea nr. 134/2010, O.U.G. nr. 27/2002.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentul-reclamant circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care s-a invocat faptul că instanţa de fond nu a expus raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată, respectiv nu a analizat toate susţinerile din contestaţie, însuşindu-şi argumentaţia juridică a părţii procesuale adverse.

Instanţa de control judiciar aminteşte că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 CEDO implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată. Faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului nu poate să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte celelalte teze ale art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte observă că acestea se referă, spre exemplificare, la situaţiile în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa; există contradicţie între considerente şi atunci când din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; motivarea soluţiei cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă. Or, niciuna dintre aceste situaţii nu se identifică în cauză, de altfel, nefiind indicate nici de către recurentul-reclamant ca atare.

Înalta Curte constată că sunt nefondate şi criticile formulate de recurent circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora prima instanţă a aplicat greşit prevederea legală de la art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

Astfel, textul de lege în discuţie prevede că "În cazul în care sesizarea nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situaţia de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se clasează şi se comunică răspuns în acest sens. Se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege."

Totodată, urmează a fi avut în vedere art. 4 pct. 3 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică care stipulează că "semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare", iar conform pct. 2 din acelaşi articol "înscrisul în formă electronică reprezintă o colecţie de date în formă electronică între care există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar."

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 "în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiţie de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplineşte această cerinţă dacă i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat şi generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.", în timp ce art. 5 din Legea nr. 455/2001 prevede că "înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată".

În concret, semnătura electronică, în accepţiunea legii, reprezintă date în format electronic, care sunt ataşate sau asociate altor date, tot în formă electronică, şi care servesc drept metodă de identificare. Semnătura electronică cu valoare legală oferă garanţia integrităţii, autenticităţii şi nerepudierii mesajelor şi documentelor electronice, făcând legătura neechivocă între informaţiile semnate şi semnatar.

De asemenea, mai trebuie reţinut că potrivit prevederilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, în cazul neîndeplinirii condiţiilor de formă ale unei sesizări se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

În mod corect prima instanţă a validat conduita intimatei-pârâte, care a făcut aplicarea prevederilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 şi a art. 7 din Legea nr. 455/2001. Astfel, intimata-pârâtă a respectat prevederile legale menţionate, comunicându-i recurentului-reclamant o rezoluţie de clasarea a plângerii.

Susţinerile recurentului-reclamant în sensul că plângerea a fost semnată şi apoi scanată, respectiv transmisă prin e-mail nu este de natură a confirma cerinţa impusă de textul de lege de la art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

Pentru a aduce la îndeplinire obligaţia legală recurentul-reclamant trebuia să înainteze intimatei-pârâte plângerea ataşată unui e-mail care să conţină semnătură electronică sau să transmită intimatei-pârâte un înscris olograf, cu semnătura în original, prin intermediul serviciului poştal.

Recurentul-reclamant, pentru a fundamenta cererea de chemare în judecată, încearcă să realizeze o legătură între plângerea informă transmisă intimatei-pârâte la data de 27 noiembrie 2020, prin e-mail şi faptul că a aplicat semnătură olografă, astfel că nu avea nevoie de semnătură electronică.

Însă, raţionamentul recurentului-reclamant este eronat deoarece textul de lege prevede clar că plângerile informe se resping/clasează, iar cele care îndeplinesc condiţiile de formă vor fi analizate.

Totodată, criticile recurentului-reclamant relative la încălcarea unor principii de drept sunt nefondate. Din analiza parcursului dosarului în etapa derulată în faţa autorităţii nu rezultă că ar fi fost încălcate principiile de drept administrativ anterior amintite, ci analiza s-a efectuat în mod corect de către instituţia intimată-pârâtă, cu respectarea principiilor de drept prevăzute de legea incidentă cauzei.

Cerinţa semnării sesizării adresate Inspecţiei Judiciare reiese cu evidenţă din 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, condiţie îndeplinită atunci când respectiva semnătură poate fi asociată petentului prin prisma executării sale olografe (în original) sau ca urmare a recurgerii la un înscris electronic căruia îi este asociată o semnătură electronică. Niciuna dintre ipotezele amintite nu este însă incidentă în cazul sesizării recurentului-reclamantului.

Contrar susţinerilor recurentului, judecătorul fondului nu a ignorat pretinsele înscrisuri pe care acesta le-a depus la dosar, deoarece recurentul nu a administrat nicio probă din care să rezulte că ar fi înaintat Inspecţiei Judiciare un exemplar al plângerii care să îndeplinească toate condiţiile de formă prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1682 pronunţate la 16 noiembrie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 29 noiembrie 2023.