Securitate worker status: failure to demonstrate counter-espionage context for politically motivated surveillance under Law 24/2008

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 mai 2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ("CNSAS", "Consiliul"), în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanţei să constate existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1730 din 22 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1730 din 22 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond.

În motivarea recursului, pârâtul susţine că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, din perspectiva condiţiilor prevăzute de lege în mod cumulativ pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii. Obiectul de activitate al Direcţiei a III-a a Securităţii, în cadrul căreia a activat, nu presupunea desfăşurarea de activităţi prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Această direcţie se ocupa cu activităţi de contraspionaj, astfel că viza numai persoane şi fapte de interes operativ care aveau legătură cu activitatea de spionaj, de culegere de informaţii secrete de către agenţi ai serviciilor de spionaj străine.

Susţine că prima instanţă a făcut o interpretare greşită a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/208, prin raportare la art. 29 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi la jurisprudenţa CEDO, care statuează că activitatea de informaţii desfăşurată în cadru legal nu încalcă drepturile omului. Intimata-reclamantă a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 28 şi art. 33 din Constituţie, însă această interpretare este eronată, întrucât textele invocate nu pot fi interpretate decât sistematic, în coroborare cu art. 29 anterior indicat şi cu principiul potrivit căruia drepturile şi libertăţile cetăţeneşti trebuie exercitate în condiţiile legii.

Recurentul-pârât învederează că instanţa nu a analizat toate înscrisurile aflate la dosar şi, astfel, nu a observat că pârâtul nu a avut nicio legătură directă cu dosarul de supraveghere informatică, acesta fiind deschis de şefii ierarhic superiori înaintea venirii sale în unitatea militară, iar preluarea dosarului s-a făcut la ordinele acestor şefi. Recurentul-pârât doar a completat un formular folosit pentru activităţi operative şi, ulterior, a întocmit un raport de clasare a dosarului, la ordinul şi după dictarea şefului ierarhic superior. Din actele dosarului rezultă că măsura supravegherii informative nu a fost dispusă de pârât, aspect incorect analizat de prima instanţă,

Totodată, arată că instanţa de fond a reţinut în mod nereal că pârâtul ar fi dispus măsura supravegherii informative pe motive politice, iar nu pe motive ce ţin de profilul unităţii de contraspionaj. Recurentul-pârât nu a dispus măsura interceptării corespondenţei externe a numitului C.., ci doar a completat, la ordinul şefului, un formular tipizat, semnat însă de şefii care au dispus măsura. Numitul C.. a apărut în obiectivul D., aflat în răspunderea contrainformativă a recurentului-pârât, ca persoană vulnerabilă, care putea intra în atenţia organelor străine de spionaj, faţă de el fiind dispuse măsuri preventive de supraveghere informativă.

În acest sens, apreciază recurentul că instanţa a avut în vedere doar afirmaţiile CNSAS, bazate pe măsura interceptării corespondenţei lui C..; or, această măsură era una specifică măsurilor operative ale unităţii militare de contraspionaj, constând în urmărirea corespondenţei externe pentru identificarea eventualelor legături de interes operativ pe linie de contraspionaj şi verificarea fizico-chimică, în vederea descoperirii de mesaje criptate. Nu există niciun înscris depus la dosar, din care să rezulte că măsura operativ informativă s-a referit la activitatea duşmănoasă a lui C..

Consideră recurentul-pârât că, în motivarea hotărârii atacate, au fost preluate în totalitate argumentele reclamantului CNSAS, instanţa omiţând obiectul de activitate al Direcţiei a III-a, ca unitate de contraspionaj. Mai mult, din actele dosarului rezultă că C.. nu a fost persecutat de direcţia de contraspionaj, ci, dimpotrivă, a fost ajutat să obţină viza de emigrare. Simpla menţionare a numelui recurentului pe materiale, adnotări sau relatări verbale nu poate constitui o probă în sensul desfăşurării de activităţi care au avut drept consecinţă suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Nu poate fi reţinută nicio acţiune de încălcare a dreptului lui C.. la viaţă privată, deoarece acesta nu a fost luat în lucru pentru motive politice.

Mai arată că simplele referiri cu caracter general la încălcarea art. 17 şi art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice nu pot fi reţinute ca bază pentru constatarea suprimării unor drepturi de către pârât, care nu este parte semnatară şi nu şi-a asumat vreo obligaţie prin respectiva convenţie internaţională; aceste obligaţii incumbă doar statelor semnatare, ofiţerul de informaţii nu poate fi acuzat de încălcarea tratatelor internaţionale, ci doar de încălcarea legilor statului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile recurentului-pârât se circumscriu doar pct. 8 al acestui text de lege, urmând a fi analizate din această perspectivă. Astfel, deşi susţine că instanţa de fond nu a avut în vedere anumite apărări sau că s-a întemeiat majoritar pe argumentele reclamantului CNSAS, toate aceste argumente sunt subsumate criticii principale referitoare la greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în ceea ce priveşte condiţiile cumulativ cerute de lege pentru a se constata calitatea de lucrător al Securităţii.

În cauză, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a sesizat instanţa de judecată, susţinând că pârâtul A., în calitate de angajat al fostei Securităţi, având gradul de locotenent (1977), respectiv locotenent major (1979) în cadrul Direcţiei a III-a, Serviciul 9 (1977, 1979), a întocmit acte şi a participat activ la urmărirea informativă a lui C..

Prima instanţă a verificat înscrisurile administrate, prin prisma condiţiilor impuse de lege pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, concluzionând în sensul admiterii acţiunii promovate de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

În recurs, pârâtul a susţinut argumente de nelegalitate subsumate greşitei aplicări a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi neîncadrării activităţilor desfăşurate de pârât în cele care, potrivit legii, au drept consecinţă suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este considerat lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv de ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

În ceea ce priveşte prima condiţie impusă de lege, anume aceea ca pârâtul A. să fi avut calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii, aceasta nu reprezintă o chestiune disputată, potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei pârâtul deţinând gradul de locotenent şi, ulterior, de locotenent major în cadrul Direcţiei a III-a, Serviciul 9, în perioada 1977-1979. Cu toate acestea, atât în fond, cât şi în recurs, pârâtul a susţinut că direcţia în cadrul căreia a activat avea un obiect de activitate diferit de celelalte direcţii ale Securităţii, întrucât desfăşura activităţi de contraspionaj, iar toate măsurile şi acţiunile care le-au vizat pe C. ar trebui privite prin prisma acestui obiect de activitate.

Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, anume aceea ca, prin activităţile desfăşurate, să se fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, recurentul-pârât a susţinut că scopul supravegherii informative a lui C. nu a fost acela de a îngrădi ori suprima drepturile şi libertăţile persoanei urmărite, ci de a depista eventuale situaţii în care acesta putea fi racolat de serviciile străine de spionaj, fiind considerat o persoană vulnerabilă.

Înalta Curte constată că nu este fondat niciunul dintre argumentele prezentate de recurentul-pârât.

În ceea ce priveşte critica întemeiată pe specificul obiectului de activitate al direcţiei în cadrul căreia activa recurentul-pârât, instanţa de recurs constată că art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu operează cu o astfel de distincţie, respectiv nu face deosebire între activităţile lucrătorului de Securitate raportat la obiectul direcţiei/serviciului în care era încadrat, fiind suficient ca prin desfăşurarea activităţilor acesta să fi suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Argumentul derulării de către Direcţia a III-a a unor activităţi de contraspionaj poate fi valorificat doar dacă se demonstrează că acţiunile şi măsurile dispuse de pârât se circumscriu, efectiv şi concret, activităţii de contraspionaj, prin raportare la persoana urmărită şi la contextul în care se desfăşura supravegherea informativă a acesteia.

Or, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului-pârât referitoare la desfăşurarea activităţii în scopuri de contraspionaj nu se confirmă, câtă vreme, din "Nota privind pe C." din 17.10.1977 reiese că supravegherea acestei persoane a fost efectuată în legătură cu interesul de a călători în străinătate sau de a emigra în SUA şi cu planurile de a formula scrisori către preşedintele SUA, la ONU, la Geneva, către E., respectiv de a se solidariza cu un grup de grevişti ai foamei. Totodată, în notă se arată că B.G. a fost la Gara de Nord cu alte elemente din grup pentru a remite unor cetăţeni străini o scrisoare către E., acţiune care a fost contracarată de organele de securitate. Sunt, de asemenea, prezentate comentarii în raport de viaţa privată a persoanei urmărite, raporturile acestuia cu familia, pasiunile şi interesele sale. În finalul notei, se opinează în sensul neaprobării cererii lui C. de plecare din ţară.

Totodată, conform raportului întocmit olograf de recurentul-pârât la data de 24.10.1977, referitor la instructajul contrainformativ al lui B.G., care urma să plece în călătorie turistică în mai multe ţări din Occident, rezultă că recurentul-pârât l-a instruit pe C. cu privire la conduita pe care trebuie să o adopte faţă de "persoane române emigrate definitiv, fugite din ţată, provocatori, apologeţi ai bunăstării occidentale" şi i-a recomandat "să nu se lase antrenat în comentarii duşmănoase la adresa politicii statului nostru, la adresa sistemului social socialist" şi "să se desolidarizeze de acţiunile grupului la care adersare" şi să nu faciliteze unora dintre membrii grupului emigrarea din România.

Prin adresele din 16.11.1977 şi 24.02.1978, reprezentând formulare tipizate completate olograf de lt. A. şi aprobate de ofiţerul superior, recurentul-pârât a propus măsuri precum urmărirea corespondenţei externe aparţinând lui C., urmărirea relaţiilor cu transfugi, respectiv dacă persoana în cauză face propagandă orânduirii capitaliste, chiar şi după plecarea acestuia în Austria. Urmare a măsurii interceptării corespondenţei aparţinând lui C., au fost întocmite adrese către recurentul-pârât (care purta indicativul 391 în cadrul Direcţiei a III-a), prin care au fost redate corespondenţa privată a lui C. şi au fost efectuate fotocopii ale trimiterilor poştale .

Prin raportul întocmit de recurentul-pârât după doi ani de urmărire a corespondenţei (la 21.03.1979 - dosar fond), acesta a propus scoaterea din evidenţă a dosarului de obiectiv a numitului C., ocazie cu care intruziunea în viaţa privată a persoanei urmărite a fost justificată de pârât prin aceea că "exista pericolul ca cel de mai sus să instige pe unii dintre prietenii săi la acţiuni turbulente".

Din toate aceste înscrisuri rezultă că scopul urmăririi informative desfăşurate cu privire la C. nu este cel susţinut în cererea de recurs, de contracarare a activităţilor de spionaj ale serviciilor străine. Motivele care au condus la deschiderea dosarului informativ, respectiv intenţia lui C. de a părăsi teritoriul României într-o perioadă când o astfel de faptă era interzisă sau cu greu permisă de autorităţile statale, precum şi motivul continuării acestei activităţi, inclusiv măsurile dispuse şi aspectele ce urmau a fi stabilite în urma aplicării lor, confirmă că activitatea de urmărire informativă privea aspecte din sfera de interes a vieţii particulare a persoanei vizate, despre care Securitatea considera că manifestă atitudini anticomuniste, neavând la bază niciun motiv referitor la siguranţa sau apărarea intereselor naţionale.

Recurentul-pârât a mai susţinut că activitatea de urmărire informativă (pe care o denumeşte "supraveghere informativă") nu a fost deschisă de el, ci de superiorii ierarhici, el doar preluând dosarul, în care a întocmit un formular tipizat, folosit pentru activităţi operative şi, ulterior, a întocmit un raport de clasare a dosarului, la ordinul şi după dictarea şefului ierarhic.

Pe de-o parte, argumentul preluării unui dosar deschis de alt lucrător al Securităţii nu este relevant, în speţă fiind analizate acţiunile şi măsurile dispuse efectiv de recurentul-reclamant şi consecinţele produse de acestea, iar în speţă înscrisurile aflate în dosar demonstrează că recurentul-pârât a dispus şi efectuat, pe o perioadă de 2 ani, activităţi de urmărire informativă a numitului C., apreciat a avea o conduită duşmănoasă la adresa regimului politic comunist. Totodată, nici argumentul completării unui formular tipizat (cu referire la adresele din 16.11.1977 şi 24.02.1978), ulterior aprobat de şeful ierarhic superior, nu este de natură a înlătura consecinţa prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât acest "formular" cuprindea propunerile înaintate de însuşi recurentul-pârât, care, ulterior, a urmărit punerea lor în executare, astfel cum rezultă din documentaţia referitoare la urmărirea corespondenţei.

Pe de altă parte, chiar dacă recurentul s-a supus ordinelor şi indicaţiilor superiorilor ierarhici, această împrejurare nu constituie, conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, o cauză legală de nerăspundere, câtă vreme a participat, prin faptele sale proprii, la măsuri de supraveghere cu scop politic a numitului C..

Cât priveşte argumentul recurentului-pârât referitor la stipularea, în dreptul naţional şi internaţional, precum şi în jurisprudenţa CEDO, a posibilităţii afectării, într-o oarecare măsură, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului prin desfăşurarea în cadrul legal a activităţii de informaţii, Înalta Curte constată că prevederile invocate de recurentul-pârât menţionează o serie de condiţii, de strictă interpretare şi aplicare, în care se poate recurge la o restrângere parţială a unor drepturi şi libertăţi, iar în speţă nu a fost decelat un astfel de caz, care să justifice ingerinţa pârâtului în viaţa privată a persoanei urmărite. Încălcarea dreptului fundamental la viaţă privată al persoanei urmărite, de către recurentul-pârât, nu a fost o măsură proporţională şi nici rezonabilă, scopul urmărit nefiind unul legitim, atât timp cât, prin informaţiile care interesau organele Securităţii, erau vizate persoanele care nu aderau la principiile şi ideile statului comunist totalitar.

Nu vor fi reţinute nici argumentele referitoare la inopozabilitatea faţă de recurentul-pârât a prevederilor Pactului Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, prin care s-a susţinut că obligaţiile asumate incumbă doar statelor semnatare. Fiecare cetăţean al României este dator să respecte prevederile Tratatelor internaţionale semnate de România cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, care, odată ratificate, devin parte a dreptului intern. Modalitatea concretă în care fiecare stat asigură respectarea prevederilor convenţiilor internaţionale este prin implementarea lor atât la nivel instituţional, cât şi prin respectarea de către fiecare cetăţean în parte. Or, recurentul-pârât avea obligaţia respectării drepturilor fundamentale ale omului atât din perspectiva calităţii de funcţionar statal - ofiţer de informaţii, cât şi de persoană particulară.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 1730 din 22 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.