Scope of ANRP’s obligation to pay compensatory measures prior to finalization of land restitution procedures under Law No. 165/2013

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 decembrie 2021, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamata Asociaţia "A." Izvoarele Blaj ("Asociaţia"), în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ("ANRP"), a solicitat anularea Procesului-verbal de punere în posesie nr. x/26.06.2019 şi obligarea pârâtei la plata de măsuri compensatorii, conform cererii de despăgubiri nr. x/13.09.2021.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 101 din 20 aprilie 2022, instanţa de fond a disjuns primul petit al cererii, vizând cererea de anulare a Procesului-verbal de punere în posesie nr. x/26.06.2019 şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acestuia în favoarea Judecătoriei Blaj, rămânând învestită doar cu soluţionarea celui de-al doilea petit al acţiunii, vizând obligarea pârâtei ANRP la plata de măsuri compensatorii, conform cererii de despăgubiri nr. x/13.09.2021, care a fost înregistrat pe rolul aceleiaşi instanţe, la data de 20 aprilie 2022, sub nr. x/2022.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 133 din 26 mai 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a calificat excepţia prematurităţii invocată prin întâmpinare de pârâtă ca fiind o apărare de fond şi a respins acţiunea formulată de Asociaţia "A." Izvoarele Blaj, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 133 din 26 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În motivarea recursului, reclamanta a susţinut că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, precum şi cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, instanţa de fond neluând în considerare menţiunile din Procesul-verbal de punere în posesie nr. x/26.06.2019, care se referă la un alt Codul fiscal decât cel aparţinând Asociaţiei reclamante. Conform art. 18 alin. (1) şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererea de despăgubiri are strânsă legătură cu acest proces-verbal, care este nul de drept.

Consideră că instanţa de fond nu a respectat obligaţia de a afla adevărul, nefăcând demersuri pentru a afla dacă Asociaţia este îndreptăţită la despăgubirile solicitate pentru terenurile menţionate în cuprinsul cererii nr. x/13.09.2021. Instanţa trebuia să solicite depunerea cererii de fond funciar depusă de reclamantă conform Legii nr. 247/2005, pentru a verifica corespondenţa acesteia cu cererea nr. x/13.09.2021 şi cu Procesul-verbal de punere în posesie nr. x/26.06.2019.

Susţine că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti atunci când a respins cererea formulată în dosarul nr. x/2021 pentru motivul netimbrării, deşi taxa de timbru era depusă în dosar. Ulterior, a dispus măsura disjungerii, deşi cele două acte contestate au legătură între ele, fiind necesară anularea procesului-verbal de punere în posesie pentru soluţionarea cererii adresate ANRP.

Recurenta-reclamantă apreciază că excepţia prematurităţii, invocată de ANRP, nu are temei juridic în C. proc. civ. sau Legea nr. 554/2004 şi nici în jurisprudenţa Uniunii Europene. Textele de lege invocate, respectiv art. 1, art. 8, art. 2 lit. i), art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 52-53 din Legea nr. 18/1991 şi art. 21 şi urm. din Legea nr. 165/2013 nu susţin prematuritatea cererii, în condiţiile în care despăgubirile nu au fost primite nici după 33 de ani, deşi dreptul a fost recunoscut prin hotărârea nr. 229/2005.

Mai susţine că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti întrucât a refuzat să judece cauza în baza probelor depuse în dosar, admiţând excepţia prematurităţii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Cererea de intervenţie accesorie

Intervenientul B. a depus cerere de intervenţie în interesul recurentei-reclamante A., solicitând admiterea acţiunii de faţă şi învederând că justifică un interes personal în sprijinirea demersului judiciar al Asociaţiei, fiind afectat dreptul său de proprietate asupra imobilului menţionat în anexa 39, poziţia 8, parte integrantă din Procesul-verbal de punere în posesie nr. x/26.06.2019, astfel cum a fost recunoscut prin sentinţa civilă definitivă şi irevocabilă nr. 357/2004, pronunţată de Judecătoria Blaj. Apreciază că, prin admiterea acţiunii formulate de Asociaţia reclamantă, ar putea beneficia, la rândul său, de reconstituirea dreptului de proprietate.

Cererea de intervenţie accesorie a fost admisă în principiu la termenul din 29 noiembrie 2023, pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte invocarea de către reclamantă a cazului de casare vizând depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acest motiv de nelegalitate priveşte nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea, de către instanţa de judecată, a unor acte aflate în sfera de competenţă a organelor puterii executive sau legislative, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Totodată, Înalta Curte constată şi că, deşi recurenta-reclamantă a întemeiat recursul şi pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acest text de lege este invocat doar formal, câtă vreme criticile prezentate nu se circumscriu acestui motiv de nelegalitate, nefiind susţinută lipsa motivării ori insuficienta motivare a sentinţei atacate, nici prezenţa unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În concluzie, recursul reclamantei se încadrează doar în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizat din perspectiva greşitei interpretări şi aplicări a normelor de drept material incidente cauzei.

În ceea ce priveşte critica neluării în considerare a menţiunilor eronate din cuprinsul Procesului-verbal de punere în posesie nr. x/26.06.2019, Înalta Curte reţine că petitul referitor la anularea acestui act a fost disjuns din prezenta pricină şi trimis spre competentă soluţionare Judecătoriei Blaj. Prin urmare, instanţa de fond a rămas învestită doar cu soluţionarea petitului având ca obiect obligarea la acordarea de măsuri compensatorii, astfel încât nu avea competenţa de a se pronunţa asupra motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă cu privire la procesul-verbal de punere în posesie.

Recurenta-reclamantă a criticat şi respingerea cererii ce a format obiectul dosarului nr. x/2021, deşi aceasta era legal timbrată şi, ulterior disjungerea celor două petite, deşi, în opinia sa, între procesul-verbal de punere în posesie şi cererea de despăgubiri există o strânsă legătură.

Înalta Curte constată că, iniţial, prima instanţă a anulat cererea de chemare în judecată ce făcea obiectul dosarului nr. x/2021 ca netimbrată, conform încheierii nr. 13/09.02.2022. Împotriva acestei măsuri a fost formulată cerere de reexaminare de către reclamantă, care a fost admisă prin încheierea nr. 18/28.02.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021. Aşadar, câtă vreme împotriva hotărârii de anulare a cererii a fost exercitată, în faţa instanţei competente, calea de atac prevăzută de lege, Înalta Curte nu are a se pronunţa, în cadrul prezentului recurs, asupra legalităţii încheierii nr. 13/09.02.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, anulată deja, fiind învestită cu calea de atac declarată împotriva sentinţei civile nr. 133 din 26 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Cât priveşte măsura disjungerii celor două petite ale cererii, urmată de declinarea competenţei de soluţionare a primului petit către Judecătoria Blaj, Înalta Curte constată că această măsură a fost dispusă de Curtea de Apel Alba Iulia prin sentinţa civilă nr. 101 din 20 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, care nu face obiectul recursului declarat în dosarul de faţă. Recursul recurentei-reclamante a fost îndreptat împotriva sentinţei civile nr. 133 din 26 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, prin care a fost soluţionat cel de-al doilea petit al acţiunii, instanţa de control judiciar având a analiza doar această hotărâre judecătorească, prin raportare la obiectul cererii, restrâns după disjungere. Prin urmare, nefiind învestită cu recursul declarat împotriva sentinţei civile prin care s-a dispus măsura disjungerii, Înalta Curte nu poate examina legalitatea acestei măsuri.

Nu pot fi primite nici criticile recurentei referitoare la nerespectarea de către instanţa de fond a obligaţiei de aflare a adevărului, din perspectiva neadministrării în cauză a unor probatorii apreciate a fi relevante de către reclamantă.

În prim rând, reclamantei îi revenea obligaţia de a solicita şi administra în cauză probele pe care le aprecia utile soluţionării cererii sale, conform art. 254 alin. (1) C. proc. civ., iar din actele dosarului nu rezultă că ar fi solicitat primei instanţe administrarea probei cu înscrisul reprezentat de cererea pe care a formulat-o în temeiul Legii nr. 247/2005.

În al doilea rând, Înalta Curte apreciază că o astfel de probă nu ar fi fost necesară soluţionării cauzei, neavând utilitate în raport de obiectul cererii şi anume obligarea ANRP la acordarea de măsuri compensatorii. În speţă, nu există o decizie emisă de entitatea învestită de lege, care să conţină propunerea de acordare de măsuri compensatorii în favoarea recurentei-reclamante şi, ca atare, cererea reclamantei a fost găsită neîntemeiată, cu corecta aplicare a legii. Chestiunea litigioasă nu a reprezentat-o analiza pe fond a dreptului reclamantei la restituirea proprietăţii, în natură sau prin măsuri reparatorii, pentru terenurile solicitate conform legilor fondului funciar, ci analiza existenţei sau nu a obligaţiei ANRP de acordare a măsurilor compensatorii pretinse de reclamantă, anterior finalizării procedurilor derulate la nivelul comisiilor de fond funciar, în raport de procedura reglementată de art. 21-26 din Legea nr. 165/2013 şi în contextul nefinalizării litigiilor de natură civilă şi penală pe care reclamanta le poartă cu privire la cererile adresate comisiilor locale de fond funciar. Aşadar, cererea formulată de reclamantă conform Legii nr. 247/2005 nu reprezintă o probă concludentă şi utilă cauzei, astfel că nu se poate reproşa primei instanţe omisiunea administrării acestui înscris.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate şi criticile prin care se invocă greşita reţinere a caracterului prematur al cererii de obligare a ANRP la acordarea de măsuri compensatorii. Recurenta-reclamantă a apreciat că soluţia instanţei de fond nu este susţinută de temeiurile de drept reţinute în cuprinsul sentinţei atacate, argument pe care instanţa de recurs nu îl consideră fondat.

Astfel cum s-a arătat şi prin sentinţa recurată, reclamanta a susţinut existenţa unui refuz nejustificat al pârâtei ANRP de soluţionare a cererii înregistrate sub nr. x/13.09.2021, prin care a solicitat acordarea de despăgubiri pentru terenurile aflate în intravilanul municipiului Blaj, asupra cărora Asociaţia are dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate. Refuzul nejustificat a fost invocat, prin acţiune, inclusiv din perspectiva faptului că ANRP nu a procedat la anularea Procesului-verbal de punere în posesie nr. x/26.06.2019.

Prima instanţă a analizat refuzul autorităţii, cuprins în răspunsurile comunicate reclamantei, din perspectiva art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, care definesc sintagma de "refuz nejustificat de a soluţiona o cerere" şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care asimilează actelor administrative şi refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri. Totodată, a analizat cererea prin raportare la dispoziţiile art. 52 şi 53 din Legea nr. 18/1991, care prevăd posibilitatea atacării în instanţă a hotărârilor comisiilor judeţene asupra contestaţiilor persoanelor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, precum şi la participarea în proces a comisiilor locale şi judeţene de fond funciar şi art. 21 - 26 din Legea nr. 165/2013, care reglementează procedura prin care CNCI din cadrul ANRP validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege prin care s-a propus acordarea de despăgubiri şi, după caz, emite o decizie de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv. În continuare, instanţa de fond a valorificat şi prevederile art. 31 din Legea nr. 165/2013, care stabilesc procedura prin care ANRP emite titluri de plată, la cererea deţinătorului de puncte.

Prin urmare, toate textele legale anterior amintite sunt în legătură cu obiectul dedus judecăţii şi, în raport de contextul factual al speţei, sprijină concluzia instanţei prin care s-a constatat că nu există un refuz nejustificat al autorităţii de a anula procesul-verbal de punere în posesie şi de a plăti despăgubiri, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Astfel, instanţa de fond a constatat în mod corect că ANRP nu are atribuţii în anularea actelor emise de comisiile de fond funciar, controlul de legalitate al acestor acte fiind o atribuţie a instanţei de judecată competente, în conformitate cu art. 52 şi 53 din Legea nr. 18/1991. Cât priveşte plata despăgubirilor, Înalta Curte constată că sunt întemeiate considerentele din sentinţă prin care s-a reţinut că ANRP nu se află în situaţia de a achita despăgubiri, atâta timp cât nu s-a lămurit situaţia juridica a modalităţii de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei, prin soluţionarea dosarelor de fond funciar si a celor penale care exista pe rolul instanţelor si a parchetelor şi nu i-a fost înaintată documentaţia cerută de legea specială, pentru a se dispune acordarea de măsuri reparatorii.

Împrejurarea expusă de recurenta, în sensul scurgerii unei lungi perioade de timp în care dreptul său la despăgubiri nu a fost satisfăcut, nu prezintă relevanţă în prezenta cauză, instanţa de contencios administrativ analizând doar caracterului justificat sau nu al refuzului autorităţii pârâte de a soluţiona cererea recurentei-reclamante, iar nu alte drepturi şi situaţii litigioase în legătură cu cererile de fond funciar formulate de reclamantă, ce fac obiectul altor cauze înregistrate pe rolul instanţelor de judecată.

Pentru toate aceste considerente, constatând că în speţă nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A..

În raport de prevederile art. 63 şi art. 67 alin. (1) C. proc. civ., dată fiind soluţia de respingere a recursului, Înalta Curte va respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul B. în interesul recurentei-reclamante A., ca neîntemeiată, constatând că apărările formulate nu au fost utile recurentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 133 din 26 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul B. în interesul recurentei-reclamante A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.