Securitate collaborator status: sufficiency of single report on emigration intent and foreign contacts for restriction of fundamental rights

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 10.05.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal de către reclamanta Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prin care a solicitat constatarea existenţei calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2268 din 29 noiembrie 2022, a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu pârâtul A. ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul susţine că prima instanţă a respins acţiunea CNSAS în considerarea faptului că nu sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute la art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu motivarea că:

- conţinutul notei informative se regăsesc informaţii neutre, cu un grad ridicat de generalitate, referitoare la persoana numitului B. zis "C.";

- în conţinutul notei informative nu se regăseşte o informare a organelor de Securitate în legătură cu intenţia reală, serioasă a numitului B. zis! "C.", de a părăsi ţara şi de a se stabili peste hotare, într-o modalitate care implica săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontiere de stat a României;

- prin furnizarea de către pârât a informaţiilor menţionate anterior nu au fost suprimate, efectiv sau potenţial, drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare la acea dată, iar modalitatea de obţinere a acestor informaţii nu reprezintă în acelaşi timp şi o încălcarea a vieţii private a persoanei urmărite.

Consideră recurentul că, prin hotărârea dată, prima instanţă a pronunţat o Sentinţă cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, atrăgând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de articolul 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

În combaterea motivării instanţei de fond conform căreia furnizarea unor informaţii de acea natură nu se referă la activităţi îndreptate împotriva regimului comunist, recurentul susţine următoarele:

Este de notorietate faptul că statul comunist încerca să limiteze relaţiile neoficiale dintre cetăţenii români şi cei străini întrucât, prin astfel de contacte, cetăţenii români puteau veni în contact cu ideile care circulau în lumea liberă şi care nu erau foarte bine cunoscute în ţară, iar cetăţenii străini puteau cunoaşte adevărata situaţie cu privire la condiţiile de viaţă din România ori cu privire la gradul de respectare a drepturilor omului la noi în ţară, situaţii care, evident, difereau profund faţă de cele prezentate de propaganda oficială a regimului.

De asemenea, în perioada comunistă, intenţia de a părăsi definitiv ţara era considerată o atitudine potrivnică regimului comunist, cunoscută fiind politica dusă de regimul totalitar de îngrădire a liberei circulaţii. De altfel, dorinţa de a emigra era privită de conducerea statului ca o contestare a condiţiilor "deosebite" de viaţă asigurate de regim, fiind atent monitorizată de organele de Securitate.

"Este adevărat că,/…/, trecerea frauduloasă a frontierei a fost incriminată ca infracţiune de drept comun prin art. 267 din C. pen. din 1936, iar pedeapsa aplicată corespunde pedepsei principale reglementate, conform art. 23 alin. (1) pct. 1 din acelaşi cod, pentru delicte în materie de drept comun.

Insă, potrivit politicii penale a statului instaurat după 6 martie 1945 şi corespunzător modificării conţinutului valorilor ocrotite, coroborat cu îngrădirile aduse drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi sub aspectul libertăţii de circulaţie, fapta de trecere frauduloasă a frontierei a fost apreciată ca infracţiune având caracter politic, aşa încât instrumentarea acesteia se efectua de către organele securităţii statului, iar competenţa de judecată a fost atribuită instanţelor militare." (Curtea Supremă de Justiţie, Completul de 9 judecători, Decizia nr. 14 din 13 ianuarie 2003).

De asemenea, este cunoscut faptul că tentativa de trecere a frontierei era privită cu suspiciune de către organele în drept, pe motiv că astfel, cetăţenii români ajunşi în străinătate, puteau oferii informaţii despre situaţia economică şi socială a României, destrămând astfel barierele informaţionale controlate de partid.

Totodată, nu se poate reţine faptul că pârâtul nu avea cunoştinţă de faptul că delaţiunea domniei sale putea avea urmări asupra persoanei semnalate, în condiţiile în care era de notorietate faptul că orice persoană semnalată cu intenţia de a rămâne în străinătate, la o eventuală solicitare în acest sens, era sancţionată prin primirea avizului negativ de plecare din ţară.

În legătură cu această primă condiţie, contrar opticii primei instanţe, observăm că interpretarea teleologică a prevederilor art. 2 lit. b), duce la concluzia că legiuitorul a urmărit să atribuie calitatea de colaborator al Securităţii, persoanelor care, prin denunţurile lor, nu au menajat interesele celor denunţaţi, deşi puteau, şi, mai mult, desconsiderarea acestor interese nu este compatibilă cu principiile moralei publice.

Astfel, delimitând sfera atitudinilor potrivnice regimului comunist, legiuitorul a urmărit ca, pe de o parte, să excludă denunţurile care, de obicei, rămâneau fără urmări asupra celui denunţat, şi, pe de altă parte, să excludă şi denunţurile care ar fi putut avea urmări, dar care sunt compatibile cu principiile moralei publice într-o societate democratică. În consecinţă, dacă denunţarea unei conduite era potenţial nocivă pentru cel denunţat şi, în plus, un astfel de denunţ nu şi-ar mai avea rostul într-o ordine democratică, rezultă că ne aflăm în faţa denunţării unei conduite potrivnice regimului comunist.

O interpretare contrară, restrictivă, care ar înţelege prin "atitudini potrivnice regimului" doar manifestarea explicită a dorinţei persoanei denunţate de răsturnare a regimului comunist, este de neconceput pentru că ar institui o inegalitate de tratament cu privire la persoane care au denunţat în egală măsură atitudini a căror incriminarea era tipică regimurilor dictatoriale (acte normative prin care se reglementau dreptul la liberă circulaţie, condiţiile prin care contactele cu cetăţenii străini erau legale, acte normative prin care se interzicea avortul, etc).

Mai mult, veridicitatea informaţiilor furnizate de către pârât sub numele conspirativ "D." este probată de notele ofiţerului de Securitate, astfel:

Nota ofiţerului:

"B. este în atenţie la problemă ca suspect de evaziune. Nota la materialele celui în cauză. Nota luată în procesul recrutării, candidatul nu a primit sarcini concrete. " (dosar nr. x, f. x).

Această notă a ofiţerului, coroborată cu nota informativă furnizată de către pârât, precum şi cu angajamentul olograf semnat cu numele real, demonstrează îndeplinirea condiţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări, privind constatarea calităţii intimatului-pârât de colaborator al Securităţii.

Contrar celor reţinute prin sentinţa recurată, şi a doua condiţie legală prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită deoarece, nu se poate reţine că furnizarea unor informaţii de asemenea natură nu a fost făcută conştient, având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări.

Pârâtul nu putea să cunoască în momentul furnizării informaţiilor dacă Securitatea avea sau nu cunoştinţă de situaţiile pe care acesta urma să le denunţe.

Atât timp cât pârâtul nu a luat în calcul şi ipoteza în care Securitatea nu ar fi cunoscut situaţiile denunţate, rezultă că acesta nu a menajat interesele persoanelor denunţate, nu a avut o atitudine precaută şi nici de protejare a celor denunţaţi.

Prin urmare, nesocotind interesele celor denunţaţi, pârâtul a vizat îngrădirea drepturilor privind viaţa privată, atât timp cât a acceptat că persoanele denunţate puteau să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al denunţurilor sale.

Altfel spus, prin furnizarea acestor informaţii, pârâtul a conştientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delaţiunile sale se pot lua măsuri de urmărire şi verificare (încălcarea dreptului la viaţă privată) şi, prin urmare, a vizat această consecinţă.

În al doilea rând, este îndeplinită a doua condiţie, care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - şi nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi - în sensul că intimatul ar fi trebuit să conştientizeze posibilele urmări ale informaţiilor furnizate. Este exclus ca pârâtul să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informaţii, asupra persoanelor la care se referea în denunţurile sale urma, de obicei, să se desfăşoare o acţiune de investigare din partea Securităţii, ori o înăsprire a formelor de supraveghere, dacă persoanele în cauză erau deja urmărite.

Aceste investigaţii suplimentare presupuneau cel puţin încălcarea dreptului la viaţă privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea şi obţinerea de noi informaţii despre cei urmăriţi, fără acordul lor.

Legiuitorul nu face distincţie între informaţii, dacă erau cunoscute sau dimpotrivă, de primă sesizare.

Din punct de vedere al analizei teleologice a textului, în nicio situaţie denunţătorul nu avea cum să cunoască gradul de informare al Securităţii, ofiţerul nu îi raporta informatorului, se întâmpla exact invers. Ar fi trebuit, astfel, adoptată o atitudine diligentă, precaută de protejare a intereselor celorlalţi cetăţeni şi să nu denunţe Securităţii informaţii care făceau referire la atitudini potrivnice regimului comunist, ştiind că asemenea informaţii prejudiciau persoanele denunţate.

Intimatul ar fi trebuit să aibă o atitudine prudentă şi să ia în calcul şi ipoteza în care Securitatea nu cunoştea atitudinile/opiniile persoanei denunţate. Atât timp cât nu a procedat în această manieră, intimatul a dovedit că nu este interesat de posibilele efecte negative ale informaţiilor sale şi, prin urmare, a vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată al celor denunţaţi, conştientizând că există riscul ca informaţia pe care o furnizase să ducă cel puţin la verificări şi investigaţii efectuate de Securitate asupra celor denunţaţi şi, astfel, la încălcarea dreptului acestora la viaţă privată.

În speţă, îngrădirea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile unei persoane potrivnice regimului comunist erau aduse la cunoştinţa fostei Securităţi, indiferent dacă pârâtul a avut per ansamblu o atitudine mai mult sau mai puţin cooperantă, precum şi indiferent dacă ofiţerii de legătură din cadrul acesteia foloseau sau nu respectivele informaţii şi indiferent de efectele concrete ale acestor informaţii asupra celor denunţaţi.

În concluzie este suficientă condiţia vizării încălcării, iar nu dovedirea încălcării propriu-zise a drepturilor respective, deoarece legea accesului la propriul dosar şi deconspirarea fostei securităţi pune accent strict pe devoalarea profilului moral al denunţătorului, iar nu pe repararea prejudiciilor suferite de victimele denunţurilor. Altfel spus, prevederile referitoare strict la deconspirarea Securităţii au ca finalitate exclusivă conturarea atitudinii şi moralităţii persoanelor verificate de CNSAS, iar nu repararea prejudiciului suferit de cei care au căzut victime ale denunţurilor formulate de cei verificaţi.

4. Apărarea intimatului-pârât

Initmatul-pârât nu a depus întâmpinare la cererea de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată la data de 28 noiembrie 2023.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentil Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu o acţiune vizând constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe intimatul-pârât.

Verificările au fost efectuate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în baza art. 3 lit. g), coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, ce stabilesc obligaţia Consiliului de a verifica, din oficiu, sub aspectul constatării calităţii de lucrător sau de colaborator al Securităţii, persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnităţile sau funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h) din acelaşi act normativ.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte soluţia primei instanţe, pe care o apreciază ca fiind nelegală.

Din conţinutul Notei de constatare nr. Dl/1/1473/21.09.2021 şi din înscrisurile ataşate, rezultă că pârâtul a fost recrutat pentru supravegherea informativă în cadrul problemei artă-cultură Galaţi şi a semnat un angajament de colaborare cu Securitatea, fiindu-i atribuit numele conspirativ de "E.".

Analizând probele administrate, Curtea de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru a se reţine calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii, respectiv persoana trebuia să fi furnizat informaţii într-una dintre formele arătate în cuprinsul dispoziţiilor art. 2 lit. b), prin informaţiile respective să fie denunţate activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să conducă la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, apreciind astfel că aspectele reţinute nu pot fi considerate ca având o valoare probantă prestabilită şi absolută.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, are calitatea de colaborator al Securităţii:

"persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar.

Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe.

Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor".

În cauză, acţiunea reclamantului s-a întemeiat pe prevederile art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit cărora colaborator al Securităţii este şi persoana care a a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Ipoteza normei menţionate este îndeplinită dacă persoana în cauză şi-a manifestat voinţa indiferent de volumul de informaţii pe care aceasta le-a furnizat fostei Securităţi. Ca regulă stabilită inclusiv în cadrul jurisprudenţei deja vaste a Înaltei Curţi că este suficientă furnizarea unei singure informaţii, ăn condiţiile legale, pentru a putea fi reţinută calitatea de colaborator.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, având în vedere că intimatul-pârât a fost recrutat prin semanarea unui angajament cu nume conspirativ E., pentru supravegherea informativă în cadrul problemei artă-cultură Galaţi.

În exercitarea acestei activităţi se constată că prin nota informativă din 13.10.1983 care s-a găsit în dosarul nr. x (titular M.M.) - cotă CNSAS, olografă, semnată cu numele conspirativ "E." intimatul-pârât consemna:

"Vă informez în legătură cu numitul B. zis C., balerin la teatrul Muzical Galaţi următoarele: pe cel în cauză îl cunosc din 1980, când a colaborat cu Teatrul Muzical într-un spectacol la F. în postura de cascador. Încă de pe acea vreme se afla în relaţii cu solista B. L., cu care apoi s-a căsătorit. Am reuşit să-l cunosc mai bine. În 1981, când acesta cu prilejul unor discuiţii mi-a confirmat faptul că a intenţionat să plece din ţară, obţinând toate aprobările de rigoare, însă în cele din urmă a renunţat. În general este un tip care prezintă sociabilitate numai în situaţii în care ar avea unele avantaje, pozează într-un om bine informat şi cunoscător. De asemenea, aceasta are o serie de relaţii în exterior, cu unii cunoscându-se pe litoral." (dosar nr. x, f. x)

Aşa cum s-a arătat, prevederile legale menţionate acestea reglementează ipoteza furnizării de informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului

Pentru îndeplinirea calităţii de colaborator al fostei securităţi trebuie îndeplinite trei condiţii cumulative:

- persoana a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii,

- informaţiile furnizate denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist,

- informaţiile furnizate au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În acest context, practica amplă şi unitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a stabilit definitiv faptul denunţurile privind relaţiile cu străinii, apartenenţa la diferite secte sau culte religioase, chiar recunoscute de stat, ori cum se constată în cauză informaţii privitoare la intenţiile de părăsire a ţării în condiţiile în care regi,ul comunist îngrădea dreptul de circulaţie pe teritoriul unor state terţe sunt considerate atitudini potrivnice regimului totalitar comunist,

Este de notorietate faptul că Securitatea monitoriza cu atenţie orice manifestare de nemulţumire, cunoscut fiind faptul că regimul urmărea promovarea ideii că statul comunist era forma superioară de organizare politică si socială, în care toate persoanele aveau un nivel de viaţă ridicat, iar meritul pentru această stare de fapt se datora în exclusivitate partidului şi "conducătorului suprem". În acest context, orice contestare a clasei politice şi a condiţiilor de trai reprezenta o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist.

Denunţarea unor aspecte privitoare la viaţa privată precum intenţiile personale ale persoanei supravegheate, ori relaţiile acesteia cu alte persoane de naţionalitate străină, puteau fi lesne percepute ca atitudini potrivnice regimului comunist, iar din perspectiva colaboratorului o atitudine cu un caracter eminamente ce afectează în sens negativ dreptul la viaţă privată.

Interpretarea teleologică a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 duce la concluzia că legiuitorul a urmărit să atribuie calitatea de colaborator al Securităţii, persoanelor care, prin denunţurile lor, nu au menajat interesele celor denunţaţi, deşi puteau, şi, mai mult, desconsiderarea acestor interese nu este compatibilă cu principiile moralei publice.

Informaţiile furnizate de intimatul-pârât au vizat, contrar celor reţinute prin sentinţa recurată, îngrădirea drepturilor si libertăţilor fundamentale ale omului.

Nu se poate reţine că furnizarea unor informaţii de asemenea natură nu a fost făcută conştient, având reprezentarea clară a faptului că aceste relatări nu rămâneau fără urmări.

Intimatul-pârât nu putea să cunoască în momentul furnizării informaţiilor dacă Securitatea avea sau nu cunoştinţă de situaţiile pe care acesta urma să le denunţe.

Prin urmare, nesocotind interesele celor denunţaţi, intimatul-pârât a vizat îngrădirea drepturilor privind viaţa privată, atât timp cât a acceptat că persoanele denunţate puteau să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al denunţurilor sale.

Altfel spus, prin furnizarea acestor informaţii, intimatul-pârât a conştientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delaţiunile sale se pot lua măsuri de urmărire şi verificare, încălcarea dreptului la viaţă privată şi, prin urmare, a vizat această consecinţă.

Legiuitorul nu face distincţie între informaţii, dacă erau cunoscute sau nu. Din punct de vedere al analizei teleologice a textului, în nicio situaţie denunţătorul nu avea cum să cunoască gradul de informare al Securităţii.

Prin urmare, instanţa de fond a considerat în mod greşit că, pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, ar fi necesară îngrădirea efectivă a unor drepturi şi libertăţi fundamentale şi nu doar aptitudinea unei astfel de îngrădiri.

De asemenea, legiuitorul nu cere existenţa unei pluralităti de informări adresate Securităţii, care să îndeplinească standardele definiţiei legale, fiind suficient şi un singur astfel de caz, pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.

Pentru argumentele expuse, contrar celor reţinute prin sentinţa recurată, condiţiile legale impuse de legiuitor pentru constatarea calităţii de colaborator sunt îndeplinite.

Din această perspectivă se reţine că sunt întemeiate criticile recurentului, subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul că hotărârea primei instanţe este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale menţionate, impunându-se reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite acţiunea, cu consecinţa constatării calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 2268 din 29 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza, admite acţiunea şi constată calitatea de colaborator al Securităţii a pârâtului A..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.