Judicial challenge to Superior Council's refusal of judge's transfer to military court dismissed

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2023

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Contestaţia judiciară

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, la data de 21 martie 2023, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii:

1) anularea Hotărârii nr. 2882 din 23 noiembrie 2022 emise de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii;

2) obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să dispună transferul contestatorului la Curtea Militară de Apel Bucureşti sau la Tribunalul Militar Bucureşti.

În motivarea contestaţiei, partea a arătat că Hotărârea nr. 2882 din 23 noiembrie 2022, prin care i s-a respins cererea de transfer la Curtea Militară de Apel Bucureşti (în principal) sau la Tribunalul Militar Bucureşti (în subsidiar), este nelegală întrucât a fost emisă cu exces de putere, în sensul art. 2 lit. n) din Legea 554/2004, cu exercitarea marjei de apreciere într-o manieră inconsecventă, arbitrară. Aceasta se bazează pe motive contradictorii şi pe raţionamente care sunt infirmate chiar de starea de fapt prezentată în cuprinsul cererii.

Pe de o parte, prin hotărârea contestată se arată că nu se poate dispune transferul său la o instanţă militară (inclusiv Tribunalul Militar Bucureşti) întrucât măsura ar produce disfuncţionalităţi în derularea activităţii Tribunalului Bucureşti, deşi contestatorul nu-şi mai desfăşoară activitatea în cadrul acestei instanţe de la data de 1 ianuarie 2022, iar Tribunalul Bucureşti i-a dat aviz pozitiv pentru transferul la o instanţă militară.

Mai mult, aceste motive sunt prezentate pentru a se justifica admiterea cererii de transfer a unui alt judecător de la Tribunalul Bucureşti, dl. judecător B.. Or, de vreme ce nu mai activa în cadrul Tribunalului Bucureşti (fapt arătat chiar în hotărârea contestată), dar domnul judecător Dumbravă activa în cadrul acestei instanţe la momentul soluţionării cererilor de transfer, este absurd a se considera că Tribunalul Bucureşti se putea lipsi cu mai mare uşurinţă de acest din urmă judecător.

A precizat că motivarea hotărârii contestate relevă aplicarea legii în mod subiectiv şi arbitrar, de vreme ce din ea rezultă că lipsa unui judecător care nu mai activează faptic în cadrul unei instanţe ar produce disfuncţionalităţi în derularea activităţii Tribunalului Bucureşti, în vreme ce lipsa unui judecător care activează în cadrul aceleiaşi instanţe ar produce disfuncţionalităţi mai mici.

Pe de altă parte, prin hotărârea contestată se arată că se respinge cererea sa de transfer întrucât se consideră a fi oportun transferul doamnei judecător C. de la Curtea de Apel Bucureşti la Curtea Militară de Apel, dar nu se arată niciun motiv concret pentru care transferul doamnei judecător ar fi preferabil transferului său, nu se arată care au fost criteriile de departajare şi, mai mult decât atât, nu se arată de ce nu era oportun transferul său alături de transferul doamnei judecător C., în condiţiile în care la instanţa militară au rămas în continuare posturi vacante.

În partea de finală a Hotărârii nr. 2882 din 23 noiembrie 2022 se face referire, fără a se arăta valenţele unor astfel de menţiuni în raport cu oportunitatea transferului, la faptul că era delegat la Curtea de Apel Bucureşti, pe baza acordului său, măsura fiind dispusă de preşedintele acestei instanţe tocmai pentru echilibrarea schemelor de personal.

O astfel de motivare vagă nu justifică respingerea cererii de transfer, în condiţiile în care Curtea de Apel Bucureşti a dat un aviz favorabil transferului la o instanţă militară. Este evident că referirea necircumstanţiată la echilibrarea schemelor este menită să creeze aparenţă de obiectivitate, dar nu poate suplini lipsa motivelor obiective concrete.

Mai mult, a precizat faptul că pârâtul a avut ocazia de a se pronunţa cu privire la necesitatea desfăşurării activităţii la Curtea de Apel Bucureşti. La şedinţa din data de 24.02.2022, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii i-a respins cererea de transfer la Curtea de Apel Bucureşti, cerere făcută după ce o solicitare anterioară la o instanţă militară îi fusese respinsă cu motivarea că era în interesul sistemului judiciar ca să activeze la curtea de apel civilă.

Totodată, a arătat că acordul delegării sale la Curtea de Apel Bucureşti a fost dat cu precizarea în scris a faptului că a formulat o cerere de transfer la o instanţă militară şi că voinţa sa principală este de a activa în cadrul unei astfel de instanţe.

Hotărârea nr. 2882/23.11.2022 nu conţine niciun fel de informaţii concrete legate de situaţia resurselor umane la nivelul Curţii de Apel Bucureşti.

A susţinut că îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi art. 6 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari din 22.04.2014.

Având în vedere vechimea efectivă în funcţia de judecător, vechimea în magistratură, vechimea în fiecare grad profesional, specializarea îndelungată în drept penal, avizele pozitive emise de Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti şi avizul conform privind îndeplinirea condiţiilor pentru dobândirea calităţii de ofiţer în activitate acordat de ministrul apărării naţionale, a susţinut că îndeplineşte toate cerinţele legale şi criteriile de prioritate pentru a se dispune transferul său la o instanţă militară.

A susţinut că are o vechime efectivă în funcţia de judecător şi o vechime în magistratură mai mari decât cele ale oricăruia dintre cei 3 judecători transferaţi la Curtea Militară de Apel Bucureşti sau la Tribunalul Militar Bucureşti, inclusiv doamna C., are o vechime în gradul profesional de tribunal mai mare decât cea a doamnei D. şi egală cu cea a domnului B.. Are o vechime în gradul profesional de curte de apel mai mare decât cea a domnului B..

Totodată, a obţinut gradul profesional de curte de apel prin concurs organizat în anul 2016 în baza Legii nr. 303/2004, în forma anterioară Legii nr. 242/2018, într-o singură etapă, astfel că poate fi transferat la o curte de apel, neaplicându-i-se condiţiile impuse de Legea nr. 242/2018.

Având în vedere aceste elemente şi criteriile prevăzute de art. 612 din Legea nr. 303/2004 şi de Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari din 22.04.2014, a susţinut că respingerea cererii sale de transfer este nejustificată.

Totodată, motivele care stau la baza Hotărârii nr. 2882/23.11.2022 trebuie să se regăsească în cuprinsul acesteia şi că Hotărârea nr. 2882 din 23 noiembrie 2022 a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor normative cuprinse în art. 2 lit. n) din Legea 554/2004, art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi art. 6 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari din 22.04.2014.

Partea reclamantă nu contestă existenţa unei marje de apreciere a pârâtului însă a susţinut că măsura respingerii cererii de transfer nu are o justificare obiectivă, ci are un caracter arbitrar, iar justificarea prezentată este doar una aparentă, constituind un simplu pretext.

2. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată, faţă de împrejurarea că hotărârea atacată este temeinică şi legală.

3. Alte aspecte procesuale

În raport de dispoziţiile art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, intimatul a depus la dosar documentaţia care a stat la baza emiterii celor două hotărâri contestate în cauză.

Contestatorul a depus note scrise prin care a reiterat concluziile de admitere a contestaţiei.

4. Soluţia instanţei

Contestatorul A. a învestit instanţa de contencios administrativ competentă cu cererea de verificare a legalităţii Hotărârii nr. 2882 din 23 noiembrie 2022 prin care secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii i-a respins cererea de transfer de la Tribunalul Bucureşti la Curtea Militară de Apel Bucureşti sau la Tribunalul Militar Bucureşti.

În esenţă, sistematizând criticile prezentate de parte, Înalta Curte reţine că actul administrativ unilateral cu caracter individual dedus judecăţii este contestat sub următoarele aspecte: (i) motivarea deficitară/vagă a soluţiei de respingere a cererii de transfer, deoarece nu au fost examinate în concret motivele expuse în susţinerea acesteia; (ii) aplicarea greşită a dispoziţiilor legale de la art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi art. 6 din Regulamentul privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele sau parchetele militare.

Analizând motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 2882 din 23 noiembrie 2022 emise de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii prezentate în cadrul contestaţiei de faţă, precum şi apărările dezvoltate în cuprinsul întâmpinării depuse de intimat, prin prisma cadrului normativ aplicabil şi a documentaţiei care a stat la baza adoptării acestor hotărâri, Înalta Curte reţine următoarele:

4.1. Referitor la nerespectarea principiului motivării actului administrativ

Un act administrativ este motivat atunci când el enunţă motivele de fapt şi de drept pentru care autorul său îl consideră justificat. Motivarea reprezintă o condiţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ. Altfel spus, motivarea este o condiţie de legalitate a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului autorităţii publice emitente a actului.

Motivarea urmăreşte o dublă finalitate: pe de o parte, îndeplineşte o funcţie de transparenţă a procedurilor administrative în beneficiul cetăţenilor, care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu legal; pe de altă parte, permite judecătorului să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. În aceste condiţii, motivarea trebuie să expună într-un mod clar şi neechivoc raţionamentele emitentului, precum şi fundamentul juridic al actului adoptat.

În consecinţă, o motivare insuficientă sau greşită este echivalentă cu lipsa motivării actului administrativ, determinând anularea acestuia.

Contrar susţinerilor contestatorului, Înalta Curte constată că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a examinat în mod efectiv contextul factual şi legal specific cererii de transfer formulate potrivit art. 32 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, tocmai în scopul de asigura un just echilibru între interesul public ce se impunea a fi ocrotit şi drepturile ori interesele legitime private.

Mai precis, secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a analizat în mod coroborat datele privind vechimile relevante, situaţia posturilor, încărcătura pe judecător şi pe schemă existentă la instanţele implicate în procedura transferului, avizele emise de aceste instanţe, precum şi necesitatea asigurării bunei funcţionării a acestor instanţe. Concluzia la care ajuns secţia pentru Judecători a fost aceea că motivele de ordin profesional invocate de contestator în susţinerea cererii de transfer nu reprezentau situaţii de natură să determine inversarea raportului de preeminenţă dintre interesul public al bunei funcţionări a instanţei şi interesul privat al judecătorului.

Aşadar, din lectura atentă a hotărârii litigioase reies considerentele autorităţii publice, astfel cum au fost avute în vedere pentru emiterea soluţiei respective.

În raport de aspectele anterior descrise, Înalta Curte conchide că principiul motivării actelor administrative a fost respectat de emitentul hotărârii deduse controlului de legalitate al instanţei, iar măsura în care acele considerente sunt de natură să susţină respectiva soluţie nu priveşte critica nemotivării actului administrativ.

4.2. Referitor la cererea de transfer soluţionată prin Hotărârea nr. 2882 din 23 noiembrie 2022 emisă de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii

În motivarea cererii de transfer înregistrată sub nr. x/18.05.2022, contestatorul A. a invocat motive profesionale pentru care s-ar impune admiterea cererii sale de transfer la o instanţă militară, făcând referire la vechimea în magistratură şi gradele profesionale deţinute, faptul că funcţiona la Curtea de Apel Bucureşti ca urmare a delegării, respectiv oportunitatea de se dezvolta profesional.

Potrivit înscrisurilor administrate în proces reiese că, la momentul formulării cererii de transfer, contestatorul avea o vechime de 16 ani şi 7 luni în funcţia de judecător din care 8 ani şi 4 luni vechime în grad profesional de tribunal, 5 ani şi 10 luni vechime în grad profesional de curte de apel, iar la instanţa de la care solicită transferul (Tribunalul Bucureşti) a activat o perioadă de 4 ani şi 10 luni, din care începând cu anul 2022 prin delegare la Curtea de Apel Bucureşti. De asemenea, a primit raportul nr. x-2545 din 24.06.2022 al Ministerului Apărării Naţionale prin care i s-a acordat aviz conform privind îndeplinirea calităţii de ofiţer în activitate.

Conform evidenţelor Direcţiei de resort, la Tribunalul Bucureşti, instanţa de la care s-a solicitat transferul, dintre cele 262 de posturi de judecător prevăzute în schema de personal erau vacante 43 de posturi; totodată, sunt vacante temporar 2 posturi, iar 13 judecători sunt delegaţi la alte instanţe, 12 judecători sunt delegaţi la tribunal, iar 45 de posturi sunt indisponibilizate pentru concursul de promovare efectivă organizat în perioada mai - octombrie 2022. În anul 2021, la Tribunalul Bucureşti, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 570, comparativ cu media naţională de 492, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 486, comparativ cu media naţională de 396.

La Curtea Militară de Apel Bucureşti, instanţa la care s-a solicitat transferul, dintre cele 8 de posturi de judecător prevăzute în schema de personal erau ocupate 5 posturi, fiind vacante 3 posturi. La această din urmă instanţă, în anul 2021, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 70, comparativ cu media naţională de 265, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 33, comparativ cu media naţională de 231.

În continuare, la Tribunalul Militar Bucureşti, instanţa la care s-a solicitat transferul, dintre cele 5 de posturi de judecător prevăzute în schema de personal, era ocupat 1 post, fiind vacante 4 posturi. La această instanţă, în anul 2021, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 239, comparativ cu media naţională de 492, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 95, comparativ cu media naţională de 396.

Art. 32 din Legea nr. 303/2004 republicată prevedea că "(1) Poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, cu avizul conform al Ministerului Apărării Naţionale privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer activ în cadrul acestui minister. (2) Numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, ... se fac potrivit unui regulament comun al Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Apărării Naţionale.".

În acest cadru normativ, Înalta Curte arată că transferul judecătorului este o vocaţie conferită de norma legală, iar nu un drept al acestuia. Astfel, situaţia obiectivă a instanţelor judecătoreşti trebuie în principiu să primeze pentru a se asigura buna desfăşurare a actului de justiţie. În plus, atunci când a optat pentru ocuparea postului de judecător la o anumită instanţă, magistratul şi-a asumat implicit posibilitatea rămânerii la aceasta pe un termen mai îndelungat.

Înalta Curte mai arată că poate interveni anularea actului administrativ unilateral atunci când prin intermediul lui nu se atinge scopul vizat de legiuitor, respectiv acela de organizare a executării legii sau de executare în concret a legii, ci, dimpotrivă, se ajunge la încălcarea sau nerespectarea legii. Altfel spus, sancţiunea nulităţii devine incidentă dacă şi în măsura în care la emiterea actului nu au fost respectate normele având forţă juridică superioară, edictate pentru întocmirea sa valabilă, vizând în principiu condiţii anterioare sau concomitente emiterii actului.

Din definiţia actului administrativ, astfel cum a fost reglementată de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, rezultă şi regimul său juridic, respectiv condiţiile sale de validitate (valabilitate) subsumate principiului legalităţii, condiţii care se subordonează în esenţă obligaţiei ca aceste acte să fie emise cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.

Observând definiţia legală menţionată, Înalta Curte arată că actul administrativ trebuie să fie emis (1) în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, cu legile adoptate de Parlament şi cu toate actele normative având forţă juridică superioară lui, (2) de autoritatea competentă şi în limitele competenţei sale, (3) în forma şi cu procedura prevăzută de lege.

Fiind o sumă a tuturor condiţiilor de validitate a actului administrativ, legalitatea acestuia implică şi (4) oportunitatea sa derivând din capacitatea pe care o are organul care emite respectivul act administrativ de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut. Astfel, oportunitatea se află în strânsă dependenţă cu puterea discreţionară a administraţiei publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluţii posibile, aplicabile la cazul concret. Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorităţi, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale. Limita legală a dreptului de apreciere, deci a oportunităţii, se va regăsi în scopul legii, revenind instanţei de contencios administrativ să verifice atât conformitatea actului administrativ cu legea, cât şi respectarea în conduita autorităţii emitente a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat şi interesul public pe care autoritatea publică este chemată să îl ocrotească. Dintr-o asemenea perspectivă, oportunitatea apare ca fiind un subsistem al condiţiilor de legalitate lato sensu, încetând acolo unde administraţia publică a acţionat abuziv, contrar interesului public, aşa cum rezultă acesta din legea pe care se întemeiază actul administrativ atacat.

În urma analizării conţinutului hotărârii atacate, Înalta Curte constată că secţia pentru Judecători a soluţionat cererea de transfer formulată de contestator prin raportare la necesitatea menţinerii echilibrului între interesul public, reprezentat de buna funcţionare a instanţelor implicate în procedura de transfer, şi interesul legitim privat al judecătorului care formulează cererea de transfer.

Astfel, analizând situaţia resurselor umane de la nivelul Tribunalului Bucureşti, secţia pentru Judecători a reţinut faptul că este oportun transferul unui singur judecător la Tribunalul Militar Bucureşti, având prioritate persoana cu o vechime mai mare la instanţa de la care solicită transferul, care este alta decât de contestatorul din cauza de faţă. Totodată, analizând situaţia instanţelor de la care s-a solicitat transferul, precum şi punctele de vedere emise de acestea, secţia pentru Judecători a apreciat oportun transferul doamnei judecător C. de la Curtea de Apel Bucureşti, iar nu al contestatorului, care era delegat pe postul de la Curtea de Apel Bucureşti. De asemenea, secţia pentru Judecători a ţinut seama de avizele pozitive emise pentru judecătorii care au fost transferaţi, în temeiul prevederilor art. 32 din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Analiza ansamblului materialului probator denotă că emitentul hotărârii contestate a admis cererile de transfer formulate de alţi 2 judecători decât contestatorul, care solicitau transferul de la instanţa civilă la instanţa militară, urmărind a nu afecta activitatea instanţelor de la care s-a solicitat transferul.

În concret, Înalta Curte observă că dl. judecător B., ce a fost transferat în aceeaşi sesiune de la Tribunalul Bucureşti la Tribunalul Militar Bucureşti, avea o vechime la prima instanţă menţionată de 7 ani şi 4 luni, iar dna. judecător C., ce a fost transferată în sesiunea respectivă de la Curtea de Apel Bucureşti la Curtea Militară de Apel Bucureşti, avea o vechime în cadrul secţiei penale a instanţei de provenienţă de 8 ani şi 8 luni.

În schimb, contestatorul avea o vechime în Tribunalul Bucureşti de 4 ani şi 10 luni, iar din anul 2022 funcţiona la Curtea de Apel Bucureşti ca efect al unei delegări.

Aşadar, nu apare a avea caracter excesiv sau nerezonabil faptul că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a acordat preferinţă în respectiva sesiune de transfer unor judecători cu o vechime efectivă în instanţele de la care proveneau semnificativ superioară celei a contestatorului, în condiţiile în care vechimile în magistratură ale tuturor celor trei petiţionari în discuţie erau relativ apropiate, iar aceştia beneficiau toţi de avizele pozitive ale instituţiilor implicate.

De altfel, referitor la situaţia dlui. judecător B., intimatul a menţionat explicit faptul că îi acordă prioritate la transfer în contextul unei vechimi superioare în Tribunalul Bucureşti, raţiune ce se regăseşte implicit şi la dna. judecător C., a cărei vechime efectivă la nivelul Curţii de Apel Bucureşti a fost subliniată în motivarea hotărârii ce a vizat-o.

Altfel spus, nu vreun raţionament inconsecvent sau arbitrar a fundamentat soluţiile Consiliului Superior al Magistraturii, pornind de la alegaţia că dl. judecător A. nu mai funcţiona efectiv în cadrul Tribunalului Bucureşti pentru a afecta resursele umane ale instanţei respective spre deosebire de dl. judecător Dumbravă, ci o argumentaţie întemeiată în mod esenţial pe o diferenţă sensibilă de vechime efectivă în cadrul aceleiaşi instanţe.

Cât despre comparaţia efectuată de către contestator cu dna. judecător D., nu trebuie omis faptul că aceasta din urmă îşi avea postul la o altă instanţă, anume Tribunalul Ilfov.

Înalta Curte constată că este corectă soluţia de respingere a cererii de transfer formulate de contestator, în condiţiile în care motivele profesionale invocate de acesta în susţinerea cererii nu puteau prevala faţă de necesitatea de funcţionare corespunzătoare a instanţelor la care îşi desfăşurau activitatea toţi petenţii implicaţi în respectiva procedură de transfer. Astfel, secţia pentru Judecători a analizat motivele de ordin profesional invocate de petiţionarul contestator, prin coroborare cu datele privind vechimile relevante, situaţia posturilor, încărcătura pe judecător la instanţele implicate în procedura transferului, precum şi cu conţinutul avizelor consultative, în scopul de a asigura buna funcţionare a justiţiei ca serviciu public.

În concluzie, Înalta Curte nu poate reţine faptul că intimatul a acţionat cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, dreptul de apreciere fiind exercitat de către Consiliul Superior al Magistraturii în limitele competenţei prevăzute de Legea nr. 303/2004 republicată, cu luarea în apreciere a justului echilibru care trebuie să existe între interesul personal şi interesul public.

În sfârşit, nici faptul că nu au fost ocupate toate posturile vacante la nivelul instanţelor militare în procedura respectivă de transfer nu reprezintă un argument decisiv pentru a admite solicitarea contestatorului, câtă vreme intimatul CSM şi-a exercitat în mod raţional marja de apreciere sub acest aspect, din moment ce transferul unor resurse umane suplimentare celor deja admise, dinspre instanţele civile către instanţele militare, avea ca efect previzionat o creştere a încărcăturii pe judecător şi raportat la schemă la primele instanţe, respectiv o descreştere a aceloraşi indicatori la cele din urmă, acestea beneficiind deja de cifre net inferioare mediilor naţionale.

Înalta Curte apreciază aşadar că hotărârea analizată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, în raport de argumentele anterior expuse.

4.3. Temeiul legal al soluţiei pronunţate

În consecinţă, pentru toate considerentele anterior expuse, în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 2882 din 23 noiembrie 2022 prin care secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii i-a respins cererea de transfer la instanţa militară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 2882 din 23 noiembrie 2022 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.