Securitate collaborator status: failure to prove denunciation of activities or attitudes hostile to the totalitarian regime

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 16.07.2021, sub dosar nr. x/2021, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se constate că pârâtul A. a fost colaborator al Securităţii.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 646 pronunţată la data de 28 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A..

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii a declarat recurs solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecată.

În esenţă, în motivare, s-a arătat că prima instanţă a emis o soluţie cu încălcarea dispoziţiilor legale de la art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 deoarece informaţiile furnizate de pârât se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Monitorizarea permanentă a "stării de spirit a populaţiei" de către Securitate şi Miliţie consta în obţinerea de informaţii, furnizate oral sau în scris de sursele din reţeaua informativă, care era instruită şi dirijată astfel încât să semnaleze orice comentariu critic referitor la starea de lucruri din ţară, în special la situaţia economică şi socială, orice referire depreciativă la conducerea politică a României, cu deosebire la adresa familiei B., orice comparaţie devaforabilă cu situaţia din alte ţări, inclusiv comuniste. Ofiţerii de Securitate şi Miliţie, indiferent de profilul de muncă al unităţii sau compartimentului în care îşi desfăşurau activitatea, aveau obligaţia să solicite surselor note informative referitoare la "starea de spirit" din mediile sau din grupurile de persoane cu care acestea intrau în contact.

Aşadar, monitorizarea permanentă a "stării de spirit a populaţiei" a constituit un obiectiv principal al activităţii aparatului represiv al Securităţii şi Miliţiei, în scopul exercitării controlul informativ total asupra populaţiei. România comunistă nu a fost doar o ţară închisă, în care libertatea de circulaţie era îngrădită, ci şi o ţară ai cărei cetăţeni erau urmăriţi pentru a li se cenzura opiniile, afirmaţiile, credinţele religioase etc. Libertatea opiniei şi libertatea de expresie, drepturi prevăzute de art. 28 din Constituţia RSR din 1965, erau încălcate chiar prin instrumentarea acţiunilor de urmărire informativă care aveau ca obiect supravegherea stării de spirit.

De asemenea, din materialul probator administrat la fondului cauzei rezultă fără dubiu faptul că intimatul-pârât a furnizat informaţii despre "starea de spirit necorespunzătoare" din cadrul Ocolului Silvic Verbila, precum şi pentru "încadrarea informativă a descendenţilor legionarilor din comuna Iordăcheanu, jud. Prahova".

De asemenea, din Nota informativă datată 11.07.1989 rezultă fără dubiu faptul că pârâtul a furnizat ofiţerului de legătură de la Postul de Miliţie Iordăcheanu, jud. Prahova, sub numele conspirativ "C.", asumat printr-un înscris olograf, informaţii despre apartenenţa persoanei urmărite informativ la "partidele burgheze". Potrivit notei ofiţerului de Securitate, "O.D., fost legionar, face obiectul S.I.".

În aceste condiţii a apreciat că este îndeplinită prima condiţie pusă de legiuitor (art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008) pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii: furnizarea de informaţii despre atitudini sau acţiuni potrivnice regimului comunist. Apartenenţa la mişcarea legionară sau la unul dintre partidele istorice democratice era asimilată de Securitate si Miliţie cu "manifestările ostile" la adresa regimului, fiind deci sinonimă cu sintagma "atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist" din cuprinsul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Din perspectiva Securităţii, urmărirea persoanelor care făcuseră parte din mişcarea legionară, precum şi a descendenţilor acestora, nu era motivată de caracterul extremist al acestei grupări, ci de faptul că aceste persoane erau potenţiali oponenţi ai regimului comunist. Din acelaşi motiv şi fără nicio diferenţă faţă de foştii legionari, erau urmăriţi şi membrii partidelor istorice democratice, precum şi descendenţii acestora. În plus, prin termenul "legionar", Securitatea desemna şi membrii aşa numitelor "grupări subversive" (în realitate, anticomuniste), precum şi pe cei care în primii ani ai instaurării puterii comuniste luaseră parte sau sprijiniseră rezistenţa armată din munţi.

Prima instanţă a făcut în speţă o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Contrar celor reţinute de prima instanţă în motivarea sentinţei recurate, menţionarea calităţii persoanei vizate de notă ca fiind fost membru al unui partid burghez nu reprezintă numai o exteriorizare a intenţiei de a furniza informaţii, ci o denunţare efectivă, atât timp cât intimatul-pârât a subliniat direct către Securitate apartenenţa persoanei denunţate la vechile partide, demonstrându-se angrenarea în urmărirea informativă a acesteia.

Pentru argumentele expuse, prima condiţie impusă de legiuitor în constatarea calităţii de colaborator este îndeplinită.

Informaţiile furnizate de intimatul-pârât au vizat, contrar celor reţinute prin sentinţa recurată, îngrădirea drepturilor si libertăţilor fundamentale ale omului. Şi această condiţie este îndeplinită deoarece, nu se poate reţine că furnizarea unor informaţii de asemenea natură nu a fost făcută conştient, având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări.

Pârâtul nu putea să cunoască în momentul furnizării informaţiilor dacă Securitatea avea sau nu cunoştinţă de situaţiile pe care acesta urma să le denunţe. Atât timp cât pârâtul nu a luat în calcul şi ipoteza în care Securitatea nu ar fi cunoscut situaţiile denunţate, rezultă că acesta nu a menajat interesele persoanelor denunţate, nu a avut o atitudine precaută şi nici de protejare a celor denunţaţi. Prin urmare, nesocotind interesele celor denunţaţi, pârâtul a vizat îngrădirea drepturilor privind viaţa privată şi libertatea cuvântului, atât timp cât a acceptat că persoanele denunţate puteau să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al denunţurilor sale.

În al doilea rând, este îndeplinită a doua condiţie, care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - şi nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi - în sensul că intimatul ar fi trebuit să conştientizeze posibilele urmări ale informaţiilor furnizate. Este exclus ca intimatul-pârât să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informaţii, asupra persoanelor la care se referea în denunţurile sale urma, de obicei, să se desfăşoare o acţiune de investigare din partea Securităţii, ori o înăsprire a formelor de supraveghere, dacă persoanele în cauză erau deja urmărite. Aceste investigaţii suplimentare presupuneau cel puţin încălcarea dreptului la viaţă privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea şi obţinerea de noi informaţii despre cei urmăriţi, fără acordul lor.

În egală măsură, a doua condiţie legală nu face niciun fel de referire la notorietatea informaţiilor, în nicio situaţie denunţătorul nu avea cum să cunoască gradul de informare al Securităţii, ofiţerul nu îi raporta informatorului, se întâmpla exact invers. Ar fi trebuit, astfel, adoptată o atitudine diligentă, precaută de protejare a intereselor celorlalţi cetăţeni, fără a se fi furnizat Securităţii informaţii care făceau referire la atitudini potrivnice regimului comunist, ştiind că asemenea informaţii prejudiciau persoanele denunţate.

Intimatul ar fi trebuit să aibă o atitudine prudentă şi să ia în calcul şi ipoteza în care Securitatea nu cunoştea atitudinile/opiniile persoanei denunţate. Atât timp cât nu a procedat în această manieră, intimatul a dovedit că nu este interesat de posibilele efecte negative ale informaţiilor pe care le-a furnizat şi, prin urmare, a vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată al celor denunţaţi, conştientizând că există riscul ca informaţia pe care o furnizase să ducă cel puţin la verificări şi investigaţii efectuate de Securitate asupra celor denunţaţi şi, astfel, la încălcarea dreptului acestora la viaţă privată.

În speţă, îngrădirea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile unei persoane potrivnice regimului comunist erau aduse la cunoştinţa fostei Securităţi, indiferent dacă pârâtul a avut o atitudine mai mult sau mai puţin cooperantă, precum şi indiferent dacă ofiţerii de legătură din cadrul acesteia foloseau sau nu respectivele informaţii şi indiferent de efectele concrete ale acestor informaţii asupra celor denunţaţi.

Este suficientă condiţia vizării încălcării, iar nu dovedirea încălcării propriu-zise a drepturilor respective, deoarece legea accesului la propriul dosar şi deconspirarea fostei securităţi pune accent strict pe devoalarea profilului moral al denunţătorului, iar nu pe repararea prejudiciilor suferite de victimele denunţurilor.

Beneficiarii verificării acestor persoane nu sunt doar victimele regimului comunist, ci toţi cetăţenii care au dreptul de a fi informaţi cu privire la statura morală a persoanelor prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008. De aceea, relevantă este activitatea concretă desfăşurată de persoana verificată în relaţia cu Securitatea, iar nu activitatea desfăşurată de ofiţerii de Securitate, ulterior primirii informaţiilor de la persoana verificată. Modul în care ofiţerii de Securitate înţelegeau să reacţioneze ulterior momentului primirii informaţiilor era în afara controlului denunţătorului. Prin urmare, consecinţa finală a denunţului - lezarea dreptului celui denunţat - reprezenta un element independent de voinţa denunţătorului, întrucât depindea de voinţa şi interesele reprezentanţilor autorităţilor represive comuniste.

În al treilea rând, niciunul dintre înscrisurile aflate la dosar nu demonstrează existenţa unor presiuni exercitate pentru furnizarea notei informative citate în cuprinsul acţiunii introductive. În plus, art. 2 lit. b) teza a doua din O.U.G. nr. 24/2008 reglementează o situaţie de excepţie şi, în consecinţă, este de strictă interpretare si aplicare, iar în cauză nu este îndeplinită niciuna dintre condiţiile cumulative prevăzute de situaţia de exonerare. Informaţiile nu au fost date într-o anchetă şi se referă la cu totul alte persoane decât pârâtul. De asemenea, informaţiile sunt date pe baza unui angajament de colaborare, în virtutea unei relaţii conspirative cu Securitatea.

Pentru argumentele expuse, contrar celor reţinute prin sentinţa recurată, toate condiţiile legale impuse de legiuitor pentru constatarea calităţii de colaborator, sunt îndeplinite, astfel că se impune admiterea căii de atac.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât A. a depus întâmpinare la recursul promovat de recurentul-reclamant, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă, aceasta fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.1. Procedura de soluţionare a recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat să se constate că pârâtul A. a fost colaborator al fostei Securităţi în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii cu motivarea că, din niciun mijloc de probă, nu rezultă că în speţă sunt întrunite, în sarcina pârâtului, condiţiile cumulative pentru a se reţine calitatea sa de colaborator al fostei Securităţi, întrucât notele nu conţin informaţii care să fie considerate denunţarea unor activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care să fie de natură a viza îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea primei instanţe a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.", iar art. 483 C. proc. civ. prevede că "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

În cauză, partea recurentă-reclamantă a invocat motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Astfel, noţiunea de "colaborator al Securităţii" este definită în cuprinsul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 ca fiind "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".

Potrivit acestor dispoziţii, prima condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securităţii este aceea ca persoana să fi furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii; a doua condiţie vizează calitatea informaţiei furnizate, în sensul denunţării de activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; a treia condiţie se referă la efectele furnizării informaţiilor, în sensul că acestea au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Astfel, nu orice informaţie sau declaraţie se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din actul normativ menţionat.

Obiectul cererii recurentului-reclamant îl constituie informaţiile furnizate de către intimatul-pârât sub numele conspirativ "C." (nume conspirativ atribuit după semnarea unui angajament la data de 28.07.1989) în baza celor două note semnate olograf aflate la file x ale dosarului de fond.

Astfel cum reiese din analiza notelor informative amintite mai sus, potrivit situaţiei de fapt stabilite de curtea de apel, din primul înscris menţionat rezultă că pârâtul a discutat cu soţia unei persoane care lucra la o cooperativă agricolă de producţie, entitate specifică perioadei de referinţă, şi a aflat că acesta este bolnav, şi-a rupt un picior şi a fost internat în spital o perioadă de timp, fiind imobilizat la pat, iar în cea de-a doua notă se face referire la intenţia sursei de a discuta şi de a furniza informaţii despre persoanele enumerate în notă.

Prin urmare, niciuna dintre informaţiile comunicate prin prima notă informativă nu vizează activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, ci doar se urmăreşte «a avea în vedere» pe cel vizat de notă pentru a se observa dacă face comentarii asupra regimului totalitar şi a conducerii superioare de partid, în condiţiile în care acesta a făcut parte din partidele «burgheze». Nici prin cea de-a doua notă informativă nu se oferă Securităţii nicio informaţie care să poată fi considerată o denunţare a unor activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care să fie de natură a viza îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În mod corect a arătat prima instanţă că referirea la calitatea persoanei vizate de prima nota informativă ca fiind fost membru al unui partid «burghez» nu reprezintă o delaţiune, ci o reflectare a înţelegerii rolului «colaborării» comunicate deja de organele de Securitate. Aşadar, aspectul amintit nu apare a reprezenta expresia unei informări pe care intimatul-pârâtă să o fi făcut către organul de Securitate, ci o justificare a înţelegerii sarcinii viitoare ce îi revine, de a urmări persoana vizată întrucât a fost membru al unui anumit partid din trecut.

De manieră judicioasă a subliniat prima instanţă şi faptul că a doua notă informativă opusă intimatului-pârât nu oferă nicio informaţie concretă privind o persoană determinată, ci exhibă doar o intenţie a declarantului de a discuta şi furniza informaţii despre anumite persoane.

De asemenea, Înalta Curte constată că dispoziţiile legii sunt de natură imperativă şi neechivoce, legiuitorul făcând vorbire despre activităţi şi atitudini potrivnice regimului comunist, concluzie ce nu poate fi reţinută cu privire la niciuna dintre cele două note informative în discuţie, astfel că în mod corect prima instanţă a apreciat că în cauză nu poate fi reţinută calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.

Altfel spus, deşi este îndeplinită condiţia furnizării de informaţii, totuşi nu rezultă a fi îndeplinită şi condiţia următoare privind calitatea informaţiei furnizate, în sensul denunţării de activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

În ceea ce priveşte ultima condiţie prevăzută de textul de lege, anume îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, Înalta Curte reţine că aceasta se impune a fi analizată în strânsă legătură cu caracterul informaţiilor furnizate. Or, cum în cauză informaţiile furnizate nu au vizat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, o eventuală îngrădire a drepturilor şi libertăţilor nu prezintă relevanţă, în contextul în care această îngrădire trebuie cu necesitate să fie consecinţa denunţării unor activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, ceea ce în speţă recurentul-reclamant nu a reuşit să demonstreze.

Aşa fiind, raportat la situaţia de fapt stabilită de prima instanţă, rezultă că activitatea intimatului-pârât nu poate fi încadrată ca fiind aceea de colaborator al Securităţii, în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât îi lipsesc elemente esenţiale, respectiv ca informaţiile furnizate să fi vizat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Prin urmare, aspectele invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare/nelegalitate a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei nr. 646 din 28 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.