Ministry of Health prevails; suspension of hospital bed-cut endorsement overturned for unproven imminent damage

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Spitalul Municipal Râmnicu Sărat a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii - Direcţia Personal şi Structuri Sanitare, anularea în tot a actului administrativ emis de pârât, respectiv a avizului de diminuare a numărului de paturi a Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, emis de către Biroul Structuri Sanitare din cadrul Direcţiei Personal şi Structuri Sanitare a Ministrului Sănătăţii, nr. AR 8045/DPSS 5083/16.08.2022, comunicat Spitalului în data de 02.09.202, în temeiul art. 15 alin. (1) Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea civilă de la data de 4 aprilie 2023 Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul SPITALUL MUNICIPAL RÂMNICU SĂRAT, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂŢII - DIRECŢIA PERSONAL ŞI STRUCTURI SANITARE, şi a suspendat executarea adresei nr. x din 16 august 2022, astfel cum a fost comunicată reclamantului până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare formulată în prezentul dosar.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să se admită calea de atac, să se caseze hotărârea primei instanţe, iar pe fondul cauzei, să se respingă cererea de suspendare executare formulată de SPITALUL MUNICIPAL RÂMNICU SĂRAT.

În esenţă, în motivare, a arătat că în mod eronat, instanţa de fond a reţinut incidenţa prevederilor art. XX alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2022 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, precum şi pentru interpretarea, modificarea şi completarea unor acte normative şi prevederile art. XLII alin. (1)din O.U.G. nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Atât dispoziţiile O.U.G. nr. 44/2021 privind stabilirea unor măsuri in cadrul sistemului de sănătate, precum şi pentru interpretarea, modificarea şi completarea unor acte normative, cât şi ale O.U.G. nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, se referă la asigurarea condiţiilor de izolare şi a circuitelor funcţionale care au drept scop prevenirea şi controlul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.

Or, modificarea structurii organizatorice s-a realizat pentru asigurarea asistenţei medicale a Spitalului de Boli Cronice Smeeni, urmare a solicitării Consiliului Local Smeeni şi a Spitalul de Boli Cronice Smeeni din cursul anul 2022 pentru suplimentarea cu 5 paturi a Compartimentului îngrijiri paleative şi redistribuirea a 3 paturi din cadrul secţiei medicină internă în Compartimentul îngrijiri paleative, care nu are legătură cu asigurarea condiţiilor de izolare şi a circuitelor funcţionale care au drept scop prevenirea şi controlul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.

Astfel, nu era necesara o solicitare din partea reclamantului pentru modificarea structurii organizatorice.

În conformitate cu prevederile art. 180 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, managerul unităţii sanitare negociază şi încheie contractele de furnizare de servicii medicale cu casa de asigurări de sănătate, precum şi cu direcţia de sănătate publică.

De asemenea, la nivelul anului 2022, Spitalul Municipal Râmnicu Sărat nu avea contractate cu Casa Judeţeană de Sănătate Buzău pentru 66 paturi din totalul de 405 paturi, conform adresei DSP Buzău nr. 69/1991/2022, în concluzie cele 3 paturi care au fost alocate altei unităţi nu prejudiciază veniturile spitalului.

În ceea ce priveşte "perturbarea gravă a activităţii spitalului, nu mai poate interna şi trata acelaşi număr de pacienţi cu afecţiuni specifice acestei patologii " (gastroenterologia), a arătat recurentul - pârât că în urma analizării documentelor transmise de către DSP Buzău prin adresa nr. x/2022 privind indicatorii de eficienţă pentru fiecare unitate sanitară aferenţi anilor 2021-2022 reiese faptul că Spitalul Municipal Râmnicu Sărat are utilizare zero la specialitatea gastroenterologie.

De asemenea, prin adresa nr. x/2022, Spitalul Municipal Râmnicu Sărat precizează că începând cu 01.02.2022 medicul cu specialitate gastroenterologie se află în concediu de creştere şi îngrijire copil.

În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1224/2010 privind aprobarea normativelor de personal pentru asistenta medicală spitalicească, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1.778/2006 privind aprobarea normativelor de personal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru asistenţa la paturi se normează un medic la minimum 5 paturi. In perioada suspendării contractului individual de muncă al medicului cu specialitatea gastroenterologie, aceste servicii medicale nu pot fi acordate şi contractate, fapt pentru care a arătat că Ministerul Sănătăţii nu a prejudiciat spitalul de venituri.

În ceea ce priveşte micşorarea numărului de paturi de la 405 la 402 a susţinut că spitalul nu este prejudiciat din punct de vedere al clasificării în funcţie de competenţă, având în vedere prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 323/2011 privind aprobarea metodologiei şi a criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor in funcţie de competenţă, cu modificările şi completările ulterioare.

Având în vedere faptul că spitalul a folosit paturile care nu sunt în contract cu Casa Judeţeană de Sănătate Buzău pentru internarea pacienţilor care nu sunt programaţi sau sunt neasiguraţi şi care plătesc pentru serviciile medicale prestate de spital, rezultă că paturile respective nu au fost folosite pentru asigurarea condiţiilor de izolare şi a circuitelor funcţionale care au drept scop prevenirea şi controlul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.

În considerarea prevederilor art. 172 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 republicată, cu modificările şi completările, actul administrativ prin care s-a dispus diminuarea numărului de paturi cu 3 paturi de la compartiment gastroenterologie, secţia medicină internă, respectiv diminuarea numărul total de paturi de la 405 paturi la 402 paturi, este act emis de autoritatea administraţiei publice locale, iar avizul Ministerului Sănătăţii reprezentând un document emis anterior actului administrativ sus menţionat.

A mai precizat recurentul - pârât că în mod eronat a reţinut instanţa de fond, cu privire la paguba iminentă, că sunt întemeiate susţinerile reclamantului în sensul că diminuarea numărului de paturi afectează indicatorii de eficienţă luaţi în considerare de comisia mixtă în anul 2023 pentru repartizarea numărului de paturi contractabile la nivel de judeţ şi încheierea noului contract cu CAS Buzău, aspect care rezultă din analiza adresei nr. x/06.03.2023 emisă de CJAS Buzău.

Conform structurii organizatorice aprobate/avizate de Ministerul Sănătăţii în anul 2021, Spitalul Municipal Râmnicu Sărat beneficiază de un număr de 405 de paturi, din care 10 paturi sunt acordate compartimentului gastroenterologie.

Având în vedere necesitatea suplimentării numărului de paturi la Spitalul de Boli Cronice Smeeni, ca urmare a creşterii în ultimii 3 ani a numărului de pacienţi la secţia medicină interna şi la compartimentul de îngrijiri paliative, cât si faptul că cele 5 paturi de îngrijiri paliative de la Spitalul de Boli Cronice Smeeni au o raţie de utilizare a paturilor de 265,6, raportat la compartimentul gastroenterologie din cadrul Spitalul Municipal Râmnicu Sărat care are o rată de utilizare a paturilor zero, constatându-se că nu s-a făcut nicio internare, măsura adoptata este corectă, redistribuind un număr mic de paturi unităţilor sanitare care au nevoie, măsura fiind luată în interesul pacienţilor.

O pagubă iminentă s-ar putea produce la Spitalul de Boli Cronice Smeeni care are nevoie de paturi pentru îngrijirea bolnavilor, mărind astfel accesul pacienţilor care au nevoie de îngrijiri paliative la Spitalul de Boli Cronice Smeeni.

Aşadar, este mult mai importat ca pacienţii să aibă acces pentru tratament în unităţile sanitare, decât atingerea indicatorilor de eficienţă, respectiv veniturile spitalului, în condiţiile în care nu s-a făcut nicio internare pe aceste paturi şi nici nu au un medic gastroenterolog, iar în perioada suspendării contractului individual de muncă al medicului cu specialitatea gastroenterologie, aceste servicii medicale nu pot fi acordate şi contractate, fapt pentru care Ministerul Sănătăţii nu a prejudiciat spitalul de venituri.

Mai mult, prin redistribuirea paturilor s-a deblocat accesul pacienţilor la serviciile medicale din Spitalul de Boli Cronice Smeeni, fiind posibilă internarea unui număr mai mare de pacienţi, neputând fi pusă în discuţie perturbarea previzibilă gravă a funcţionării reclamantului Spitalul Municipal Râmnicu Sărat.

A invocat Decizia nr. 442 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 30 ianuarie 2013 prin care instanţa a hotărât că suspendarea executării actului administrativ se poate dispune numai în situaţia îndeplinirii cumulative a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin, fi) din Legea nr. 554/2004: existenta unui caz bine justificat si necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului şi, în rejudecare, să se dispună respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant Spitalul Municipal Râmnicu Sărat a depus întâmpinare la recursul promovat de recurentul - pârât Ministerul Sănătăţii, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente speţei.

A arătat că a dovedit condiţia cazului bine justificat cu precizarea că norma legală de la art. 172 alin. (7) din Legea nr. 95/2006, care prevede că orice modificare in structura unităţii sanitare se face la propunerea motivata a managerului acesteia cu aprobarea autorităţii administraţiei publice locale in subordinea căreia se afla si cu avizul Ministrului Sănătăţii, a fost încălcată de prima instanţă la emiterea soluţiei pe fondul cauzei.

2.1. Procedura de soluţionare a recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii - Direcţia Personal şi Structuri Sanitare se impune a fi admis, pentru următoarele considerente:

Prima instanţă de judecată a fost învestită cu o cerere de anulare a avizului de diminuare a numărului de paturi formulată de Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, act emis de către Biroul Structuri Sanitare din cadrul Direcţiei Personal şi Structuri Sanitare a Ministrului Sănătăţii nr. AR 8045/DPSS 5083/16.08.2022, precum şi cu o cerere de suspendare a executării aceluiaşi act administrativ, întemeiată pe disp. art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin hotărârea de la fond a fost admisă cererea de chemare în judecată şi s-a dispus suspendarea executării actului administrativ reprezentat de avizul nr. AR 8045/DPSS 5083/16.08.2022, fiind reţinut în motivare că sunt îndeplinite ambele condiţii cumulative de la art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv condiţia cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

Împotriva acestei soluţii, a formulat cerere de recurs pârâtul invocând motivul de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greşita aplicare a dispoziţiilor legale de la art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se putea dispune în cauză suspendarea actului administrativ atacat.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevede:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.", iar potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curtea reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

Totodată, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată poate să solicite suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă a cauzei."

Rezultă că, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi, în jurisprudenţa sa constantă, a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Asemenea împrejurări vădite, cu titlu exemplificativ însă fără a fi limitative, au fost reţinute de instanţa supremă ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ ori modificarea importantă a acestuia în calea recursului administrativ.

Este adevărat că tot în practica instanţei supreme s-a statuat că aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Din cele anterior expuse şi coroborate cu actele şi înscrisurile existente la dosar, la o cercetare în aparenţă, reiese, aşa cum a constatat şi prima instanţă de judecată, că susţinerile reclamantei referitoare la nerespectarea prevederilor legale aplicabile în materia modificării structurii organizatorice a Spitalului Municipal Râmnicu Sărat sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii adresei nr. AR 8045/DPSS 5083/16.08.2022.

În raport de prevederile legale cuprinse în Legea nr. 95/2006, procedura de modificare a structurii organizatorice a spitalului public aflat în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale impune parcurgerea următoarelor etape: propunerea managerului spitalului formulată în temeiul art. 180 alin. (1) lit. d); înaintarea propunerii de către autoritatea administraţiei publice locale; acordarea avizului de către Ministerul Sănătăţii la solicitarea administraţiei publice locale; aprobarea noii structuri organizatorice de către administraţia publică locală.

În speţă, se constată că, nici Spitalul Municipal Râmnicu Sărat şi nici Consiliul Local al Mun. Râmnicu Sărat nu au formulat vreo solicitare de avizare a modificării structurii organizatorice. Avizul nr. x/12.08.2022 a fost emis de către pârât la solicitarea formulată de Consiliul Local Smeeni şi Spitalul de Boli Cronice Smeeni, înregistrată sub nr. x/2022 privind avizarea suplimentării cu 5 paturi a Compartimentului îngrijiri paliative şi redistribuirea a trei paturi din cadrul secţiei medicină internă în compartimentul îngrijiri paliative.

Una din criticile recurentului are în vedere reţinerea eronată a incidenţei în cauză a prevederilor art. XX alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2022. Înalta Curte apreciază că această normă legală nu se aplică speţei de faţă deoarece vizează numai acele modificări de structuri organizatorice care privesc asistenţa medicală pentru pacienţi, cazuri confirmate şi suspecte de COVID-19, or, în cauza de faţă, se urmărea modificarea structurii organizatorice a unei secţii cu specializare de gastroenterologie astfel că norma de drept specială nu era incidentă situaţiei de fapt deduse judecăţii.

Cu toate acestea, aplicabil speţei este art. 172 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 care prevede:

"Structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului şi a denumirilor pentru spitalele publice din reţeaua proprie a altor ministere şi instituţii publice cu reţea sanitară proprie se aprobă prin ordin al ministrului, respectiv prin act administrativ al conducătorului instituţiei, la propunerea managerului spitalului, cu avizul Ministerului Sănătăţii." În aceste condiţii, este neîntemeiată susţinerea recurentului - pârât în sensul că pentru modificarea structurii organizatorice nu era necesară o solicitare din partea intimatului - reclamant.

În ceea ce priveşte critica privind diminuarea numărului de paturi, dispoziţiile legale cuprinse în Legea nr. 95/2006 nu reglementează situaţia în care avizarea structurii organizatorice a spitalului public aflat în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale se realizează prin diminuarea numărului de paturi aprobat unui alt spital public aflat în subordinea altei autorităţi publice locale, adică prin modificarea structurii organizatorice a unui alt spital public, în privinţa căruia nu s-a formulat nicio solicitare de avizare. Cu toate acestea, Înalta Curte constată că lipsa unor asemenea prevederi legale poate conduce la aparenta nelegalitate a avizului ce cuprinde soluţia reducerii numărului de paturi de la alte spitale publice.

Într-o asemenea situaţie, deşi recurentul tinde la a demonstra caracterul legal al actului administrativ atacat, Înalta Curte apreciază că prima instanţă, la analiza de aparenţă a dreptului, efectuată în cadrul unei cercetări sumare specifice acţiunii prin care se solicită suspendarea actului administrativ, a stabilit în mod corect că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Mai mult decât atât, acţiunea în anularea actului administrativ ce face obiect aş cauzei de faţă a fost admisă iar această soluţie prezintă relevantă în cadrul dosarului în care se soluţionează cererea de suspendare a executării aceluiaşi act deoarece judecătorul învestit cu acţiunea pe fond, ca urmare a unei analize detaliate şi a administrării unui probatoriu complex, a statuat că actul criticat este nelegal, fiind, aşadar, confirmată condiţia existenţei unui caz bine justificat.

Alta este însă discuţia în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, condiţie pe care Înalta Curte o apreciază ca nefiind probată în cauză de către reclamant şi inaptă a atrage suspendarea actului administrativ criticat în cauză, în situaţia în care art. 14 din Legea Contenciosului Administrativ nr. 554/2004 prevede că cele două condiţii sunt cumulative.

Astfel, prima instanţă a reţinut că diminuarea numărului de paturi afectează indicatorii de eficienţă luaţi în considerare de comisia mixtă în anul 2023 pentru repartizarea numărului de paturi contractabile la nivel de judeţ şi încheierea noului contract cu CAS Buzău.

Or, dimpotrivă, Înalta Curte apreciază că, date fiind elementele subsumate situaţiei de fapt din care rezultă că la nivelul spitalului reclamant nu exista un medic cu specialitate gastroenterologie, acesta având contractul de muncă suspenda pentru că se află în concediu de creştere a copilului, în cadrul secţiei nu se puteau acorda îngrijiri medicale în regim de prestare servicii medicale contra cost pe paturile care au fost atribuite prin actul administrativ contestat unei alte unităţi medicale, gradul de utilizare al paturilor aferente secţiei cu specialitatea gastroenterologie fiind zero.

Mai mult decât atât, aşa cum a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 442/2013: "Iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată."

Existenţa prejudiciului material, condiţie pentru reţinerea unei pagube iminente, trebuie să fie dovedită.

Paguba iminentă "după cum a susţinut partea reclamantă" nu este certă; instanţa a concluzionat ilegal că "s-au produs dovezi în sensul iminenţei producerii unei pagube".

Pretinsa pagubă reţinută de către instanţa de fond nu este certă, nu au fost administrate probe din care să rezulte certitudinea producerii sale şi faptul că această pretinsă pagubă ar fi rezultatul executării actului administrativ atacat în cauză, respectiv avizul nr. x/12.08.2022.

Pentru toate aceste motive, apreciind că nu este îndeplinită una din condiţiile cumulative pentru a se dispune suspendarea actului administrativ atacat, Înalta Curte apreciază că se impune admiterea căii de atac, casarea sentinţei civile recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, fiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii, va casa sentinţa civilă recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii-Direcţia Personal şi Structuri Sanitare împotriva încheierii de şedinţă din 4 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2023.

Casează sentinţa civilă recurată şi, în rejudecare:

Respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.