Judicial power to compel adoption of forestry compensation normative act against separation of powers and non-retroactivity defenses

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, acesta a solicitat:

- constatarea neîndeplinirii obligaţiei de soluţionare a cererii formulate de reclamantă prin care a solicitat pârâtului adoptarea şi publicarea în Monitorul oficial al României a Hotărârii de Guvern privind Normele metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat în domeniul forestier pentru perioada de referinţă 01.01.2017 - 06.07.2017 într-un termen rezonabil, în acord cu dispoziţiile art. 4 lit. s) pct. 4 coroborat cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 14/2010 şi ale art. 99 alin. (1) din Codul silvic;

- constatarea neîndeplinirii într-un termen rezonabil de către pârât a condiţiei suspensive prevăzute de art. 4 lit. s), art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 14/2010 şi art. 99 alin. (1) din Codul silvic, precum şi de Legea nr. 46/2008 de adoptare a normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat în domeniul forestier, coroborat cu prevederile Deciziei Comisiei Europene nr. C(2016) 8769 final/03.01.2017 pentru perioada de referinţă 01.01.2017 - 06.07.2017;

- adoptarea şi publicarea în Monitorul oficial al României a Hotărârii de Guvern privind adoptarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru perioada de referinţă 01.01.2017 - 06.07.2017, în acord cu dispoziţiile Schemei finale a proiectului de Hotărâre de Guvern avizat de Guvern şi de Comisia Europeană, proiect de act normativ iniţiat de pârât împreună cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 101 de la data de 15 decembrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus:

- respingerea excepţiilor inadmisibilităţii şi lipsei de interes formulate de pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, prin SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI;

- respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, formulată de intervenientul accesoriu MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR;

- admiterea acţiunii introductive de instanţă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, prin SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI şi cu intervenientul accesoriu MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR;

- obligarea pârâtului GUVERNUL ROMÂNIEI la adoptarea şi publicarea în Monitorul oficial al României a Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluţionării cererii privind compensaţiile aferente perioadei 1 ianuarie 2017 - 6 iulie 2017 formulată de reclamanta A.;

- respingerea cererii de intervenţie accesorie formulată de intervenientul MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

1.3.1. Recursul declarat de pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI a declarat recurs, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea căii de atac, modificarea sentinţei civile atacate, iar pe fondul cauzei respingerea capătului de cerere privind obligarea Guvernului României să adopte şi să publice în Monitorul Oficial al României o hotărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a compensaţiilor pentru perioada 01.01.2017 - 06.07.2017.

În esenţă, în motivare, s-a arătat că prima instanţă a încălcat şi a aplicat greşit normele de drept material de la art. 7 alin. (5) din H.G. nr. 447/2017 cu precizarea că Hotărârea C (2016) 8769, având ca obiect acordarea de compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase, nu a fost primită de Guvernul României decât la data de 01.03.2017, iar nu la data de 01.01.2017, Decizia Comisiei Europene neputând produce efecte juridice pentru lunile ianuarie şi februarie 2017.

Totodată, la Cap. IV art. 11 din proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor Metodologice reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase se menţionează faptul că durata de aplicare a schemei este de la data primirii Deciziei CE de acordare a ajutorului de stat şi până la data de 31.12.2020, inclusiv. Or, data primirii deciziei CE nu este 01.01.2017, ci data de 01.03.2017, astfel cum rezultă chiar din conţinutul H.G. nr. 447/2017, act normativ adoptat tocmai în considerarea Deciziei Comisiei Europene C (2016) 8769 din 01.03.2017. Totodată, un aspect deosebit de important este valoarea maximă a bugetului aprobat prin Hotărârea Comisiei Europene la art. 2.5., respectiv 285.000.000 RON, sumă pe care Guvernul României nu putea să o depăşească. Acest buget este preluat identic la art. 12 din H.G. nr. 447/2017.

Aşadar, suma maximă stabilită de Comisia Europeană pentru perioada 2017 - 2020 a fost respectată întocmai de Guvernul României, nefiind relevant faptul că H.G. nr. 447/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial în luna iunie 2017, iar nu în luna martie 2017, imediat după primirea Deciziei CE C(2016) 8769 final din 01.03.2017.

Pe cale de consecinţă, contrar celor reţinute de Curtea de Apel Târgu Mureş, prin adoptarea H.G. nr. 447/2017 Guvernul României şi-a respectat atât obligaţiile care rezultă din legislaţia internă (art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic, art. 4 şi art. 5 din O.G. nr. 14/2010, art. 26 din O.U.G. nr. 57/2007), cât şi din legislaţia comunitară în domeniul ajutoarelor de stat cu privire la terenurile forestiere (Regulamentul UE nr. 1698/2005, Regulamentul UE nr. 1305/18.12.2013, Decizia Comisiei Europene nr. C (2016) 8769 final/03.01.2017).

Mai mult, Comisia Europeană nu a impus Guvernului României adoptarea unei hotărâri imediat după primirea deciziei sale şi nici acordarea unei compensaţii lunare, ci anuale, pe hectar de pădure şi cu respectarea plafoanelor maximale indicate la punctele 19 şi 20 din Decizie. În aceste condiţii, prin adoptarea H.G. nr. 447/2017, au fost respectate atât durata de aplicare a schemei de ajutor de stat (2017 - 2020 - art. 11), cât şi bugetul aferent acesteia (285.000.000 RON - art. 12).

De asemenea, s-a indicat şi art. 4 pct. 4 din O.G. nr. 14/2010.

Plăţi permise înseamnă acordarea unor compensaţii deţinătorilor de păduri şi asociaţiilor acestora cărora li se aplică restricţii, în limita aprobării acestor ajutoare de către Comisia Europeană. Orice ajutoare care depăşesc limita bugetului aprobat de Comisia Europeană sunt incompatibile cu piaţa internă şi denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa, neputând fi aprobate de Comisie, în conformitate cu art. 107 alin. (1) TFUE, aspecte care rezultă suficient de clar din Decizia C (2016) 8769 final/03.01.2017, care a stat la baza emiterii H.G. nr. 447/2017.

Raportat la obiectul solicitării reclamantei, admiterea demersului contencios formulat, pe fondul său, presupune o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti şi, pe cale de consecinţă, conduce la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţia României. Astfel, în cazul unui act administrativ cu caracter normativ, nu se poate vorbi despre existenţa unui refuz de adoptare, activitatea de elaborare şi de adoptare a actelor administrative normative fiind exercitată de autoritatea competentă, în condiţiile în care, din însăşi procedura de adoptare, rezultă că dreptul de apreciere a fost conferit de legiuitor acestei autorităţi într-o marjă cu limite largi.

Jurisprudenţa consolidată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat în mod constant faptul că o autoritate publică nu poate fi obligată la adoptarea unui act normativ cu un conţinut prestabilit.

Existenţa unui drept larg de apreciere al autorităţii emitente a unui act normativ rezultă şi din procedura de adoptare a acestei categorii de acte administrative, astfel cum este reglementată de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, fiind necesar ca, în prealabil, autoritatea competentă să elaboreze instrumente de prezentare şi motivare (în cazul hotărârilor Guvernului, Note de fundamentare, studii de impact etc), care să cuprindă impactul socio-economic, financiar, precum şi, după caz, alte aspecte, în funcţie de conţinutul reglementării (art. 31 din Legea nr. 24/2000, republicată).

Aşadar, faţă de particularităţile actelor administrative cu caracter normativ, atât în ceea ce priveşte conţinutul acestora, cât şi în ceea ce priveşte procedura de adoptare, precum şi de faptul că dreptul de apreciere asupra oportunităţii emiterii acestor acte este atributul exclusiv al autorităţii legislative (emitente), hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş a fost dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Prin obligarea Guvernului României la emiterea Hotărârii de guvern privind adoptarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru perioada de referinţă 1 ianuarie 2017 - 06 iulie 2017, în mod evident s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii civile. Prin urmare, scopul urmărit de reclamantă este ca, urmare a emiterii acestei Hotărâri de guvern în anul 2022, să poată beneficia de compensaţiile băneşti pentru o perioadă anterioară, respectiv 01.01.2017-06.07.2017, ceea ce, în mod clar, contravine principiului constituţional mai sus enunţat.

1.3.2. Recursul declarat de intervenientul voluntar accesoriu MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR

Împotriva aceleiaşi sentinţe intervenientul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a formulat cerere de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii civile atacate, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, partea recurentă-intervenientă a dezvoltat motive similare acelor deja expuse în legătură cu memoriul de recurs formulat de recurentul-pârât şi care vor fi avute în vedere ca atare.

1.4. Apărările formulate în cauză

Recurentul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a depus întâmpinare la recursul promovat de recurentul-pârât Guvernul României prin care a solicitat admiterea acestuia.

Intimata-reclamantă A. a depus în dosar note scrise prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată, cu consecinţa menţinerii sentinţei civile recurate, ca fiind temeinică şi legală. A precizat că motivele de recurs invocate vizează temeinicia hotărârii, iar nu nelegalitatea acesteia, fiind critici ale situaţiei de fapt care, în accepţiunea legii, sunt incompatibile cu calea extraordinară de atac a recursului.

2.1. Procedura de soluţionare a recursului

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât Guvernul României şi de recurentul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, respectiv a apărărilor formulate în proces, Înalta Curte va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

În cauză, criticile dezvoltate atât de recurentul-pârât Guvernul României, cât şi de recurentul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor se circumscriu motivelor de casare/nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 4. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti; (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."; totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Curtea reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie.

În privinţa motivului de casare/nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curtea subliniază că prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti" se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative. Depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti vizează în principiu nerespectarea competenţelor generale în materie jurisdicţională, specifice instanţelor judecătoreşti, sub forma imixtiunii în activitatea puterilor legislativă sau executivă, de natură a contraveni principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

Cu toate acestea, în cazul încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material nu se aduce atingere principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor, ci sunt vizate vicii ale hotărârii atacate din perspectiva atribuţiilor proprii instanţei judecătoreşti.

Or, în cauza de faţă, soluţia primei instanţe nu constituie expresia vreunei depăşiri a atribuţiilor puterii judecătoreşti sau vreo încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, atâta vreme cât intimata-reclamantă a invocat încălcarea de către Guvernul României a unei obligaţii deja prevăzute expres de lege, anume art. 99 alin. (1) din Codul silvic (Legea nr. 46/2008) coroborat cu prevederile Deciziei Comisiei Europene nr. C(2016) 8769 final/03.01.2017.

Astfel, art. 99 alin. (1) din Codul silvic prevede că "Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale prevăzute la art. 98 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, ...".

În aceste condiţii, deşi obligaţia de organizare a executării legii priveşte un act administrativ cu caracter normativ, totuşi dreptul de apreciere asupra oportunităţii emiterii actului respectiv nu mai constituie atributul exclusiv al autorităţii publice, ci legea îi impune Guvernului României să emită norma de rang subordonat, întrucât formularea textului legal din Codul silvic are caracter imperativ şi indică un rezultat cert care trebuie să fie atins de către autoritatea executivă în procedura de reglementare secundum legem.

În acest context, în mod corect au fost respinse excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes a acţiunii având în vedere că hotărârea judecătorească prin care Guvernul României a fost obligat la emiterea actului administrativ litigios nu este dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

În consecinţă, instanţa de fond nu a săvârşit acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altor autorităţi legal constituite în stat, ci a soluţionat cererea de chemare în judecată formulată de intimata-reclamantă, în sensul admiterii acţiunii. Nu constituie deci un aspect în legătură cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti modul în care o instanţă de judecată administrează probele şi pronunţă soluţia într-un proces prin stabilirea situaţiei de fapt pe baza probelor administrate la care aplică normele juridice incidente, întrucât o astfel de conduită constituie esenţa activităţii de judecată.

În continuare, motivul de casare/nelegalitate invocat de partea recurentă prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greşită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauză, cererea dedusă judecăţii, în limita în care a fost admisă de prima instanţă, are ca obiect obligarea Guvernului României la adoptarea hotărârii de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluţionării cererii privind compensaţiile aferente perioadei de referinţă 01.01.2017 - 06.07.2017.

În urma probelor administrate în proces a reieşit că Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a notificat Comisiei Europene această schemă de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (3) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, iar prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2016) 8769 final de la data de 3.01.2017 a fost avizată favorabil schema de ajutor de stat prezentată în proiect, apreciind că ajutoarele prevăzute în cadrul acesteia sunt compatibile cu piaţa internă.

Prima instanţă a reţinut în mod legal că, în raport de dispoziţiile specifice din legislaţia naţională şi legislaţia Uniunii Europene, compensaţiile prevăzute de Cod silvic au un parcurs administrativ clar indicat de actele normative: (i) elaborarea proiectului de hotărâre de guvern privind normele metodologice de acordare a compensaţiilor; (ii) notificarea Comisiei Europene privind autorizarea ajutorului de stat; (iii) emiterea deciziei finale a Comisiei Europene de autorizare a schemei ajutorului de stat şi (iv) adoptarea şi publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii de Guvern.

În procesul de faţă, deşi acest parcurs a fost iniţiat şi derulat de pârât, totuşi a fost finalizat prin adoptarea unui act administrativ unilateral cu caracter normativ care prevede o durată de acordare a schemei de ajutor de stat mai scurtă, alta decât cea indicată iniţial în proiectul de hotărâre transmis de pârât odată cu notificarea către Comisia Europeană şi alta decât durata indicată de decizia nr. C(2016) 8769 final a Comisiei.

În acest context, prima instanţă a reţinut în mod corect că intimata-reclamantă intră în categoria persoanelor care ar putea, sub rezerva îndeplinirii unor formalităţi punctuale, să primească compensaţii/ajutoare de stat, de unde concluzia existenţei unui interes al acesteia în promovarea prezentei acţiuni şi posibilitatea ca ea să sufere o vătămare prin refuzul Guvernului României contestat în prezenta cauză.

Astfel, potrivit art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul Silvic "În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice ..., statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: (...) b) acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă".

În plus, art. 99 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Din lectura atentă a normelor legale menţionate anterior a reieşit că se acordă anual compensaţiile litigioase, ceea ce din punctul de vedere semantic semnifică atât corespunzător unui an, cât şi pentru durata unui an.

Înalta Curte constată că ambii recurenţi critică hotărârea primei instanţe, în temeiul unor motive similare care vor fi analizate împreună, din perspectiva aplicării greşite a normelor de drept material de la art. 7 alin. (5) din H.G. nr. 447/2017, text potrivit căruia "Pentru anul 2017 se acordă compensaţii numai pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi data de 31 decembrie", cu menţiunea că H.G. nr. 447/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 526 din 6 iulie 2017.

Aşadar, prin H.G. nr. 447/2017 au fost emise normele metodologice pentru perioada 06.07.2017 - 31.12.2020.

La art. 2 alin. (1) lit. i) şi lit. n) din Legea nr. 554/2004 sunt definite refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere ca fiind exprimarea explicată, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea, respectiv prin excesul de putere se înţelege exercitarea dreptului de apreciere aparţinând autorităţilor administraţiei publice prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.

Potrivit situaţiei de fapt stabilite de prima instanţă, intimata-reclamantă deţine în proprietate o suprafaţă de 1.396,80 ha teren forestier în ariile naturale protejate de Reţeaua Natura 2000 în România, astfel că are interdicţia exploatării şi utilizării resurselor naturale.

În contextul interdicţiilor amintite, legislaţiile europeană şi naţională au prevăzut dreptul proprietarilor de terenuri forestiere din zonele amintite de a beneficia de plata unei compensaţii.

Prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2016) 8769 final/03.01.2017 s-a aprobat ajutorul de stat pentru perioada 2017-2020, compensaţie ce se plăteşte anual în limita unei anumite sume.

Cum compensaţia amintită se acordă anual, normele metodologice trebuie să prevadă cuantumul compensaţiei pentru întregul an 2017, nu doar pentru aproximativ 6 luni, anume ulterior intrării în vigoare a hotărârii de Guvern ca urmare a publicării sale în Monitorul Oficial la 6 iulie 2017.

În mod corespunzător, nu reprezintă o apărare validă a recurenţilor referirea la recunoaşterea prin art. 12 din H.G. nr. 447/2017 a unui cuantum total de 285.000.000 RON pentru schema de ajutor aprobată, dat fiind că valoarea respectivă constituia un maximum, a cărui acordare nu este exclus a fi influenţată în mod decisiv prin reducerea perioadei primului an de la 12 luni la aproximativ 6 luni.

În consecinţă, refuzul recurentului-pârât de a adopta hotărârea de Guvern pentru acordarea compensaţiei şi aferent perioadei 01.01.2017 - 06.07.2017 este nejustificat, în sensul disp. art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond pronunţând o hotărâre cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, deoarece conduita părţii recurente-pârâte nu corespunde nici aspectelor de competenţă legată ce îi incumbă şi nici respectării interesului legitim privat al părţii intimate-reclamante.

În mod eronat se raportează recurenţii la data de 1 martie 2017 ca fiind cea la care Guvernul României ar fi primit Decizia Comisiei Europene nr. C(2016) 8769 final/03.01.2017, câtă vreme din proba cu înscrisuri administrată în faţa primei instanţe rezultă că actul amintit a fost transmis Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană de către Comisia Europeană încă din 4 ianuarie 2017.

În aceste condiţii, întârzierea în comunicarea acelei Decizii dinspre Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană sau întârzierea la înregistrarea efectivă de către Guvernul României a trimiterii respective nu poate constitui un argument valid pentru a pretinde primirea efectivă a actului Comisiei Europene în cursul lunii martie 2017, câtă vreme autoritatea guvernamentală română îl deţinea prin dezmembrămintele sale chiar din luna ianuarie a anului respectiv.

În orice caz, recurentul-pârât a recunoscut dreptul la acordarea compensaţiilor mult ulterior, anume la nivelul lunii iulie 2017, astfel încât nici alegaţia referitoare la contextul comunicării Deciziei respective în martie 2017 nu justifică întârzierea amintită, dat fiind că au mai curs încă 4 luni până la adoptarea Hotărârii de Guvern nr. 447/2017.

În consecinţă, lunile ianuarie şi februarie 2017 nu pot fi excluse din perioada vizată de soluţia dispusă de Curtea de Apel Târgu Mureş, autoritatea guvernamentală română recepţionând Decizia Comisiei Europene prin Reprezentanţa Permanentă a României în cursul lunii ianuarie 2017.

În raport de toate aceste considerente, susţinerile recurenţilor sunt neîntemeiate, Înalta Curte constatând că recurentul-pârât Guvernul României a procedat la îndeplinirea obligaţiilor sale legale prin emiterea unui act normativ care prevedea o durată a schemei de ajutor de stat mai scurtă decât aceea impusă de cadrul normativ. Or, aceasta conduce la concluzia că nu au fost îndeplinite în mod corespunzător obligaţiile legale de către recurentul-pârât Guvernul României, astfel că soluţia de admitere a acţiunii introductive este emisă cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material incidente.

În sfârşit, nu este pertinentă nici critica potrivit căreia prin soluţia pretinsă de intimata-reclamantă şi dispusă de prima instanţă ar fi încălcat principiul neretroactivităţii legii.

Înalta Curte constată că, acceptând prin reducere la absurd o astfel de apărare, efectul ar fi acela că s-ar permite autorităţii publice să se sustragă de la îndeplinirea obligaţiei legale de emitere a unei reglementări care să permită acordarea în beneficiul entităţii vizate a unei compensaţii anuale. Astfel, perioada relevantă în cazul unei compensaţii cu caracter anual trebuie să acopere un interval de 12 luni, iar nu fracţiuni de an, aproximativ 6 luni după cum a procedat Guvernul României.

Cum dreptul la acordarea acelor compensaţii în favoarea beneficiarilor are temei legal şi este menit a repara o atingere adusă de autoritatea statală dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere vizate de interdicţiile de exploatare, întârzierea în recunoaşterea perioadei relevante pentru acordarea compensaţiilor constituie o ingerinţă în exercitarea acelui drept de proprietate în componenta sa vizând speranţa legitimă sau interesul legitim privat de a fi despăgubit corespunzător unui an întreg, cu efectul încălcării sale fără un fundament legal, în timp explicaţiile oferite de autoritatea guvernamentală implică doar restricţii de facto generate de lentoare în decizia autorităţii statale.

În concluzie, norma prefigurată prin soluţia primei instanţe nu aduce atingere principiului neretroactivităţii legii, ci determină aplicarea legii în litera şi spiritul său printr-un act administrativ unilateral cu caracter normativ, în sensul recunoaşterii dreptului la acordarea compensaţiilor pentru anul 2017 în integralitatea sa, iar nu fracţionat prin reducere doar la un interval de 6 luni.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile formulate de recurentul-reclamant Guvernul României şi de recurentul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant Guvernul României şi de recurentul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 101 din 15 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.