Solidary tax liability for corporate insolvency: burden of proving administrator's bad faith and temporal limitation of liability to period of office

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 31.01.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Comisia de Analiză a Soluţionării Contestaţiilor împotriva Deciziilor de Angajare a Răspunderii Solidare, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 85/28.12.2021 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 42236/12.08.2021 de angajare a răspunderii solidare emisă de Serviciul Executare Silită Persoane Fizice din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş, în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzute la art. 25 alin. (21) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu consecinţa anulării Deciziei nr. 42236/12.08.2021 şi a măsurilor dispuse prin decizia contestată de angajare a răspunderii solidare, până la limita sumei de 4.758.460 RON, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 168 din 20 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată şi precizată de reclamantul A. în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Comisia de Analiză a Soluţionării Contestaţiilor Împotriva Deciziilor de Angajare a Răspunderii Solidare şi cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, cu privire la Decizia nr. 85/28.12.2021 privind soluţionarea contestaţiei şi a Deciziei nr. 42236/12.08.2021 privind angajarea răspunderii solidare.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei de fond menţionate la pct. 2 a exercitat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, următoarele:

Prin decizia 42236/12.08.2021, organele fiscale au dispus atragerea răspunderii solidare a recurentului pentru datoriile către bugetul de stat ale S.C. B. S.R.L., apreciind că acesta cu rea-credinţă nu şi-a îndeplinit îndatoririle de administrator al societăţii şi de asemenea că nu a solicitat intrarea societăţii în insolvenţă.

Împotriva Deciziei 42238/12.08.2021 a formulat contestaţie administrativă, respinsă prin Decizia 85/28.12.2021, motivarea respingerii fiind preluată din Decizia de angajare a răspunderii solidare, fără ca, reaua-credinţă a recurentului să fie dovedită.

Apreciază că soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte condiţiile răspunderii civile delictuale.

Astfel, art. 1357 C. civ. stabileşte condiţiile care trebuie îndeplinite: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate şi culpa.

Răspunderea instituită prin dispoziţiile art. 25 alin. (2) indice 1 Codul de procedură fiscală este o răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie, o răspundere ce are o natură subiectivă, administratorul răspunzând doar pentru (in)acţiunile proprii, respectiv pentru modul în care şi-a exercitat atribuţiile de administrator al societăţii.

Prin decizia atacată i se impută obligaţii de plată din perioada ianuarie 2020- iunie 2020, perioadă în care nu era nici asociat şi nici administrator al societăţii.

Organul fiscal arată că taxa pe valoare adăugată datorată este aferentă perioadei ianuarie 2020 - septembrie 2020 şi este în suma totala de 4.321.216 RON, din totalul de 4.758.460 RON al obligaţiilor fiscale restante ale debitorului B. S.R.L., iar aşa cum a arătat, recurentul este administrator al societăţii B. S.R.L. începând cu data de 17.06.2020.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 20 din Legea 554/2004 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 46 din Legea 55/2020, O.U.G. nr. 99/2020, O.U.G. nr. 181/2020, art. 1357 C. civ., art. 25 alin. (2) indice 1 şi alin. (5), art. 12 Codul de procedură fiscală.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte au depus întâmpinare prin care au solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului, pe care au invocat-o pe considerentul că nu au fost formulate critici de nelegalitate la adresa sentinţei de fond, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.

Asupra excepţiei nulităţii recursului, Înalta Curte s-a pronunţat prin încheierea de dezbateri din 9 noiembrie 2023, în sensul respingerii acesteia, apreciind că motivele dezvoltate în cerere se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a susţinerilor părţilor, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurentul-reclamant şi-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, apreciind că, instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 25 alin. (2)1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este fondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv de casare este incident, soluţia primei instanţe nefiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 42236/12.08.2021 atacată în prezenta cauză, intimata-pârâtă DGRFP Cluj-Napoca a dispus atragerea răspunderii solidare a recurentului-reclamant A. pentru datoriile către bugetul de stat ale S.C. B. S.R.L., potrivit prevederilor art. 25 alin. (2)1 din Legea nr. 207/2015, apreciindu-se că acesta cu rea-credinţă a cauzat neachitarea la termen a obligaţiilor fiscale ale societăţii şi de asemenea că nu a solicitat intrarea societăţii în insolvenţă.

Prin Decizia sus-amintită s-a reţinut că, sustragerea de la plata obligaţiilor care rezultă din procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, se încadrează în prevederile art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015.

Ceea ce critică recurentul este faptul că, instanţa de fond, în mod nelegal, a reţinut în ceea ce îl priveşte, ca fiind îndeplinită condiţia relei-credinţe, deşi această cerinţă trebuie dovedită, iar nu doar afirmată, şi, totodată, trebuia să existe la momentul la care obligaţiile trebuie/puteau fi declarate şi plătite, şi nu la o dată anterioară sau ulterioară.

Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (2) indice 1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală "pentru obligaţiile fiscale restante ale debitorului pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei răspund solidar cu acesta persoanele care au determinat cu rea-credinţă acumularea şi sustragerea de la plata acestor obligaţii".

Din interpretarea textului de lege arătat mai sus, reiese că, nu este instituită o prezumţie legală de răspundere, ci legiuitorul a prevăzut doar posibilitatea atragerii răspunderii, în baza dovezilor care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a provocat/cauzat ajungerea societăţii/debitorului în stare de insolvabilitate.

Aşadar, în cazul răspunderii reglementate de art. 25 alin. (2) indice 1 Codul de procedură fiscală, vinovăţia administratorului trebuie să existe şi trebuie dovedită împreună cu îndeplinirea celorlalte condiţii cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, culpa administratorului nefiind prezumată.

Constată Înalta Curte că, această formă de răspundere nu este una pentru fapta altuia, ci reprezintă tot o formă de răspundere patrimonială personală, astfel că, recurentul poate răspunde doar pentru acţiunile proprii.

Acest aspect rezultă şi din dispoziţiile alin. (5) ale art. 25 din Legea nr. 207/2015, care prevăd că, "răspunderea persoanelor prevăzute de prezentul articol priveşte obligaţiile fiscale principale şi accesorii ale perioadei pentru care au avut calitatea ce a stat la baza atragerii răspunderii solidare."

Aşadar, pentru a putea fi stabilită răspunderea solidară a recurentului-reclamant cu debitoarea S.C. B. S.R.L., organele fiscale ar fi trebuit să probeze împrejurarea că, datoria fiscală de 4.758.460 RON provine exclusiv din modul în care recurentul şi-a exercitat atribuţiile de administrator al societăţii.

Reţine instanţa de control judiciar că, prezumţia bunei-credinţe este aplicabilă şi în materie fiscală, fiind consacrată inclusiv prin normă specială - art. 12 Codul de procedură fiscală, astfel că buna-credinţă a contribuabilului se prezumă până când organul fiscal dovedeşte contrariul.

Înalta Curte are în vedere că reaua-credinţă presupune o atitudine voliţională a persoanei vinovate constând în reprezentarea rezultatului negativ şi urmărirea obţinerii acelei finalităţi prin acţiunile sau inacţiunile lor.

Cu alte cuvinte, intimatele-pârâte ar fi trebuit să probeze că recurentul-reclamant a acţionat în mod conştient în scopul nedeclarării şi/sau neachitării la scadenţă a obligaţiilor fiscale dar, cu toate acestea, nu au fost prezentate elemente de fapt precise şi certe care să justifice dovedirea intenţiei recurentului de a acţiona în scopul provocării eludării de către societatea debitoare a plăţii obligaţiilor fiscale. Astfel, contrar soluţiei instanţei de fond, Înalta Curte nu poate reţine ca fiind îndeplinită condiţia relei-credinţe, cu atât mai mult cu cât, recurentul nici nu a deţinut calitatea de administrator şi asociat al debitorului insolvabil pe întreaga perioadă ce a făcut obiectul verificării

În cauză, Înalta Curte constată că, recurentul-reclamant este administrator al societăţii B. S.R.L. începând cu data de 17.06.2020, prin Hotărârea nr. 1/17.06.2020 publicată în MO partea a VI-a nr. 2332/09.07.2021.

Prin întâmpinare, intimata Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş a arătat că, până la data emiterii Decizie de atragere a răspunderii solidare, taxa pe valoare adăugată declarată de plată este în sumă totală de 4.321.216 RON, din totalul de 4.758.460 RON al obligaţiilor fiscale restante ale debitorului B. S.R.L..

Reţine instanţa de control judiciar că, taxa pe valoare adăugată datorată este aferentă perioadei ianuarie 2020 - septembrie 2020 şi este în sumă totală de 4.321.216 RON, din totalul de 4.758.460 RON al obligaţiilor fiscale restante ale debitorului B. S.R.L., iar aşa cum s-a arătat anterior, recurentul-reclamant este administrator al societăţii B. S.R.L. începând cu data de 17.06.2020.

Mai mult, se observă că, în perioada ianuarie 2020- februarie 2021 societatea a achitat TVA astfel: ianuarie 2020 -958.201 RON, februarie 2020 -453.915 RON, martie 2020 - 153.394 RON, iunie 2020 - 18.000 RON, februarie 2021 - 14.202 RON.

Totodată, fără a se pune problema existenţei unei autorităţi de lucru judecat în privinţa angajării răspunderii administratorului, întrucât cauza juridică a angajării răspunderii este diferită, Înalta Curte constată că, în cadrul procedurii insolvenţei s-a concluzionat în sensul neatragerii răspunderii administratorului .

Prin urmare, contrar celor reţinute de instanţa de fond, în sensul că, în speţă s-a făcut proba relei-credinţe a reclamantului, şi prin urmare este legală angajarea răspunderii solidare a acestuia, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 25 alin. (2) indice 1 din Legea nr. 207/2015.

Aşa fiind, reiese că, aspectele invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care nu reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul.

Va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Va admite acţiunea formulată de reclamant.

Va anula Decizia nr. 42236/12.08.2021 de angajare a răspunderii solidare, emisă de Serviciul Executare Silită Persoane Fizice din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş, precum şi Decizia nr. 85/18.12.2021 privind soluţionarea contestaţiei administrative.

Va obliga intimaţii-pârâţi să plătească recurentului-reclamant cheltuieli pentru judecata în fond şi în recurs, constând în: 150 RON taxă judiciară de timbru şi 4.000 RON reprezentând onorariu de avocat, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 168 din 20 iunie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite acţiunea formulată de reclamant.

Anulează Decizia nr. 42236/12.08.2021 de angajare a răspunderii solidare, emisă de Serviciul Executare Silită Persoane Fizice din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş, precum şi Decizia nr. 85/18.12.2021 privind soluţionarea contestaţiei administrative.

Obligă intimaţii-pârâţi să plătească recurentului-reclamant cheltuieli pentru judecata în fond şi în recurs, constând în: 150 RON taxă judiciară de timbru şi 4.000 RON reprezentând onorariu de avocat, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.