State-owned postal company not bound by minority language use mandate in Administrative Code; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.07.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională Poşta Română S.A., obligarea pârâtei să-i soluţioneze petiţia din data de 14.01.2022, cu respectarea strictă a prevederilor O.G. nr. 27/2002, în sensul de a da curs celor solicitate în această petiţie.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 75 din 7 octombrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârât prin întâmpinare, şi a respins cererea formulată de A. în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională Poşta Română, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 75 din 7 octombrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş a declarat recurs reclamanta A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, recurenta- reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat sentinţa în contradicţie cu prevederile legale incidente, soluţia fiind întemeiate pe argumente parţial discutabile din punct de vedere legal şi faptic neadevărate.

În dezvoltarea criticii formulate, recurenta- reclamantă şi-a expus punctul de vedere asupra conţinutului prevederilor legale pe care şi-a întemeiat petiţia şi a invocat încălcarea sau aplicarea greşită a acestora de către instanţa de fond, cu referire la: art. 13 din Constituţia României, art. 94, 195, 581 şi 584 din Codul administrativ, art. 10 alin. (3) şi art. 14 alin. (1) lit. c) şi d) din Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12.01.2023, intimata-pârâtă a solicitat respingerea căii de atac formulate de reclamantă, ca nefondată, cu consecinţa menţinerii sentinţei atacate ca temeinică şi legală, combătând susţinerile recurentei- reclamante şi afirmând că nu se încadrează între entităţile care au obligaţia să asigure folosirea limbii materne în judeţele unde ponderea locuitorilor care aparţin minorităţii maghiare este mai mare de 20%.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare şi concluzii scrise, prin care, în esenţă, a reiterat argumentele invocate în susţinerea recursului formulat.

II. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor şi susţinerilor formulate prin întâmpinarea, răspunsul la întâmpinare şi concluziile depuse la dosar, raportat la prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat şi îl va respinge pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta- reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune care vizează refuzul- considerat nejustificat- de rezolvare a unei petiţii adresate Companiei Naţionale Poşta Română S.A. la 14.01.2022, în temeiul O.G. nr. 27/2002, petiţie prin care a solicitat ca în cadrul oficiilor judeţene de poştă organizate în judeţele unde ponderea locuitorilor care aparţin minorităţilor naţionale este mai mare de 20% să fie asigurată folosirea limbii maghiare (oral şi în scris).

Prin adresa nr. x/04.02.2022, Compania Naţională Poşta Română S.A. a formulat răspuns în sensul că statutul juridic al CN Poşta Română S.A. este acela de societate comercială pe acţiuni, constituită în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, societate care nu utilizează resurse financiare publice, având gestiune economică şi autonomie financiară, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 371/1998. În raport cu acest statut, compania nu se încadrează în categoria autorităţilor administrative sau serviciilor publice cărora le incumbă obligaţiile de asigurare a utilizării limbii materne, astfel cum sunt prevăzute în Codul administrativ şi în Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare, ratificată prin Legea nr. 282/2007.

Curtea de apel a respins acţiunea ca nefondată, cu o motivare axată pe ideea că textele normative invocate de reclamantă- art. 11 din Constituţia României, art. 94, 195, 581 şi 584 din Codul administrativ şi Legea 287/2007 prin care România a ratificat Carta Europeană a limbilor regionale sau minoritare- nu pot impune pârâtei Compania Naţională Poşta Română S.A. o obligaţie de a asigura folosirea limbii maghiare în judeţele ce cuprind o minoritate maghiară semnificativă.

Această concluzie este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, care constată că sentinţa atacată nu este susceptibilă de critici din perspectiva încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material, conform cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând punctual criticile formulate în recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere constă în exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane, iar excesul de putere este definit la lit. n) a aceluiaşi articol ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Prin urmare, nu orice răspuns nefavorabil adresat unei petiţii intră în sfera unui refuz nejustificat în accepţiunea Legiinr. 554/2004, ci numai acele soluţii contrare legii şi care constituie expresia unui exces de putere.

Raportat la elementele de substanţă ale petiţiei şi având în vedere ierarhia forţei normative a prevederilor legale incidente, judecătorul fondului a reţinut corect, cu titlu de principiu, că potrivit art. 13 din Constituţia României, în România, limba oficială este limba română, astfel că excepţiile de la folosirea generală a limbii române trebuie să fie prevăzute în mod expres de lege.

O astfel de excepţie se regăseşte chiar în Constituţie, care, în art. 120 alin. (2), la nivelul administraţiei publice locale, prevede că în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate, în condiţiile prevăzute de legea organică.

Legea organică în care este transpus acest drept este în prezent Codul administrativ (O.U.G. nr. 57/2019), care în art. 94 instituie pentru autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, precum şi serviciile publice deconcentrate din unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, stabilit la ultimul recensământ, obligaţia de a asigura folosirea, în raporturile cu aceşti cetăţeni, şi a limbii minorităţii naţionale respective, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale codului şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte.

Corespunzător cadrului trasat prin Constituţia României, potrivit art. 195 alin. (1) din Codul administrativ, regula este aceea că "În raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice locale se foloseşte limba română."

Prin excepţie, conform alin. (2) din acelaşi articol, " În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, stabilit la ultimul recensământ, în raporturile lor cu autorităţile administraţiei publice locale, cu aparatul de specialitate şi organismele subordonate acestora, aceştia se pot adresa, oral sau în scris, şi în limba minorităţii naţionale respective şi primesc răspunsul atât în limba română, cât şi în limba minorităţii naţionale respective."

Contrar susţinerilor recurentei- reclamante, instanţa de fond a interpretat corect aceste texte de lege ca impunând obligaţia asigurării folosirii limbii unei minorităţi naţionale doar la nivelul administraţiei publice locale, în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale, a aparatului de specialitate şi organismelor/instituţiilor publice aflate în subordinea acestora şi a serviciilor publice deconcentrate.

Or, CN Poşta Română S.A. nu este nici instituţie publică aflată în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, nici serviciu public deconcentrat, ci, potrivit H.G. nr. 371/1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale Poşta Română - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome Poşta Română, societate comercială pe acţiuni, care funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară. Nici faptul că această societate pe acţiuni este furnizor de servicii poştale potrivit O.U.G. nr. 13/2013, nici structura capitalului social nu o plasează în categoria serviciilor publice deconcentrate, definite de art. 5 lit. ll) din Codul administrativ ca fiind "structurile de specialitate ale ministerelor şi ale altor organe de specialitate din unităţile administrativ-teritoriale ale administraţiei publice centrale care răspund de satisfacerea unor nevoi de interes public/general în concordanţă cu obiectivele politicilor şi strategiilor sectoriale ale Guvernului."

De aceea, în cauză nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor art. 581 şi 584 din codul administrativ, referitoare la clasificarea şi modalitatea de prestare a serviciilor publice, în sensul dorit de recurenta- reclamantă.

În ceea ce priveşte prevederile art. 11 din Constituţia României, referitoare la îndeplinirea întocmai şi cu bună-credinţă a obligaţiilor ce revin Statului Român din tratatele la care este parte, cu referire la Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, ratificată prin Legea 282/2007, criticile recurentei- reclamante sunt de asemenea nefondate, pentru că prevederile Cartei trasează cu titlu general o serie de linii directoare cu privire la utilizarea limbii minorităţilor naţionale, într-un ce presupune raportarea la circumstanţele concrete la nivel naţional, iar nu obligaţii legale directe care să constituie temei al impunerii în sarcina intimatei- pârâte a conduitei pretinse de recurenta-reclamantă şi care să fundamenteze calificarea răspunsului la petiţie ca fiind expresia unui exces de putere,

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Având în vedere toate considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 75 din 7 octombrie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.