Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2306/2004 AI generated

Creditor’s recourse against insolvency distribution order held admissible; quashed and remanded

Case Number Decizia nr. 2306/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the creditor’s appeal, quashed the Court of Appeal’s judgment (which had dismissed the creditor’s appeal against the insolvency judge’s distribution order on inadmissibility grounds), and remanded the case to the same appellate court for a fresh determination of the appeal. The underlying dispute involved a challenge by a creditor to an insolvency judge’s validation of a distribution schedule and payment order in the judicial reorganization/liquidation of a debtor under Law No. 64/1995, where the creditor argued that not all debtor assets had been liquidated to satisfy claims. Decisively, the High Court held that, under Article 7 of Law No. 64/1995, an insolvency judge’s ruling (including an interim “încheiere” deciding substantive rights) constitutes a “hotărâre” appealable by way of “recurs” to the court of appeal, and because procedural rules on material jurisdiction apply immediately in the absence of express derogation, the creditor’s recourse was admissible; the Court of Appeal’s dismissal as inadmissible thus violated the composition and competence rules, warranting cassation under Article 313 of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 7 din Legea nr. 64/1995, art. 313 C. proc. civ; Creditor’s recourse against insolvency distribution order held admissible; quashed and remanded: The underlying dispute involved a challenge by a creditor to an insolvency judge’s validation of a distribution schedule and payment order in the judicial reorganization/liquidation of a debtor under Law No. 64/1995, where the creditor argued that not all debtor assets had been liquidated to satisfy claims. Decisively, the High Court held that, under Article 7 of Law No. 64/1995, an insolvency judge’s ruling (including an interim “încheiere” deciding substantive rights) constitutes a “hotărâre” appealable by way of “recurs” to the court of appeal, and because procedural rules on material jurisdiction apply immediately in the absence of express derogation, the creditor’s recourse was admissible; the Court of Appeal’s dismissal as inadmissible thus violated the composition and competence rules, warranting cassation under Article 313 of the Civil Procedure Code.

Keywords

AI generated
insolvency Civil Procedure Code judicial law procedural orders distribution right determination of jurisdiction

Cited Legislation

AI generated
art. 7 din Legea nr. 64/1995
Potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 64/1995, hotărârile tribunalelor sunt supuse căii de atac a recursului, care se judecă de curțile de apel.
art. 313 C. proc. civ
Basis for admitting the appeal and quashing the decision due to illegal composition of the court.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 313 C. proc. civ.

Basis for admitting the appeal and quashing the decision due to illegal composition of the court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 34 din 27 martie 2003 a judecătorului sindic al Tribunalului Timiș, a fost validat tabloul de distribuire între creditori și s-a dispus efectuarea plăților în sumă de 12.735.000 lei, către SC R.O. Onești.

Judecătorul sindic a reținut că debitoarea SC S.N. SRL, aflată în încetare de plăți, datorează creditorilor SC D.M.T.A. SNC Timișoara și SC R.O. Onești sumele de 20.770.649 lei și, respectiv, 13.964.350 lei, iar urmare a licitațiilor efectuate au fost consemnate sume de bani la C.E.C.

Întrucât creditoarea SC D.M.T.A. SNC și-a recuperat creanța, sumele de bani consemnate la C.E.C. trebuiesc plătite celuilalt creditor, de către lichidator.

Împotriva încheierii, astfel pronunțată, creditoarea SC D.M.T.A. SNC a declarat apel, iar Curtea de Apel Timișoara, prin sentința civilă nr. 26 din 9 octombrie 2003, l-a respins, socotind calea de atac promovată de creditoare inadmisibilă.

Prin recursul declarat la 30 octombrie 2003, creditoarea SC D.M.T.A. SNC Timișoara critică hotărârile judecătorești pronunțate, întrucât nu au fost valorificate toate bunurile din patrimoniul debitoarei și nu s-a încercat vânzarea acestora pentru recuperarea creanțelor.

Recursul este fondat și va fi admis, pentru considerentele de ordine publică, altele decât cele invocate de recurentă:

Potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 64/1995, hotărârile tribunalelor sunt supuse căii de atac a recursului, care se judecă de curțile de apel.

Noțiunea de hotărâre desemnează actul de dispoziție al instanței, care poate fi luată, în vederea soluționării litigiului sau a pregătirii rezolvării acestuia.

Prin încheierea atacată, judecătorul sindic a dispus asupra unei creanțe a unei societăți comerciale, căreia îi sunt aplicabile dispozițiile legii, privind procedura reorganizării și lichidării judiciare.

Pe de altă parte, dispozițiile procedurale, privind competența materială a instanțelor judecătorești, sunt de imediată aplicare, dacă legea nu dispune altfel. Modificările succesive ale Legii nr. 64/1995 nu au prevăzut o derogare în materia aplicării normelor de procedură, așa încât, chiar dacă deschiderea falimentului debitoarei s-a produs înainte de intrarea în vigoare a legii, dispozițiile relative la competența materială a instanțelor judecătorești din legea nouă se aplică.

Așa fiind, constatând nelegalitatea compunerii completului de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție, în considerarea dispozițiilor art. 313 C. proc. civ., va admite recursul și va casa sentința civilă nr. 26 din 9 octombrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de creditoarea SC D.M.T.A. SNC Timișoara, împotriva sentinței nr. 26 din 9 octombrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, casează sentința recurată și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru judecarea recursului.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 29 iunie 2004.