Annulment appeal dismissed for failure to establish material error or omission of casation grounds in public manager recruitment dispute

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2023

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 02.10.2018, sub nr. x/2018, astfel cum a fost precizată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul de Administraţie al Institutului de Pneumoftiziologie (PNF) "Marius Nasta" Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii, solicitând:

(i) să se constate încălcarea obligaţiei de imparţialitate - conflict de interese al unor membri ai comisiilor de concurs în procesul de recrutare manager la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta Bucureşti;

(ii) să se constate încălcarea dreptului subiectiv al reclamantului de a ocupa funcţia de Manager la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" prin acte şi fapte nelegale ale membrilor comisiilor de concurs;

(iii) admiterea nulităţii absolute a actului administrativ de numire în funcţie a candidatei B., respectiv a Ordinului ministrului sănătăţii nr. 886/12.09.2018;

(iv) repunerea dosarului de candidatură al reclamantului în situaţia anterioară, cu obligarea pârâţilor de a-l numi pe reclamant, în funcţia de manager al Institutului de PNF "Marius Nasta";

(v) obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului material şi moral, respectiv daune materiale în sumă de 1.307.760 RON, actualizată cu rata inflaţiei şi daune morale în sumă de 10.000 RON, cuvenite ocupării funcţiei de Manager la Institutul PNF "Marius Nasta".

I.2. Hotărârile primei instanţe

I.2.1. Prin încheierea de şedinţă din 22.03.2019, Curtea de Apel Piteşti a luat act că reclamantul nu solicită introducerea în cauză a persoanei vizate de actul administrativ a cărui anulare se solicită, respectiv a persoanei menţionate în OMS nr. 886/12.09.2018, B., şi a dispus amânarea cauzei în vederea depunerii la dosar a sentinţei nr. 5330/13.12.2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018 şi a OMS R/433/04.06.2018, în copie certificată cu originalul.

I.2.2. Prin sentinţa nr. 141 din 25 octombrie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătăţii, invocată prin întâmpinare; s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, pentru lipsa calităţii procesuale pasive; s-a admis excepţia inadmisibilităţii capătului 3 de cerere privind constatarea nulităţii absolute a Ordinului ministrului sănătăţii nr. 886/12.09.2018, invocată de pârâtul Consiliul de Administraţie al Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" şi, în consecinţă, a respins acest capăt de cerere, în contradictoriu cu acest pârât, ca inadmisibil; s-au respins celelalte capete de cerere formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Administraţie al Institutului de Pneumoftiziologie (PNF) Marius Nasta, ca neîntemeiate.

I.3. Cererea de recurs

Reclamantul A. a atacat cu recurs încheierea din 22 martie 2019 şi sentinţa nr. 141 din 25 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, recurentul a invocat, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate a Procesului-verbal din data de 09.08.2018 privind rezultatul concursului pentru ocuparea funcţiei de manager, persoană fizică, la Institutul PNF Marius Nasta, în raport de dezlegările obligatorii date prin Decizia nr. 36/2016 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Recurentul a arătat că motivele pentru care invocă nelegalitatea actului vizează două aspecte:

- încălcarea dreptului la informare cu privire la componenţa comisiei de concurs şi a comisiei de soluţionare a contestaţiei, prin raportare la dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Regulamentul de concurs aprobat prin Ordinul 1520/2016, art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 pct. a) şi art. 4 pct. a) din Legea nr. 52/2003, republicată, privind transparenţa decizională şi art. 5 din art. 5 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;

- încălcarea concurenţei neloiale prin prisma existenţei unor presupuse raporturi patrimoniale ale membrilor comisiilor de concurs cu managerul în funcţie, B..

Cu privire la încheierea de şedinţă din data de 22 martie 2019, recurentul a invocat nulitatea actului procedural din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanţa de fond nu a pus în discuţia tuturor părţilor prezente cererea de introducere în cauză a persoanei vizate de actul administrativ atacat în cauză, în speţă, OMS nr. 886/12.09.2018, fiind încălcat principiul contradictorialităţii prevăzut de art. 14 raportat la art. 78 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, precum şi prevederile art. 78 alin. (5) C. proc. civ., care reglementează calea de atac exercitată împotriva soluţiei de respingere a cererii, fiind astfel incidente prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la sentinţa nr. 141 din 25 octombrie 2019, recurentul reclamant a invocat motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Reclamantul a criticat modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 1) şi art. 3 din Regulamentului de Organizare şi Functionare al Institutului PNF Marius Nasta, aprobat prin OMS nr. 1.053/2016, art. 2 alin. (7), art. 176 alin. (1), art. 177 alin. (1), art. 187 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, republicată, apreciind că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că Ministerul Sănătăţii nu are atribuţii în organizarea şi desfăşurarea concursului şi nu este emitentul actului contestat.

Pe fondul cauzei a invocat încălcarea şi aplicarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 6 alin. (2), (5), (6) şi 7 din Regulamentul de concurs aprobat prin OMS nr. 1520/2016 şi art. 3 alin. (1), art. 27 alin. (2) si alin. (3) din OMS 869/2015.

I.4. Decizia contestată

Prin decizia nr. 1382 din data de 9 martie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 22 martie 2019 şi a sentinţei nr. 141 din 25 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

II. Contestaţia în anulare

II.1. La data de 17.02.2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1382 din data de 9 martie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

S-a invocat neîndeplinirea de către instanţa de recurs a obligaţiei de redactare şi comunicare a deciziei atacate în termenul legal prevăzut de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., la data contestaţiei în anulare constatându-se o întârziere de 300 de zile, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 C.E.D.O.

Pentru aceste motive s-a invocat nulitatea deciziei atacate în baza art. 174 raportat la art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora actul de procedură îndeplinit peste termen este lovit de nulitate.

Astfel, contestaţia în anulare este întemeiată, potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Raportat la nemotivarea deciziei instanţei de recurs raportat la cazurile de casare invocate, constatatorul a susţinut şi motivul de contestaţie prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

II.2. Intimatul Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ.

S-a invocat şi excepţia prematurităţii contestaţiei raportat la prevederile art. 506 alin. (1) din C. proc. civ.

II.3. Contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat argumente privind admisibilitatea contestaţiei în anulare.

II.4. Prin încheierea de şedinţă din data de 20 iunie 2023, pronunţată în cauză, s-a acordat un termen pentru ca părţile să ia cunoştinţă de conţintul deciziei atacate şi în vederea completării motivelor contestaţiei în anulare în urma comunicării deciziei atacate.

II.5. La data de 10.07.2023 contestatorul a formulat completare la contestaţia în anulare şi cerere de repunere în termenul de motivare a contestaţiei.

A susţinut contestatorul că actul procedural de redactare şi semnare a deciziei nr. 1382/2022 în termen de 30 zile de la pronunţare, termen prelungit în cazuri temeinic motivate, nu a respectat prevederile art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., situaţie în care legiuitorul prevede la art. 185 alin. (1) raportat la art. 174 si art. 175 din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii.

Pentru aceste motive s-a solicitat să se constate nulitatea actului procedural reprezentat de decizia nr. 1382/2022 având în vedere culpa instanţei de recurs din dosarul x/2018

Raportat la fondul cererii de contestaţie în anulare, s-a arătat că instanţa de recurs nu a preluat apărările recurentului reclamat formulate prin răspunsul la întâmpinare înregistrat în termen în data de 24.03.2020, situaţie care încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO, precum şi obligaţia de independentă şi imparţialitate a instanţei de judecată.

Instanţa de recurs nu a preluat nici în partea introductivă şi nici în considerente, cererea reclamantului de admitere a unor probe noi şi nici apărările acestuia formulate în recurs, fiind însă admise apărările intimatului pârât Ministerul Educaţiei Naţionale, care nu este parte în proces, în timp ce apărările Ministerului Sănătăţii, parte legală în proces, nu au fost reţinute ca apărări în cauză.

S-a arătat că este admisibilă contestaţia în anulare în baza art. 503 alin. (2) pct. 2) si pct. 3) din C. proc. civ., întrucât dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale fiindcă, pe de o parte este introdusă în cauză o parte care nu a existat nici în dosarul de fond nici în dosarul de recurs, fiind vorba de Ministerul Educaţiei Naţionale, iar pe de altă parte, instanţa de recurs nu a luat act de actul de procedură exercitat de recurentul reclamant - Răspunsul la întâmpinare - depus în termen obstrucţionându-se accesul la apărare al recurentului reclamant în sensul în care pe lângă alte apărări de fond era formulată o cerere de admitere de probe noi, Adresa Ministerului Sănătăţii nr. 2502/25.02.2020.

Raportat la dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3) din C. proc. civ. a susţiut contestatorul că instanţa de recurs nu şi-a motivat decizia pe motivele de casare invocate de recurentul reclamant conform cererii de recurs şi anume art. 488 alin. (1) pct. 5) si pct. 8) din C. proc. civ., nu a reţinut faptul că recurentul reclamant a solicitat instanţei verificarea procedurii în ceea ce priveşte respectarea căii de atac împotriva hotărârii de respingere a introducerii în cauză a Managerului Institutului PNF Marius Nasta, având în vedere că prevederile art. 78 alin. (5) din C. proc. civ. prevăd calea de atac a apelului, în timp ce în hotărâre s-a indicat calea de atac a recursului.

A precizat contestatorul că rolul dat de legiuitor judecătorului în dreptul procedural, este un rol activ de a soluţiona litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, stăruind prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Or, cererile formulate de reclamant în procedura de judecată nu au fost soluţionate legal de judecătorii Curţii de Apel Piteşti, ca instanţă de fond şi nici de judecătorii din recurs prin prisma obligaţiilor acestora de imparţialitate, independenţă în respectarea drepturilor procesuale si procedurale ale reclamantului, împrejurare în care însăşi calea contestaţiei în anulare, vine să soluţioneze o stare conflictuală apărută între contestator şi deciziile instanţei de judecată în actul de înfăptuire a justiţiei în numele legii (art. 124 Constituţia României).

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea contestaţiei în anulare şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru rejudecare iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs prin admiterea cererii de probe formulate prin răspunsul la întâmpinare, urmând a se admite recursul şi cererea de chemare în judecată.

II.6. Contestatorul a formulat note de şedinţă în data de 16 noiembrie 2023 prin care a solicitat respingerea excepţiei prematurităţii, admiterea cererii de repunere în termenul de motivare a contestaţiei în anulare, respingerea apărărilor formulate de intimatul Ministerul Sănătăţii şi admiterea contestaţiei în anulare.

II.7. La data de 20 noiembrie 2023 contestatorul a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul contestaţiei în anulare, în sensul că motivul privind nerespectarea termenului de atac cu privire la respingerea cererii de introducere în cauză a Managerului Institutului priveşte respingerea cererii de introducere în cauză a d-nei B..

II.8. Prin concluziile scrise depuse de contestator la termenul de judecată au fost reiterate susţinerile privind cererea de repunere în termen şi admisibilitatea contestaţiei în anulare.

III. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în contestaţia în anulare

III.1. Prealabil analizării condiţiilor de admisibilitate a contestaţie în anulare, se reţine că prin încheierea din data de 20 iunie 2023 precum şi la acest termen, raportat la dispoziţiile art. 506 alin. (1) din C. proc. civ. şi data comunicării deciziei atacate, Înalta Curte a apreciat că motivele constestaţiei în anulare şi completarea acestora sunt formulate în termen, constatându-se că cererea de repunere în termen şi excepţia prematurităţii au rămas fără obiect.

III.2. Soluţia asupra motivelor contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu apărările intimatului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată, urmând a fi respinsă, motivele de contestaţie în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ. neputând fi reţinute în cauză, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ.:

"hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...)".

Astfel cum s-a arătat, regimul juridic al contestaţiei în anulare este acela al unei căi de atac extraordinare, de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de normele procedurale ce o reglementează, iar motivul privind neredactarea hotărârii judecătoreşti în termenul prevăzut de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ. nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 503 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.

Totodată, în condiţiile în care prin încheierea de şedinţă din data de 20 iunie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză s-a acordat un termen pentru ca părţile să ia cunoştinţa de conţintul deciziei atacate şi pentru a da posibilitatea contestatorului să completeze motivele contestaţiei în anulare, se constată că nici invocarea unei vătămări din perspectiva dispoziţiilor art. 175 alin. (1) din C. proc. civ. nu poate fi avută în vedere.

Raportat la incidenţa motivului de contestaţie în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Dispoziţiile invocate reglementează motivul de contestaţie în anulare specială pentru situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale (greşeli materiale), care se referă la aspecte formale ale judecării recursului şi care au drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite. Astfel, greşeala pe care o comite instanţa trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunţarea soluţiei.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, numai erorile de fapt ce nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii raporturilor juridice pe motivul că ele nu au putut fi corectate prin intermediul căilor ordinare de atac (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunţată în Cauza Pshenichnyy împotriva Rusiei, paragraful 26). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reţinut că unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată de către instanţe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată, deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea autorităţii de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti [a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 7 iulie 2009 (definitivă la 7 octombrie 2009), pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2011, paragraful 99].

Motivul de contestaţie în anulare invocat are în vedere doar erorile materiale de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecăţii, care au fost determinante în pronunţarea unei soluţii greşite asupra recursului (dezlegării recursului), iar nu greşeli de judecată de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural.

Or, tocmai modul de soluţionare a unor cereri incidentale, respectiv administrarea unei probe reprezentate de o adresă a Ministerului Sănătăţii cu nr. 2502/25.02.2020, sau împrejurarea că instanţa de fond ar fi înlăturat apărările reclamantului, admiţând apărările Ministerului Educaţiei Naţinale care nu este parte în proces (în mod evident fiind vorba despre o eroare materială strecurată în istoricul considerentelor, ce poate fi îndreptată pe calea procedurii prevăzute de art. 442 din C. proc. civ.), este ceea ce se critică pe calea contestaţiei în anulare, împrejurări care nu se încadrează în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.. Fiind vorba de un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv asupra unor împrejurări care nu au legătură directă cu soluţia pronunţată în recurs.

Cu privire la nerespectarea dreptului la apărare, a cărui încălcare este reclamată pe calea contestaţiei în anulare, se observă că legiuitorul a reglementat în mod expres motivul de contestaţie prevăzut de art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., care vizează doar nelegala citare a părţii la termenul la care a avut loc judecata.

Referitor la motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când (...) instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...)", Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor.

Acest articol are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care se sprijină.

Atât în literatura de specialitate, cât şi în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare şi argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive.

Ca urmare, instanţa de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea motivelor de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanţa să arate considerentele pentru care a găsit că motivul este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentului.

Analizând în continuare susţinerile contestatorului, constată Înalta Curte că, în argumentarea contestaţiei în anulare, acesta face referire la o serie de aspecte ce ţin de fondul cauzei, în condiţiile în care în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa unuia dintre motivele strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, în realitate, contestatorul nu este de acord cu modalitatea în care instanţa de recurs a analizat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cu referire la respingerea argumentelor referitoare la nulitatea încheierii din data de 22 martie 2019 prin care s-a pus în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a persoanei vizate de O.M.S. nr. 886/12.09.2018, însă din parcurgerea deciziei atacate se observă că aceasta analizează motivele de recurs, în limitele cazului de casare invocat care nu permit reaprecierea situaţiei de fapt, ci doar verificarea legalităţii soluţiei primei instanţe, în raport de textele de lege aplicabile speţei, respectiv ale art. 78 din C. proc. civ., implicit şi din perspectiva căii de atac incidente în materia contenciosului administrativ, raportat la art. 20 alin. (1) şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, la punctul 3.2. din decizia atacată au fost analizate criticile recurentului de către instanţa de recurs, care a considerat că nu se poate reţine încălcarea principiului contradictorialităţii şi nici a drepturilor reclamantului, în condiţiile în care acesta şi-a exprimat în mod clar şi lipsit de echivoc poziţia faţă de introducerea în cauză a persoanei vizate de ordinul a cărui anulare se solicită.

În plus, se constată că la punctul 3.3. din decizie se analizează criticile formulate împotriva sentinţei nr. 141 din 25 octombrie 2019 din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., respectiv asupra modalităţii în care instanţa a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătăţii şi asupra criticilor privind încălcarea prevederilor art. 1 şi art. 3 din Regulamentului de Organizare şi Functionare al Institutului PNF Marius Nasta, aprobat prin OMS nr. 1.053/2016, art. 2 alin. (7), art. 176 alin. (1), art. 177 alin. (1), art. 187 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, republicată, art. 6 alin. (2), (5), (6) şi (7) din regulamentul de concurs aprobat prin OMS nr. 1520/2016 şi art. 3 alin. (1), art. 27 alin. (2) şi alin. (3) din OMS nr. 869/2015.

Instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare nu este îndreptăţită a verifica modalitatea în care instanţa de recurs a apreciat asupra legalităţii hotărârii prin prisma aplicării normelor de drept material sau procedural, ci doar dacă instanţa de recurs a analizat sau nu motivul de casare invocat.

În cauză nu este vorba despre omisiunea de a analiza un motiv de casare, modalitatea în care instanţa de recurs a analizat criticile punctuale ale recurentului nu poate fi verificată pe calea contestaţiei în anulare, dat fiind caracterul acesteia, de cale de atac de retractare, instanţa învestită cu soluţionarea sa neexercitând un nou control de legalitate asupra deciziei atacate.

Referitor la critica privind nemotivarea hotărârii raportat la motivele de casare invocate în recurs, Înalta Curte constată caracterul vădit nefondat al acesteia, având în vedere că aceasta viza neredactarea şi necomunicarea hotărârii până la data formulării contestaţiei în anulare.

Contestaţia în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziţia părţilor pentru a ataca hotărârea judecătorească devenită anterior definitivă în calea de atac. Aşadar, contestaţia în anulare nu reprezintă un recurs la recurs, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative prevăzute la articolul 503 din C. proc. civ.

Principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptăţită să solicite o revizuire a unei hotărâri definitive şi irevocabile, obligatorii, şi, mai ales, nu în scopul de a obţine o rejudecare şi o nouă analiză a cauzei. Puterea de control a instanţelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justiţiei, iar nu pentru a se efectua o nouă analiză a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista două opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O excepţie de la această regulă se admite numai atunci când este justificată de circumstanţe riguroase şi de substanţă (cauza Ryabikh c. Rusiei).

Aşa fiind, Înalte Curte reţine că aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispoziţiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., omisiunea instanţei de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de casare, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că instanţa de control judiciar, pronunţând decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare, a răspuns motivelor de casare invocate de recurentul-reclamant, iar instanţa învestită cu contestaţia în anulare nu are a efectua o apreciere asupra corectitudinii acestor dezlegări.

Mai reţine Înalta Curte că instanţa de recurs nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor, acestea pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., care se referă la omisiunea instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu la argumentele aduse de acesta în susţinerea motivelor de casare, astfel cum s-a reţinut anterior.

Are în vedere Înalta Curte şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care s-a arătat că principiul potrivit căruia, după pronunţarea hotărârii, judecătorii nu mai pot reveni asupra deciziei luate reprezintă o componentă esenţială a ideii de justiţie, a asigurării autorităţii de lucru judecat şi a ocrotirii drepturilor procesuale ale părţilor, ca element fundamental al statului de drept. (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 355/2019), astfel că pe calea contestaţiei în anulare nu este permisă rejudecarea unei hotărâri definitive, pentru motive care nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

IV. Temeiul legal al soluţie adoptate

Pentru considerentele expuse, reţinându-se că niciuna din criticile formulate de contestator nu pot fi încadrate în cazul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 sau 3 din C. proc. civ., în temeiul art. 508 Cod procedură, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1382 din data de 9 martie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 21 noiembrie 2023.