BNR supervisory duties upheld; claimant's appeal for enforcement of Law No. 93/2009 rejected as unfounded.

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 09.03.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei Banca Naţională a României, prin conducătorului ei, să adopte măsurile necesare pentru aplicarea corectă a prevederilor Legii 93/1990 privind funcţionarea Instituţiilor Financiare Nebancare şi să rezolve operativ şi în spiritul legii respective sesizările primite referitoare la activitatea acestora, printre care şi a reclamantului înaintată cu nr. 9155/02.11.2020.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 265 din 15 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a calificat excepţia lipsei de obiect a cererii ca fiind o apărare de fond.

S-a respins cererea, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Banca Naţională a României, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru următoarele motive de nelegalite încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

- instanţa de fond, în mod eronat a apreciat că funcţia de supraveghere a Băncii Naţionale a României este limitată la dispoziţiile prevăzute de art. 3 pct. 8 din Legea nr. 312/2004 coroborate cu cele ale art. 43,44,45 din Legea nr. 93/2009, fără a se apleca şi asupra prevederilor art. 164 raportat la art. 150 din O.U.G nr. 99/2006;

- în raport de art. 164 din O.U.G nr. 99/2006, rezultă că pârâtei îi este recunoscută competenţa funcţională de soluţionare a cererii prin lumina prevederilor cuprinse în acest act normativ;

- din interpretarea acestor dispoziţii, a dispoziţiilor art. 20 şi a dispoziţiilor art. 150 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2006, rezultă că toate aspectele sesizate de către recurent prin intermediul adreselor înaintate către intimată se circumscriu atât atribuţiilor de supraveghere ale BNR, cât şi celor de sancţionare, fiind conturată astfel competenţa funcţională a intimatei, contrar reţinerilor instanţei de fond;

- toate neregulile sesizate vizează în mod direct vulnerabilitatea celor aproximativ 2.000 de deponenţi pe care instituţia de credit B. S.A Baia Mare îi are în portofoliu, iar protejarea acesteia reprezintă, un atribut esenţial în competenţa Băncii Naţionale a României;

- prin sesizarea formulată recurentul a încunoştinţat B.N.R. cu privire la săvârşirea unor încălcări ale legii ce atrag, în egala măsura si atingerea bunei reputaţii a instituţiei financiare. Or, adoptarea unor măsuri ce încalcă reputaţia instituţiei de credit, apărată prin dispoziţiile legale amintite, face obiectul supravegherii si sancţionării de către B.N.R.;

- o altă încălcare flagranta a legii s-a produs prin faptul că administratorii B. S.A. Baia Mare au deţinut, în paralel si funcţia de administratori şi asociaţi în cadrul C. S.A, deşi prevederile art. 31 alin. (4) din Legea nr. 93/2009 interzic acest lucru;

- în mod nelegal si fără a avea o legătură directa cu prezenta cauză, instanţa de fond a adus în discuţie prevederile art. 3 pct. 9 si 9 din Legea nr. 312/2004 privind colaborarea BNR cu alte autorităţii, reţinând faptul că intimata, conform statutului BNR nu este abilitată să intervină în relaţiile contractuale dintre instituţiile financiare nebancare şi asociaţii acestora din cadrul B. S.A. Baia Mare şi din cadrul C. S.A., încălcând şi lipsind de eficientă dispoziţiile art. 31 alin. (1), (4) si (5) din Legea nr. 93/2009, cât şi cele ale art. 230 alin. (1) din O.U.G nr. 99/2006;

- textul de lege prevăzut de art. 230 din O.U.G. nr. 99/2006 conferă atributul sancţionării de către BNR a ingerinţelor apărute în calitatea acţionariatului unei instituii de credit, cu referire directă la persoanele fizice responsabile şi la îndeplinirea cerinţelor impuse de lege pentru a avea acest statut, cât si cu privire la acţiunile de periclitare a unei administrări prudente a instituţiei de credit.

Pentru toate aceste motive s-a solicitat să se dispună admiterea cererii de recurs, cu consecinţa casării sentinţei atacate, pentru ca, în rejudecare, să se admită cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Banca Naţională a României a depus întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepţie, respingerea recursului ca tardiv formulat, cu privire la care a precizat în şedinţă publică că renunţă la o a mai susţine, precum şi respingerea recursului ca inadmisibil faţă de motivele noi invocate în recurs, întemeiate pe dispoziţiile O.U.G. nr. 99/2006, excepţie respinsă în şedinţa publică.

Pe fondul recursului, pârâta a arătat că instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare sunt reglementate distinct prin Legea nr. 93/2009, astfel că dispoziţiile legale din O.U.G. nr. 99/2006 nu pot fi aplicate prin asimilare.

S-a arătat că Banca Naţională a României realizează monitorizarea instituţiilor financiare nebancare înscrise în Registrul general, în principal pe baza informaţiilor furnizate de aceste entităţi prin raportările transmise, realizând supravegherea prudenţială a instituţiilor financiare nebancare.

În mod corect instanţa de fond a constatat că nu există un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantului recurent în accepţiunea prevederilor din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane, întrucât activitatea de supraveghere prudenţială a societăţii B. S.A. a constat în verificări periodice, la fata locului sau de la sediul băncii centrale finalizate cu sancţiuni aplicate/măsuri dispuse de BNR din perspectiva legislatiei speciale.

În ceea ce priveşte conflictul de interese privind deţinerea de către administratorii B. S.A. a calităţii de administratori si asociati în cadrul C. S.A. s-a precizat că interdicţia prevăzută la art. 31 alin. (4)din Legea nr. 93/2009 nu vizează atribuţiile administratorilor, ci ale conductorilor unei instituţii financiare nebancare, astfel cum sunt definiţi la art. 5 lit. b) din acelaşi act normativ.

S-a mai arătat că modificările privind majorarea capitalului social, acţionarii, respectiv obiectul de activitate ale instituţiilor financiare nebancare înscrise în Registrul General nu fac obiectul unei aprobări prealabile, ci doar al notificării lor, iar potrivit Certificatului Constatator nr. x/08.10.2020. emis de către ONRC nu există modificări ale obiectului secundar de activitate care s contravin dispozitilor art. 14 si 15 din Legea nr. 93/2009.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamantul A. a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat instanţei sa dispună obligarea pârâtei Banca Naţională a României, prin conducătorului ei, să adopte măsurile necesare pentru aplicarea prevederilor Legii 93/1990 privind funcţionarea Instituţiilor Financiare Nebancare si să rezolve operativ şi în spiritul legii respective, sesizările primite referitoare la activitatea acestora, printre care si a reclamantului, înaintată cu nr. 9155/02.11.2020.

Reclamantul a solicitat Conducerii B.N.R. să dispună Direcţiei de Supraveghere verificarea unor aspecte negative din activitatea B.. S.A. din Baia Mare faţă de abuzurile săvârşite de Consiliul de Administraţie şi conflictele de interese grave, în dauna masei mari de asociaţi (cca. 2000 pers) prin încălcarea prevederilor Legii nr. 93/2009, Legii nr. 31/1990, Legii nr. 24/2017 si a Actului Constitutiv propriu.

De asemenea, a solicitat analiza posibilităţii de completare a prevederilor Legii 93/2009 şi cu prevederi care să ocrotească drepturile asociaţilor minoritari.

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a arătat că în cazul B. din Baia Mare, cei 5 administratori au dobândit cca. 40%din capitalul social şi controlează în totalitate modul de adoptare a hotărârilor din Adunarea Generală a Asociaţilor, pentru care au redus pragul de votare la numai 30%, atrăgându-şi si sprijinul salariaţilor, cărora le-au repartizat acţiuni peste nivelul maxim de 3% prevăzut în Actul Constitutiv.

A arătat că încercările unor acţionari, reprezentând cca. 13% din capitalul social, de a rezolva intern si amiabil problemele legate de gestionarea frauduloasă a patrimoniului B. de către administratori, s-au lovit de această majoritate decizională, apreciind că această situaţie se datorează neverificării corespunzătoare de către B.N.R. a condiţiilor de funcţionare ale acestor IFN-uri

Totodată, s-a invocat funcţionarea nelegală a C. S.A. din Baia Mare care după apariţia Legii 93/2009, nu şi-a modificat profilul de activitate corespunzător prevederilor art. 14.15 din aceasta lege, respectiv fără a avea operaţiuni cu bunuri mobile si imobile, ea continuând să aibă în componenţă câteva SRL-uri cu activităţi nepermise.

Un alt aspect invocat l-a constituit faptul că de la înfiinţarea B. S.A. Baia Mare în anul 2007 administratorii acestora au funcţionat, în paralel, ca administratori şi asociaţi la C. S.A., societate concurentă, ceea ce contravine prevederilor art. 31.4. din aceeaşi Lege nr. 93/2009, iar Direcţia de Supraveghere BNR a avizat în 2016 preluarea de către B. a unei părţi majoritare din capitalul C..

A solicitat recurentul - reclamant instanţei să dispună ca:

1. Banca Naţională a României să reanalizeze aspectele prezentate si sa aplice ferm prevederile art. 14, 15, 31.4, din Legea 93/2009 la cele doua IFN-uri;

2. Banca Naţională a României sa analizeze operativ si sa propună completarea Legii 93/2009 cu măsuri de protecţie a asociaţilor minoritari;

3. Banca Naţională a României sa analizeze si sa ia măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii de supraveghere a Instituţiilor Financiare Nebancare, corespunzător prevederilor Legii 93/2009 şi pentru rezolvarea operativă a sesizărilor primite de la contribuabili;

4.să dispună sesizarea Curţii de Casaţie si Justiţie asupra conflictului existent dintre prevederea art. 832.2. din Noul C. civ., referitoare la procentul maxim de 5% din capital, ce poate fi deţinut de un administrator si prevederea similară de 10% a art. 150.1.din Legea 31/1990 reactualizată.

Prealabil analizei motivelor de recurs, Înalta Curte reţine că noţiunea de contencios administrativ, aşa cum este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f), reprezintă activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.

Curtea de apel a reţinut că nu există un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantului de către pârâta Banca Naţională a României în accepţiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane şi nici în condiţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care definesc excesul de putere ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Reţine Înalta Curte că autoritatea pârâtă a răspuns sesizărilor reclamantului prin scrisorile nr. x în termenul legal, în cuprinsul cărora s-au invocat limitele legale de competenţă instituţională ale BNR pe linia soluţionării cererilor petentului.

În esenţă, prin răspunsurile formulate, s-a arătat că B.N.R. realizează, în conformitate cu dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, o supraveghere prudenţială a instituţiilor financiare nebancare potrivit Programului de evaluare şi verificare a entităţilor supravegheate de Banca Naţională a României, aprobat anual de conducerea băncii centrale, nefiind abilitată să intervină în relaţiile contractuale dintre instituţiile financiare nebancare şi asociaţii acestora.

Potrivit dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 93/2009 - Capitorul III - Monitorizarea şi supravegherea:

"Banca Naţională a României realizează supravegherea prudenţială a instituţiilor financiare nebancare înscrise în Registrul special, atât pe baza informaţiilor furnizate de aceste entităţi prin raportările transmise, cât şi prin inspecţii la sediul instituţiilor financiare nebancare şi la unităţile teritoriale ale acestora, prin personalul împuternicit în acest sens".

În exercitarea acestor atribuţii autoritatea pârâtă a verificat modalitatea de organizare şi conducere a contabilităţii, modul de înregistrare în contabilitate a operaţiunilor efectuate, modul de respectare a reglementărilor emise de B.N.R. şi a normelor interne privind modul de întocmire a raportărilor efectuate către B.N.R., modul de organizare a instituţiei, a funcţiei de control intern, a administrării riscurilor semnificative, modul de desfăşurare a activităţii de audit intern, precum şi activitatea de creditare, aplicând sancţiuni societăţii B. S.A. faţă de constatarea vinovăţiei conducătorilor/administratorilor entităţii din perspectiva legislaţiei prudenţiale.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate susţinerile recurentului - reclamant cu privire la neexercitarea de către pârâtă a competenţelor stabilite conform dispoziţiilor art. 43,44 şi 45 din Legea nr. 93/2009, reţinându-se, totodată, că legalitatea actului administrativ implică şi oportunitatea, derivând din capacitatea pe care o are organul administrativ de a alege soluţia care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut, cât timp recurentul - reclamant nu a dovedit exercitarea abuzivă a dreptului de apreciere de către intimata - pârâtă.

În cauza de faţă, nu îi poate fi imputată pârâtei împrejurarea că nu a procedat conform cererii reclamantului, date fiind, pe de o parte, faptul că aceasta a exercitat atribuţiile de supraveghere, iar pe de altă parte, în limitele competenţei sale funcţionale, pentru celelalte solicitări ce vizează relaţiile dintre acţionari sau aspecte privind modificarea cadrului legal, reclamantului i s-a dat răspuns, iar împrejurarea că acesta este nemulţumit de răspunsul primit nu echivalează cu un refuz nejustificat de soluţionare.

În ceea ce priveşte conflictul de interese invocat cu privire la deţinerea de către administratorii B. S.A. a calităţii de administratori şi în cadrul C. S.A., Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 31 alin. (4) din Legea nr. 93/2009 fac trimitere expresă la "atribuţiile de conducere, în sensul prevederilor art. 5 lit. b)", acestea din urmă definind conducătorii ca fiind:

"persoanele care, potrivit actelor constitutive şi/sau hotărârii organelor statutare, sunt împuternicite să conducă şi să coordoneze activitatea zilnică a instituţiilor financiare nebancare şi sunt învestite cu competenţa de a angaja răspunderea acestor instituţii", nefiind vizate atribuţiile administratorilor.

În altă ordine de idei, sancţionarea conflictelor de interese, precum şi litigiile ivite între asociaţi, cum sunt cele care fac obiectul criticilor recurentului - reclamant privind nerespectarea drepturilor asociaţilor minoritari, sunt de competenta tribunalului în a căruei circumscripţie îşi are societatea sediul principal, potrivit art. 63 din Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990.

Nici dispoziţiile art. 230 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2006, invocate pentru prima oară în recurs, nu pot constitui temei al sancţionării conflictului de interese, acestea vizând ipoteza persoanelor care deţin participaţii calificate la instituţia de credit şi care nu mai îndeplinesc cerinţele prevăzute de lege şi de reglementările emise în aplicarea acesteia privind calitatea acţionariatului unei instituţii de credit sau exercită o influenţă de natură să pericliteze administrarea prudentă a instituţiei de credit.

În concluzie, se constată că hotărârea curţii de apel prin care s-a reţinut că nu există un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantului de către pârâta Banca Naţională a României în sensul art. 2 lit. c), i) şi n) din Legea nr. 554/2004, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 265 din 15 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 21 noiembrie 2023.