Scope of judicial review for administrative discrimination findings: limits on re-evaluating factual allegations of ethnic discrimination and burden of proof for online speech under anti-discrimination law

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 8 noiembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. în contradictoriu cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, deputatul de Mureş B. şi C., a solicitat constatarea faptului că C.N.C.D. nu a cercetat patru dintre cele cinci contravenţii reclamate referitoare la una dintre persoanele reclamate, respectiv nu s-a cercetat deloc sesizarea referitoare la cealaltă persoană reclamată în petiţia acesteia nr. 1939/23.03.3030, şi în consecinţă a solicitat anularea Hotărârii nr. 606/2021 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, judecarea în fond a petiţiei nr. 1939/23.03.2020 adresată C.N.C.D. şi admiterea cererilor, astfel cum acestea au fost formulate în petiţia respectivă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Prin primul motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. conform căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, recurenta-reclamantă arată că, deşi, prin cererea de chemare în judecată a arătat că CNCD nu a cercetat toate contravenţiile reclamate, prima instanţă a ignorat în totalitate motivele, argumentele şi dovezile prezentate de reclamantă în acest sens, făcând referire doar la constatările CNCD din hotărârea nr. 606/2021. Procedând astfel, prima instanţă a încălcat în mod grav art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi art. 3 din C. proc. civ., cauzându-i o vătămare (vătămarea dreptului la un proces echitabil) care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea sentinţei şi rejudecarea în fond a cauzei.

Din perspectiva aceluiaşi motiv de recurs, se susţine că prima instanţă a încălcat şi prevederile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia, judecătorul avea îndatorirea să stăruie pentru a preveni pronunţarea unei soluţii greşite în cauză. Însă, instanţa a neglijat mai multe aspecte concrete asupra cărora i s-a atras atenţia, un exemplu elocvent în acest sens fiind, în opinia recurentei-reclamante, faptul că a demonstrat cu probe că este neadevărată susţinerea CNCD că persoanele reclamate au şters comentariile care încalcă prevederile O.G. nr. 137/2000, susţinere din cauza căreia, CNCD nu a aplicat sancţiuni. Or, ţinând cont că CNCD a constatat natura lor contravenţională (a se vedea pct. 89 din hotărâre) şi având în vedere că respectivele comentarii nu au fost şterse după ce au fost reclamate, recurenta-reclamantă consideră că instanţa ar fi trebuit să aplice sancţiuni pentru acestea. Însă, în loc să procedeze astfel, nici măcar nu a amintit acest aspect esenţial în sentinţa recurată.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. conform cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta-reclamantă arată că, deşi, prin cererea de chemare în judecată a arătat că soluţia CNCD este eronată, fiind dată cu încălcarea prevederilor O.G. nr. 137/2000 şi a propriei proceduri interne a CNCD, prima instanţă a ignorat argumentele reclamantei, raliindu-se poziţiei CNCD. Astfel, în ciuda faptului că a demonstrat că drapelele arborate de primarul din Sf. Gheorghe în ziua de 15 martie nu sunt drapele ale Ungariei, instanţa a reluat argumentaţia eronată a CNCD din perspectiva invocării Legii nr. 75/1994, care nu are nicio relevanţă în prezentul caz.

Totodată, atât CNCD cât şi instanţa de fond au ignorat prevederile esenţiale ale art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, cu privire la sarcina inversării probei. Recurenta-reclamantă susţine că, în ceea ce o priveşte, a demonstrat existenţa faptelor şi a arătat de ce consideră că acestea constituie infracţiuni, iar obligaţia persoanelor reclamate era să demonstreze că nu au încălcat legea. Însă, o astfel de dovadă nu a fost făcută nici în faţa CNCD, nici în faţa instanţei de judecată, astfel că persoanele reclamate trebuiau sancţionate. Precizează că CNCD şi instanţa ar fi avut posibilitatea să refuze sancţionarea lor numai în cazul în care s-ar fi demonstrat că faptele reclamate nu au fost comise.

Se mai susţine că atât persoanele reclamate, cât şi prima instanţă au răstălmăcit starea de fapt, susţinând total neadevărat că au fost arborate drapele ale Ungariei în Sf. Gheorghe, caz în care ar fi incidente prevederile Legii nr. 75/1994.

Dat fiind faptul că, în cazul însemnelor proprii ale minorităţilor naţionale nu există condiţia ca acestea să fie folosite împreună cu simbolurile ţării (normele adoptate prin H.G. nr. 1157/2011 nu conţin nimic în acest sens), ceea ce susţin persoanele reclamate (respectiv că a arbora drapelele minorităţii maghiare fără ca lângă ele să fie arborate şi drapele ale României), nu poate fi considerată o opinie, ci, în mod evident, o discriminare.

Face referire şi la opinia separată a domnului judecător D. expusă de acesta la decizia nr. 819/2019 pronunţătă de Curtea Constituţională, care este în sensul că simbolurile minorităţilor naţionale nu pot fi asimilate cu drapelele altor state, considerând că această opinie este clarificatoare în cauză.

Concluzionând, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în recurs

4.1. Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

4.2. Legal citaţi, intimaţii-pârâţi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi C. nu au depus întâmpinări în dosarul de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Înalta Curte constată că, prin demersul judiciar ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 606/28.07.2021 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Legalitatea actului administrativ emis de pârât a fost confirmată de prima instanţă, prin respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei soluţii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.. Însă, în raport de conţinutul concret al criticilor expuse prin cererea de recurs, instanţa de control judiciar reţine că acestea se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., urmând a fi examinate din perspectiva acestor dispoziţii legale.

Se impune precizarea că, în condiţiile în care circumstanţele litigiului dedus judecăţii au fost detaliat expuse în cuprinsul hotărârii ce formează obiectul recursului, reluarea acestora în cadrul prezentelor considerente ar avea caracter redundant, astfel că, în temeiul art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza motivele de casare menţionate în contextul factual prezentat în hotărârea atacată.

Criticile recurentei-reclamante circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Potrivit textului de lege mai sus enunţat, se poate solicita casarea unei hotărâri atunci când, prin hotărârea pronunţată, instanţa de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Astfel, aceste prevederi vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate potrivit art. 174 C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Or, în cauză, recurenta-reclamantă nu a invocat o neregularitate procedurală în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ci, de fapt, critică modul de apreciere al probelor care au determinat respingerea cererii deduse judecăţii.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Aşadar, nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante potrivit cărora sentinţa de fond este netemeinică şi nelegală deoarece instanţa de fond nu ar fi făcut referire sau motivare privitor la toate aspectele deduse judecăţii, de vreme ce în mod corect instanţa de fond a procedat la sintetizarea criticilor formulate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată şi a apreciat că argumentele prezentate de aceasta nu pot fi reţinute, faţă de dispoziţiile art. 2 alin. (1), (4) şi (8) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, prezentând apoi în detaliu şi motivele pentru care a ajuns la această concluzie.

De altfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei, iar motivarea instanţei de fond are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Analizând sentinţa atacată prin raportare şi la motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acesta nu este întemeiat, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Printr-un prim rând de critici, recurenta-reclamantă a susţinut interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, considerând că în temeiul acestora se impunea să constate că, prin Hotărârea nr. 606/2021, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a apreciat greşit că intimaţii-pârâţi nu au săvârşit faptele de discriminare reclamate de petentă.

Înalta Curte reţine din actele dosarului că, prin petiţia înregistrată la CNCD, petenta (recurenta-reclamantă) a reclamat un pretins comportament discriminatoriu al reclamaţilor faţă de comunitatea maghiară din ţară, prin postările de pe blogul personal al pârâtului B. (primul reclamat), accesibil la adresa www.x.ro, respectiv pe pagina sa de E. şi pe pagina E. a pârâtului Forumului Civic al Românilor din Covasna, Hargita şi Mureş (cel de-al doilea reclamat), precum şi prin facilitarea unor mesaje degradante şi hărţuitoare, comentariile cititorilor, având la bază criteriul apartenenţei la o comunitate etnică.

După cum a precizat şi instanţa de fond, prin hotărârea contestată în cauză, CNCD a reţinut că faptele reclamate nu sunt fapte de discriminare, conform art. 2 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, fapta încadrându-se în limitele libertăţii de exprimare.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reţine că, raportat la situaţia de fapt stabilită în cauză prin probatoriul corespunzător administrat, instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile legale aplicabile în cauză.

Astfel, pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii pârâţilor pentru fapte de discriminare, în mod corect prima instanţă a efectuat o analiză distinctă a postărilor propriu-zise, respectiv a comentariilor la aceste postări, concluzionând în sensul că postările propriu-zise nu pot fi considerate discriminatorii la adresa comunităţii maghiare.

În legătură cu articolul analizat, postat de pârâtul B. pe blogul său şi pe pagina sa de E. şi distribuit de pârâtul C. pe propria pagină de E., instanţa de control judiciar reţine că acesta se încadrează în limitele libertăţii de exprimare, deoarece respectivul articol reflectă opinia pârâtului faţă de o acţiune a autorităţii publice locale considerată a fi nelegală. Din acest punct de vedere, din probele dosarului rezultă că referirile din articol sub aspectul legalităţii arborării drapelului sunt faptic adevărate şi au bază legală (art. 7 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice), astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

Susţinerile recurentei-reclamante în sensul că pârâtul ar afirma total neadevărat că au fost arborate drapele ale Ungariei în Sfântu Gheorghe, caz în care nu ar fi incidente prevederile Legii nr. 75/1994, nu pot fi primite. Ceea ce s-a supus controlului de legalitate de către recurenta-reclamantă a fost Hotărârea nr. 606/2021 emisă de CNCD sub aspectul verificării îndeplinirii în cauză a condiţiilor impuse de O.G. nr. 137/2000, instanţa de judecată fiind limitată la verificarea îndeplinirii acestor condiţii impuse de actul normativ special incident cauzei.

Prin urmare, în acord cu judecătorul fondului, instanţa de recurs observă că este legală soluţia CNCD de a constata, în privinţa postării propriu-zise, că nu ne aflăm în prezenţa unei fapte de discriminare, articolul vizat încadrându-se în limitele libertăţii de axprimare, potrivit art. 2 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000.

Recurenta-reclamantă a mai pretins în cuprinsul motivelor de recurs că este neadevărată susţinerea CNCD că persoanele reclamate au şters comentariile care încalcă prevederile O.G. nr. 137/2000 şi, având în vedere că respectivele comentarii nu au fost şterse după ce au fost reclamate, instanţa ar fi trebuit să aplice sancţiuni pentru acestea.

Chiar dacă la nivel declarativ recurenta-reclamantă arată aspectele prim menţionate, respectiv că este neadevărată susţinerea CNCD că persoanele reclamate au şters comentariile care încalcă prevederile O.G. nr. 137/2000, Înalta Curte constată că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă în sensul susţinerilor sale. Dimpotrivă, la pct. 28 din hotărârea atacată, CNCD a reţinut că, "prin e-mailul transmis pe adresa instituţiei, înregistrat cu nr. x/01.07.2021, primul reclamat precizează că toate comentariile inscriminate în dosar au fost şterse, atât de pe pagina de E., cât şi de pe blogul personal."

În legătură cu cel de-al doilea aspect menţionat, anume responsabilitatea pârâtului pentru comentariile făcute de urmăritorii săi, instanţa de control are în vedere jurisprudenţa CEDO din cauza Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete şi ind ex.hu ZRT contra Ungariei prin care s-a stabilit că responsabilitatea proprietarului unei pagini web pentru comentariile utilizatorilor nu poate fi angajată automat pentru simplul fapt că setările respectivului site permiteau vizitatorilor să posteze comentarii.

Curtea Europeană a stabilit faptul că un sistem bazat pe un disclaimer privind responsabilitatea utilizatorilor pentru comentariile postate şi un sistem de ştergere a comentariilor la simpla solicitare a persoanei vizate pot constitui o alternativă pentru a realiza un just echilibru între drepturile concurente implicate în situaţia în care observaţiile utilizatorilor terţi nu se manifestă sub forma unor discursuri de incitare la ură şi a unor comentarii directe la adresa integrităţii fizice a persoanelor.

În aplicarea acestei jurisprudenţe, la care s-a raportat atât CNCD, cât şi prima instanţă, se observă din actele dosarului, pe de o parte, că recurenta-reclamantă nu a solicitat ştergerea respectivelor postări, iar pe de altă parte, autorii comentariilor şi-au exprimat dezaprobarea nu faţă de comunitatea maghiară, ci faţă de conduita primarului din localitatea respectivă, pe care au apreciat-o defectuoasă, în neconcordanţă cu prevederile legale.

Aceste comentarii exprimă judecăţi de valoare sau opinii şi nu se încadrează într-un discurs al urii şi violenţei şi nu conţin ameninţări la adresa integrităţii fizice a persoanelor.

În consecinţă, având în vedere efectele pe care le-au avut în mod concret, în sensul că respectivele comentarii nu au fost de natură să incite la ură împotriva etniei maghiare, aşa cum încearcă să insinueze recurenta-reclamantă, instanţa de control judiciar apreciază că răspunderea nu este cea specifică obiectului prezentei cauze, contravenţională în sensul art. 15 din O.G. nr. 137/2000, ci, eventual, poate face obiectul analizei unui alt tip de răspundere civilă.

Nu poate fi reţinută nici critica recurentei-reclamante referitoare la încălcarea art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, cu privire la principiul inversării sarcinii probei.

Contrar celor afirmate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată, reevaluând probatoriul administrat în cauză, că prima instanţă a analizat cu minuţiozitate şi acurateţe atât susţinerile părţilor, cât şi probele administrate, din chiar perspectiva exigenţelor impuse de art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, potrivit cu care "persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egelităţii de tratament. În faţa Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituţional al drepturilor fundamentale, incluziv înregistrări audio şi video sau date statistice".

Instanţa de fond a evaluat şi stabilit corespunzător, şi în opinia Înaltei Curţi, conţinutul şi sensul normei sus-citate, reţinând că în această materie nu se se poate vorbi de o inversare torală a sarcinii probei, ci doar de o împărţire a acesteia.

Simplul fapt că partea adversă, pârâtul Forumul Civic al Românilor din Covasna, Hargita şi Mureş, nu s-a apărat în vreun fel în cursul procedurii administrative şi jurisdicţionale nu neagă dreptul acestuia la egalitate în procesul civil şi, în egală măsură, nu reprezintă sub nicio formă în sine o obligaţie pentru autoritatea administrativă sau organul jurisdicţional de a aplica în consecinţă sancţiuni administrative contravenţionale. Dimpotrivă, în chiar lipsa acestor apărări care să fi fost formulate de pârâtul Forumul Civic al Românilor din Covasna, Hargita şi Mureş, potrivit obligaţiei instanţei şi rolul acesteia în aflarea adevărului aşa cum sunt ele prevăzute de art. 22 C. proc. civ., instanţei i-a revenit sarcina să analizeze elementele de fapt şi probele administrate în cauză şi, în consecinţă, să facă aplicarea normelor de drept relative la existenţa faptelor de discriminare de care este acuzat pârâtul Forumul Civic al Românilor din Covasna, Hargita şi Mureş.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte critica legată de încălcarea propriei proceduri interne a Consiliului, în sensul că nu a cercetat toate contravenţiile reclamate, Înalta Curte constată că nu este fondată.

În fapt, fapta alegată de reclamată este una singură, respectiv fapta posibil discriminatorie prin încălcarea tratamentului egal în ceea ce priveşte dreptul la demnitate pe criteriu etnic (minoritatea maghiară), astfel cum este descrisă la art. 15 Secţiunea a V-a din O.G. nr. 137/2000, respectiv respectarea sau nu a limitei libertăţii de exprimare. Evident, în măsura în care este vorba de o singură faptă pretins contravenţională, ar putea exista o singură contravenţie aplicată şi nu cinci, după cum pretinde recurenta-reclamantă.

Aşadar, în raport de criticile formulate în recurs, nefiind aduse în discuţie aspecte noi, care să determine reţinerea unei alte stări de fapt decât cea constatată de judecătorul primei instanţe, Înalta Curte, constatând caracterul formal al acestor critici, urmează a respinge ca nefondată calea de atac exercitată asupra sentinţei nr. 18/1 martie 2022.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 18 din data de 1 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 16 noiembrie 2023.